Catarcticul blestem al frumuseţii

Au trecut zece ani de la ultimul lung metraj al lui Emir Kusturica, şi douăzeci şi ceva de la marile lui succese, Arizona Dream, Underground şi Black Cat, White Cat. Şi totuşi, regizorul sârb a rămas în istorie prin limbajul său cinematografic specific, cu care a surprins universul balcanic ca nimeni altcineva.
Noul său film, On the Milky Road, joc de cuvinte care înseamnă în egală măsură Calea Lactee şi drumul de zi cu zi al lăptarului, e, într-un fel, o continuare a aceluiaşi univers cinematografic. Şi, în acelaşi timp, e un fantasy cu teme de basm, enunţat ca atare, încă din generic: “Bazat pe trei poveşti reale şi multe fantezii”.
Exact cum mă aşteptam, văzând filmul, lumea noastră corectă politic nu mai are organ de receptare pentru acest joc feeric al vanităţii. Recenziile sunt fioroase de-a dreptul. Un film “neconvingător”, “fals”, “lipsit de autenticitate”, “aberant” şi aşa mai departe.
Dar mie mi-a plăcut.
Filmul nu-şi propune nicăieri să fie convingător în sensul verosimilităţii, şi nici măcar al importanţei dramelor trăite de eroi, nu-şi propune să-ţi “creioneze destine”, pur şi simplu e o poezie în imagini. Bogată în simboluri, fascinantă vizual, lipsită de orice chef de a-i şcoli pe oameni legat de marile valori ale vieţii.

Un război despre care bănuim că e cel bosniac, dar definit suficient de vag încât să înţelegem că autorului i se fâlfâie amplu de motivaţiile lui şi de cine are dreptate, învrăjbeşte o regiune altminteri pitorescă şi multicoloră rurală, unde, de cum porcul e sacrificat, un cârd de gâşte se aruncă în cada cu sânge să facă o baie, ca apoi, să se înfrupte lacom din musculiţele atrase de miros. Ce-ţi mai trebuie victime cu lacrimi în ochi şi alte drame realiste când autorul tratează tema războiului cu această metaforă incredibil de plastică şi de grăitoare?
Un lăptar, Kosta (jucat de Kusturica însuşi, care prestează un Nicolaescu – Cristi Puiu cu această ocazie, cu marea diferenţă că nu e o abominaţie antiactorie crispată şi neprivibilă, ca sus-numiţii) trece în fiecare zi frontul, cu măgăruşul lui, şi însoţit de şoim, cel mai bun prieten, să ducă lapte soldaţilor care se amuză pe seama stranietăţii lui, dar îşi dau ghionturi, că e un om bun, care şi-a văzut fratele ucis.
Laptele e furnizat de o familie tipic kusturiciană, cu una dintre acele case balcanice în care obiecte de tot felul creează un haos pitoresc şi memorabil, iar vedeta e un ceas cu mii de rotiţe şi încâlceli, în care se rănesc pe rând toţi membrii familiei. Aici trăieşte Milena, campioana iugoslavă la gimnastică ritmică între 1984 – 1987, care îl iubeşte pe Kosta şi i-o declară periodic, din cele mai acrobatice poziţii cu capul în jos.
Numai că fratele Milenei e pe cale să se întoarcă din război, drept care, e nevoie de o Mireasă. Şi, dintr-un centru de victime ale războiului, acoliţii Milenei răpesc o italiancă de o frumuseţe atemporală. Monica Bellucci.
Rolul Italiencei (care n-are nume, i se spune periodic Mireasa) se bazează pe exact acelaşi mister biografic şi personal care a propulsat-o printre stele pe Monica Bellucci în primul ei mare rol, Malena (2000). Nu ştim nimic despre trecutul ei, vedem doar că e ireal de frumoasă şi, exact ca în cazul Malenei, acest lucru îi aduce numai nenorociri şi umilinţă. Tot ce ştim e că a fost răpită de un general englez care şi-a ucis soţia pentru a rămâne cu ea şi, pentru că a depus mărturie împotriva lui la proces, el o caută peste tot s-o omoare. Şi, în drum, arde, pârjoleşte, nimiceşte tot. “Pentru mine, frumuseţea e un blestem la fel de mare cum e pentru tine bunătatea”, îi spune Mireasa lui Kosta, în timp ce fug împreună de teroriştii pictaţi cu negru ai generalului.

Tema frumuseţii ca blestem este un motiv frecvent în basmele balcanice. Cam cum sunt şi restul peripeţiilor acestui cuplu neconvenţional.

Aceasta e cheia în care trebuie urmărit acest film, dacă nu vrei şi tu să te oţărăşti că e neverosimil şi nerealist. Ia-o ca pe un basm balcanic. Sau ca pe o poveste de război a unui soldat bătrân cu mintea relativ estompată de senilitate şi rachiul tare, sârbesc. Filonul său poetic e consecvent şi fluxul imaginilor are o logică proprie. Singura de care ai nevoie în acest caz.

************

Pentru şi mai multă poezie în viaţa ta, nu uita să comanzi în presale volumul celor mai bune texte ale acestui blog, Trollywood. Aici.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading