#
MENU

Domnişoara Consuela

Sărbători moderne

April 14, 2017 Comments (1) Views: 758 SPICY

Despre iertarea planificată

Azi am avut o zi destul de antipatică până acum, şi am şi stat la o coadă lungă la magazin, doar ca să descopăr la întoarcere că mi s-a terminat hârtia igienică, deci fie mai fac un drum şi mai stau la o coadă, fie mă şterg cu pliante de la Carrefour şi Billa tot weekendul, drept care textul de azi va fi la fel de antipatic precum e ziua mea.

Anul ăsta, mai mult decât în alţi ani, a circulat trendul împăcării cu tot dinadinsul şi iertării obligatorii de paşte, când nu-i aşa, mântuitorul nostru s-a sacrificat pe cruce şi a obţinut iertare pentru mine, tine, şi toţi
nesimţiţii care nu-şi plătesc datoriile.

Drept care, e un fel de tendinţă de un fals absolut sinistru să îi cauţi pe X, Y şi Z şi să le ţii un speech sinistru de ipocrit în care nu credeţi nici tu, nici X, în spirit creştinesc şi blabla.
Să vă pupaţi de împăcare. Apoi să mergeţi pe rând la budă, să vă ştergeţi cu şerveţel dezinfectant, să nu luaţi herpes şi mitocănită acută.

Mă scuzaţi, eu nu cred în împăcarea cu tot dinadinsul, nici în iertarea cu tot dinadinsul, nici în faptul că trebuie să ne batem pe burtă şi să ne frecăm pe sfârcuri toţi cu toţi. Cred că relaţiile interumane au un mod de a apărea natural, în funcţie de reciprocitatea nevoilor pe care şi le îndeplinesc oamenii, şi de emoţiile pe care şi le stârnesc. Şi au un mod de a dispărea natural, de cum dispar nevoile de mai sus, iar emoţiile precizate în amonte se estompează sau, God forbid, se uzează pe la cusături.

Drept care, e perfect uman, normal şi firesc să nu ne mai simpatizăm, să nu ne mai luăm limba-n gură şi să nu ne mai dorim să ne vedem.
Eu nu sunt genul care să nutrească activ ură faţă de nimeni. A ieşit din peisaj? Pa la revedere şi-un fir de praz verde. Sănătate şi multă virtute. Îmi văd de lucrurile şi de oamenii care-mi produc bucurie.

În schimb, mă irită la culme împăciuiala cu anasâna. Nu, mânca-te-ar tata. Nu îmi placi. Nimic nu schimbă asta. Nimic nu mă va face să mă simt vinovată că nu îmi placi. Mă doare-n partea din spate că e acea zi din an când Isus a urcat golgota cu o cruce grea în spinare, tot nu îmi placi. Du-te în colţişorul tău de univers şi lasă-mă în pace.

Îmi face mai mult rău să mimez că iert şi să-mi aduc aminte căcaturi decât să scot omul de tot din viaţa mea, cu căcaturi cu tot. Şi mai e un lucru: odată ce un om ţi-a făcut căcaturi, nu ai nici o secundă certitudinea că nu va recidiva. Unii pot trăi cu suspiciuni şi scenarită. Eu nu am nici chef, nici structura sufletească pentru aşa ceva.
Singurele mele intrigi sunt cele scrise.

Drept care, hai să fim mai cruzi de sărbători şi hai să nu mimăm iubirea cu tot dinadinsul. Pretinsa superioritate morală nu justifică deranjul.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

One Response to Despre iertarea planificată

  1. Joker says:

    Eu i-am zis asa unei.. fiinte care m-a facut sa sufar enorm, si care dupa aia insista sa fim amici / prieteni, ca de ce sa traiesc cica in ura: “Zi merci ca nu iti sparg geamurile si nu-ti pun piedica pe scari, pentru tot raul incasat, ca asa cred ca meriti. In rest, scuteste-ma de prezenta ta, pe toate planurile.” Nu a inteles, evident. Cica io sint ala plin de ura si neevoluat.
    Ai dreptate, e o mare ipocrizie sa te pupi in bot cu un inamic dovedit.
    Iti urez sarbatori linistite. Iar pe aia – da-i in alde ma-sa.

Leave a Reply

%d bloggers like this: