Catastiful de imbecilităţi sinistre: Mă cunosc cu…

Dragi credincioşi,

Ne-am adunat azi, aici, în acest locşor părăsit de Dumnezeu, să râdem de o apucătură gherţoiască. O apucătură de neam de traistă care, automat şi fără marjă de eroare, îţi trădează cocalarul impostor faker, etern făcător pe interesantul pe bază de absolut nimic.

Iar acesta e momentul când respectivul deschide orificiul bucal şi începe să se dea rotund că se cunoaşte cu X, Y şi Z. Vedete, politicieni, personalităţi, figuri publice.

De ce, aţi întreba voi care, în majoritatea voastră covârşitoare, sunteţi oameni decenţi şi de bun simţ, sau dacă nu, măcar sunteţi de un umor involuntar exploziv, că altfel vă făceam vânt de foarte mult timp. De ce s-ar lăuda cineva cu cunoscuţii lui celebri?

E celebritatea o boală contagioasă?

Hell no.

E aptitudinea care l-a făcut pe ăla celebru contagioasă?

Hell no.

E dificil să ajungi să te cunoşti cu X şi cu Y?

În majoritatea cazurilor, e suficient să te duci la om, să-i întinzi mâna şi să-i spui: “Bună ziua, mă numesc Gigel Păsulă, sunt student şi îmi plăceţi pentru că.”

Ăla sau aia o să se simtă măgulit(ă) că i se oferă vibe plăcut şi apreciere şi va începe o conversaţie extrem de amicală, să-ţi absoarbă energia pozitivă.

Şi pac! acum mă cunosc cu X.

Nu e mare brânză. Oricare dintre noi şi dintre voi o poate face, dacă îşi ţine tendinţele antisociale sub control pe moment şi bea un shot de vodcă înainte.

“OK, dar eu chiar îl cunosc bine pe X.”

Că face conversaţie amiabilă cu tine când vă ciocniţi la Mega Image? Că stă la masă cu tine dacă vă nimeriţi în aceeaşi cârciumă? Majoritatea oamenilor fac asta pentru că au avut mame decente, care i-au învăţat să-şi trateze uman semenii.

Dacă nu i-ai greşit cu ceva apoteotic, să te ţină minte şi să aibă motive să te deteste, orice om normal care nu e pe super grabă o să schimbe patru fraze de curtoazie cu tine la o petrecere şi un high five dacă te vede la sală.

Înseamnă asta că investeşte un rahat pansat în interacţiunea cu tine?

Nu.

Înseamnă doar că nu e o bestie nemernică, apucată de complexul scroafei suite în copac. Adică, exact complexul care te ia pe sus pe tine, când te dai rotund că eşti băgat în seamă de X.

***

În schimb, amuzant e modul în care se manifestă ciumpalacii din categoria “Mă laud că-i cunosc pe X, Y şi Z” când dau cu ochii de câte o celebritate. Cum devin brusc căţei care dau din coadă şi scheaună, cum vorbesc mult şi degeaba, fără să scoată o singură frază populată de o urmă vagă de inteligenţă, cum cerşesc atenţie cu basca în mână, cu atitudinea miloagă a unui cerşetor în colţ la Unirii.

Sunt exact pionii pe care vedeta sau politicianul îi foloseşte, din calcul strategic, să propage pe calea zvonisticii – sau “presă”, cum i se mai zice la Bucureşti – exact ce îi convine să propage. Când prostul se umflă atât de tare în pene la asocierea cu tine, cum Dumnezeu să nu-l transformi în goarna ta? Cum Dumnezeu să nu-i spui exact balivernele pe care vrei să le auzi comentate de toţi păreriştii, când ăsta cască gura la tine ca o invitaţie deschisă să intre musca?

Stau şi mă întreb când m-am dat mare ultima oară că-i cunosc pe X şi pe Y, în afara unui context dedicat în mod special celebrării sau comemorării lui X sau lui Y. Sau în alt cadru în care atenţia era pe X sau Y, şi a-i cunoaşte / a vorbi despre ei era ideea evenimentului.

De ce i-ar păsa interlocutorului că îi cunosc pe X şi pe Y? Ce informaţie nouă aduce asta despre mine? A, că ştiu să mă bag în seamă public?

Da, “am lucrat pentru X şi pentru Y” e cu totul altă mâncare de peşte. Care îşi are locul abia la pescăria numită “negocieri / tatonări profesionale”. Când faptul că ai un portofoliu lung şi cu prestigiu face diferenţa.

Da, dacă X sau Y spun că “îl cunosc pe Gigel Păsulă, mare om, mare caracter”, se mai schimbă ceva.

Dar, cum se întâmplă mereu când Gigel Păsulă se laudă că-i ştie pe X şi pe Y, şi ăsta e punctul lui de umflare în pene, reacţia cea mai probabilă a lui X sau a lui Y e să se uite lung la tine şi să întrebe: “Cine?”. Apoi să dea vizibil un goagăl mintal, căutând să lipească numele de vreuna din nenumăratele feţe de care se ciocnesc zilnic. Apoi ţi se scuză: “Iartă-mă, cred că am uitat să-mi iau lecitina la timp”.

Toţi râdem de posesorul de Jeep care stă pe o alee semicentral, şi blochează traficul bietei străduţe cu ditamai matahala achiziţionată să compenseze lipsuri în alte domenii şi câmpuri de acţiune. Dar, de bine de rău, măcar posesorul de Jeep a făcut un efort: de a munci, de a fura, de a face mânării, de a respecta legea sau a o abuza pe cale anală, şi şi-a achiziţionat Jeepul pe merite proprii.

Pe când gigelul care “cunoaşte” figuri publice, şi ţi se dă mare cu asta, se împăunează, prin asociere, cu chestii la care nu a contribuit cu nimic.

Obiectiv, dacă am merge pe ideea postului creştinesc şi ne-am propune toţi să ţinem abstinenţă de lăudăroşenie şi fanfaronadă miercuri şi vineri, lumea asta ar fi un loc mult mai suportabil.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Traian says:

    O citesc pe Lorena Lupu!

    😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger