#
MENU

La pescuit

Un căţeluş bolnav

August 1, 2017 Comments (11) Views: 1398 SPICY

Game of Thrones s7: ce mi-a plăcut până acum

Pentru cei care nu au vizionat încă serialul, dar vor s-o facă: pericol de spoilere. Continuarea lecturii implică acceptul tacit blabla, call center mode.

A început de trei săptămâni sezonul al şaptelea (şi penultimul) din serialul favorit al tuturor şi al mamelor lor, Game of Thrones, pe care eu îl plimb prin munţii patriei pe laptop, cu minunatul meu HBO Go, (pe care îl poţi lua de aicişa, şi are avantajul că te poţi uita la o tonă de filme şi seriale, la ce oră din zi vrea armonioasa ta musculatură lucrată la sală – sau la ridicarea spre gură a halbei de bere).

Ca un fan GOT complet înrobit de minunea narativo – scenaristico – regizoralo – cinematografică numită Game of Thrones (şi prin cinematografică mă refer la englezescul cinematography, adică arta imaginii şi a montajului), vreau să trec în revistă ce anume mi-a trezit entuziasmul până acum.

La sfârşitul sezonului al şaselea, după cum bine ştiu fanii serialului, Daenerys avea de partea ei toate puterile mici şi mari, din Westeros şi Essos deopotrivă. Victoria ei părea fir întins.
Cersei acaparase tronul celor şapte regate după ce aruncase în aer Marele Sept al lui Baelor. Dar era o victorie de suprafaţă, o pojghiţă subţire peste valurile de ură şi dispreţ cu care o sufocase norodul în timpul Marşului Căinţei. Părea genul de poziţie vulnerabilă, obţinută de formă, care se putea surpa cam în primele zece minute ale sezonului nou. Toate celelalte regate îi stăteau împotrivă, şi singurii doi prieteni care îi rămăseseră erau micul Mengele medieval Qyburn şi renăscutul Munte.

Mi-a plăcut că, odată cu sezonul al şaptelea, balanţa dintre cele două personaje pare să se echilibreze. “A cuceri nu e totuna cu a conduce”, spunea un alt înţelept din acelaşi serial.
Odată ajunsă la Dragonstone, Daenerys freacă duda cu talent şi povesteşte tuturor cum are ea cele mai tari coaie din regat şi cum, fiind fiica lu’ taică-su, e şefa la şefi, fără număr. Personajul devine pe alocuri antipatic, şi pierde puncte.
Pe de altă parte, Cersei are o domnie mult echilibrată, comparativ cu ororile cu care ne obişnuise în drumul spre putere. În timp ce, cu îngrijorare fals maternă, inoculează xenofobia şi teama de dubioşii ăştia care au venit să ne distrugă tradiţia străbună (nu e primul comentariu social din Game of Thrones, dar e atât de inteligent persiflat, încât am avut primul orgasm.)
Îl însărcinează pe Euron Greyjoy, unchiul deja antipatic care a uzurpat tronul Greyjoy-ilor, cu distrugerea flotei inamice, în timp ce fratele ei, Jamie, duce războaiele terestre. (Şi da, preferata mea, Olenna, a murit episodul trecut. Suferinţă.)

În timp ce Daenerys pretinde supunere formală (“bend the knee”), Cersei îi asmute discret pe Jaime şi pe Euron într-o competiţie pentru ea, şi o face cu o dominaţie implicită, suavă, catifelată, pe care o găsesc infinit de sexy. Tonul lui Daenerys este de copil răsfăţat care porunceşte dând din picior, tonul lui Cersei este de mamă care îşi îndrumă supuşii spre binele lor.
Nici măcar moartea Ellariei Sand, regina din Dorne, şi a fiică-sii, nu e una cu ochi scoşi, maţe răsfirate pe podea şi gore. E aproape poetică. Dreptate poetică, mai exact.
Balanţa devine mai mult decât echilibrată. Regii care erau duşmanii lui Cersei au căzut toţi (mai puţin nordul), şi poporul a uitat complet cum o huiduise.

Mi-a plăcut faptul că întâlnirea dintre Jon Snow şi Dany a fost predominant antipatică. Până în punctul în care regina a renunţat să încordeze musculatură şi i-a permis să exploateze dragonglass (nu ştiu cum e tradus în română, mă uit fără subtitluri, că traducerile româneşti mă scot din toată producţia de pepeni pe raza localităţii Dăbuleni). Astfel, lupta împotriva umblătorilor albi se echilibrează şi ea.

În plus, Sam Tarly îşi tratează cu succes pacientul (ser Mormont) de “greyscale” (nici aici nu ştiu echivalentul în română), iar archmaesterul jucat de Jim Broadbent (o referinţă de o ironie gentilă şi graţioasă la Harry Potter) îi recunoaşte talentul şi îi dă să copieze – şi să asimileze – nişte manuscrise secrete, vechi şi valoroase, doldora de potenţial.

Nici întâlnirea dintre Arya (care debutează supeeerb, ca o ucigaşă graţioasă, nimicind întreaga Casă Frey, şi promite să furnizeze multe decese satisfăcătoare în cele ce urmează) şi lupul ei Nymeria nu e sirop şi lugu-lugu. Un lup neglijat atâţia ani e un lup sălbăticit, care nu pare să-şi recunoască fosta stăpână. În afară de Nymeria şi Ghost, restul lupilor Casei Stark au dat ortul popii, şi nu mi-e foarte clar ce simbolizează asta – posibil, faptul că şi stăpânii lor vor Valar Morghulis cât de curând.

Dincolo de ce ne dezvăluie serialul, îmi place în egală măsură ce nu ne dezvăluie. Da, Bran a revenit la Winterfell. Şi are puterea de a vedea şi de a influenţa trecutul, prezentul şi viitorul. Dar nu ştim cum îşi va folosi această putere şi nimic nu ne dă vreun indiciu.
Melisandre, vrăjitoarea, se retrage pe moment, pentru că ştie ce va urma – dar anunţă că va reveni să moară în Westeros. Nu ne spune cum.
Unul dintre punctele tari ale acestui serial e bogăţia de aşteptări adeseori contradictorii, pe care le construieşte, şi arta cu care dărâmă o parte din ele, în timp ce validează exact ce nu părea a fi verosimil.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

11 Responses to Game of Thrones s7: ce mi-a plăcut până acum

  1. Greyscale e un fel de vărsat de vânt. Eu rămân la opinia mea de-acum vreo 3 sezoane (perspectivă exploatată inteligent de GRRM cu precădere în volumul V) că întreg echilibrul puterii se învârte în jurul lui Varys.

  2. jademan says:

    Momentan, nu urmăresc. Da’ e frumos cum povestești! 🙂

  3. Dragonglass = obsidian.

    Și bonusul pentru mine a fost Hound & The Brotherhood; https://www.youtube.com/watch?v=Me-xFutUiRc , în special faza cu topknot 😀

  4. Traian says:

    Io tot aştept să îi spună Bran lu Jon că Danny e mătuşă-sa 🙂

  5. Joker says:

    Eu astept mai multe de la intalnirea Danny – Jon, mi se pare absurd sa treaca unul pe langa altul. Presimt ca unul dintre dragoni o sa “scape” ceva flacari pe Jon, iar el n-o sa arda, gen. Spre uimirea tuturor.
    Maybe next weeks..

  6. #EllieKendrick <3 <3 <3 meera reed

  7. LadyR says:

    @Joker
    Am un dubiu ca ar supravietui… in primul sezon parca a suferit o arsura destul de serioasa..

  8. Joker says:

    @ LadyR: am inteles, din revelatiile lui Bran, ca Jon are o ascendenta paterna secreta, dar inalta, ce provine din neamul Targaryen.
    Mai multe despre subiect: http://gameofthrones.wikia.com/wiki/House_Targaryen
    Deci nu m-ar mira sa existe o legatura ancestrala intre Jon si dragoni.

  9. morbo says:

    Greyscale poti sa traduci solzii cenusii. Pt ca nu e o boala din lumea reala. Oricum, nimeni nu a citit cartea in romaneste? 🙂

  10. morbo says:

    Cum am mai zis, sper ca varys si littlefinger sa castige jocul 🙂 jos monarhia si feudalismul :))
    G.r. Martin e foarte de stânga si asta se vede mai ales in felul in care se termina ultima carte publicata.

  11. LadyR says:

    @Joker – multumesc pentru subtilitate, nu era niciun pericol de spoiler, sunt la curent cu ipoteza L+R=J, si se pare chiar ca dragonii “au luat la cunostinta” cand a aparut Jon in Dragonstone, deci sustin ipoteza ta, insa punctam doar faptul ca Jon nu pare sa aiba imunitatea la foc specifica Targaryenilor, si s-ar putea dezvalui legatura dintre ele si dragoni altfel decat facandu-l friptura. Nu cred ca e obligatoriu sa ai imunitate la foc daca esti Targarien.
    Personal sper ca Tyrion (J+MK=T) va calari al treilea dragon, si el nu cred ca are niciun fel de imunitate…
    I`ll just leave this here, for your entertainment:

Leave a Reply

%d bloggers like this: