Despre ideea de normalitate

Da, ştiu. Mă repet. Nu e vina mea. Pur şi simplu, am pagina asediată de membrii Coaliţiei pentru Pula-n Pizdă (nu le poţi spune Coaliţia pentru Familie, dacă scopul lor nu ţine nici de calitatea vieţii de familie, nici de îmbunătăţirea condiţiilor de trai în familiile defavorizate, nici de educarea membrilor familiei să fie taţi / mame / copii mai buni, ţine doar de scopul ca familia să fie formată dintr-o pulă şi o pizdă, indiferent de cele enumerate de mine mai sus.)
Iar aceşti oameni reuşesc să mă surprindă zi de zi cu câte o dovadă atât de monstruoasă de răutate prostească – sau de prostie malefică, nici nu ştii care e ordinea – încât îmi oferă material infinit de meditat şi de analiză.

Azi vom trata satisfacţia bolnăvicioasă a acestor oameni de a-i eticheta pe alţii – în cazul acesta pe gay – “anormali” şi “deviaţi”. Şi de nevoia lor ciudată de a-şi confecţiona piedestal imaginar din “normalitatea lor” în opoziţie cu “anormalitatea / deviaţia altuia”.
De ce tratăm acest subiect?
Pentru că omul prost şi rău se trezeşte zi de zi cu o nevoie de a agresa şi de a hărţui pe alţii. Iar când nu există motiv bine întemeiat, există întotdeauna un pretext care să sune bine. Şi un pretext preferat al omului prost şi rău e “anormalitatea / deviaţia / abaterea de la normă.”
Dacă îl întrebi pe omul prost şi rău cu ce îl afectează în mod direct, pe el sau pe alţi proşti similari, faptul că X sau Y sunt anormali şi deviaţi – a se citi diferiţi – omul prost şi rău nu ştie să explice. Că doar e prost. Dar începe să te suspecteze şi pe tine că eşti parte din “anormalitate” şi “deviaţie”, că garantat de aceea o aperi. Altfel, dacă nu ai un interes direct, dacă nu-ţi iese nimic de acolo, ce motiv ai avea?

Pur şi simplu, sila faţă de momentul în care omul A vine la omul B, care nu l-a deranjat cu nimic, arată cu degetul spre el şi zice: “Tu eşti anormal, deviat şi contra firii”.
Exact ca în articolul meu cu vizita la service: RAPORTAT LA CE? ÎN COMPARAŢIE CU CE? Raportat la acuzator? Dar cine spune că e normal şi firesc să te iei agresiv de oameni care îşi văd de treaba lor? Drept care, ce te califică pe tine ca judecător de normalitate şi ce te califică drept etalon de normalitate?

Ţineţi minte cum, la şcoală, copilul care făcea efort să înveţe şi să aibă rezultate bune era exclus din gaşcă şi era tratat ca anormal, pentru că normale erau chiulitul şi fumatul în budă? Ţineţi minte cum, pe când eram noi adolescenţi, frizura şi machiajul emo te etichetau din start ca anormal, şi dădeau frâu liber tuturor proştilor să te hărţuiască, fără ca tu să faci concret ceva să meriţi asta? Ţineţi minte cum copilul timid, căruia îi era greu să-şi găsească vorbele, era tratat ca anormal şi ţinta preferată de abuz a tuturor vitejilor? Aceia dintre voi care au crescut la ţară sunt extrem de familiari cu ipostaza în care un cocalar nu reuşeşte să seducă o domnişoară, apoi îi scoate o reputaţie de curvă să se răzbune şi o hărţuieşte verbal şi ocazional fizic.
Toate acestea sunt cazuri de pedepse necuvenite pentru o percepută “anormalitate”. Şi toţi oamenii care au fost hărţuiţi vreodată pe nedrept în vieţile lor ar trebui să se gândească că o persoană gay este hărţuită pe nedrept tot timpul.

“Păi să se ascundă, să nu-i văd eu”.
Oricât te-ai ascunde, tot te bântuie groaza că într-o zi, haita de oligofreni bătuţi în cap o să afle că eşti gay şi o să se năpustească pe tine cu spume la gură, pentru că “eşti anormal”.

Hai să ne maturizăm. Să înţelegem că diferenţele sunt lucrurile minunate care ne fac interesanţi unii pentru alţii. Că sarcina mea e să te amuz şi să te înveselesc, iar sarcina ta e să faci foarte bine lucrurile la care te pricepi. Că eu nu atentez la pătrăţica ta şi tu nu atentezi la pătrăţica mea. Că putem să convieţuim paşnic, fiecare cu felul lui diferit de a fi.
Că poate la asta se referă mitul biblic cu mărul. Nu era vorba despre adevăratul bine şi despre adevăratul rău, ci despre impresia ta că poţi arăta cu degetul spre mine, care nu ţi-am greşit cu nimic, şi să-mi spui că sunt “răul”, şi să mă agresezi nejustificat pentru asta.
E valabil şi pentru naţiuni, şi pentru religii, şi pentru indivizi.
Iar singura normalitate pe care eu o recunosc este normalitatea de a fi tu însuţi şi de a-ţi vedea de treaba ta.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Pula, Pizda, Coaiele, a-nceput razboaiele…..:)))))

  2. Nautilus says:

    Normalitatea e o chestiune de perspectivă. Cum ar fi zis un bloggăr român, unul care stă la computerul lui într-un apartament de 60 mp nu are cum să înțeleagă cum funcționa reforma agrară a lui Cuza. Fiindcă nu a fost niciodată obligat să își taie găina și nici să împrăștie bălegar pe tarla.

    Sau, cum spunea Petre Florin Manole, jurnalist țigan: oamenii obișnuiți când aud de țigani se gândesc la unii care fură portofele, vând fierătănii, cântă manele și aduc câteva gagici cu fuste multicolore să danseze. Nu au cum să înțeleagă modul de funcționare al celei mai închise, misogine, tiranice și homofobe etnii de la noi. Cea care seamănă cel mai bine cu răposatul Imperiu Otoman.

  3. levmallev says:

    mie a ajuns sa imi fie sila de pulile unora prin pizdelele altora si care isi spun coalitia penru familie. sa se duca dracului sa isi ia semnatura digitala pentru pula-n pizda sa nu care cumva sa intervina vreun cur si sa le strice familia care oricum la cat de vehementi sunt, deja e stricata. e bine stiut ca un om frustrat ataca cu tot ce are doar sa isi apere frustrarile si o sa va intrebati cum dracului vine asta?….pai vine, ca e tot ce are si poate. si ca sa va faceti o idee despre lumea asta:

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading