Pe Linkedin, unde majoritatea oamenilor te deranjează strict cu treabă, dau accept tuturor. Aşa l-am introdus în listă şi pe ipochimenul ăsta.
Şi exact la cinci minute după ce am făcut-o, m-a luat cu colaborarea, cu solicitarea de număr de telefon, cu alea.
Acum, eu, recunosc, nu am simţul umorului. Dacă îl aveam, lăsam numărul la liber în acest print screen, să se înveţe minte şi băiatul cu pricina că e periculos să-ţi împrăştii numărul aşa, random, la toţi nebunii.
Dar tot din lunga mea experienţă, când un om vrea să efectiv colaboreze cu tine, nu să-ţi irosească timpul inestimabil cu futilităţi, zice: Uite, Lorena, am nevoie de content pe siteul meu, două texte pe săptămână, buget x lei, sau Dragă Lorena, crezi că ne poţi fi prezentatoare la party-ul firmei? Etc., etc., etc.
“Colaborările” astea vagi sunt, DE FIECARE DATĂ, pierdere masivă de timp preţios, pe care nu ţi-l dă nimeni înapoi.
Amuzant e cum, când s-a prins că nu pun botul, individul s-a înfoiat tot el: “Cum nu recunoşti, dragă, salutul standard francmason?” Pentru că marş la căcat, prietene. Nici nu i-am mai răspuns, că n-am timp de genul ăsta de distrus.
Strict de dragul glumei, hai să imaginăm alte “saluturi standard” de deschidere a unei conversaţii cu străini:
Gicu: Păsă, de cum m-am uitat prima oară la pozele tale, mi s-a sculat cea mai apoteotică şi măreaţă pulă. Hai, vino repede să te fut. Mobil 0745.787.678.
Vasilica: Marş, mă, disperatule, şi fute-o pe mă-ta.
Gicu: Proasto, ăsta era salutul standard al Frăţiei Mânuţelor Umede. Vai de capul tău, eşti ignorantă ca o cizmă.
Sau
Gicu: Frumoaso, fantastico, sublimo, pariez că o ai strâmtă, umedă şi epilată total.
Vasilica: N-o să afli în viaţa ta. Hai, scrie-i din astea mă-tii.
Gicu: Băi, gâsco, tu nu te-ai prins că era o incantaţie incaşă de stârpire a şoarecilor care rod recoltele? Câtă incultură pă tine, pfff!
******
Pentru tentative de agăţat care chiar funcţionează, cumpără în presale “Trollywood”, colecţia celor mai bune texte pe acest blog. Aici
.
Sh*t They Say