#
MENU

Top 10 articole populare pe 2016

Putem şi noi să trăim, vă rog?

January 2, 2017 Comments (12) Views: 1911 SPICY

Despre bucurii simple

Mă uitam eu în vitrine zilele trecute. Ştiţi cum e de sărbători. Cumperi cadouri şi, simultan, dacă eşti gagică, îţi construieşti mintal garderoba pe lunile viitoare.

Ce mă întrista nespus e, pe de o parte, faptul că singurele haine cu adevărat atrăgătoare şi purtabile sunt cele pentru 90 – 60 – 90 – în timp ce eu sunt formatul 100 – 70 – 100, deci zero şanse să intru în ele, dar pe de altă parte, suficient de civilizat proporţionată încât să merit o garderobă de bunăciune, nu una de tanc sovietic – şi pe de alta, lipsa crasă de creativitate şi de idei. Parcă toate magazinaşele s-ar aproviziona de pe  la aceiaşi trei designeri, care sunt toţi trei în zilele de dinainte de ciclu.

Iar dacă mi se agăţa ochiul de o rochiţă drăguţă, era invariabil trecută de 500 de lei.

Şi atunci m-a pălit ideea: nimeni nu-mi cunoaşte corpul, lucrurile care mi se potrivesc şi cele care nu mi se potrivesc, aşa cum mă cunosc eu. Ştiu exact materialele, dimensiunile, texturile care-mi stau bine. Cum ar fi să mă înscriu la un curs de croitorie? Nu de design, pur şi simplu ceva care să mă înveţe partea tehnică. Din punct de vedere artistic, am deja idei să-mi iasă pe nas, şi n-am nevoie de cineva care să mă bată la cap şi să-mi modeleze viziunea după a sa, mai ales că nu vreau să produc haine pentru populaţie, ci strict pentru uz personal.

“Da, Lorena, dar nu ai timp”.

“Şi dacă-mi fac?”

“Dar e greu.”

“Dar a fost ceva uşor vreodată? Imaginează-ţi cum o să fie ca nebunia clownescă şi pornografică din creierul tău definitiv dus cu pluta să se transpună şi în ţoalele cu care părăseşti incinta?”

“Nu ştiu. Mă arestează potera din cinci în cinci minute?”

“Şi cum o să fie dacă, la viitoarele tale spectacole teatrale, îţi poţi confecţiona singură costumele, mai ales că toate discutate în prezent sunt proiecte independente, autofinanţate, şi nici un teatru nu aruncă spre tine cu bugete de mii de euro?”

“Ăă… chiar ar fi.”

“Şi cum ar fi dacă ai lua vreo rochiţă sexoşică de slăbătură, şi ai putea s-o modifici tu, să îi adaugi cei zece centimetri, şi să îi dai şi notă personală, să nu te pomeneşti la vreun party că eşti îmbrăcată ca altcineva?”

“O, da, chiar ar fi.”

“Şi poţi să-ţi modifici şi garderoba deja existentă, pe măsură ce slăbeşti şi te îngraşi câte zece kilograme, în funcţie de caruselul tău emoţional pe care nici dracu nu-l pricepe?”

“DAAA. VIS. Deja am 5678 de agrafe. Ba îngustez chestii cu ele, că atârnă totul ca pe gardul patriarhiei, ba maschez faptul că nu mi se închide şliţul. Ar fi.”

În timpul telefoanelor tradiţionale de la mulţi ani, îmi zice un prieten.

-Băi, Lorena, mi-am găsit o formă de fericire.

-Ce fericire?

-Lucrez ucenic două zile pe săptămână, fără bani, la o brutărie. Practic, fac toate muncile care transformă făina albă în pită rumenă cu coajă crocantă.

De menţionat, prietenul ăsta al meu e un intelectual fin, şi are şi un business, deci nici el nu sapă câmpul cinci zile pe săptămână, ca după aceea să se bucure tot de muncă fizică.

-A, interesant. Şi ce te încântă?

-Măi, fericirea aia simplă, când vezi un obiect concret că iese din mâinile tale. Rodul muncii tale, cum se zice. Faptul că faci un lucru cu mâna ta şi la final, vezi rezultatul. Şi plăcerea procesului. Deconectarea pe care o simţi în timp ce-ţi eliberezi mintea de toate grijile şi te concentrezi pe munca fizică din faţa ta. E ceva nespus de frumos. Uiţi de angoase existenţiale, de întrebări fără răspuns, de dileme ontologice. Pur şi simplu, lucrezi. Sun ca un nebun.

-De fapt şi pe mine mă bate un gând.

-Să faci şi tu pâine?

-Nu. Să croiesc. Mor după culori şi texturi.

-Ce taaare. Lorena couture. Bagă-te.

-Zici?

-Zic!

Băgaţi şi voi la comentarii experienţe similare, dacă le-aţi avut, şi ce aţi simţit.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

12 Responses to Despre bucurii simple

  1. wilheminaification says:

    Go for it!
    Eu cu sora-mea ne-am achizitionat recent o masinuta de cusut (gasesti cu ~500 de lei). Initial este gandita pentru chestii marunte, cum ar fi un tiv, o fata de perna, etc. dar sunt sigura ca vom “degenera” si o sa ajungem si sa incropim si haine 🙂
    Plus ca este intr-adevar magic sa creezi ceva (in putinul meu timp liber, decorez cutii si obiecte din lemn: https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/12742599_918487654938616_1991320781290210674_n.jpg?oh=94984629f0f7b46c3501074db86a2940&oe=59201D5A).

  2. Lorena Lupu says:

    foarte tare!

  3. Oana says:

    Eu am facut sapun. Dupa ce m am documentat si experimentat au iesit niste sapunuri tare misto. Da i bice si creeaza, e tare satisfacator.

  4. Lorena Lupu says:

    nice.

  5. Ana says:

    Eu am dat.o pe pictura pe ceramica😄 sunt praf la desen, dar cand mi.am pictat prima scrumiera… pfii… arta a iesit din mainile mele!!😂

  6. Lorena Lupu says:

    frumos. :*

  7. estela says:

    Stiiiuu cum e…. Am vrut sa ma apuc de olarit..sa vand flori pe strazile Parisului..sa servesc cafea la cafeneaua mea de artisti..sufleur la teatru..sa traiesti printre artisti..repetitiile..ce spectacol!! Mai erau dar am uitat. In orice caz, sa am.contact real, direct si personal cu viata reala..nu prin hartii.. Bravo, Lorena, bravo si amicului brutar de ocazie, el chiar a facut.o..eu doar visez la astea..

  8. Eu m-am apucat de 4 ani de stuparit, cresterea albinelor. Orele petrecute in stupina sunt printre cele mai relaxante. Chiar daca te inteapa albinele. Stuparitul a devenit din hobby, centru de profit, nu-l mai sustin din salariu.

  9. Sictirel says:

    E, de unde vine dispretul pentru meseriile simple cam stim ! Toti suntem predestinati sa ajungem profesori, doctori, avocati si mai nou IT-isti, nu ? Si daca nu, atunci cel putin creator de moda, ce Dumnezeu, ca-i treaba mai banoasa si baaai, mai e si munca cerebrala. Ok, lumea investeste cea mai mare parte a timpului in munca, de pe urma careia si traieste, si e firesc sa-ti alegi una cat mai profitabila atata timp cat nu te cheama vocatia in alta parte. Va dau anticipat dreptate ! Profit vs. vocatie si ambele vs. timp, zic bine ? Bine, acuma autoarea nici ca si-a propus o cariera in bransa, cel mult un hobby prin care-si poate exprima neingradit originalitatea, adica tatele si curul, in tot cazul ceva amatoresc. Si daca s-o lasa candva cu un Oscar pentru costumatie, o sa cer eu atunci scuze. Altfel, o haina frumoasa care nu-ti cade bine va fi apreciata nu altfel decat ca o haina frumoasa si atat, purtatorul ei pierzandu-se-n decor, trecand in plan secund (n.b. de nu esti vreun semizeu aka Rodrigo Santoro, 1,9 m corp atletic, si adulat vei fi oricum, orice ai pune pe tine) De altfel conceptul “custom made” nu-i cumva ceva nou. Parca pe la olandezi dupa ce probezi un custom, te scaneaza si in 5-6 saptamani ti-l livreaza pe masura. La englezi, old school, te masoara cu metru de croitorie si ti le ajusteaza pe la noi, prin Romania.
    Lorenei nu-i zic decat ca-i pe partea buna, nu poate face nimic gresit, greu e cand esti patiser si ti-ai fi dorit sa fi inginer in aviatie.

  10. Lorena Lupu says:

    dacă tu în originalitate vezi doar ţâţe şi cur, problema nu e la mine.

  11. Sper sa te tii, mi-ar placea s avad cateva haine facute de tine. Eu incerc sa cresc legume (acum sunt in stand-by, mai am ceva de asteptat), mi-ar placea sa ajung destul de departe incat sa nu mai fie nevoie sa le cumpar 😀

  12. GEORGE says:

    o bucurie simpla, la care sa participe si mainile, ar fi trisatu’ la carti ridicat la rang de arta. da’ cu efortu’ si dedicatia care trebuie investite, mai bine iti iei o punga de floricele si vezi un film despre.
    sunt din ce in ce mai putini bani, tata. asta e concluzia. 😛

Leave a Reply

%d bloggers like this: