Catastiful de imbecilităţi crase: “Sigur faci tu ceva să-i atragi”

Eram copil, relativ frumuşel. Pe cât putea fi de frumuşel un copil în anii 80, în şorţuleţul lui albastru, banal, larg şi lipsit de personalitate, cum era toată textila disponibilă în comunism. Şi o vreme, m-a luat în colimator un puşti vecin. Cu câţiva ani mai mare, obez datorită alimentaţiei raţionalizate, constând din pâine, macaroane, cartofi şi orez – îmi amintesc cu groază că, pe când eram eu copil, se mânca cotidian pâine şi cu cartofi pai, şi cu supă cu tăiţei, şi cu macaroane cu brânză, deci nu era de mirare că erau mulţi copii obezi. Şi a început să mă îmbrâncească, să mă tragă de păr şi să-mi spună că-s urâtă.
Şi într-o zi, o babă care a asistat la un astfel de episod mi-a enunţat: “Sigur faci tu ceva să îl întărâţi.”
Pe atunci nu contraziceam adulţi, că nu exista protecţia copilului. Dimpotrivă, dacă unui adult i se părea că te uiţi contestatar la el, te bătea de-ţi rupea filmul. Dar încă de mică, a înmugurit în mintea mea întrebarea: Despre ce dracu’ vorbeşte hoaşca asta imbecilă?

Chiar nu făceam absolut nimic să-l întărât pe idiot, şi mi se părea vizibil cu ochiul liber. Dimpotrivă, îl ocoleam ca pe ciumă. Mi se părea că simpla prezenţă fizică a cuiva atât de prost te murdăreşte, ca un fel de boală contagioasă.
Diverse persoane, mai frumoase sau mai urâte, mai proaste sau mai deştepte, mai raţionale sau mai emoţionale, ajung de-a lungul vieţii lor ţinta hărţuirii câte unui bolnav mintal, sau a mai multora, şi criteriul e total arbitrar: că zâmbeşti într-un fel care-i aminteşte de mă-sa, că i-ai părut prea decoltată în poza de profil pe Facebook sau că lui i se părea că toate femeile universului îi datorează supunere şi sex, iar tu nu te simţeai datoare cu nimic.

Ulterior, m-am întâlnit cu “sigur faci tu ceva” în diverse ipostaze. Ca riposte adresate unor oameni hărţuiţi. Ca replici la poveştile unor oameni escrocaţi. Inclusiv ca sentinţă despre soarta unei tipe căreia îi jefuiseră hoţii casa. (Măcar ăsteia au avut eleganţa să nu-i trântească o atare inepţie în faţă, ci s-o bârfească frumos, lady-like, pe la spate.

Mi se pare mixul perfect de prostie şi cruzime: să-i găseşti obiectului nenorocirii sau neplăcerii, după caz, o vină, chiar nedemonstrabilă şi nedemonstrată, într-o situaţie frecvent aleatorie care i-a adus prejudicii.

Sigur, nu mă refer la cazul omului care urcă beat la volan şi intră-n stâlp. Acolo, vina e demonstrabilă, raţională şi argumentată. Dar dacă cineva semnează cu bună credinţă un contract, îşi execută partea de obligaţii, şi constată că a fost ţinta unei ţepe, chiar nu ai cu ce să-l acuzi pe bietul fraier. Sunt o grămadă de oameni specializaţi în impostură, care mint cum respiră şi care l-au indus cu strategii bine construite în eroare. Trebuie să existe bună credinţă să poţi construi lucruri, şi să-i cauţi vină ţepuitului pentru buna lui credinţă, să-i spui că face ceva să atragă impostorii, e o mizerie fără margini, dublată de o prostie cu strigături.

Toată viaţa m-am întrebat cum se perpetuează abuzul în societate? De ce stau anumite femei lângă bărbaţi care le umilesc şi le bat, de ce stau anumiţi copii ca sclavii pe lângî părinţi cotropitori, de ce stau naţiuni întregi sub talpa unor tirani.
De fiecare dată, răspunsul mi s-a dezvăluit a fi acelaşi: cel care comitea abuzul reuşea să insufle frică şi umilinţă în victimă. S-o convingă că, pe undeva, tratamentul inuman e ceea ce merită.

Prin 2007, am deschis primul blog pe net. Pe yahoo 360, care era o reţea interconectată, exact ca Facebook. Şi reţea interconectată fiind, au apărut primii ţopârlani. OK, de ţopârlani avusesem parte din plin în viaţă, ştiam că unicul mod funcţional de a-i pune cu botul pe labe e fermitatea în a le transmite că termenii în care încearcă să comunice cu tine sunt nuli din punctul tău de vedere.
Numai că, o dată cu ţopârlanii, au apărut şi perpetuatorii mentalităţii “Sigur, faci tu ceva”. Cei care încearcă să te împingă cu cinism, sau poate doar cu prostie, în mentalitatea de victimă.

Nu, n-am făcut nimic. Nu am cont pe reţele matrimoniale, nu spamez ţopârlani, nu mă duc să trag de ei să le placă munca mea. Stau în colţişorul meu de internet şi-mi văd de ale mele. Exact cum am procedat în ultimii zece ani.
La un moment dat, o actriţă cu gura mare şi creierul mic a declarat că vrea să-mi facă scandal. Dar unde să mi-l facă? Eu pe peretele ei nu mă duc, că tind să evit mocirla; pe pereţii altora o ignor. Unicul mod de a face scandal cu mine ar fi fost să vină să mă împulăie pe teren propriu. Ceea ce e oarecum nepalpitant, pentru că până una-alta, am şi eu o gaşcă de prieteni şi o comunitate.
I-am făcut eu ceva? Nimic, niciodată. Dar prostia agresivă n-are nevoie de motive.

Ieri, la un status unde constatam cu încântare că deratizarea a reuşit şi că de şase luni nu m-a mai deranjat nimeni cu insistenţe, s-a oploşit a o mie o suta idioată promotoare a clişeului “Sigur făceai tu ceva înainte, emiteai un vibe care-i atrăgea”.

Mi-aş dori, pentru genul “Sigur ai făcut tu ceva” aplicaţia SlapTheBitch™. Unde “bitch” e unisex, ca nimicnicia de caracter. Şi de câte ori individul sau individa în cauză te ia cu “Sigur ai făcut tu ceva, să meriţi şi să atragi”, o palmă solidă de halterofil le rade cu sete una peste ochi.

Iar ei vor clipi năuci şi vor întreba ce-a fost asta.
Şi tu, zâmbind angelic: “Sigur AI SPUS tu ceva…”  😉

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Off, Doamne! Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans. De plans in hohote, cu spume si cu strigaturi.
    Offffff!

  2. jademan says:

    Uuuu, ce mișto arată blogu’ pe mobil! <3 😊

  3. Alina Manu says:

    Arata…ca la carte!😊…ca sigur ai facut tu ceva👍

  4. Joker says:

    Io zic sa recunosti odata ca faci tu ceva.
    😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: