Badea Ion, filozof contemporan

Stătea badea Ion şi privea mioarele păscând iarba verde a poienii. Şi cum stătea el aşa, îl fulgeră o idee filozofică. Şi grăi.

”Ciobanul este ființă a intervalului, cum ar zice Andrei Pleșu. Golit de sine, el poartă oile altora către izlazurile altora (care-s alţii decât primii alţii). Existența lui se apropie de cea a unui străjer aproape anonim. Misiunea lui e de mediator între lumi care vor să se cunoască și să comunice, ca de exemplu târgul din vale şi gospodarii din Târlihonţul de Deal. Singurătatea lui e aceea a unui rătăcitor deopotrivă lăudat și hulit în piețele publice. Datoria lui e să păzească oile, dar certitudinea lui e mugetul. Prieteniile îi sunt fără număr, în special cu patru labe. Prietenii, rari. Un contemplativ care prețuiește acțiunea câinilor de pază. În special când apare ursul la orizont.”

Epuizat de efort intelectual, îşi şterse sudoarea cu mâneca, băgă un fir de iarbă în gură şi oftă.

“Tulai, da’ deşteptu-s!”