Femeile – complici

După cum bine ştiţi, fac această serie de interviuri, cu femei voluntare, care ştiu ce vor de la viaţă. Pe de o parte, cu scopul educării populaţiei. Mi se pare important să le ofer modele feminine care nu arată ca Angelina Jolie – mai ales acum, când nici Angelina Jolie nu mai arată a Angelina Jolie – dar care au o meserie, excelează în ceea ce fac, nu atârnă fără scop, ţel şi cauză ca nişte zombi stătuţi la soare.

Şi asta dintr-un motiv simplu: când nu ai un scop, eşti ca o corabie în derivă, la mila elementelor. Scopul te ţine la suprafaţă, îţi dă putere când te confrunţi cu diversele beţe pe care alţii, din răutate sau din pură prostie, insistă să ţi le bage în roate. Scopul îţi dă o coloană vertebrală.

Bun. Unul dintre interviurile cele mai izbitoare pe care le-am luat a fost povestea Ginei Bradea. Blogger de food care a fost bucătar mulţi ani, Gina ne-a dezvăluit o poveste care ne-a cutremurat: a avut o copilărie grea, cumplită, cu un tată care o snopea în bătăi zi de zi, ca hobby, îi smulgea cărţile din mâini dacă o vedea citind, căci, nu-i aşa, locul femeii e la cratiţă, şi, cum spune ea, i-a smuls aripile.

Majoritatea copiilor astfel trataţi ajung adulţi cu probleme psihice grave, neintegraţi social. Sau chiar mai rău.

După această relatare care mi-a sfâşiat inima, apare această cucoană:

Femeile de acest tip poartă vina perpetuării violenţei domestice de-a lungul secolelor.

Femeile de acest tip sunt complicii direcţi ai abuzurilor. Ele sunt cele care învinuiesc victimele pentru că nu-s “copii cuminţi”, “neveste supuse” şi aşa mai departe. Ele sunt cele care le neagă victimelor dreptul la a-şi trăi suferinţa, ele mai pun o lopată de umilinţă şi înjosire peste respectul de sine deja făcut ferfeniţă al victimelor, ele le impun rudelor lor, prietenelor sau, iată, necunoscutelor de pe net, că tratamentul abuziv şi violent e ok, problema e la tine că nu suporţi, şi că “ai un caracter urât” dacă nu suporţi. Ele te porcăie şi te insultă pentru că îţi exprimi emoţiile negative.

Una dintre cele mai dificile realizări ale unui om care trăieşte sau a trăit un abuz, şi a fost maltratat şi măcinat emoţional până în punctul în care a început şi el să creadă că îl merită e EXACT capacitatea de a-şi exprima emoţiile negative legate de acesta. Şi un prim pas spre vindecare e asumarea şi trăirea până la capăt a acestor emoţii, să te poţi elibera.

Să vii să insulţi un om care îşi descrie cea mai dureroasă perioadă a vieţii lui nu e numai o răutate de nedescris, nu e numai o cruzime gratuită, e mai mult de atât: incapacitatea completă de a compătimi şi de a te pune în situaţie. E o dovadă că eşti complet sterp mintal şi emoţional, şi tot ce contează pentru tine e “să dea bine” lucrurile în afară.

Şi multe femei au făcut asta de-a lungul istoriei.

Şi prin asta au susţinut, justificat, legitimat, aprobat formatul familiei tradiţionale şi, implicit, abuzul fără limite pe care-l reprezintă o familie tradiţională atunci când bărbatul e un jeg ambulant.

Aici o să sară cinci deodată: “Nu toţi suntem aşa”. Şădeţi ogoit pe curu-vă, nici n-am zis că aţi fi.

Dar cei care sunteţi, şi ştiţi în conştiinţa voastră că sunteţi, ştiţi, cum ştiu şi eu, că vă folosiţi membrii de familie ca pe nişte obiecte proprietate personală pe care vă descărcaţi prostia, răutatea şi frustrările. Şi cei care sunteţi aşa, sunteţi dovada vie că formatul familiei tradiţionale e o ruletă rusească şi o permanentă portiţă spre suferinţă şi abuz.

Iar femeile astea cu “Nu-ţi vorbi tatăl de rău că e urât, nu contează că te-a terciuit toată copilăria” sunt chiar mai vinovate decât voi. Pentru că sunt şi ele femei. Ar putea şi ele să facă un efort să se pună în situaţie. Să îşi imagineze cum e să nu ştii ce balamuc sinistru găseşti acasă. Acasă, unde noi cei normali mergem să ne relaxăm şi să ne odihnim, aceste victime se duc cu frică, groază şi scârbă.

Dar în loc să facă acest minim efort, ele iau partea agresorului şi umilesc victima.

Dacă toate femeile pământului ar refuza, de mâine, să se lase tratate ca nişte cârpe, şi ar ieşi pe uşă din secunda în care se întâmplă, cred că mulţi s-ar da pe brazdă. Cât timp există cele care se complac, şi mai rău, cele care umilesc şi insultă, abuzul domestic va exista bine mersi în continuare.

De ce ar vrea o brută să facă un efort să se schimbe, dacă merge şi aşa?

*

Dragi cititoare cu această mentalitate,

Habar nu am dacă aceste idei v-au fost inoculate de taţi care v-au stârpit în bătaie şi v-au spălat pe creier sau dacă aţi trăit în puf toată viaţa şi nu aveţi termen de comparaţie. Dar dacă aveţi aceste idei, supuneţi-le unei reexaminări critice.

Există părinţi care au făcut sacrificii reale, enorme, au lucrat două joburi, sau au plecat în străinătate, sau au vândut case, să-şi ajute copii. Şi există părinţi care au umilit, au lovit, au neglijat, au strivit cu bună ştiinţă, poate chiar cu plăcere.

E corect faţă de cei din prima categorie ca cei din a doua să fie trataţi cu egală deferenţă?

Eu zic că nu.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Grigore Monica says:

    Offf ca multa dreptate aveti in fiecare cuvintel scris.Chiar daca e dureros,nici eu nu concep aceste lucruri mai ales ca sunt mama de fete si nu am avut niciodata o “mama”!Pentru ca cea care m-a nascut,nu mi-a fost deloc aproape,nu a stiut,vrut sa se apropie de mine.Am mancat bataie de la ea,mai putin de la el(durea mai rau 🙂 ),cu furtunul de la masina de spalat si cu papucul de cauciuc de plangeam pana lesinam,am si dezvoltat sindromul hohotului de plans (plangeam asa rau ca ramaneam fara aer,ma invineteam si lesinam).La 17 ani mi-a zis ca stau in casa lor,consum,deci trebuie sa ma duc la munca sa aduc bani.Nici acum nu s-a schimbat…dupa cate sacrificii si probleme am avut din cauza lor,sa le fac lor bine,sa aibe casa si tot ce e nevoie…nici nu sta cu nepoatele,pe cea mare o jigneste de fiecare data cand o intalneste,iar cu fratele meu se poarta relativ bine caci e sursa ei de venit de cand tata a murit.Am o viata frumoasa,poate nu cu tot ce mi-am dorit financiar,dar am familia perfecta,printesele mele si sotul si stiu perfect cum sa fiu si mama buna si protectoare,nu perfecta,dar asa cum si eu mi-am dorit.Va citesc cu mare drag,va salut si pe dumneavoastra si pe scumpa doamna Gina si va doresc toate cele bune!

  2. Lorena Lupu says:

    Îmi pare rău că aţi suferit atât de mult, doamnă.

  3. 1. Nu stiu ce model in viata poate fi o patroana de bordel
    2. Abuzurile nu sunt doar fizice, am luat bataie in copilarie doar de vreo 3 ori, cred, dar umilinte si jigniri pe paine; ajunsesem sa mi se para normal. Asta pe langa saracie crancena; cumva e un cerc vicios al abuzurilor: primesti abuzuri, le accepti ca normale si apoi vin si mai multe abuzuri, poate si de la straini ca esti dresat sa ai mentalitate de victima
    3. Stiu ce e aia sa muncesti titanic sa ajungi de sub zero undeva si sa vezi ca altii care au avut o copilarie normala au dus-o mult mai bine; si sa simti in sinea ta ca esti schilod sufleteste

Leave a Reply

%d bloggers like this: