#
MENU

Modificarea codului fiscal rade independenţii

Spune-mi ce duşmani imaginari ai…

November 17, 2017 Comments (1) Views: 1216 SPICY

Colţul trollului apoteotic: Manolea Septimiu

Un site nu are cum să se numească Trollywood fără să dea o platformă de expresie celor mai hazlii trolli care ne luminează existenţa pe net.
De aceea, vom ţine acest serial adorabil, în care stăm de vorbă cu câţiva dintre spiriduşii internautici care te fac să scoţi cafea pe nări de cum iau cuvântul în secţiunea de comentarii. Azi: Manolea Septimiu.

Manolea Septimiu îi are ca model pe retardaţii care au lipsit de la toate orele de gramatică şi şi-au uitat cotul proptit pe capslock. E de găsit pe la Teo Trandafir şi pe la politicienii zilei, unde comentariile lui nu se diferenţiază cu nimic de cele sincere ale susţinătorilor autentici.
Pe mine, din motive necunoscute omului, mă iubeşte. Intervine uneori să mă scoată din gura câte unui cretin pus să mă spurce sau să mă agaseze. Iar eu returnez favorul. Îl scot din gura antihajilor care nu recunosc o glumă nici dacă se aude haha din off. Cum ar veni, avem o formă oarecare de complicitate, aşa, ca între trolli.
Aşadar, doamnelor, domnilor şi indecişilor, iată-l pe Manolea Septimiu în toată gloria lui.

TROLLYWOOD: Unde te-ai născut şi când?
Manolea Septimiu: ANAINTE SA MA NASC STAI SA IAU UN CAPOT SA PUN O PIPA AN GURA SI NISTE BRANZET FIN CU VOCTA VIBOROWA ASA AM VAZUT K FAKE DNU BAKONSKYY
DEKI UNDE MAM NASCUT SI KND MAM NASCUT CU FFF MULTI ANI AN URMA CREK SANT DO SAMA CU DNUL BANOMSKYY K VARSTA DA PE NET MA DAU MAI TNAR AN SPERANTZA K AGATZ O GAGICA PE PRIVAT
K LOCATZIE ASI PUTEA SA ZIK K MAM NASCUT ANTRO IEZLE DA NA VENIT NIMENEA MAGI SI DIN ASTIA SI DARURI PULA

Semeni mai mult cu mama sau cu tata?
MAMA SI TATA TA SAU MAMA SI TATA MEU K NU SE ANTELEGE FFF EXSACT ???????

Mama şi tata colegului tău de bancă.
AM AVUT MAI MULTI COLEGI DEA LUNGU TINPULUI ASTA DACUMA MAMA SI TATA LUI MIA FOST SI EI COLEGI

Ce voiai să te faci când o să fii mare?
VROIAM SA MA FAC ANSA ANSALSA SAMBALS AMBASADOR K DNUL BAKOMSKYY DAR LUCURILE AU LOAT O ANTORSATURA TRISTA PT MN
AVEAM O ANVATATOARE KRE SI DANSA MIA FOST COLEGA SI KND AM FOST COLEGI AM PUPATO ODATA NUERA MARE KESTIE SI AIA A AVUT BOALA PE MN SI MA PICAT CLASA DE KTVEVA ORI MAI MULTE
PTR UN PUPUT SA FUTSI VITORU LA UN OM

Şi acum cu ce te ocupi?
TEME TEME SI TEME TOATA ZIOA TEME BAG PULA AN ELE TEME BN AM AUZIT K SI DNUL BACOMSKIY SCRIE FFF MULT NIKI DANSU NA EVOLUAT PREA DEPARTE

În ce clasă eşti acum?
SANT ACASA PLM E NEGURA SA ANKIS SCOALA

Şi în rarele momente când nu faci teme, ce hobby-uri practici?
KE SANT ALEA ???????

Activităţi preferate, în timpul tău liber.
AAAAA IO NUS ASA ACTIV PLM

Eşti pasiv?
DK TB SA PASEZ KESTI SA LE FACA ALTI……… SA STI K NUS PROST
AM ANTELES K SI DNU BAKOMSKII KND ERA SEF LA MINISTER FAKEA ALTI KESTI PTR DANSU AI DESKIDEA USEA LA MASINA LA MINISTER AI ADUCEA CAFEAUA NIKI DANSU NUI PROST

Tu bei cafea sau preferi ceaiul?
CAFEAOA E 1 LEU CINZECI JOS LA GARAJI CEAI NUSTU DK AU CREK DNU BACOMSKI NU SE COBORA AN SUPSOLI MINISTERULUI LA GARAJI SA BEA CEAI SI CAFEA CU SOFERI NIKI LA PROTOCOL DA DANSU ARE SCOALA E DOMN ……….

Ce părere ai despre fotbalul românesc?
AM INTRAT MAI DE MULT LA DNU OANITOAIA AN DIRECT LA PROCESU ETAPI CREK EREA SI DNUL BACONKYS AN STUDIOU ANALIZAU UN OFSAIT CLAR CU DNU CRACIUNESCU MA TINUT AIA LA TELEFON OPT MINUTE KT A VORBIT DNU CORNEL DINU DE SPRE WITGENSTAIN CU DNUL BACOMSKYY MIA MANCAT TOTI CENTI DUPE CARTELA CONEXGO SA ANKIS TELEFONU AM FOST FFF DEZ AMAGIT DIN ZIOA AIA NUMAI MA UIT LA FOLTBAL

Am auzit că ai o pasiune pentru Teo Trandafir. Îi comentezi la fiecare postare.
DE UNDE AI AUZIT ???????

La tine pe perete. Mereu postezi ce ai comentat la ea şi primesc notificare.
AI LOAT CREDIT LA BANCA SI ATI TRIMET AIA NOTIFICARI K NU PLATEJTI LA TINP AHAHAHAHAHAHA !!!!!!! ASCULTA AICEA LA MANOLEA TE ANVATZ O KESTIE DK NUMAI VREI SA PRIMESTI NOTIFICARI FA K DNU BAGONSKY NU LOA CREDITE DE LA BANCA KND POTI SA PRIMESTI BANI DE LA CORPU DILPLOMATIC

Hai, nu schimba subiectul! Îţi place Teo Trandafir, recunoaşte.
E ASA UN PIC

Ţi-a plăcut de când era la televizor?
NAM RATAT NICEO EMISIUNE KND LA INVITAT PE DNU NASTASE SI DNA NASTASE AM SPERAT K O SAL IMVITE SI PE DNUL VAGONSKY AMANDOI AU FOST MINISTRII LA MINISTERU DE AFACERI EXSTERNE

Dar emisiunile cu manelişti cum ţi s-au părut?
VEZI DRAGA MEA MANELISTI NAU AVUT NOROCU SA MAI AL PRINDA PE DNU IOSIV SAVA AN VIATZA……… MA UITAM SI LA DNU IOSIV SAVA DANSU LA IMVITAT LA DANSU LA EMISIUNE PE DNU UMGUREANU KRE A FOST SI DANSU MINISTRU LA MINISTERU DE AFACERILOR EXSTERNE K DNUL BAKOMSKI DUPAIA DNU SAVA A MURIT SI NUMAI A IMVITAT PE NIMENEA

Crezi că lui Iosif Sava i-ar fi plăcut manelele?
NUSTU DANSU AVEA O VOCE ASA MAI DE BAS MANELELE ERA MAI MULT PE CLAPE PE CLARINET PE ASTEA……..

Îţi doreşti soţie şi copii?
AM CATZIVA COPI CU UNI AM FOST SI COLEG………

Nu mai spune. Cu atâtea teme pe cap, când ai apucat să-i faci?
PAI DA CE IAM FACUT CU CAPU ???????
ASA OBIJNUIA SA ZIKA SI REGRETATU N IORGA

Cum?
ASA

Cel mai scurt citat ever. OK. Care sunt scriitorii tăi preferaţi?
ALA KRE A SCRIS CUM AI SPUNE POVESTEA AIA CU PUIU KRE NU LA LASAT MASA SA FUGA DIN BOSKET SI ALA A IESIT SI VANATORU UITE UN BOSKETAR SI POC !!!!!!! LA ANPUSCAT AN ARIPA

Dar muzica ta preferată?
E UNA MISTO LA NOI LA GARA O KNTA CND VINE TRENU TANANANA NANA TA NA NA NAAAAA INTRA ASA BITU SI DUPAIA O RAPERITZA ANKEPE SA KNTE TREENU PERSONAL UNA MIE PATRU SUTE DOUAZEKI SI SHAPTE DIN DIRECTZIA CANPIA TURZI SOSETE AN STATZIE LA LINIA UNA FERITZI LINIA UNA FERITZI LINIA UNA SI DUPAIA REFRENU CU TANANANANANA TA NA NA NAAAA SI AIA ZIKE IAR VERSURILE AL STI ???????

Da, îl ştiu. ai gusturi excelente, felicitări.
BN DNU VAGONSKI NU CREK AL STIE DANSU E CU BEMWE CU AVIONU CU ASTEA IO MAI UNBLU LA BOUVAGON DA DANSU E SEF ASI PERMITE

Cum arată casa perfectă pentru tine?
CU ALARMA SAU FARA ???????

Cum vrei tu. E casa ta perfectă.
AUZI IO STAU LA GARSONERA NAM CASA PERFETA DC NU AL ANTREBI TU MAI BN PE DNU BACOSKY K DANSU ARE ???????

Ce-ţi place să mănânci?
MAI AMI ZIKE ANVATATOAREA KND RAZPUND NENTREBAT K MANAMC CAKAT DESII NAM IMTRAT AN POLITICA K DNU BAKOLSKY
MAI AM NIJTE BRANZA MAI VEKE AN FRIJIDER FFFF BUNA O TZIN PTR CRACIUN AM AUZIT K SI DNU VACUUMSKY MAI MANANKA ASA KND E O SARBATOARE MARE BRNZA DAIA STRICATA PAI BN MAI BAETE DAIA AI FACUT O FLACULTATE K SA ATI PUTA MNKAREA K PICEOARELE ???????

Când îţi propui să intri şi tu în politică?
IO STIU O KESTIE IMTRI AN POLITICA IMTRI AN PUSCARIE IMTRI AN PUSCARIE TB SA SCRI CARTZI PLM ALEG LIBRETATEA
SINGURU KRE A SCAPAT A FOST DNU BACOMSKI DANSU A AVUT UN DOMN KRE LA AJUTAT FFFF MULT AN POLITICA UN FEL DE MENTOR DACOPATU SAU ASA KEVA DA ASA E DNUL BACOSKY MAI NAIV DAIA NA AVUT SUCES SI E LIBER AN CONTINOARE

În încheiere, un masaj pentru fani.
DRAGI FANI NU FUMATZI PIPA SA NU VA IA DRACU FOC CAIETU CU TEMELE IO ASA EREA SA PATZESC !!!!!!

Pe Manolea Septimiu îl găsiţi aici pe Facebook, pe un cont dominat de cugetarea “YOU DON’T CATCH YOURSELF IN THE MAN’S TASTE”, dar mai bine aruncaţi un ochi la Dragnea pe perete. Sau la Tăriceanu. Sau la Tudose. De ce? Daea.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

One Response to Colţul trollului apoteotic: Manolea Septimiu

  1. LadyRose says:

    respect mult pentru rabdarea de a scrie asa ceva…

    Intuiesc faptul ca personajul este savuros si fascinant, dar nu m-au tinut nervii sa citesc dincolo de al treilea paragraf din interviu. 🙂

Leave a Reply

%d bloggers like this: