#
MENU

O elegantă linişte

The daeaizer

September 18, 2017 Comments (2) Views: 2971 SPICY

Femei cu p*la mare: Mihaela Baran

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi plac femeile deştepte şi libere-n mentalităţi. De aceea, lunea pe blogul meu e a lor. A femeilor care fac lucruri, inovează, rup bariere şi joacă rolul principal în propriile lor vieţi. Pe scurt, femei cu pula mare. Azi, Mihaela Baran.

Există acest clişeu pe piaţa de carte românească: poezia nu vinde. Şi există Mihaela Baran. Care vinde poezie de rupe. Dar spre deosebire de poeta despletită româncă, care are un singur subiect, şi anume tragismul existenţial al condiţiei de poetă despletită româncă, Mihaela Baran, această Courtney Love a poeziei româneşti, are un umor edgy şi punk, care i-a fidelizat pe cei peste 20.000 de followeri extatici de zici că împarte droguri moca.
Când am început acest interviu, Mihaela tocmai terminase de gătit. O poetă care găteşte e prea mult pentru microprocesorul meu, aşa că am deschis ostilităţile cu această uimire:

TROLLYWOOD: Tu găteşti?
Mihaela Baran: Sigur. Cu voluptate chiar. Îmi place. Şi să gătesc, şi să mănânc.

TROLLYWOOD: Şi cum faci să nu se vadă pe tine?
Mihaela Baran: Sunt la dietă veşnic. Nu mănânc nimic perioade întregi. Dieta idioatelor. Iau pastile de slăbit. Fac prostii.

TROLLYWOOD: Există vreo pastilă de slăbit care chiar funcţionează?
Mihaela Baran: Da. Doar că… se găsesc doar pe piața neagră. Dacă aș merge la medic să mi le dea, m-ar bate 😀

TROLLYWOOD: A, ok. Visul meu de duminică era să iau un interviu despre droguri, haha.
Mihaela Baran: Aici sunt. Ai venit unde trebuie :))

TROLLYWOOD: Te-ai remarcat ca blogger şi autor cu nişte texte de o veselie aparte, undeva pe buza prăpastiei. În ce punct al vieţii tale ţi-ai localizat acest umor şi cum ai început să te joci cu el?
Mihaela Baran: Dacă-ți spun că nu știu, mă crezi?

TROLLYWOOD: Nu. Dar tu poţi să-mi spui ce vrei. :)))
Mihaela Baran: Am avut mereu umor, oamenii râdeau în jurul meu. Ştiam că sunt amuzantă, dar nu credeam că pot să fac ce fac acum.
A început ca o nevoie. Într-o zi am plecat de la muncă. După mulți ani de lucru într-o multinațională. Eram director de magazin și lider de sindicat. :)) Am plecat fără să mă gândesc dacă a doua zi am bani de țigări. Asta e grija mea majoră în viață :))

TROLLYWOOD: Ce te-a determinat să pleci aşa, glonţ?
Mihaela Baran: Mi-au desfăcut contractul de muncă cu litera I.

TROLLYWOOD: De ce?
Mihaela Baran: De idioți. Dacă nu te deranjează, aș vrea să nu îmi amintesc. Îmi ronțăie fengșuiul în feluri de neimaginat. Apoi am venit acasă și m-am gândit că nu știu ce să fac. Nu-mi făceam griji prea mari, pentru că am avut job-uri care sunt căutate. Top management. Eram centaur, în mintea mea.


Mihaela la concertul Paraziţilor. Centauri şi ei, în sinea lor.

Ei bine… și am începu să mă duc la interviuri unde îmi ofereau niște salarii de-mi înveseleau toată ziua. Am căutat ce-am căutat. Am râs ce-am râs. Până m-a luat groaza. Apoi am scris primul meu text, fără vreo intenție. Nici măcar nu l-am pus pe Facebook.
Îmi plăcea mie cum scrie un tip. La un moment dat a scris un text la care am râs tare. Era mișto, în optica mea, doar că îi lipsea începutul, cum s-a ajuns cu povestea acolo. Am scris acest text și l-am rugat să-l citească. I-a plăcut mult și m-a încurajat să mai scriu. Am scris. M-a încurajat să public undeva. O să-ți placă ce urmează :))

TROLLYWOOD: Testează-mă. 😀
Mihaela Baran: Nu am vrut, îmi era jenă. Nu mi se părea că sunt pentru ochii altor oameni. Nu apăram nicio intimitate, nu mi se păreau suficient de bune. M-a pus în legătură cu Mihaela Cârlan (deţinătoarea siteului Catchy, n. r.), știu că o placi mult. O plac și eu la fel de mult. Am scris un timp în revista ei, până m-am prins care e treaba.

TROLLYWOOD: N-am o problemă cu femeia în sine, mă enervează doar că pretinde texte moca şi că a fost relativ agresivă când mi le-a pretins mie.
Mihaela Baran: Ştiu ce spui, been there, done that. Totuși, pentru mine a fost o rampă de lansare. Aveau succes mare textele mele.

TROLLYWOOD: A, probabil că pentru un scriitor debutant, platformele precum Catchy sunt o bună trambulină. Eu, însă, nu eram un scriitor debutant.
Mihaela Baran: Când am publicat primul text la ea, aveam maximum 200 de prieteni. Da, au venit mulți de acolo. Dacă ne uităm acum în lista mea, nu cred că mai e urmă. :)) Nu era un public de calitate, iar eu nu am nevoie de cantitate. Nu în detrimentul calității.

TROLLYWOOD: Corect. Cât timp ai prestat gratuitate la Catchy şi din ce ţi-ai luat ţigări în tot acel timp?
Mihaela Baran: Nu mai știu cât am scris la ei, câteva luni, e verificabil. Ţigări mi-am luat din banii prietenilor. Un an am trăit din împrumuturi.

TROLLYWOOD: Şi când ai ajuns la concluzia că e un model nerentabil de trai?
Mihaela Baran: Când am făcut tot ce se putea face pe sistem nervos și mi-au căzut trei sferturi din păr. Se întâmplă. Deja știam că vreau să scriu. Şi dacă pățeam mai rău, nu aș mai fi renunțat. Iar la momentul ăla, mai rău era să damblagesc de cap, că era oricum foarte rău. Atunci am hotărât să scot primul volum de poeme. Cam în pripă.


Cărţile Mihaelei, disponibile online aici.

TROLLYWOOD: L-ai propus unei edituri sau te-ai autoeditat din prima?
Mihaela Baran: Auto. Din prima, din a doua și din a treia.

TROLLYWOOD: De ce ai decis asta ca prima opţiune? E atipic pentru autorul român obişnuit. 😀 Care întâi îşi ia muie financiar şi profesional de la edituri mici, apoi mari, apoi se autoeditează.
Mihaela Baran: Pentru că eu nu-mi permiteam la ora aia încă o muie.

TROLLYWOOD: Dar o anticipai, ceea ce e un model rar de clarviziune.
Mihaela Baran: Şi pentru că sumele care ar fi venit de la edituri erau atât de jenante încât nu le-am putut lua în calcul. E doar realism, nu clarviziune. Uiți că eu sunt mama rapoartelor. Din orice. Eu calculez un algoritm.

TROLLYWOOD: Şi nu ţi-a fost teamă de clişeul ăla, cu poezia care nu se vinde?
Mihaela Baran: Nu. Am o doză de infatuare, știu. Mă plăceau oamenii, si-mi iubeau poeziile.

TROLLYWOOD: Eu sunt ultimul om care să te judece pentru infatuare. :)) Şi cum a fost experienţa asta, a autoeditării de la prima carte?
Mihaela Baran: Well, am un prieten grafician, care a lucrat într-o editură, deci știa cu ce se mânâncă. Am găsit o tipografie ieftină. A fost mai simplu decât m-am așteptat. Nu eram mulțumită de volum, dar nu mai aveam variante. Trebuia să încep să fac bani. Sună rău Bani-poezie, dar… n-am reușit să trăiesc din aplauze, indiferent cât am încercat.

TROLLYWOOD: Şi ai lansat volumul. Care a fost strategia ta pentru promovare?
Mihaela Baran: Facebook. Am făcut un eveniment, am anunţat. Cred că nici măcar nu m-am folosit de toate resursele. Încă nu mă prea prinsesem de toate pe care le puteam face. Nu-mi aduc aminte nici dacă aveam pagină de autor. Nu cred.

TROLLYWOOD: Eu când am dat prima oară de profilul tău, am văzut o masă extatică de fani. Ca la Michael Jackson în Bucureşti. Ce anume crezi că a stârnit entuziasmul fervent al acestor oameni?
Mihaela Baran: Se simt bine cu mine. Pe pagina mea nu există decât râs, mult râs și poezii. Şi atenție. Răspund fiecărui comment în parte.
Nu știu, uneori mă întreb și eu. Poate pentru că sunt onestă și nu sunt ipocrită. Mă rog, discutabilă asta cu ipocrizia.

TROLLYWOOD: Chiar aşa. Ce anume e ipocrizia, din punctul tău de vedere?
Mihaela Baran: Well.. să pozezi. Să luăm bloggerii ca exemplu. Nu aș putea niciodată să fac ce fac ei. Îi înțeleg, dar eu nu pot. Te tăguiesc ca să mă tăguiești.

TROLLYWOOD: Există un lucru pe care-l fac toţi bloggerii? Întreb pentru că şi eu sunt considerat drept blogger şi nu practic lucrul ăsta. Dar ştiu destule persoane care fac asta, chiar şi fără efortul zilnic uneori considerabil pe care-l presupune un blog bine condus.
Mihaela Baran: Îți dau like ca să-mi dai like. Există mai multe. Cum spuneam, îi înțeleg. Nu judec. Doar că eu nu aș putea. Eu când sunt frustrată, mă reped la oamenii mei. :))))

TROLLYWOOD: Eu, dimpotrivă, deşi cotat drept blogger, sunt prostul care a promovat pe toată lumea şi când are el o campanie, promovaţii de anţărţ nu-s nicăieri. Deci poate ce descrii tu nu e neapărat un comportament blogăresc.
Mihaela Baran: Din câte am observat, este. Desigur, sunt și excepții de la canoanele astea, dar puține.

TROLLYWOOD: Şi ai lansat primul volum de poezii, Poeme duioase la cap. Unde putea fi cumpărat?
Mihaela Baran: Atunci și acum, la mine.

TROLLYWOOD: Fără un shop online?
Mihaela Baran: Nu. Repet, eram la început, tâmpițică. Nu am evoluat foarte mult.

TROLLYWOOD: Şi cum au mers vânzările?
Mihaela Baran: Superb. Am începu să fac bani de țigări uneori. Câteodată, dar rar, îmi rămâneau bani să-mi iau supă la plic Fidelicios
:))))). Împrumutasem deja destul, nu mai luam în calcul varianta asta. Așa că, am hotărât să scot şi textele.


Smoking girls don’t cry e captionul acestei poze pe Facebook.

TROLLYWOOD: Textele de pe Catchy, you mean?
Mihaela Baran: Şi alea. Între timp scriam și pe profilul meu.

TROLLYWOOD: Dar tu n-ai avut şi un blog? Sau te confund?
Mihaela Baran: Am avut, dar am renunțat la el. Nu creșteam suficient de repede și eram presată. Am constatat că textele se propagă altfel de pe profil. Mai repede, mai mult, mai eficient.

TROLLYWOOD: Aşa a apărut a doua ta carte, Texte dubioase la cap.
Mihaela Baran: Așa, fix așa. Cum spuneam, de nevoie. Asta a avut un succes care m-a luat prin surprindere. Mi-am plătit datoriile în primele câteva luni. Mai am una. Eram înnebunită de groază că nu voi putea returna banii la timp, chiar dacă erau de la prieteni.

TROLLYWOOD: Dar pentru sufletul tău. care e cel mai valoros lucru pe care ţi l-ai cumpărat din cărţi?
Mihaela Baran: Nu am așa ceva. În plus, e posibil să pară că am câștigat miliarde.

TROLLYWOOD: Cum, n-ai făcut-o? 😀
Mihaela Baran: Nici vorbă, dar de la cât de rău ajunsesem, deodată mă simțeam bogată :)))) Asta nu înseamnă că îmi permiteam mare lucru, dar măcar nu mă mai presa ziua de mâine. Ştii, acum că spun asta, îmi sună aiurea. Puteam să mă reangajez, poate nu pe banii cu care eram obișnuită, dar să fie decent. Ajunsesem, însă, în momentul în care eram fericită cu ce fac. Scriu cu o plăcere pe care nu ți-o pot descrie. Nu mă consider un scriitor bun, mai am drum lung. De fapt, eu nu mă consider scriitor.

TROLLYWOOD: Dar ce? :))
Mihaela Baran: Nu ştiu, un om care poate spune mai drăguț decât alții ceva și nu-mi spune că asta e definiția scriitorului. :))))

TROLLYWOOD: Eu nu sunt aici să dau definiţii, eu sunt aici să scot untul din tine. 😀
Mihaela Baran: Te rog. :))) De-asta detest lansările și am hotărât să nu mai fac. Am cel mai oribil sentiment de impostură, care mă lasă în depresie pentru multă vreme. Eu nu am nimic de spus pe scenă, absolut nimic. Poate doar mulțumesc!
La prima lansare, m-am făcut așa praf, de nu știam cum mă cheamă.

TROLLYWOOD: Praf din ce punct de vedere? Alcool?
Mihaela Baran: La prima da, alcoool. Jack. Clasic. :))) Când n-am mai avut încotro și a trebui sa iau microfonul, am spus: “Ăăăăăă, mersi frumos că ați venit și ăăăăăă, dacă aveți întrebări, vă rog mult să le puneți cuiva căruia îi pasă. Bene, pa.” :)))))) Atât.

TROLLYWOOD: De fapt, tu eşti o timidă. 😀
Mihaela Baran: Da, foarte. Şi am un trac ieșit din comun.

TROLLYWOOD: Ai tabieturi la scris? Habar n-am, o oră a zilei, o cană preferată, un vibrator norocos, etc.?
Mihaela Baran: Da, am. Proza o scriu dimineața, foarte devreme. Mă scol la şase. Mă drăgălesc cu Ron (cățelul meu și iubirea vieții mele). Avem niște minute bună de pupături și alintături. Doarme la mine în brațe, cu capul pe pernă. Eu mă trezesc râzând. Fără legătură cu el. De când mă știu, sunt foarte bine dispusă dimineața.
Îmi fac ness-ul, nu am niciodată răbdare să amestec în el. Niciodată. Îmi aprind coișpe țigări și scriu. Sau, după caz, caut ceva de scris.

TROLLYWOOD: Proză, poezii?
Mihaela Baran: Proză dimineața, poezie seara, niciodată în altă ordine.

TROLLYWOOD: Există şi o explicaţie?
Mihaela Baran: Dacă aș vrea să scriu poezie dimineața, probabil că ar ieși niște epigrame idioate. Sunt prea veselă. Pentru poezie, am nevoie de altă stare, pe care mi-o induc seara. Asta în perioadele în care nu mi-o induce vreun pulărău. :))))


Dacă Renee Zellweger şi Courtney Love ar putea avea un copil din dragoste.

TROLLYWOOD: Din textele tale deduc că eşti genul care, când se îndrăgosteşte, pierde complet busola.
Mihaela Baran: Da, așa este. De-aia nu mă îndrăgostesc.

TROLLYWOOD: Hai, nu evita întrebarea :)))
Mihaela Baran: Ştiu că sună nerealist, sau naiba știe cum, dar e adevărat. Am fost îndrăgostită cu adevărat o singură dată. Aveam 23 de ani, am gestionat foarte rău situația. Așa că m-am despărțit de el și de atunci am hotărât că nu e pentru mine.

TROLLYWOOD: Şi după aceea ţi-ai ferecat inima cu şapte lacăte şi ţi-ai pus centură de castitate?
Mihaela Baran: Nu, nici vorbă. Am avut relații, chiar lungi, cu multă afecțiune și drag și plm. Dar noi vorbim aici de altceva. Îmi place inima mea netulburată. Mă ajută mult faptul că mie nu îmi place niciodată nimeni. :)))
De exemplu, acum sunt singură de cinci ani. De când am încheiat o relație chiar lungă, vreo opt ani.

TROLLYWOOD: Şi de la 23 de ani nu te-a păscut deloc pericolul tulburării? Deloc-deloc?
Mihaela Baran: Ba da, o dată. Am avut mare noroc că omul era o epavă. Ca de obicei, am fugit. M-am vindecat și mi-am mai promis încă o dată că nu mă mai bag în chestii care îmi fac inima să bată aiurea.

TROLLYWOOD: Care e cel mai ambiţios proiect al tău, pe scris?
Mihaela Baran: Să-mi fac editură și să monopolizez online-ul pentru început. Online-ul = autorii din online.

TROLLYWOOD: Cum ne vei scoate din joc pe noi, restul jucătorilor din online? 😀
Mihaela Baran: Nu, nu! Când spun să monopolizez online-ul, mă refer la a vă fura pe toți de la editurile cu care lucrați.

TROLLYWOOD: Măi, momentan eu formez echipa ideală cu Hyperliteratura, dar apreciez opţiunea. Ce oferi tu diferit de restul editurilor?
Mihaela Baran: Procent rezonabil, dar mai mult decât atât, atenție și promovare masivă, ca și când mi-aș promova cărțile mele.

TROLLYWOOD: Îţi doresc teribil de mult succes în a izbuti să faci asta, că piaţa de carte are nevoie disperată de genul tău de editor.
Mihaela Baran: E loc pentru toată lumea. Mai ales pentru oameni decenți și nehrăpăreți, care își fac bine treaba. Sper să ai vânzări infinite.

TROLLYWOOD: 😀 Şi tu. Părinţii tăi cum au reacţionat la schimbarea ta de carieră?
Mihaela Baran: Am doar o mamă, care nu prea știe ce fac. Nu avem cine știe ce relație.

TROLLYWOOD: Îmi pare rău. Cine te susţine cel mai aprig în reuşitele tale de autor?
Mihaela Baran: Prietena mea cea mai bună. Anul ăsta am împlinit 30 de ani de prietenie 😀 Suntem prietene de când aveam -3 ani. Eram colegă de bancă cu sora ei. Ea a venit să mă aștepte într-o stație, că se mutaseră și nu mai știam să ajung la ele, și de atunci suntem nedespărțite. E o eroină. Sunt greu de suportat.

TROLLYWOOD: Ce te face să crezi asta?
Mihaela Baran: Sunt un om dificil rău. Sunt impetuoasă, critică, nu am răbdare, mă reped la oameni. Nu știu când e ziua lor. Nu le fac cadouri :)))

TROLLYWOOD: Ce-ţi doreşti să primeşti cadou de ziua ta?
Mihaela Baran: :)) Nu știu. Rar am primit ceva să-mi placă. Cred că un ceas Harley, sunt îndrăgostită de ele.

TROLLYWOOD: Am o cutie magică din care poţi să scoţi obiectul visurilor tale. Care e acela?
Mihaela Baran: Liniște! Vreau să nu mă mai gândesc cu groază la ce mă fac dacă luna viitoare nu vând suficient. Probabil că anul ăla m-a traumatizat mai tare decât mi-am dat seama.

TROLLYWOOD: Deci, Cârlan e penală after all. Mulţumesc frumos. 😀
Mihaela Baran: Da.

TROLLYWOOD: Unde îţi place să te duci în vacanţă?
Mihaela Baran: În Egipt şi în Vamă. Egiptul e țara mea de suflet. Acolo aș putea să trăiesc, dacă nu aș trăi aici. Iar legat de Vamă, balamucul mă relaxează. Îmi place să merg și să nu-mi aduc aminte nimic :)))) Să-mi fumez creierii și să dorm pe baldachin. Așa mai fug eu de realitate.

TROLLYWOOD: Care e cea mai periculoasă tâmpenie pe care ai făcut-o vreodată?
Mihaela Baran: Oh! :)) Am fumat prea mult, am băut prea mult, de o viață dorm câte trei ore pe noapte. Îmi testez limitele zilnic, cred că asta e. Nu dansez niciodată, că mi-e rușine și nu sunt chiar cea mai talentată dansatoare. În plus, am un simț al ridicolului foarte dezvoltat. Asta până nu-l mai am.

TROLLYWOOD: Şi? Ce ai făcut când nu l-ai mai avut?
Mihaela Baran: Într-o seară, m-am făcut așa de lemn, că am simțit nevoia disperată să mă exprim, astfel că m-am suit pe bardai barul (inalt) că simţeam io atunci că am mișcările la mine. Am dansat pe bar ca o bezmetică, de i-am lăsat pe toți cu gurile căscate, după care m-am gândit io că ar fi un moment bun să mă prăvălesc peste ei. Să fie epic, ce dracu’! Am secerat câțiva, care au și plecat pe la spital să se oblojească. Iar eu m-am ales cu o dublă entorsă, de mi-au pus piciorul în ghips de sus până jos. Așa tare m-a deranjat, că l-am dat jos cu pânza de bomfaier, când am ajuns acasă. Încă am probleme.
Apoi, mă urmărește brigada antidrog de doi ani.

TROLLYWOOD: De ce?
Mihaela Baran: De dobitoci. Pentru că postez iarbă.

TROLLYWOOD: Păi, iarbă postăm toţi. Mă aşteptam să fi încercat şi tu nişte hardcoreli.
Mihaela Baran: La un moment dat, m-au amenințat că vin peste mine acasă, și eu i-am invitat să o sugă și i-am rugat frumos să vină, că devin virală într-o zi. Le-am zis că dorm pe căpițe de iarbă. :))) Şi de atunci, mă monitorizează.

TROLLYWOOD: Cum te vezi la vârsta a treia?
Mihaela Baran: Nu vreau să mă gândesc. Mereu am spus că nu voi îmbătrâni cu demnitate, în sensul că o să mă aolesc ca la balamuc: aoleooo, trupușorul meu, fețișoara mea, pilelea mea, pana mea. Sper doar să nu devin ridicolă, dar nu am cum, că am prieteni dragi care mă articulează când sunt pe arătură și eu îi ascult. Mă văd ca acum, cu blugi rupți, bandană, tatuaje și balamuc. Şi jucând bridge, desigur. Pasiunea vieţii mele, de la 15 ani.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

2 Responses to Femei cu p*la mare: Mihaela Baran

  1. Sictirel says:

    Sa nu fie luata drept “intelepciune adanca”, e mai mult o constatare din propria-mi viata si poate si a altora… Cumva se face ca doar in cele mai vitrege conditii scoatem ce-i mai bun din noi. Ne amintim cu neplacere sau cu fiori de gheata de momentele financiare dificile traite, fara a ne aminti insa ca tocmai atunci am fost cea mai buna varianta a noastra. Bafta, Mihaela !

  2. morbo says:

    In legatura cu serialul, asa, tangential: Nu ma pot minuna destul de comentariile la articolul Sunt femeie si îmi iau independenta foarte in serios de la arhi pe site. Nu credeam ca si lumea care, de exemplu, e împotriva CPF, e atât de conservatoare pe alte aspecte. Ma simt mult mai special de când am citit ce scriu oamenii aia acolo. Special la modul foarte pozitiv.

Leave a Reply

%d bloggers like this: