Cine mă urmărește reducând câte un gigel obraznic la carbon și apă, materiile prime care stau la baza chimiei organice, ar crede că-mi place teribil de mult să fac lucrul ăsta.
Și realitatea situației este că nu e așa. Sau, mă rog, a devenit între timp, dar e un acquired taste.
Eu, din născare, sunt un om pașnic. Îmi plac interacțiunile calme, politicoase și amabile. Îmi plac zilele când râdem, glumim, povestim civilizat și ne înțelegem bine. Consider că fiecare secundă dedicată reeducării unui cercopitec este o secundă irosită din viața mea, și nici măcar nu o fac pentru mine, ci pentru următoarele femei pe care le va deranja cercopitecul, care, poate, nu au trecut prin câte interacțiuni nasoale am trecut eu și nu și-au format strivitorul de mitocănii la acest nivel.
Așadar, eu îmi doresc foarte mult să ne înțelegem bine și în acest nou an. Eu să vă ofer texte frumoase, eventual o carte nouă și alte proiecte artistice interesante, voi să le savurați.
Dar pentru asta, o să am nevoie de la voi de următoarele:
A) Messengereală privată redusă la minimum și doar dacă e important.
Excepția fiind reprezentată de prietenii personali și colaboratori.
Sincer, nu mă interesează un video comic pe youtube, ce prostioare a scris nu știu cine sau ce poză tâmpită ai găsit tu în zona dubioasă a internetului.
Pe prima o s-o ignor, de la a doua încolo îți dau mute conversation, și n-ai decât să trimiți singur spamuri și să le vezi tot tu.
Ce anume e important?
Pe de o parte, eventualele colaborări pentru site; pe de alta cazurile sociale grave care necesită mediatizare.
E mesajul tău privat dintr-una din aceste categorii?
Dacă nu, trimite-l Ionelei, Dorelei, Vasilicăi, care n-au altă treabă decât să se hăhăie pe net.
B) Zero messengereală privată pe buza articolelor
Știi, Lorena, ai zis în text că nu știu ce, și eu cred că nu știu ce.
Textele mele nu sunt scrisorele de amor între noi, ci articole publice. Discuția pe marginea lor se desfășoară în rubrica de comentarii.
Dacă aveam de purtat cu tine o discuție intimă despre dezavantajele urinatului în sus cu boltă, nu scriam un articol, ci te invitam eu să discutăm între patru ochi.
C) Zero întrebări personale
Ieri, în timp ce răspundeam lamulțanurilor de pe perete, se trezește un cretinaș: De ce nu ești la party și de ce ești pe Facebook, răspunzând la urări.
Gen, de parcă nu puteai fi și colo, și colo. Sau de parcă aveam să-i dau socoteală unde sunt și ce fac.
Pe bune, întrebările astea băgărețe, mai ales de la oameni cu care nu sunt într-un raport prietenesc reciproc consimțit, mă scot din sărite dincolo de cuvinte. Nu lăsați să facă grija amor cu voi, când nu e cazul. Nu faceți decât să-mi stârniți o intensă antipatie.
Mai că îmi vine să vă dedic un grup de Facebook: Curviștinele grijii. Și să vă adun acolo pe toți ăia care vă treziți punând întrebări de zici că ne batem pe burtă ritualic, luni, miercuri și vineri, pe ritm de We will, we will rock you.
D) Pentru poveștile de poșta redacției, există birou@lorenalupu.com.
Eu nu sunt psihologul privat al nimănui. N-am calificarea, iar Facebook nu permite deocamdată tarifarea timpului pe care îl petrecem oploșiți în cârca unuia care n-a confirmat că vrea foarte tare să ne asculte aoleurile.
Dacă țin rubrica poșta redacției, că e fun, nu înseamnă că la orice oră din zi și din noapte vreau să dau sfaturi îndelungi despre amor, șefi aroganți, ciocoflenderi care ne înjură pe net și alte probleme. Dă mail, îl tratez în ziua de poșta redacției și s-a rezolvat.
E) Dacă nu suntem de acord pe un subiect, nu vă lăbărțați la infinit pe wallul meu, acaparând spațiul și timpul, ore în șir.
Nu mă interesează nici să fiți 100% de acord cu textele mele, dar nici să mă hărțuiți și să mă presați să fiu eu de acord cu voi.
Siteul ăsta nu are o obligație să vă ghicească dorințele din priviri, iar eu o am doar când mă angajați content writer pe siteurile voastre. Sus, acolo, scrie Lorena Lupu, și asta e persoana care decide care e punctul de vedere pe acest site. Când ajung până în punctul în care scriu despre un subiect, părerea mea pe temă e deja fermă.
În trei comentarii, oricare doi oameni educați pot ajunge la un compromis, sau la un agree to disagree. Dacă treceți de trei și insistați tâmpește în a mă pisălogi agasant, mă voi vedea silită să devin din ce în ce mai nepoliticoasă, uitându-mă la ceas.
Și dacă ai început cu o mârlănie, sau ai ignorat primul meu: “hai că ne lungim prea mult”, îţi asumi că pierzi automat dreptul să te vaieţi că devin antipatică cu tine.
E un site, nu un concurs de ipocrizie, unde eu mă dau rezistentă în faţa nesimţirii. Când mă deranjează ceva, spun. Cui nu-i convine, să citească genul de bloggeri care fac pe cucoanele simandicoase chiar dacă pe dinăuntru spumegă de draci.
F) Fără băşcălie de scara blocului.
Şi aici dau un exemplu de ieri.
Cum zic şi în comentarii, comentatorul e în linii mari un om ok, exceptând momentele când se crede glumeţ la modul ăsta. Nope, nu cu mine. Orice formă de glumă care presupune că ştii mai bine decât mine ce fac eu, sau că te dai încordac de musculatură cu mine, e o idee foarte, foarte proastă.
Nope, nu ne cunoaştem. Nu există familiaritate între noi. Nu e cazul s-o mimăm. Că pot şi eu să zic răutăţi, apoi să mă mir: vai, dar nu ştii de glumă?
Şi apropo de încordări de musculatură.
G) Nu vii să mă şcoleşti în domenii la care, poate, mă pricep mai bine decât tine.
Eventual, întrebi ce am vrut să spun şi de ce. Tonul didactic se va pedepsi cu 25% mai mult perpulis decât în anii precedenţi, pentru că am mai îmbătrânit un an, iar răbdarea mea cu aerele de superioritate e ceva mai scurtă.
Dacă aceste solicitări vi se par nerealiste şi neverosimile, nu e nici o supărare dacă nu mă mai citiţi. Ne scutim reciproc nişte nervi. Pe care, în anul acesta nou, doresc să-i investesc exclusiv în lucruri frumoase şi creative, şi câtuşi de puţin în interacţiuni toxice.
Un an nou frumos şi vouă.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Sh*t They Say