Călătorului îi şade bine cu drumul

Pe următoarele două săptămâni şi ceva, acest blog va deveni un blog de travel. Pentru că exact acest lucru îl va face stăpâna lui. Dacă vă interesează frumuseţile patriei, fiţi pe fază. Dacă vă interesa doar programul meu obişnuit de răutăcisme, reveniţi de pe 1 noiembrie încolo.

Am trişat un pic, punându-mi lansarea din Bucureşti pe 4, pentru că noi revenim în Bucureşti pe 31, după Sfântu Gheorghe, dar chiar o să vreau trei zile de odihnă şi îmbrăţişări cu Pulică Splendoaremaximă, coafor, cosmeticiană, manichiuristă şi alte servicii de care nu mă voi bucura din viteza maşinii. Vreau ca lansarea din Bucureşti să aibă energia şi pasiunea tuturor evenimentelor precedente, dar nu şi uzura fizică a drumului. Trebuie să fie un final grandios, ca toate marile finaluri.

Momentan, suntem abia la pornire. În seara asta vom fi la Sibiu, şi anticipez evenimentul ăsta cam cum anticipez o tabără de vară cu colegii.

Invitaţii mei sibieni sunt fostul meu coleg de facultate şi cel mai bun prieten al meu pe perioada aceleiaşi facultăţi, Bogdan Sărătean – între timp devenit manager de teatru independent în Sibiu şi profesor de actorie – cea mai bună prietenă a lui, Dada Love, care a şi montat în facultate un fragment din romanul meu precedent, Dona Juana, şi Iulia Stoica, tânăra cântăreaţă cu care m-am împrietenit după ce i-am aflat povestea.
Cu fiecare dintre aceşti trei oameni am o amiciţie de curtea şcolii să zic aşa. Mă văd fumând în baie pe şest cu fiecare în parte şi cu toţi trei deodată.

Despre cafeneaua Atrium din Sibiu nu pot spune decât atât: e primul loc din afara Bucureştiului unde am jucat şi primul loc din afara Bucureştiului unde am lansat o carte. Bineînţeles, tot cu susţinerea lui Sărătean şi a Dadei, pentru că de-aia prietenii se numesc prieteni. Pot închide ochii şi deja mă văd în Atrium, trec podul şi ajung la scările care coboară, mesele pătrate, mereu pline de lume, tejgheaua aia înaltă pe care am dansat când am jucat Povestirile din Miserupia şi am murit pe interior de groază că o să cad în hău în faţa spectatorului, pianul incert pe propriile picioare pe care am fost avertizată să nu mă urc, că nu susţine balene, balconul de Julietă în derivă şi baia pentru care faci picioare frumoase urcând la al doilea etaj sau gen.

Atrium m-a primit şi m-a găzduit cu căldură când eram un răhăţel de debutant de care nu auzise nici dracu’, mi-au oferit o masă caldă şi o bere rece, chit că adusesem cinci rătăciţi în sală, toţi cinci şantajaţi de Sărătean pe viaţă şi pe moarte. Uneori e bine să ai un debut dificil şi greoi. Nu-i uiţi niciodată pe oamenii care ţi-au fost alături în acele momente, când erai fiica ploii.

Abia aştept evenimentul din seara asta. Va fi încărcat de emoţie şi de istorie personală. Care eşti în Sibiu: hai la Atrium. Care nu eşti în Sibiu: pe peretele contului meu de Facebook, vei putea asista la #Afterparty, discuţii cu care dintre cei trei invitaţi ai mei are chef să mai stea la o dumă şi o bere, cititorii care n-au trac de cameră, cine trece pe acolo, sectoristul, poştaşul şi instalatorul.

Let the Trollywood Walk of Shame begin.