Daniel şi copiii

Ultima oară când numele Preafericitului Daniel a apărut în acelaşi search de Google cu termenul “copii”, a fost la Colectiv. Când nici un preot ortodox nu şi-a deplasat patrafirul să se roage pentru “sataniştii” care muriseră în acel incendiu tragic. Iar când a fost întrebat de ce, Daniel a răspuns cu osârdie creştină: “Nu învăţaţi voi biserica ce să facă!”.
Bun.

Totuşi, patriarhia a decis că dacă îţi arzi chiar toate podurile cu tânăra generaţie, nu vei avea o nouă cireadă de vite de muls în maximum 30 de ani, prin urmare, a început să împingă măsuri disperate de marcare a teritoriului.

Prima a fost lupta pentru ora de religie. Mă rog, până la urmă a rămas facultativă, cu precizarea că juniorul rămâne nesupravegheat pe durata orei cu pricina, deci e mai simplu să-l înscrii şi să asculţi toate balivernele preoţeşti despre iad şi pedepse sinistre, decât să stai o oră cu frica-n sân ce face şi dacă nu cumva chiuleşte pe tot restul zilei şcolare.
În fine, ora de religie, la cum e structurată materia, ar putea fi intitulată mai degrabă “vaccin religios”.

Apoi, acum de 1 iunie, Patriarhia a hotărât să pluseze cu un comunicat de presă. Un comunicat la fel de patronizing precum a fost refuzul de a participa la evenimentele de comemorare a “sataniştilor”.

Zice comunicatul:

“Familia este cununa creaţiei şi locul sau mediul în care omul-copil începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Astăzi, slăbind legătura iubirii dintre om şi Dumnezeu din cauza secularizării, familia se află într-o profundă criză spirituală.”

 

Exact ca în teoriile Coaliţiei de Familie, problema nu e în sărăcia flagrantă care-i menţine perpetuu pe oameni în stări de conflict. Nu e în lipsa de respect cuvenită mamei şi copiilor într-o cultură care a dedicat nenumărate pagini literare tatălui brută, tatălui beţiv, bătăuş şi abuziv. Că legătura iubirii între Dumnezeu şi om era bine mersi când s-au scris poveşti ca Mara (unde e descrisă în amănunt violenţa domestică), Ion (unde badea Vasile îşi loveşte fata ‘siluită’ cu bocancul în burtă, încercând să-i inducă un avort, să nu fie silit s-o mărite cu un sărăntoc, iar abuzul continuă şi după măritiş, de această dată din mâinile magnificului soţ) sau chiar Moromeţii (unde amănuntul că tatăl absentează convenabil de la munca câmpului şi-şi lasă doar soţia şi copiii să se strofoace e ignorat convenabil de toată lumea).

Aşadar, singura problemă a familiei româneşti e faptul că nu merge la biserică.

Biserica care îl justifică pe mascul să se creadă centrul absolut al universului şi cununa creaţiei şi le instruieşte pe femei să fie smerite, umile şi răbdătoare şi să îndure infinit abuz, pe motiv că s-au născut cu setul ghinionist de organe sexuale, care vine cu mai puţin testosteron şi implicit cu mai puţină forţă a pumnului.

Biserica, unde am asistat în copilărie la n discuţii de tip: un copil povestea abuzul din familia lui şi i se tăia piuitul cu “Trebuie să-ţi cinsteşti părinţii, indiferent ce fac”.

Aşadar, care erau raporturile normale în acest tip de familie? Subordonare oarbă, imună la argumente.

Şi care e efectul subordonării oarbe, imune la argumente?

Faptul că ea inhibă încă din faşă gândirea critică a copilului.

Dacă un copil încasează câte o scatoalcă peste bot de câte ori aduce un contraargument la un verdict părintesc (aka de câte ori gândeşte cu propriul lui cap), poţi să te asiguri că, până la 18 ani, educaţia lui de idiot util şi izvor de verdicte, obiect supus manipulării ordinare de tip “crede şi nu cerceta” a fost realizată de familie.

Te întrebi: cum se face că părinţii de altădată nu aveau nici măcar un fior de milă să dea în copii ca-n sacii de box?

Am ascultat şi poveşti cu copii care au fost martori la discuţii halucinante, în care adulţii se lăudau unii altora care îşi pedepseşte mai violent copilul. Zici că vorbeau despre duşmani de moarte, nu despre fiinţele cărora le dăduseră viaţă şi pe care se presupunea că trebuie să le iubească.

Şi de ce se întâmpla asta?

Pentru că familiile respective nu se formaseră firesc, în urma iubirii şi respectului reciproc între membri, ci prin presiune socială: “Găseşte-ţi şi tu pe cineva, că ce-o să zică lumea”.

Măritişul din presiune socială, fără asumarea autentică şi matură a implicaţiilor unui parteneriat şi a noţiunii de “noi” a dus la toate simulacrele de familii în care au crescut cei mai mulţi dintre noi.

Dacă e să facem o comparaţie onestă, preafericitule, aş zice că, dimpotrivă, văd mai multă iubire în multe dintre familiile de azi decât am văzut odinioară.

La ultimul concert la care am fost, m-am împrietenit cu un băiat care venise cu maică-sa. O mamă tânără, frumoasă pe interior şi pe exterior. Erau extraordinari prieteni. La evenimentul de dinainte, am stat lung de vorbă cu un tip care venise cu taică-su. Tot aşa, erau excelenţi parteneri de beri şi glume.

Nimeni din generaţia mea nu şi-a dorit vreodată să iasă la beri cu mă-sa. Pe de o parte, pentru că în adolescenţa noastră, cultul familiei tradiţionale şi impresia părinţilor că au drept de proprietate peste copiii lor făcea ca PĂRINŢII SĂ FACĂ ZERO EFORT SĂ NE CUNOASCĂ ŞI SĂ NE ÎNŢELEAGĂ. Ei aveau planuri pentru noi, şi nu-i interesa nici cât negru sub unghie dacă personalitatea noastră reală avea vreo legătură cu aceste planuri. Luai copilul şi ţipai la el până zicea ca tine, sau dacă ţipatul singur nu funcţiona, îi şi ardeai vreo două. Trei. Zece.

Creştineşte, aşa.

Şi religia e tot o formă de domesticire şi de subjugare a minţii şi spiritului, exact ca acest tip de familie. Ia-l pe prost, spune-i că dacă urmează acest set de reguli, e mai bun decât alţii şi subit capătă dreptul să-i hărţuiască, umilească şi agaseze pe ăia în numele lui Dumnezeu – pentru că nu-i aşa, ăştia îl au pe Dumnezeu pe short dial şi-i ştiu exact intenţiile – şi ai creat o nouă generaţie de vaci de muls.

Dacă familia zilelor noastre are o criză, aceasta este cauzată de:

  1. lipsa respectului RECIPROC.
  2. lipsa COMUNICĂRII ONESTE.
  3. IGNORANŢĂ ŞI SECRETOMANIE
  4. în definitiv, lipsa iubirii dintre oameni.

Rezolvă-le pe astea şi apare şi Dumnezeu. Cu sau fără patriarhul Daniel.

 

 

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. m says:

    Religia mea e libertatea. Nu vreau sa fiu oaia nimanui.

  2. Alexandru' says:

    Ba eu am vrut să ies la bere cu mă-sa, dar era o diferență de vârstă considerabilă. Deh… n-ar fi putut fi ea popă?

  1. October 4, 2018

    […] ceva ce ocolește familia tradițională. Acțiunile din ultima vreme ne fac să întoarcem capul de la adevăratele probleme ale familiei românești și delimitează în spațiul public niște idei ca fiind “morale” sau […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger