#
MENU

Exigentul

La ora de sport

July 29, 2017 Comments (2) Views: 1597 SPICY

Primul meu casting românesc vs. primul casting străin

Am citit azi articolul acesta de pe Vice, detaliind experienţa unei tinere care se prezintă la casting la Bravo, ai stil şi e tratată absolut oribil de către echipa de casting.
Eu nu am fost surprinsă de superioritatea arogantă şi mârlănia echipei de casting, dintr-un singur motiv: been there too many times. Exceptând câţiva casting directors care sunt fiinţe umane decente din fabrică şi care au beneficiat de colaborări cu oameni din afară, românii încă nu ştiu să facă casting.

Încă e prezentă în multe medii atitudinea asta absolut sinistră, că performerul de orice tip e un muritor de foame dacă nu te înduri tu, director de casting, să-i dai o şansă. Realitatea de fapt e invers: tu, directorul de casting, eşti plătit pentru a aduce talent adecvat necesităţilor showului / filmului / piesei de teatru / reclamei. Treaba ta nu e să te pişi cu boltă peste candidatul venit să-şi propună serviciile ci să îl aduci, cu diplomaţie şi deschidere, să-şi arate potenţialul.

Eu iau un număr extrem de mic de castinguri româneşti pentru că tonul impertinent şi înfumurarea fără bază mă umplu de draci şi dau castinguri angry. În schimb, am luat cam jumătate din castingurile de afară, pentru că am simţit, din atitudinea şi calitatea interacţiunii, că oamenii ăia erau realmente interesaţi de ceea ce aveam eu de oferit.

Dar să intrăm în subiect.

Primul meu casting românesc a fost la o agenţie care era pe val în acel moment. M-a primit un pulifrici închis la culoare. M-a primit e mult spus. Aşteptam pe hol, în timp ce el intra şi ieşea din încăperi, ignorându-mă de parcă era un fost boyfriend dornic de răzbunare. M-am uitat ostentativ la ceas şi l-am întrebat:
-Nu vă supăraţi, domnule, au trecut douăzeci de minute, pot să dau acest casting?
-De ce, dragă, te grăbeşti?
Pentru directorii de casting din această categorie, actorul e mereu “dragă” şi orice altă activitate a lui în afara acelui casting e motiv de batjocură. Mai ales dacă vorbim de actriţe, tonul trebuie să fie neapărat acela de client vs. prostituată ieftină de pe centură.
-Eu nu sunt dragă cu dumneavoastră şi, da, mă grăbesc.
-Impresionisto! a mârâit ăla la mine.
Aproape că am vărsat o lacrimă la precizia cu care-mi caracteriza arta.
-Eşti cam grasă, ştii?
-Raportat la ce? Eu sunt actriţă, nu fotomodel.
A aprins două lumini şi a luat aparatul foto. E de precizat că tonul de până acum mă făcuse să adopt cel mai antipatic resting bitch face din istorie.
-Zâmbeşte!
Am rânjit a câine care vrea să-şi muşte agresorul.
-Hai, fă chestii, a continuat ăla să mărâie.
-Ce chestii? O ciorbă de cartofi merge?
-Pune-te-n poziţii, doar eşti actriţă.
-Ce poziţii?
-Diverse poziţii.
M-am pus în poziţia dătătoare de ochi peste cap.
-Prezintă-te.
Între timp, pornise funcţia video a camerei. Fără să-mi dea zece secunde să mă regrupez.
Am zis cum mă cheamă şi ce am mai făcut, dar îmi imaginez că pe faţa mea citeai morţi de mamă până înapoi în maimuţă.
-Auzi, face ăla, tu te bagi şi la figuraţie?
-Nu, eu sunt actriţă profesionistă.
-Da, voi ăştia care vreţi doar bani mulţi!
Am tirat-o şi l-am mai auzit pe ipochimen bombănind despre noi ăştia care vrem bani mulţi până am dat colţul.

*

Primul casting străin a fost la “The Return of The Living Dead 4”, unde aveau nevoie de o victimă care cădea pradă colţilor de zombi. Aveam două scene, una în care muream şi una colectivă unde eram deja monstruleţ.
-Cafea? Apă? m-a întrebat directoarea de casting, zâmbind politicos.
“Ha?”
-Apă, vă rog, să nu-mi păteze cafeaua buzele, am zâmbit eu.
-Eşti o fată frumoasă, mi-a zis ea şi a continuat să-mi zâmbească, dar onest, as if she meant it.
M-am molipsit de zâmbetul ei, i-am mulţumit pentru compliment. A mai conversat un pic cu mine, până mi-au dispărut emoţiile.
-Acum, o să-ţi fac câteva poze, faţă-semiprofil-profl, apoi te rog frumos să-mi dai replicile foarte simplu, de parcă vorbeam între noi.
Done and done.
-Hai să ne imaginăm că suntem două prietene, ne simţim bine, şi îţi sare zombiul în faţă pe neaşteptate.
Între timp îmi venise cheful de joacă, aşa că am scos un urlet de groază de au vuit ferestrele.
-A, bun. E ce trebuie. Mulţumesc mult pentru casting şi ne auzim cât de curând.

*

De puletele antipatic n-am mai auzit nimic. În The Return of The Living Dead am jucat rolişorul pe care dădusem proba.

Foto de Andrei Grosoşiu, prelucrare de Erik Teodoru.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

2 Responses to Primul meu casting românesc vs. primul casting străin

  1. Stoop!!! Foaaaaaaaarte biiine ! hai la loc, inca una repede 😉

  2. boemul says:

    ce-i drept, acum ceva ani făceau şi actorii profeşionişti figuraţie. mi-aduc aminte că prin 2003, când am fost eu figurant în “Modigliani”, am stat la masă cu Tania Popa.

Leave a Reply

%d bloggers like this: