Femei cu p*la mare: Gina Bradea

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi plac femeile deştepte şi libere-n mentalităţi. De aceea, lunea pe blogul meu e a lor. A femeilor care fac lucruri, inovează, rup bariere şi joacă rolul principal în propriile lor vieţi. Pe scurt, femei cu pensula mare. Azi, Gina Bradea. 

Gina Bradea e blogger culinar, vocea şi spiritul blogului Poftă bună. Din ceea ce scrie, se vede pasiunea pentru diversele tipuri de bucătării, pentru gust şi pentru savoare, şi un simţ al umorului debordant. Nu ascund faptul că mizam pe cel mai haios interviu făcut vreodată. Dar Gina a ales să-mi prezinte o altă latură a personalităţii ei, iar eu respect acest lucru.

TROLLYWOOD: Care e conceptul blogului tău culinar şi ce îl face diferit de alte bloguri de food?
Gina Bradea: Omul sfinţeşte locul, nu locul pe om. Blogul meu e diferit pentru că e al meu, şi eu sunt diferită. E creaţia mea, e locul unde eu îmi pun sufletul, sentimentele şi gândurile pe tavă. Le ofer tuturor cu umor, cu bucurie, cu multă pasiune. Blogul meu este o bucăţică de ACASĂ.

Cui i se adresează el?
Ştiu că sunt ambiţioasă, pentru că vreau ca oricine să se regăsească aici la mine, să se simtă acasă. Oamenii de orice vârstă, de orice religie, sex, naţionalitate, studii sau stare socială. Eu sunt extrem de flexibilă, ştiu să discut cu oricine şi o fac cu mare plăcere şi uşurinţă.

Când ai descoperit că aveai o pasiune şi un talent pentru gătit?
E nativ. Nu pot spune o vârstă. Micuţă fiind, la 3-4 ani, mă jucam de-a gătitul, aveam nişte vase şi ustensile de gătit de jucărie. Erau preferatele mele. Plus cărţi cu poze. Întotdeauna mi-a plăcut să gătesc şi să citesc, ambele au fost o relaxare pentru mine. Am avut norocul să am femei extrem de gospodine în familie, nişte bucătărese extraordinare. De la familia tatălui meu am învăţat reţete dobrogene, dar şi reţete de fiţe, tot felul de fonfleuri şi reţete ruseşti, greceşti, turceşti, un amalgam fantastic de gusturi, arome şi texturi. De la familia mamei, am învăţat bucătăria ţărănească, moldovenească, nişte reţete absolut incredibile. De la vârste foarte mici, mi-a plăcut să mă învârt printre fustele babelor, să văd tot ce fac ele. Am avut mereu o memorie fantastică, o memorie de elefant, aşa că reţineam totul cu mare uşurinţă. Şi acum dau totul mai departe.

Care sunt cele mai puternice modele feminine din copilăria ta?
Două mătuşi, una din partea mamei, una din partea tatălui. Două persoane total opuse, complet diferite.
1. Mariana sau Marieta, sora mai mică a mamei, o frumuseţe de fată cu părul negru şi ochi albaştri. Semăna cu Margareta Pâslaru. Era atât de elegantă şi de fină, atât de frumoasă! La 16 ani, a plecat la Bucureşti, la 20 de ani a murit. Am divinizat-o! Păstrez caietele ei de reţete şi câteva haine din anii aceia, de dinainte de 1980.
2. Maria, sora cea mai mare a tatălui, oaia neagră a familiei. A fost o femeie aprigă, şatenă cu ochi albaştri, slabă, înaltă, fantastic de elegantă. A fost patroană de bordel, apoi mandatară de cârciumă vestită şi nevastă de colonel, monden al vremii. Îi voi scrie povestea. Mesele date de ea erau vestite şi era o mare onoare să fii invitat. Am un caiet al ei de reţete, l-am furat de la tontul de văru-meu 😀

Relatează-mi o amintire cu fiecare în parte.
De la Marieta, sora mamei, am învăţat să fac un tort cu portocale, fantastic de bun. Am reţeta pe blog. Ea făcea prăjituri, le iubea.
Tata si mătuşa Maria s-au certat mereu, nu au vorbit mulţi ani. Mama le saluta pe mătuşi, le respecta, ne-a învăţat şi pe noi să fim politicoşi şi să le respectăm. O vizitam pe tanti Maria pe ascuns, fără să ştie tata.

Şi vă răsfăţa, avea ciocolată pentru voi?
Mă duceam la ea mereu şi-mi povestea multe, stăteam ore-n şir. Mereu avea ceva bun.
Avea o casă veche, plină de amintiri: bibelouri din porţelan fin, mileuri şi perdele croşetate cu mâna ei. Pe masă mereu avea un platou cu două-trei feluri de prăjituri de casă.

Avea vreo poantă specifică, vreo glumă pe care-i plăcea s-o spună?
Era foarte spurcată. Îmi spunea bancuri porcoase mereu. Avea un repertoriu fantastic, inepuizabil. Dar, cumva, porcăriile spuse de ea nu erau deloc vulgare.

Zi-mi şi mie un banc al mătuşii tale.
Saşa şi Marioşca la şedinţa de colhoz. Se ridică Marioşca să ia cuvântul şi avea fusta intrată-n fund. Saşa, galant, i-o trage afară. Marioşca, supărată, îl plesneşte. Când vede una ca asta, Saşa, revoltat, cu un deget îi bagă înapoi fusta-n fund.Marioşca îl plesneşte iar. La care Saşa: Dracu’ să mai înţeleagă muierile.

:))) Cum era Galaţiul copilăriei tale? (n. r., Gina e născută şi crescută în Galaţi.)
Era o barieră invizibilă între cel mai rău famat cartier al oraşului şi centru, între săraci şi bogaţi. Practic, doar o stradă îngustă le despărţea. Sigur, în comunism nu mai era rău famat, aşa cum fusese înainte de război.
Am stat în partea dinspre centru, cea cu oamenii de vază. Dar mă jucam cu copii săraci, cu ţiganii, şi ce mişto era. :)))
Eu le dădeam prăjituri bune, făcute de mama, şi pâine cu unt şi gem. Ei îmi dădeau turte simple, făcute pe tablă, sau pâine udată cu apă şi presărată cu zahăr. 😀 Erau mult mai bune.

Când ai ajuns elevă de liceu, ai decis să îţi urmezi iubirea pentru gătit, nu?
Deloc. Mereu am fost mai sensibilă, am iubit româna, franceza, muzica, desenul. Am iubit pur şi simplu geometria în spaţiu.

Credeam că ai făcut alimentaţie publică, aşa am citit la tine.
Da, am făcut liceul economic, profil alimentaţie publică. Dar eu voiam să fiu avocată, profesoară de desen sau de română.

A, te-au obligat părinţii.
Mi-a tras tata o bătaie soră cu moartea. O serie de bătăi, nu doar una. Şi am mers forţat acolo, la şcoala de bucătari. Că de acolo puteam aduce mâncare acasă. Eram plină de vânătăi de la bătăile luate.

OMG.
Da, am fost un copil bătut. Cumplit.

Mă mir că nu s-a transferat asta într-o ură pentru cratiţă.
Nu. Îmi plăcea şi mă relaxa. Scăpam de bătăile dementului meu tată. Nu mă lăsa să citesc, dar mă lăsa să gătesc. Aşa că găteam enorm.

Cum nu te lăsa să citeşti?
Îmi rupea cărţile, mă bătea cu ele, mi le arunca pe geam.
Nu-mi dădea bani de pachet. Îmi dădea mama pe ascuns, când şi când, câte trei lei. Sau îmi dădeau mătuşile. Tanti Maria mereu îmi dădea câte 100 lei.
Strângeam banii şi-mi cumpăram cărţi. Le ţineam la prietena mea, care stătea la etajul 3. După ce le citeam, le duceam la o mătuşă şi ea le ducea la bunica. Aveam acolo biblioteca mea, de care mă bucuram în vacanţe.

Alţi părinţi plătesc bani grei pe meditaţii. De ce ai reteza accesul la educaţie al propriului tău copil?
Pentru că tatăl meu a fost un monstru dement. Luam bătaie din orice.

Şi mama ta de ce nu l-a părăsit?
A încercat de câteva ori. A fugit cu tot cu noi, la bunici.
A venit după ea, i-a promis marea şi sarea. Şi bunicii au îndemnat-o să se impace, că o râde satul. Mentalitatea aia…. Că e greu divorţată cu doi copii, fără loc de muncă. Mama a fost casnică mulţi ani, el nu o lăsa la muncă. Ştii tiparul.

Da. Familia tradiţională, zisă şi travaliul tradiţional, acest chin unde femeia şi copiii sunt la bunul plac al bărbatului, indiferent cât e el de gunoi uman, pişa-m-aş pe noţiunea de familie tradiţională acum şi pururea şi-n vecii vecilor, amin.
Exact. Asta am avut. Multă bătaie şi umilinţă. Aveam un singur drept: să iau bătaie. Cu orice mă bătea, oricând. Pe mine şi pe mama.

Cum rezistai psihic?
Nu ştiu. Mi se părea normal. Mulţi copii aveau aceeaşi viaţă ca a mea. Plângeam mult, eram un copil speriat şi trist. Recunosc un copil abuzat sau o femeie abuzată. Ştiu ,,privirea aceea”. Sunt anumite gesturi.

Când te-ai răzvrătit faţă de taică-tu?
A crăpat când aveam 24 de ani. M-am bucurat.
Peste câteva luni m-am măritat. Apoi am făcut în sfârşit o facultate, cum îmi doream. Dar după ce am născut copiii.

Ai apucat să îl înfrunţi când încă trăia?
Nu. Era înainte de revoluţie. Nu eram aşa emancipată ca acum.
Cu familia te naşti, nu ţi-o alegi. Dacă aveam alt tată, aveam altă viaţă. Mi-a smuls aripile. Cu cioatele pe care le-am refăcut, am făcut multe. Dar dacă aş fi avut aripile întregi? Eu am muncit înmiit de mult faţă de alţii, ca să obţin ceva. Şi am făcut totul cu propriile mele forţe.

Ascunzi extrem de bine lucrurile acestea. Oamenii cunosc o bloggeriţă haioasă şi plină de vervă.
Armura mea e gluma, râsul, veselia. Puţini oameni se apropie cu adevărat de mine. Iar cine se apropie şi mă vede cum sunt cu adevărat, rămâne.

Soţul ţi l-ai ales să fie opusul 100% al tatălui tău, nu-i aşa?
Da. E mare, blând, bun, vesel. M-a atras bunătatea lui. Râsul. Era sportiv, cât usa, făcea rugbi.
Niciodată nu am alergat după băieţi, după sportivi. Nu mă interesau. Eu preferam să citesc. Eram miştocară, mereu am avut cuvintele la mine. Ştii câinele ăla bătut care muşcă? Aşa eram: sălbatică. Doar el m-a atras.
Cumpărase două pateuri cu brânză de la simigerie să le mănânce, şi pe unul l-a dat unei căţele. A venit un câine mare şi i-a furat acesteia pateul. Doru a certat căţeaua, cu blândeţe, şi i-a dat celălalt pateu, el nu a mâncat. Asta mi-a atras atenţia.
Lucra ca şofer în uzină. Când a murit tata, uzina mi-a dat o maşină să-l ducă la groapă. Doru a fost şoferul.
Sora mea era mică avea 5 ani, fratele meu era la liceu, eu lucram.
Când a ajuns Doru la noi acasă, i-am pus să mănânce. Sora mea s-a lipit imediat de el, a stat numai cu el. Eu am fugit să mai cumpăr ce trebuia, el a stat cu sora mea. Râdeau, se jucau. Mi-a atras din nou atenţia, se vedea că-i plac copiii şi e om bun.
Apoi, totul a venit firesc. Am acceptat să ies cu el la un film, după ce îl refuzasem de multe ori. Şi după cinci zile, m-a cerut de nevastă şi am spus da. Nu mă sărutase, nimic. Doar îmi săruta mâna, discret.

De ce îl refuzaseşi de mai multe ori? Voiai să-l întărâţi?
Nu, l-am refuzat de sălbatică ce eram. Eu învăţam pentru facultate. Pe ascuns, să nu ştie tata. Voiam să plec de acasă, să mă mut în alt oraş.

Ce facultate?
Drept.

Şi Dreptul l-ai şi terminat, nu-i aşa?
Nu, am facut economie, la ASE Galaţi. Drept era doar la Iaşi şi Bucureşti, iar eu aveam doi copii. Am făcut facultatea la Galaţi.

Cum a fost liceul de alimentaţie publică?
Am avut o instructoare extrem de fină, fată de preot. O gospodină desăvârşită şi o mare doamnă, de o eleganţă greu de descris în cuvinte: dna Silvia Ignat. Frumoasă în genul Aimee Iacobescu, mereu coafată şi frumos îmbrăcată.

Ei ofereau ingredientele? Aveaţi un laborator sau o bucătărie mare?
Aveam laboratoare de bucătărie şi cofetărie. Ingredientele le aduceam noi de-acasă. Găteam doar ce ne permiteam şi din ce ingrediente aveam. Făceam practică în restaurante şi laboratoare de cofetărie. Am spălat la vase şi WC-uri de mi s-a acrit 😀
Dar erau şi locuri unde furai meserie. Puţini îţi explicau. Pur şi simplu, trebuia să beleşti ochii şi urechile. Dacă voiai, da, învăţai.

Care era cel mai fain restaurant din Galaţi, pe vremea aceea?
Restaurantul partidului, clar. 😀

Ai făcut practică acolo?
Da. Am fost secretar UTC pe liceu. Mă duceam în cele mai mişto locaţii, Mergeam vara pe litoral şi făceam practică.

Ce te-a uimit / impresionat / şocat?
Apartamentul lui Nicu Ceauşescu de la Forum, în Costineşti. Acum ar fi un kitsch. Dar pe atunci, mobila albă, satinul roşu, covoarele vişinii erau wow. Am notat nişte reţete de la restaurantul partidului, care se găseau numai acolo. Pe unele le-am publicat, dar mai am şi altele.

 

L-ai cunoscut personal pe Nicu Ceauşescu?
Da. Dar eram plod, aveam 16 ani. Îl serveau ospătarii de la protocol. Eu eram doar picolo.

Şi nu s-a dat la tine? :))
Mă speriaseră demenţii ăştia că o să mă f*tă, că-s frumuşică şi fragedă, iar lui Nicu iîi plac prospăturile. Eram leşinată de frică. El era pe atunci cu Nadia şi cu Janina Matei. Aşa se vorbea. Eu eram blondină, cu părul lung, împletit în două cozi groase care-mi treceau de fund, cu ochi albaştri. Săream în ochi.
Dar nici nu m-a băgat in seamă. 😀

Ce impresie ţi-a lăsat?
Era un om normal. Doar că era înconjurat de securişti. Când venea el, se umplea locul de securişti şi toţi erau speriaţi. Nimic altceva.

Ce-i plăcea să mănânce?
Nu mai ştiu, sunt peste 30 de ani de atunci. Ţin minte doar că am băut cea mai bună şampanie atunci. După ce pleca, mergeam într-un separeu, în restaurant, şi mâncam şi noi.

Ai avut parte de ceva hărţuieli sexuale de la securişti?
Niciodată. Securiştii pe care-i ştiam erau oameni ok pe faţă, respectuoşi, normali. Şi, probabil, erau mulţi pe care nu-i ştiam.

După ce ai terminat liceul, unde ai lucrat?
La o cârciumă modestă, în piaţă, găteam pentru pieţari. Am scris despre asta aici. După vreo 6 luni, şeful a ieşit la pensie, era secretar de partid pe ICSAP. A venit o madamă care nu mă suporta şi m-a trimis la laboratorul mare de cofetărie. Auschwitz.

De ce Auschwitz?
Directorul de atunci voia să formeze nişte oameni care să ştie să facă de toate: bucătărie, cofetărie, patiserie, tehnica servirii. Şi ne învârtea peste tot. Muncă teribil de grea şi prost plătită. Dacă nu se făcea planul, luam 40-50-60% din salariu.
Eu eram bucătar-cofetar cu şcoală, aveam salariu mai mare, 1720 de lei, apoi 1755.  Majoritatea din laborator erau femei necalificate, cu salariu mic, parcă ceva la 1400 de lei. Aveau experienţă. Şi erau rele.  RELE!!!

Rele între ele sau rele doar cu tine?

Rele în general, bârfitoare, certăreţe. Lucram într-un colţ, să ne facem norma. Nu ne ajutau cu nimic, nu aveam ustensile, nu aveam loc la robot, nu ne lăsau la cuptoare, să coacem. Apoi, am avut norocul să mă dea să lucrez la patiserie cu tanti Coca.  Acolo, am învăţat să fac penis din aluat dospit. Articolul depre penis mi-a ridicat în cap nişte mimoze. 🙂

Pizde proaste, cum se numesc ele în limbaj de specialitate. :)) Ce ai învăţat nou de la doamna Coca, faţă de ce ştiai tu, cu notele tale mari? 
Multe.  Teoria e una, practica e alta.  Un bun profesionist le stăpâneşte pe amândouă.

Dă-mi un exemplu. 
Să simţi aluatul la mână.  Să te bazezi pe simţuri, să faci organoleptic: văz, auz, miros, pipăit. M-a învăţat să fac blatul de tort fără cântar:
bat ouăle, pun zahăr fără măsură, din ochi, şi ştiu când e bine bătut şi are zahăr suficient. Pun făina fără cântar, torn cu punga. Ştiu când să mă opresc.  Ăsta e adevăratul specialist, nu cel care cântăreşte totul la gram. 🙂

Şi după, unde ai mai lucrat?
Au fost multe: laboratorul de carne, un restaurant al poliţiei etc.  După căsătorie, am plecat din Alimentaţie publică, sătulă de muncă enormă, bani puţini, hărţuire sexuală, spălat halate şi şorţuri albe, călcat şi apretat.  Am trecut la polul opus: uzina mare, metalurgie, la aprovizionare. 🙂 Am lucrat câţiva ani, Apoi, am devenit manager, am lucrat în vânzări, asigurări etc. Am făcut multe în viaţă şi am învăţat mult.

Locuieşti cu familia ta în Ancona, în Italia. Când şi cum aţi plecat? 
Prima dată, a plecat soţul în Portugalia. A lucrat doi ani şi jumătate. A fost  acum aproape 17 ani, când nu eram în uniune. A lucrat la negru,
cu 600 euro lunar, în construcţii. 12 ore pe zi, inclusiv duminica. Cumplit de greu.
A venit acasă după aceşti doi ani jumate,  nu ne-am văzut deloc în timpul ăsta. Eu am rămas acasă cu copiii, jobul, casa de la ţară, apartamentul, datoriile, neamurile nesimţite pe cap. Când a venit, m-am operat de hernie de disc.

Doamne! 
A venit pentru că nu aveam cu cine să las copiii. Câteva luni, am zăcut la pat cu dureri cumplite, aproape paralizată. Nu venea nimeni la mine. N-am avut mamă, frate, prieteni, nimic.  Băiatul avea 11 ani, fata 9. Ei găteau: cartofi prăjiti sau fierţi, ouă şi sandvişuri. Îmi aduceau lângă pat, în lighenaş, hăinuţele lor, să le spăl la mână. Ei le clăteau, le storceau, le puneau la uscat, le călcau, eu le verificam. Erau zile când nu aveam bani nici de pâine.  Nu lucram, ieşisem în ordonanţă, eram in somaj.
El a stat acasă doi ani, dar nu a mers. Nu făceam faţă. Apoi, a plecat în Italia şi de 12 ani e aici. În martie, ne întoarcem acasă definitiv. Eu am venit aici acum 5 ani, când rămăsesem iar fără job. În Galaţi, nu găseşti de muncă, dacă eşti o femeie de 45 de ani 🙂 Aici am făcut blogul.

Era prima oară când plecai în străinătate?

Nu. Am mai venit la soţ de multe ori, vara sau de sărbători, şi stăteam cu el, să poată lucra în continuare, să câştige un ban.  Noi am avut puţine vacante.

Ce te-a impresionat când ai vizitat prima oară Italia?
Peisajele. Eu iubesc verdele, şi prima dată am venit în Italia în februarie. În România era zăpadă, aici era totul verde. M-au impresionat multitudinea de flori, casele vechi. Iubesc centrele istorice.

În Ancona, ţi-ai găsit job?
Nu. Am căutat la început, apoi am renunţat. Soţul mi-a propus să mă ocup de casă şi atât. El lucra pe atunci câte 15-16 ore zilnic.

Şi ai dedicat acest timp blogului. Când şi cum ţi-a venit ideea?
A venit firesc. Ştiam câteva bloguri culinare, voiam de mult să scriu o carte de bucate mai altfel, mai bine explicată. Aşa s-a născut blogul.

Între timp, Gina Bradea a scris şi cartea la care visa. E disponibilă aici

Ai avut succes din prima?
Depinde cum definesti succesul. Da, am venit cu reţete care pe atunci nu erau nicăieri, Eu nu am dat reteta în trei cuvinte, am venit şi cu o poveste alături. Habar n-aveam de blogging, nu scriam corect, nu puneam bine semnele de punctuaţie. Am învăţat enorm în aceşti 5 ani 🙂 pe care blogul meu îi împlineşte în ianuarie.

Mulţi înainte. 
Mulţumesc. Eram pe blogspot, pe platforma gratuită. Mi-a fost recomandat un individ, să mă ajute, să-mi explice unele lucruri. Şi mi-a furat blogul. 🙂
L-a exportat de pe blogspot, pe domeniu propriu, pe wordpress, dar pe numele lui. Mă jignea mereu.
Mi-am dat seama ce-a făcut, am reuşit să-mi recuperez cu greu blogul, după vreo trei luni. Apoi a vărsat vidanja-n capul meu: m-a acuzat că am furat blogul de la el. :))
A vuit blogosfera atunci, mulţi m-au pus la zid şi m-au făcut în fel şi chip. Individul a avut atunci traficul vieţii lui:  a scris pe propriul blog două articole în care mă acuza că l-am furat, înşelat, că-l ameninţ, urmăresc, mint, că-i atac blogul. 😀 Eu, marele hacker. 😀

Cum să se lase oamenii păcăliţi? Nu erau textele tale, poveştile vieţii tale?
Ba da. Dar au fost destui care l-au crezut pe individ. Şi în ziua de azi, sunt destui care-l cred,  deşi blogul meu a crescut enorm şi se vede clar că e munca mea.
Greu am scăpat. Am de atunci nişte vajnici duşmani care mă atacă jegos şi periodic. Asta e. 🙂

Dă-l în mă-sa de imbecil sugaci de atenţie şi lasă-l să latre singur. Cât de des postezi pe blog şi cum îţi alegi subiectele?
Am perioade când postez zilnic sau la 2-3 zile. În funcţie de cum mă lasă netul, din păcate. Acum am trecut şi pe video şi îmi ia mai mult timp să gătesc şi să filmez o reţetă. Gătesc în funcţie de sezon.

N-ai trac?
Nu. Mă simt bine în faţa camerei. Mă filmez singură. Nu are cine să mă ajute, aşa că nu am de ce să mă emoţionez. 🙂 Mă mai bâlbâi uneori 🙂 Şi refac.

Ce bucătării abordezi?
În general, gătesc româneşte, reţete din Moldova şi Dobrogea. Prefer reţetele tradiţionale, cele preparate în familie. Dar abordez şi reţete generale, din alte zone, reţete ruseşti, franţuzeşti sau italiene. Dacă tot locuiesc în Italia, profit şi gătesc şi reţete italiene.

Acorzi importanţă şi conservării tradiţiilor culinare din bătrâni, din câte am observat. E o misiune?
Pentru mine, fiecare mâncare are o poveste şi-mi place s-o spun. Iar cu cât e mai veche, cu atât am mai mult de povestit. Cred că bucătăria tradiţională românească nu este promovată aşa cum trebuie. Este extrem de bogată şi de savuroasă.

Şi, probabil, vrei să lupţi trendul fast food. 🙂
Nu, să ştii că-mi place şi fast food. Dar făcută-n felul meu, cu mâna mea, nu cu semipreparate şi congelate.

Serios? Ce-ţi place din fast food?
Fac nişte hamburgeri grozav de gustoşi, sau o shaorma de te lingi pe degete. Carne proaspătă, spălată, curată. Sosuri bine condimentate, făcute de mine, fără chimicale. Tot ce găteşti acasă e mult mai bun, mai sănătos şi mai ieftin.

Poate tu. 😀 Am văzut că ai nişte meciuri online cu cucoanele care ştiu mereu mai bine cum se face şi ce se pune. Te exasperează fixismul lor?
Da, peste tot sunt oameni care le ştiu pe toate. Părerologii care mereu se bagă ca tanga între obrăjori. Sunt şi bărbaţi, şi sunt mai răi ca femeile, să ştii. Bărbaţii ăştia se consideră mari specialişti la cratiţă şi vorbesc extrem de urât. Block scurt. Nu mă complic deloc.
Asta la cei vizibil duşi cu pluta. Dacă mă contrazici cu argumente şi pe drept, răspund fără probleme, că doar sunt om şi fac şi eu greşeli. Sau poate că am dreptate, dar omul respectiv nu ştie şi varianta mea. I-o explic frumos.

 

Gina Bradea e de găsit pe blog, pe Facebook şi pe YouTube

 

***

Îţi plac aceste interviuri? Le poţi susţine pe Paypal. Informaţii în sidebar. 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Maria says:

    Gina draga, iti doresc sa ai ani buni plini de multumire sufleteasca, uita copilaria si traieste-ti restul vietii asa cum doreste inima ta. Esti binecuvantata cu un sot bun si niste copii minunati si adta trebuie sa fie deajuns. Povestea ta este asa de comuna ca as putea sa te intreb de unde stii povestea vietii mele?:((
    Si eu sunt din Galati si am ajuns, dupa ani de duferinta, sa traiesc in America. M-am repatriat dupa 20 de ani, mancarea plina de cuimicale m-a inbolnavit. Ce crezi ca am gasit aici?? Rautatea specifica a romanului. Zilnic imi aminteste de suferinta tineretii mele. Legea nu apara cu adevarat femeile si copii de violenta crunta. La stiri auzi cazuri incredibile. Pacat ca dupa atatea ani inca mai suntem schiloditi de idei preconcepute.
    Emigrarea este o solutie de moment, risti sa nu te acomodezi si inlocuiesti o suferinta cu alta.
    Iti doresc sa fii inconjurata de prieteni si sa te bucuri de viata oriunde te-ai afla.
    Felicitari Lorena pentru interviu. Nota 10. Va imbratisez.!

  2. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc mult.

  3. Multumesc, Maria, te imbratisez cu mare drag. Stiu ce spui, noi suntem in Italia. Ne intoarcem acasa, in Romania, definitiv, in martie. Sa termine sotul cu firma de aici, sa lasam totul in ordine. Suntem oameni cu bun simt, nu lasam datorii in urma, totul va fi la zi.
    Mergem acasa, ne mutam la tara. Speram ca va fi bine.

  4. Lorena Lupu says:

    Mie mi se pare un act de curaj (să nu zic inconştienţă) să te întorci în România lui Dragnea şi a lui Tăriceanu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: