Cine rahat e Marcica Belearta şi de ce asmute internetul împotriva mea

Ok, am început să mă satur. Am început să mă satur să ignor că există o problemă. Că un jeg de femeie întărâtă împotriva mea, de 48 de ore, pe oricine de pe Internet care are o conexiune, o lipsă acută de ocupaţie şi o prostie bubuitoare.

Problema a început când un pulifrici fără har şi haz, dar cu voinţă de afirmare, a scris mizeria asta. După cum vedeţi, celelalte gagici erau atinse tandru cu câte o ironie, pe când mie îmi lua la pulă viaţa, cariera, aptitudinile interpretative, şi totodată, aflăm că tot ce scriu eu este despre Melania Trump.
Evident, m-am revoltat, şi am dat un status, LA MINE PE PERETE, că acesta nu e un pamflet, ci un trashing în toată regula, scris pentru cerşetorie de atenţie.

Individul mi-a răspuns că nu e aşa, că ba da, textul pute de umor ca dovadă că celelalte râd (cred şi eu, că nu te-ai luat de carierele şi vieţile lor, doar de prezenţele lor online.) Şi pe peretele omului, m-am reîntâlnit cu cretina asta plină de ură şi silă care e Marcica Belearta. Poetă de catrene infantilo-retardate. Dar nu contează asta, fiecare e liber să scrie cum vrea. Ideea e că fiinţa asta şi-a pus ambiţia să-mi facă viaţa de căcat pe net de ceva vreme. Era blocată pe contul meu principal, dar nu m-am gândit, când mi-am făcut noul cont, să blochez a priori the regular shitheads.

Scurtă istorie:

Prin 2011, Marcica era o comentatoare ca oricare alta a blogului meu. Foarte amabilă, foarte amuzantă, iubire mare între noi, ne-am împrietenit pe Yahoo Messenger. Pe atunci, aveam un amic care îmi dădea articole pe blog. Tipul mi s-a confesat mie prima că îi cam place de Marcica, eu l-am încurajat. Că e inteligentă, simpatică, de ce nu?

Tot pe Yahoo Messenger, Marcica mi-a mărturisit despre crunta ei boală degenerativă. Nopţi la rând, am empatizat cu ea, am susţinut-o, i-am spus că o să fie bine. Poate aş fi avut treburi, că pe atunci aveam două joburi. Dar hai să fim oameni.

Şi s-au combinat. Din secunda în care s-au combinat, Marcica s-a schimbat radical. A început să mă împroaşte cu rahat, să mă acuze isteric pe messenger că vreau să-i fut bărbatul (Really? Şase luni înainte de tine mi-a dat texte pentru blog. Dacă aveam vreo intenţie de natură sexuală, se rezolva de mult. Dar unii oameni chiar pot să fie prieteni şi atât.)

Şi a început să scrie cele mai halucinante demenţe la adresa mea pe peretele ei. Pe scurt, ea era biata bolnavă, şi eu nebuna care îi voiam răul. Deşi la mine pe wall nu găseai nimic despre individă. Doar, periodic, comentarii de la idioţi trimişi tot de ea să mă înjure. Pentru că, nu-i aşa, dacă un om e bolnav, nu pui la îndoială nimic din ce aberează, pur şi simplu sari de gâtul altora la ordin.

Bun. I-am dat block peste tot, şi mi-am văzut de viaţă. Obiectiv, eu nu port ură nimănui. Uit de alţii din secunda în care îi elimin din viaţa mea. Timp de şase ani, n-am ştiut nimic de creatură. Le mai ameninţa pe prietenele comune cu diverse dacă mai sunt prietene cu Lorena, dar în linii mari, era ok.

Bun. După ce am reacţionat antipatic la gherţoiala linkuită de mine mai sus, a început să scrie statusuri aberante despre mine. Iar. Exact ca acum cinci-şase ani.

Întâi că eu am zis că ea l-a plătit pe prost. Eu, care ştiu că ea are o condiţie financiară complicată.
Desigur, proştii de pe peretele ei au crezut-o şi au venit să ţipe la mine: Cum să afirm eu aşa ceva despre biata fată bolnavă?

Apoi, a venit individa însăşi, să mă facă troacă de porci:

Am remarcat că, interesant, e teribil de bolnavă, dar când e vorba de întărâtat idioţi, plesneşte de sănătate.

Instant, toată gaşca ei de drone lobotomizate a tresărit de fericire că acum are un citat să pornească o furtună cu căcat. Imbecilul care mi-a smuls reacţia şi-a şters convenabil comentariile, să dispară tot contextul discuţiei, apoi au început să plimbe citatul pe net. Vai, Lorena, care s-a luat din senin şi complet fără motiv de biata fată bolnavă. Vai, Lorena, care-i doreşte bietei genţiene delicate moartea.

Huh?

Întâi, Marcica a dat trei postări cu blesteme, în care mi-a invocat moartea. Nimeni nu s-a sesizat cât de creepy e faza. Toţi o credeau ca pe Sfânta Scriptură şi veneau să-mi posteze înjurături sinistre pe perete. Nici măcar nu verificau dacă există vreun topic similar, unde s-o blestem şi să-i trimit demenţi pe cap. Nu. Ce spunea ea era automat adevărat.

Fix la mine în pagină scriam, bovină sinistră. Şi fata aia din Câmpulung nu avea loc de mine nici măcar la mine în pagină. Dar na, când eşti manipulabil ca o marionetă, gânditul e facultativ.

Doar două comentarii random, pe care le-am lăsat pentru acest articol. De şters, am mai şters câteva zeci.

Am blocat de mi-au amorţit mâinile. Între timp, eu mă încăpăţânam să ţin peretele zen, să scriu postări drăguţe, să nu-mi pun mintea cu un biet om năpăstuit şi să sper că, totuşi, oamenii au discernământ şi-şi dau seama de manipulare. Dar nu. Pe peretele Marcicăi era dramă în continuare. Ea, biata fată atât de cutremurător de bolnavă, asuprită de această  javră sinistră de Lorena, care nu scria nimic despre ea şi doar înghiţea ură de la trepăduşi, fără vreun motiv raţional.

Şi, da, îmi susţin remarca. Dacă poţi posta 24 de ore la rând minciuni împotriva mea, EŞTI verde şi aprigă. PSD ar fi mândru să te angajeze postac provocator.

Apoi, după ce a văzut o scădere a interesului populaţiei, a şters tot. “Nu sunt eu omul ăla”. Omul ăla care fusese de 24 de ore, trimiţându-mi toţi proştii creduli pe cap.

Opa. Se pare că l-a şters şi pe ăsta. Irelevant. Concluzia e că îşi ridica singură statuie, pe motiv că se va da jos de pe capul meu. La nivel de declaraţie.

Sigur, proştii au revenit să pună botul. “Păi da, tu eşti cea mai bună şi mai frumoasă. Şi iertătoare. Muie Lorena”.
Şi în scurt timp, în noul val de comentarii, a obţinut exact ce voia. Încă un val de muit şi umplut de mizerii Lorena.
De data asta cu oameni pe care îi cunoşteam bine. Cu oameni pe care-i ajutasem, sau cărora le ajutasem prietenii. Cu oameni pentru care făcusem lucruri. Cu oameni despre care aveam pretenţia că mă cunosc.

Fraţilor, vă rog din inimă, folosiţi-vă un pic mintea. Nu acţionaţi mecanic, ca nişte păpuşi manipulate de narativa “oh, vai, eu sunt o biată bolnavă şi vă spun eu pe cine să urâţi.”

Parşivenia ordinară nu e un simptom al bolii. Nevoia de a-l umili pe altul, care nu ţi-a făcut nici un rău, nu e un simptom al bolii. Un caracter josnic nu e un simptom al bolii. Nu?

Dacă voiam s-o ponegresc pe creatura asta, în toţi aceşti ani, o făceam la Herg Benet, editura mea din acel moment, unde şi-a scos şi ea cartea la ceva timp după. O ponegream la Ana Barton, pe atunci prietena mea cea mai bună, care i-a prezentat lansarea. Aveam o mie de căi să-i fac rău, şi nu i l-am făcut niciodată.

Asta e realitatea: în toţi aceşti ani, nu m-aţi citit scriind un cuvânt de rău de fiinţa asta. Nici măcar unul. Am făcut ce recomandă doamnele: Am ignorat-o.
Pentru că eu am o viaţă şi nu mă interesează să distrug oameni.
Am ales blockul, atâţia ani, în ideea că o ţin departe de mine şi-şi concentrează energiile pe lucruri care să merite.
Dar de 48 de ore, mă hărţuiesc până şi oameni cu care am băut cafea. Asta pentru un citat care nu făcea decât să remarce, în dialog cu primul val de proşti, eficienţa cu care acţionează maşina de aruncat căcat Marcica. Cea care în 2011 mi se văicărea pe Messenger că e pe moarte.

Şi acum vă întreb: doar pentru că un om e bolnav, îi dăm carte blanche să răstălmăcească afirmaţii scoase din context după pofta inimii şi-i facem jocurile la infinit?

Sau mai bine urmăm sfatul comentacului de mai sus şi “nu te mai fute grija de alţii”?

Later edit:

Între timp, persoana mi-a luat cititorii la rând şi încearcă să-i monteze şi pe ei, în mesaje private. Cum, probabil, i-a montat şi pe restul. Remarcăm argumentul primordial: “Lorena e un om rău pentru că spun eu că e un om rău”. Excesul de timp liber dăunează teribil sănătăţii.