Amintiri rusești

Guest post de Cezar Paul-Bădescu.

 

Ambasada Rusiei în România a postat recent pe Facebook un text în care spune că toate afirmațiile că Armata Roșie s-a dedat la jafuri și violuri după august 1944 sunt niște manipulări ale propagandei anti-rusești.

”Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel “Davai ceas, davai palton” (tradus din “Dă ceasul, dă haina”), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populația românească în 1944, are prea puțin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunțăm la aspectul moral și etic al problemei și reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merită ca cineva de dragul lor să-și riste viața. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate.”, scriu cei de la Ambasada Rusiei.

Prin urmare, compar ce scriu ei cu ce mi-a povestit bunica mea. Fapte istorice verificate – pe pielea ei.
Bunicul, învățător și înrolat în armată cu grad de sublocotenent, murise pe frontul de Est și ea creștea singură trei fiice – de 4 ani, 3 ani și 1 an.

Când Armata Roșie se apropia de satul bunicii, au venit niște țărani la ea s-o avertizeze: ”Vedeți, doamnă, că vin rușii după domnu’ învățător. Întreabă din om în om unde-i sotrudnicu’. Adică unde-i ofițeru’. Oamenii le-a spus, doamnă, unde șade, că ce să facă, săracii, cu arma spre ei?”

Bunica le-a dus repede pe fete prin vecini, iar ea s-a ascuns în porumbi, în grădina de lângă curte, ca să vadă de-acolo ce se-ntâmplă. Nu-i venea să lase casa chiar de izbeliște.

Rușii și-au instalat cartierul general în curtea ei și, vreme de-o zi și-o noapte, au chefuit și au fript animalele luate din sat pe focul alimentat cu lemne din scaune, mese și dulapuri. Din fericire, pe ea n-au găsit-o, deși privea de la câțiva metri întreg spectacolul.

A stat noaptea întreagă în porumb, cu fața luminată de flăcări, și-i vedea pe ruși cum beau, râgâie, mănâncă, râd, se pișă, trag cu armele în aer, cântă, dansează și-i distrug cu bucurie mai tot de prin casă.

Deși rușii au lăsat în urmă un dezastru după cheful monstru dat în curtea ei, supărarea bunică-mii s-a canalizat apoi pe niște lucruri banale. ”M-au lăsat și fără borcanele cu gem! Nu, că nu le-au mâncat. Le-au spart sau și-au stins țigările în ele. N-am mai putut să mai salvez nimic!”, îmi zicea ea cu obidă, chiar dacă trecuseră zeci de ani de la întâmplare. Nu-mi vorbea foarte mult despre alte distrugeri, mobila pusă pe foc era amintită doar în treacăt, la fel hainele bunicului pe care i le luaseră (inclusiv costumul de mire), dar bătea întotdeauna apa-n piuă cu prețioasele ei borcane cu gem de care-și bătuseră joc rușii. Parcă-n ele se concentrase toată averea ei. Sau, poate, toată demnitatea ei.

Pe Cezar Paul-Bădescu îl găsiți aici. Cărțile lui sunt disponibile aici.

Dacă aveți și voi amintiri rusești, vi le aștept cu tot dragul în secțiunea de comentarii sau pe birou@lorenalupu.com.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. Ady says:

    inclusiv rușii, de exemplu în ”războiul nu are chip de femeie” a Svetlanei Alexievici fac referire, mai cu silă, mai pe șoptite, la comportamentul Armatei Roșii. ce se mai fofilează acum?! (recomand cartea din toți ficații)

  2. Nautilus says:

    Ady: tot în cartea Svetlanei Alexievici veteranii intervievați au povestit și DE CE au distrus, jefuit, violat și incendiat tot ce au găsit.

    Un motiv bizar la prima vedere: pe unde au ajuns, au găsit totul intact. Casele întregi, ogoarele lucrate, tramvaiele și mașinile pe străzi, magazinele nu erau pline, dar aveau câte ceva din toate. Cum a spus una dintre fetele-soldat: “oameni care beau cafea cum ei văzuseră doar prin filme, din ceșcuțe cum mai văzuseră doar la muzeu”. Comparația cu propria lor suferință i-a scos din minți pe soldații de rând.

    Lucrul care îl aflăm din poveștile generației bunicilor, dar nu din versiunea oficială a istoriei: pentru un român sărac (muncitor, meșteșugar, țăran) perioada cea mai îmbelșugată a Regatului nu a fost 1938, cum zic fanii PNCȚD, ci 1941-1942.

    Cum povesteau după război germanii înșiși: “1942 fără rații”. 3 cuvinte magice pentru ei. Oficial, în București existau rații de război. Neoficial… fiecare avea ce voia, cât îl ținea portofelul. Zahăr, cafea, coniac, benzină, pâine, parfum.

  3. Ady says:

    De acord cu tine, îmi amintesc și asta. Bucățica cu ceșcuțele e memorabilă, psihologic pot înțelege chestiunea. Dar ceea ce mă irită pe mine e faptul că nu era vina popoarelor unde rușii au ajuns că acele popoare încă aveau de toate după atâția ani de război și ei, rușii, trăiseră în mizerie și înainte și în timpul lui.
    Și da, pot înțelege și aspectul că pe omul simplu îl durea în papuci cine era de vină, ba chiar conștiința faptului că proprii conducători i-au tras-o să-l fi înrăit mai tare, dar să vină rușii acum și să zică “n-am făcut și n-am dres” mă face să arunc la gunoi toată psihologia, înțelegerea și alte alea.

  4. Corina says:

    Povestita mie de o amica din Rep Moldova, despre matusa ei: S-a zvonit ca vin rusii, matusa asta a fugit sa ascunda in paduricea din spatele casei ceilalti copii, si pe cel nou nascut l-a lasat in casa crezand ca are vreme sa se intoarca sa il ia si pe el. Nu a mai avut vreme, ca au ajuns rusii la casa ei, si au impuns bebelusul cu baionetele.

  5. Unu says:

    Nu le caut scuze, dar toate armatele invadatoare au făcut așa.
    Rușii au fost învingători deci cu atât mai mult.
    Căutați materiale și vedeți ce au făcut japonezii prin China, o să vi se ridice părul în cap! Nu în ultimul rând doresc să luați aminte cine peste cine s-a dus, au venit rușii peste Europa sau Europa a venit peste ruși, în atâtea rânduri și tot nu s-a învățat minte.

  6. Unu says:

    @Corina nu mai crede în povești. Sau dacă dorești să crezi nu mai deschide gura. Știi tu, dacă tăceai deșteaptă rămâneai.

  7. antigelu says:

    Antony Beevor – Berlin: The downfall 1945. https://en.wikipedia.org/wiki/Berlin:_The_Downfall_1945

    Carte bazata pe surse din arhivele rusesti.

    Bunicul matern a fost ofiter de politie la Cernauti, apoi ofiter la cavalerie si a cazut prizonier la cotul Donului. S-a intors tarziu din prizonierat si desi nu mi-a povestit niciodata nimic (imi dadea maica-mea omorul daca indrazneam sa ma dau cu intrebari la sfantul bunic), un unchi mai prietenos mi-a spus ca nu le-a fost usor nici lor acasa si nici lui pe unde a umblat bunicul, cu cateva exemple.

    Avand in vedere ca pe vremea copilariei nu exista internet, cartile erau care erau…si totusi stiam la nici 10 ani ce futaciosi si distrugatori au fost sovietici la trecerea prin Romania, din diverse surse care au trait perioada (Ardeal/Bucovina, deci la distante destul de mari), zic ca darima teoria propagandei sau a dezinformarii.

    @Unu, cu iertare la Lorena ca improsc pe blogul ei, ai de la mine un calduros sa-mi sugi pula. Mie si bunicilor care au luptat contra lor si au fost prizonieri dupa. Nu e vorba aici de ce au facut japonezii in China, e vorba despre cum s-a comportat armata sovietica la trecerea prin Romania.

  8. antigelu says:

    Nu stiu unde a disparut comentariul precedent. Versiunea bref: Antony Beevor – Berlin: the downfall 1945.

    Stiu de la bunicii care au luptat si au stat in prizonierat, stiu de la unchi si matusi, plus rude mai indepartate ce au facut sovieticii la trecerea prin Romania. Ardeal/Bucovina, deci nu poti sa spui ca au facut rau numai intr-o regiune.

    @Unu: taci ba. Sa maninci numai carne cu bile, ca daca zic altfel ma tem ca iarasi dispare commentul.

  9. Unu says:

    @antigelu, nu fi imbecil am spus din prima că nu le caut scuze.
    Nu te ambala cu înjurăturile că-ți va clămpăni placa-n bot de câte pule-n cur va lua mă-ta!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger