#
MENU

Activ la vârsta a treia

Aştept cu nerăbdare un vin roşu, sec, taninos

September 9, 2017 Comments (3) Views: 975 SPICY

Leo Ancuţa şi vânătoarea de vinovaţi

În secunda în care am semnat contractul cu Hyperliteratura, am ştiut exact ce mă aşteaptă. Pe de o parte, un procent de bun simţ din vânzarea cărţii, evenimente periodice, turneul literar Trollywood Walk of Shame şi promovare aşa cum e cazul să fie; pe de alta, conştiinţa faptului că editura e la început, şi că fondurile pentru toate acestea se vor acumula printr-o campanie de precomenzi.

Ai o problemă să-ţi pui faţa şi numele pe un panou care să arate exact cât s-a acumulat şi să arunci un call to action cititorilor tăi din trei în trei zile? m-a întrebat Andrei Ruse.

Man, eu arunc un call to action deja, din trei în trei zile, spre butonul meu de donaţii de pe blog, i-am răspuns eu. N-am aabsolut nici o jenă.

Şi adevărul e că n-am. La ce fiţe de clienţi pretenţioşi au unii-n ei, mi se pare că pot şi eu echivala cu aşteptări de entertainer.

*

Dar campania mea n-a început imediat. Cititorii mei au remarcat acest hiatus între momentul în care am anunţat-o şi cel în care am început-o. A primit întâietate Leo Ancuţa. Un autor bun. O pot spune chiar dacă acum caută să mă discrediteze şi să mă eticheteze drept “maculatură”.

Am zis, ok, I can be a gentleman. Doamnele au prioritate, iar eu rămân pe mai încolo. Am suficientă încredere în iubirea cititorilor mei, să fac campanie în oricare lună a anului.

Şi Leo a început campania, cu toată susţinerea editurii. Am văzut reclama lui sponsored pe Facebook de mi-a obosit mâna dând hide. I-am văzut-o pe fiecare pagină de pe Hyperliteratura. În fiecare zi, Andrei Ruse dădea un call to action, invitând lumea să precomande cartea şi lăudând-o exhaustiv. A scris texte laudative la adresa lui Leo de mă plictiseam eu citindu-le.

Dacă o felaţie ar fi ajutat vânzările, probabil că ar fi făcut-o şi pe aceea.

În pofida eforturilor, făcute cu totală bună credinţă, rezultatul a fost următorul.

Pentru autor, a fost “umilinţă publică”. Pentru editură, o pierdere de câteva sute de lei în reclamă pe Facebook.

Şi, desigur, autorul s-a lansat la vânătoare de vinovaţi.

Dincolo de faptul că e ridicol să te referi la 18 persoane ca la “toată lumea”,  şi e absolut oribil să fii nerecunoscător pe efortul onest al unei edituri de a pompa cu sila awareness în populaţie, remarcăm cum autorul vorbeşte de “un anume public”. De parcă acel “anume public” nu-i includea pe propriii lui fani. Boss, cine te-a împiedicat să promovezi cartea exact categoriei de public pe care ţi-o doreai? Nu te mulţumi cu “un anume public”, fii exigent şi formează-l pe al tău.

Dar exact aici a zăcut problema. Toată campania, autorul a aşteptat să pice para mălăiaţă. A dat un mass extrem de nepoliticos, ceva cu fă bine şi donează sau măcar dă share, de parcă noi toţi eram nevestele lui tradiţionale şi nu pusesem sare în ciorbă, apoi un status cu cine nu donează e prost, incult, oligofren şi mă-sa-i curvă, sau pe acolo, iar după, pauză.

Logic că n-a donat nici sulea.

Parşiv e cum, la acest status, au tăbărât pe el mult mai multe gâşte decât cei 18 cumpărători, să cârâie că editura e de vină.

Chestia asta, venită din partea unui om care n-a cotizat, e pişarea râsului. Tu ştiai de campanie, da? Da. Deci, editura şi-a făcut treaba. Şi totuşi n-ai contribuit, nu? Nu. Păi,  vinovată de situaţie eşti chiar tu, cititoarea care are impresia că autorii se susţin cu cotcodăcit inept pe lângă.

Când am lansat într-un final campania mea, la final de august, să-i dăm lui Leonard timp să se desfăşoare, din prima secundă, mai mulţi prieteni oameni de afaceri mi-au propus să completeze suma, să nu stau la cerşit.

No fucking way, am zis eu. Ajutaţi, dacă vreţi cu 250 sau 500, dar nu cu mai mult. Pentru că, din punctul meu de vedere, campania de presale e, în acelaşi timp, o foarte bună promovare. Un mod de a populariza noul produs în rândurile populaţiei. De a vorbi public despre el.

În prezent, peste 150 de exemplare (15% din primul tiraj) sunt vândute, şi mai avem trei săptămâni. Visul meu nemărturisit e să epuizăm în precomandă măcar jumătate din tiraj. Şi din turneul Walk of Shame, cealaltă jumătate. Vreau ca această iarnă să ne prindă sold out.

Editura a băgat nişte bani în Facebook ads şi a dat UN articol. Deocamdată. (Aşadar, pretenţia că m-ar favoriza cu ceva e ridicolă.) Nici n-avea nevoie de mai multe pentru că, o dată ce creşte numărul de precomenzi, cresc şi drama aferentă, invidia, ura, pretextele de scandal fără rost, şi, cumva, astea îşi aduc propria publicitate. Dar, mai presus de toate, Ruse mi-a mărturisit ceva de genul: “Cât am aşteptat să lucrez cu cineva ca tine. Care nu mă lasă să mă zbat de unul singur.”

Logic că nu te las, brothere. Eu, spre deosebire de alţii, nu am conştiinţa faptului că e numele meu acolo doar după expirarea campaniei. Sunt conştientă, secundă de secundă, că mă expun, şi că e important să mă expun din unghiul sexy. Adică, pe beznă totală. 😀

Şi o notă finală:

Autorii, când se adună la beri, mănâncă tone de căcat despre editurile jăpcare, leneşe, neimplicate. În secunda, însă, când un băiat zice: “Bine, bă! Hai că jucăm altfel jocul ăsta!”, se transformă ei în nişte poveri, devin delăsători şi nepăsători, şi aşteaptă să fie “promovaţi” şi atât.  Bravo, băieţi. N-aveţi decât să mi-l lăsaţi mie pe Ruse. Eu ştiu să fac treabă cu el. Pentru că vrea, pentru că poate, şi pentru că munceşte de rupe.

Şi în loc să-l blamaţi pe el, mai bine întrebaţi-vă unde aţi greşit, dacă propriul vostru public nu dă – la propriu – doi bani pe voi.

Eu am încredere în al meu, şi-l aştept să epuizăm cât mai mult din tiraj acum, în precomandă.

Aici.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

3 Responses to Leo Ancuţa şi vânătoarea de vinovaţi

  1. Dan says:

    Eu lucrez în domeniul literaturii pentru copii şi am o editură pentru care lucrez de ani de zile. Am avut discuţii aprinse pe tema artă-comercial. După multe ilustraţii şi texte m-am apucat să scriu şi un text ceva mai complex, mai spre Micul Prinţ. Nu o capodoperă, dar e un text în care cred şi care mă chinuie, în sensul că trebuie să mi-l scot din cap. Cu editorul am o relaţie foarte ok, dar mi-a spus pe şleau că nu-l publică pentru că nu se vinde şi cam îl fac degeaba, lucru pe care îl ştiam şi eu. Până la urmă m-am decis să-l scot în tiraj restrâns şi cu asta basta. Până la urmă arta e artă şi comercialul comercial. Nu văd cum m-aş întreţine din artă, aşa că nu forţez lucrurile. În rest produc cu sârg, pe bandă rulantă, lucrurile pe care le cere piaţa. Fiind şi carte pentru copii aş zice că nu mi-e jenă.

  2. levmallev says:

    intrebare: ce autor bun ar fi facut ce a facut leo?! iti spun io ca niciunul.

  3. levmallev says:

    concluzia o tragi singura!

Leave a Reply

%d bloggers like this: