Catastiful de imbecilităţi crase: “Rodico, fii mai veselă”

Ieri, o tânără autoare şi-a adjudecat un premiu literar. Nu vreau să dau nume, povestesc doar situaţii, pentru că nu mă interesează să umilesc sau să condamn persoane, ci doar să prezint fenomene.

Tânăra e în poziţia aia în care am fost toţi la un moment dat: foarte multă lume care nu te cunoaşte speculează o mulţime de idioţenii despre tine. Că s-a culcat cu nu ştiu cine, sau cu toată lumea, să ajungă sus în ierarhie. În ierarhia a ce? Că oricum, după faţă, după cum te îmbraci, după cum bate o lumină solară oblică sau după numărul de la pantofi, ştim că n-ai talent. Că oricum n-o să te citim. Că oricum blablabla.

Realitatea tristă e că, în România, de câte ori apare o femeie tânără într-un domeniu, începe bârfoteca asta dezgustătoare, şi realitatea şi mai tristă e că nu sunt doar masculii lihniţi ăia care o perpetuează, dar în mare măsură, şi alte femei, geloase pe succesul tău.

E o etapă specifică ţării.

Se combate cu Ignorol forte, nu în sensul că nu le administrezi câte o basculantă de pule celor care vin să te hărţuiască cu din astea. O, ba daaa. Îi faci să muşte din praf şi le savurezi umilinţa. Ci în sensul că nu iei deloc în serios şi nu laşi nici măcar o secundă să te influenţeze rahaturile pe care le debitează ăştia, ci le tratezi exact ca pe ceea ce sunt: rahaturi. Rahaturi care vorbesc EXCLUSIV despre meschinăria, ticăloşia, complexele, rateurile celor care le perpetuează. Un bărbat care spune că te-ai futut cu toată lumea să ajungi sus exprimă doar interes acerb în direcţia sexualităţii tale şi speră că poate într-o zi. O femeie care spune că te-ai futut cu toată lumea să ajungi sus exprimă doar invidia că în cazul ei această strategie nu a funcţionat.

Bun. Deci rahaturile trebuie tratate exact ca rahaturile, iar în rest, câinii latră, ursul merge.

OK. Fata de care vorbesc a dat un status sfâşietor despre cum au forfecat-o javrele, înainte şi un pic mai mult după ce a fost anunţată ca premiantă.

Şi vine o tipă – culmea, o tipă pe care o ştiu, şi care în 85% din cazuri e cu mintea la ea şi binevoitoare, deci n-o suspectez de rele intenţii, şi începe s-o frece la icre. “Că tot ce scrii în ultima vreme e negru şi sumbru, că nici măcar când te premiază unii nu poţi fi fericită, că ce-i asta, că de ce nu ştii să fii şi tu veselă ca Lorena Lupu”.

Moment în care îmi dă mie tag.

Acum, eu pot fi folosită în multe feluri. Dar în niciun caz pe post de exemplu de dat oamenilor supăraţi că de ce nu pot şi ei să fie veseli ca mine.

Pentru că veselia mea nu se bazează pe floricele pe câmpii şi fluturaşi aurii. Veselia mea nu e un banc cu Bulă. Veselia mea e un mecanism de supravieţuire.

Veselia mea e ca muşchii în format pătrăţele care apar după ce te duci zi de zi la antrenamentul stresului, al răutăţilor, al promisiunilor neonorate, al ţepelor flagrante şi aşa mai departe.

Să te duci la un om să ţipi că de ce nu are pătrăţele ca mine e penibil şi stupid. Nu le are pentru că mai are de lucru. Încă nu s-a exersat în arta detaşării atât de mult, încât să poată râde răsunător şi din toată inima de rahaturi.

Eu nu am fost de la bun început atât de veselă. Cine m-a citit până-n 2010 ştie că postam some pretty dark shit. OK, că-i dădeam mereu un twist umoristic? Desigur, dar cum nu suntem Armata Poporului, nu e obligatoriu să facă toată lumea ca mine.

Iar dacă ai fi venit tu înainte de 2010 să ţipi la mine că  nu-ţi par suficient de veselă, ai fi avut aprovizionarea cu carne asigurată pe tot mileniul trei.

“Suficient de veselă” pentru cine şi pentru ce? Unde sunt aceste standarde internaţionale de veselie, care trebuie satisfăcute de toată lumea în mod obligatoriu?

Şi nici măcar nu m-ai fi ajutat cu nimic să ţipi la mine că nu sunt veselă. Ghici ce: când un om e negru de spume, pur şi simplu NU ARE CHEF să fie vesel.

Cu ce m-ai fi ajutat să-mi inoculezi veselie reală? Păi, dacă mi-ai fi cumpărat o amandină (prăjitura mea preferată) sau un ruj roşu. De exemplu.

Data viitoare când vedeţi un om că se zbate pe culmile disperării, nu mai mergeţi să-l futeţi şi voi la cap şi să mai adăugaţi o lopată de nervi. Dacă aveţi bani să-i luaţi o amandină, bine. Dacă nu, asumaţi-vă că nu-l puteţi ajuta cu nimic şi nu rataţi ocazia fabuloasă de a tăcea.

Foto: pixabay.com

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

You may also like...

4 Responses

  1. Anca Maria says:

    Dar totusi cine e tanara autoare? Sa ne mai cultivam si noi! 🙂

  2. m says:

    Niste tzaranisme. Pt că acolo era cu gura lumii. Tot din categoria problemelor din articolul anterior, cu ce ni se impune ca bărbați sau băieți. De fapt nu nu se impune, suntem condiționați sa credem că ni se impune, nu mai reușim să vedem că suntem liberi.
    Cred că prostiile astea au legătură și cu media venită din vest din ’89 încoace. Pt care n-am fost pregătiți. Cenzură nu ar fi fost buna, ci o educație, ceva, care sa ne zică că unele chestii sunt bullshit. Nu satanisme sau păcate, cum zice biserica, ci doar bullshit care nu trebuie luat prea in serios. Și că ajunge doar sa fii o persoana de treabă.

  3. Lorena Lupu says:

    Sigur, dar un mod de a combate ţărănismele e să le atragi atenţia celor ce-l practică că nu fac un lucru ok.

  4. m says:

    Normal , e chiar sănătos pt ei

Leave a Reply

%d bloggers like this: