Cinci mituri despre sex care îţi fac viaţa iad

Noaptea trecută, am mai blocat un tip care insista să folosească un ton de fantele cartierului şi să mă trateze ca şi cum eram tanti mama lui Bambi. Şi în timp ce îl mu*am muncitoreşte, mă gândeam cât de neplăcută trebuie să fie experienţa şi pentru om, câtă amărăciune trebuie să adune cineva care e izgonit de probabil zeci de persoane pe zi, şi care nici măcar nu înţelege că motivul pentru care îşi ia atâta mooe se află în propriul lui comportament.

Tocmai de aceea, hai să stabilim o listă de cinci mituri despre sex de care, dacă ne eliberăm, vom avea vieţi mult mai fericite şi relaţii mai armonioase cu semenii noştri.

1. Valoarea unui bărbat este dată de numărul de partenere de amor

Ai 40 de ani şi încă stai cu părinţii pensionari? În acest caz, ar trebui să ai 5468978 de alte priorităţi, şi nu agăţatul de muieri pe net. Ai o amărâtă de nevastă care se strofoacă în prezent cu două joburi să-ţi hrănească şi să-ţi educe progeniturile? Alea ar trebui să fie priorităţile tale, şi nu să mă freci la icre pe mine pe net. Ai 17 ani şi te-au minţit pretenarii care au acces la pornache că sexul e plăcerea ultimă a vieţii?
Chiar nu e. Adică, e fun, nu mă înţelege greşit, dar nu ATÂT DE FUN, încât să arunci la gunoi potenţiale relaţii umane normale cu 52% din omenire doar pentru tentativa de a-ţi freca organele genitale de ale lor.
Şi oricum, sexul fără o oarecare conexiune emoţională e la fel de deprimant pentru bărbaţi, cum e pentru femei.
Şi totuşi, de ce insistă atât de interminabil unii, chit că individa le-a transmis clar, negru pe alb, că nu e interesată? Strict din cauza acestui mit care spune că nu eşti bărbat dacă nu duci bursucul la scorbură, şi că un mascul feroc e surd ca un morman de lemne, sau aşa ceva.
Realitatea e că singurele acte sexuale cu adevărat agreabile din viaţa unui om sunt cele în care eşti dorit la fel de mult cum doreşti tu. Altminteri, vorbim doar de masturbare asistată.
Şi numărul de femei chiar nu contează.
Dimpotrivă. Uite, eu am avut doi bunici. Unul, cel din partea mamei, se însurase cu iubirea lui din adolescenţă, adică bunică-mea. Nu ştiu dacă o fi călcat şi el strâmb vreodată, dar dacă a făcut-o, nimeni n-a ştiut nimic. Era un excelent tâmplar, şi-l recomandau clienţii unul altuia, a fost un tată de familie fabulos şi, în lipsa unui tată, un bunic de familie care m-a convins că singurii bărbaţi cu care ai ce discuta sunt ăia decenţi şi onorabili.
Cel din partea tatălui, deşi popă, a fost un curvar dezgustător şi un libidinos ordinar, care se freca de toate muierile din sat, june, măritate sau văduve, şi îmi provoca o greaţă de parcă aş fi văzut un c*cat ieşind din budă şi dansând cha-cha-cha pe uliţă.
Întotdeauna l-am privit ca pe gunoi, şi nimic din ce făcea sau spunea nu valora mai mult decât gunoiul, deşi, uimire, în sat erau suficiente idioate impresionate că popa, personaj de vază, era dispus să-şi plaseze preasfânta p*lă în ele.

Nu, nu numărul de femei prin care ai trecut ca acceleratul prin Dârste te face bărbat, ci lucrurile obiective pe care le-ai realizat. Carieră, reputaţie profesională, respectul semenilor tăi, prieteniile autentice, lucruri care chiar lasă o urmă pozitivă în lume. Sexul e ca o seară de beţie. Vesel pe moment şi nu cine ştie ce în retrospectivă.

2. Dacă un om e supărat, musai sexul e soluţia.

Uimire mare, şi femeile se enervează de diverse lucruri care merg prost şi interlocutori nesimţiţi, că şi ele au un sistem nervos. Când se enervează un bărbat, lumea ascultă cu interes care e problema, şi eventual sugerează soluţii.
Dacă se enervează o femeie, lumea tinde să ‘dismiss’ problema, s-o ia la mişto şi eventual să-i sugereze pe un ton plin de superioritate: Mai f*te-te.

Ca şi cum, dacă te mai f*ţi, subit lumea va deveni un loc mai curat, mai nobil şi încălzirea globală se va răci instant la loc.

Realitatea e că unicele probleme ale oamenilor care pot fi rezolvate prin sex sunt cele legate de nevoia sexuală. Nici măcar nevoia emoţională, dacă sexul nu include şi această latură. Ca să nu vorbim de problemele serioase, obiective, care nu au absolut nici o legătură cu sexul.

Sigur, dacă iubitul / iubita sunt nemulţumiţi de ce oferi sexual în ultima vreme, răspunsul poate fi “mai f*te-te”, şi e chiar recomandat. Dar nu dacă te plângi că nenea de la ANAF ţi-a vorbit urât, că e aproape 1 şi nu ţi-a venit factura la net, apoi tot ei te ameninţă cu deconectarea şi că iar a ieşit exhibiţionistul din IOR să-ţi arate ce are mai frumos.

3. Mărimea contează.

De câte ori mă uit la siteuri porno, văd aceste reclame de mărire a penisului. Ba am tone de spam să-mi măresc penisul, pe fiecare mail în parte. La un moment dat mi s-a infectat un mail şi eu însumi am trimis spam în care propuneam măriri de penis.
Realitatea e că, de la 12 centimetri în sus, e absolut perfectă şi numai bună să ofere orgasme fabuloase, dacă e folosită corect, precedată de un preludiu şi menţinută suficient încât să aibă şi fraiera orgasm. Cele mai bune vibratoare sunt exact alea de 12 – 15 centimetri, nu foarte groase.
Serios, bărbaţi. Nu vă mai faceţi complexe în privinţa mărimii, ci mai degrabă în privinţa a cine sunteţi şi ce aduceţi pe lume în cu totul alte planuri. O femeie o să ţină minte mai degrabă pe unul care a dus-o la Viena şi i-a arătat frumuseţile oraşului, sau pe unul care a făcut-o să râdă până a leşinat, sau chiar pe unul care i-a pregătit nişte macaroane cu brânză excelente, decât pe unul cu p*la mare şi prost ca noaptea.

4. Prea mult sex ‘lăbărţează’

Vaginul e un organ elastic. Atât de elastic încât se poate extinde să iasă pe acolo bebeluşi, şi la câteva săptămâni după, îşi revine la dimensiuni rezonabile.
Comparativ cu dimensiunile unui bebeluş, un penis e exact ceea ce pare: o chestie potenţial periculoasă, dar uşor de depăşit.
Aşa că, oricât vă place vouă să vă autoflataţi cu fantezii de genul “am rupt-o în două” / “am spart-o” / am distrus-o”, realitatea situaţiei e că, după un duş cald şi câteva ore de repaus, păsărica e ca nouă.
Dimpotrivă. Una care face mult sport are mai mult antrenament al musculaturii pereţilor vaginali decât una care prinde păianjeni.
Singurele lucruri care o pot afecta sunt bolile transmisibile sexual, vârsta, greutatea corporală şi o naştere dificilă. În rest, nu prea ai cum s-o rupi şi s-o spargi, dar tu poţi încerca în continuare.

5. Femeile sunt de două feluri: târfe şi doamne.

Realitatea e că nevoia sexuală e comună tuturor, şi doamnele deţin doar arta de a selecta şi a ţine proştii la distanţă.
Altminteri, toate femeile au fantezii sexuale (chiar dacă nu cu tine), toate au momente de dorinţă intensă (chiar dacă nu eşti tu obiectul) şi aproape toate se masturbează când se acumulează tensiunea.
Greşeala nu e doar a bărbaţilor care practică această categorisire, ci şi a femeilor, care caută să se scuze şi să se justifice, ca şi cum cheful de sex nu ar fi ceva firesc.
Dacă tu nu ai căuta să faci pe sfânta într-un mod fals şi nerealist, şi ai spune: “da, îmi place să fac sex, care e problema? Şi îl fac fix cu cine vrea musculatura mea”, nici un prost nu ar mai avea bază să te insulte făcându-te c*rvă.
Pur şi simplu, nu ai nimic de demonstrat prostului, pentru că el nu e taica stareţ la mănăstire şi nici tu nu ai luat calea călugăriei.
Refuză să intri în jocul justificărilor, şi dihotomizarea asta se va goli instant de conţinut.

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. Caprituss says:

    *eu însĂmi, nu însumi, că ești o ea. 😀

  2. PESEDISTUL says:

    sug pula.

  3. Lorena Lupu says:

    spor.

  4. ionut popescu says:

    din ințelepciunea masculilor: ”sunt trei feluri de femei: alea cuminți, care nu se f…ut cu nimeni, curvele, care se f…ut cu toată lumea, și curvele dreaq, care se f…ut cu toți, doar cu mine nu”.
    pe bune, orice clasificare a oamenilor pe baza a ce fac în pat, cum, cât sau cu cine (sau cu ce!) e stupidă, nulă și neavenită.

  5. Vasile Bell says:

    Scrii bine, trebuie sa recunosc, dar in multe privinte nu ai dreptate. Sexul implica suferinta, adica o doza mai mare sau mai mica de masochism. Sadismul fiind interpretabil si cu doua laturi – una agresiv-consimtita si alta agresiv-compulsiva. Masochismul e prezent in fiece dorinta sexuala feminina sau gay. Iar partea emotionala profunda, tandretea si alte nevoi de mangaieri nu au absolut nicio legatura cu animalismul sexual. Sexul e sex, de la dorinta de a face sex salbatic la un gloryhole anonim, pana la dorintele stradale, prin unghere intunecate.

    • Lorena Lupu says:

      Sexul implică masochism şi sadism doar dacă acestea sunt agreate în comun de ambii parteneri. Nu e ceva de la sine înţeles, şi cine nu îl doreşte, nu are de ce să fie obligat sau hărţuit.

  6. Vasile Bell says:

    Ai si tu dreptate, nu zic nu, dar dorinta de penetrare e masochism per se. Ca nu face nimeni sex doar din dorinta de a perpetua specia sau traditia sexuala. Sadismul e unilateral si trebuie consimtit, in masura in care depaseste nivelul acceptat de confort al partenerului. Si totusi, de multe ori, o persoana se teme sa ridice stacheta, cu toate ca doreste, de teama depasirii inaltimii ei.

  1. January 22, 2019

    […] 6. Cinci mituri despre sex care îţi fac viaţa iad […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading