Lucruri care-i exasperează pe bărbaţi (pe bună dreptate)

Acest site e dedicat în mare măsură problemelor pe care le întâmpină femeile în viaţa lor de zi cu zi, în cea profesională şi în cea personală, într-o societate care mai are mult de recuperat în ceea ce priveşte egalitatea de şanse. Şi e normal să fie aşa. E un site feminin, un site de autor care s-a confruntat toată viaţa cu mitocănie, misoginism, sexism, “eşti prea tânără să ai un cuvânt de spus”, “mai bine te măriţi”, “mai bine lasă-te” şi multe altele de acelaşi calibru, de când i-a dat mustaţa.

În schimb, preţ de câteva articole, am decis să acord un drept la replică şi bărbaţilor. Să spună şi ei în ce mod sunt agresaţi de acţiunile şi cuvintele femeilor. Ce anume îi enervează.

Iniţial, era vorba de un articol, dar din ce mi-au spus băieţii, am descoperit o bifurcaţie: lucrurile în privinţa cărora au perfectă dreptate şi lucrurile care sunt doar o manifestare a egoismului personal şi încalcă spaţiul intim al celuilalt. Drept care, vom scrie două articole. Azi mizez să primesc multă iubire pentru că tratăm subiectele din primul subpunct. Mâine vine huiduiala. Dar aşa e viaţa de artist, cu suişuri şi coborâşuri, deci e ok.

A) “Toţi bărbaţii sunt porci, misogini, nesimţiţi etc.” 

Toate generalizările sunt nedrepte şi insultătoare, iar aceasta este extrem de periculoasă. Pe lângă faptul că e profund falsă (există foarte mulţi bărbaţi tandri, iubitori, familişti convinşi, generoşi, suflete pur şi simplu bune), mai şi creează o plajă de joc foarte periculoasă.

De ce?

Pe de o parte, alimentează mitul ăla al misoginilor radicali şi al extremiştilor cum că feministele au o ură pe bărbaţi în general – ceea ce, de asemenea, e fals, n-avem de ce să urâm persoane care nu ne-au greşit cu nimic. Şi pe de alta, condamnând întregul grup, absolvă de vină individuală reprezentanţii grupului. Adică: Dacă toţi bărbaţii sunt porci, şi masculul X face o porcărie, nu e vina personală a lui X. Doar e porc, nu? E firesc să facă porcării.

B) “Fii bărbat!”

Există băieţei crescuţi de mame care-s gospodine perfecte, iar aceşti băieţei ajung să cunoască femei şi să le întrebe ce au de gând să gătească. Lucru pe care femeia modernă îl încasează cu o sprânceană ridicată, a “nigga please! Nu mă trimiţi tu la cratiţă!”

Tot aşa, există fetiţe crescute de taţi care-s protectori perfecţi. Ajunse femei adulte, acestea încep să se aştepte de la bărbaţii din jur să le apere, să le repereze onoarea şi să se certe pentru ele. Şi dacă nu o fac, le reproşează că nu ştiu să “fie bărbaţi”.

Ceea ce e la fel de greşit ca pretenţia unuia ca tu să te duci să-i faci un sandviş.

Eu am crescut fără tată, drept care mi-am format de mică deprinderea să îmi port singură războaiele, nu prin împuternicit. De aceea, când un bărbat prieten mi-a luat prima dată apărarea, am simţit-o ca pe un cadou, nicidecum ca pe ceva de la sine înţeles.

Sigur, de-a lungul vieţii fiecăruia dintre noi vor apărea femei gospodine, care ne vor face sandvişuri din proprie iniţiativă, şi bărbaţi protectori, care vor dori să aibă grijă de noi, dar acest lucru nu poate fi pretins şi nu poate fi impus. În fond, el are mâini şi ştie să-şi facă singur sandviş, iar tu ai un creier şi o gură şi ştii să-ţi comunici şi singură punctul de vedere.

Nu toate femeile vor să fie “femei” (submisive, umile, la cratiţă) şi nu toţi bărbaţii vor să fie “bărbaţi” (puşi pe harţă, asertivi, puternici). Cele mai frumoase relaţii din viaţa acestei autoare au fost cele în care ea ducea lupta şi ăla făcea sandvişul. Iar rolurile nici măcar n-au fost negociate, s-au setat de la sine.

C) “În ce hal arăţi! / Nu eşti bun de nimic! Praful s-ar alege de tine dacă n-aş fi eu!” 

Toate acestea sunt, pur şi simplu, abuz verbal. Slujesc doar la înjosirea şi umilirea partenerului, concomitent cu pomparea egoului persoanei care le debitează.

Dacă în mod real crezi că un bărbat arată îngrozitor, încerci să-l ajuţi să corecteze ce se poate corecta. Dacă într-adevăr crezi că nu e bun de nimic, îl părăseşti. Iar faza cu alesul prafului e de o aroganţă de-a dreptul obscenă.

Abuzul verbal e o traumă similară cu abuzul fizic, îi erodează pe termen lung pe ambii parteneri (nu doar pe cel abuzat prin proiecţia de neputinţă care ajunge în timp să-l paralizeze în mod real, ci şi pe cel abuziv, prin dependenţa periculoasă de valul de aparentă putere pe care i-l creează umilinţa celuilalt) şi destramă orice formă de conexiune pe care se baza iniţial relaţia.

Un partener trebuie să fie un sprijin şi o sursă de dragoste, nu una de venin. Dacă nu poţi oferi dragoste, înseamnă că eşti în relaţia nepotrivită.

D) “Tu m-ai făcut să fiu aşa!” 

Sigur, într-o relaţie, odată cu obişnuinţa, apar delăsarea şi lenea de ambele părţi. Ea nu se mai îmbracă sexy şi nu mai face partidele focoase de amor de la început, el n-o mai scoate la restaurante scumpe şi nu mai face gesturi romantice din filme proaste. Şi frecvent, ambii renunţă să se mai străduiască pentru plăcerea celuilalt.

Dar “tu m-ai făcut să fiu aşa” e un abuz comparabil cu acela al bătăuşului care îşi snopeşte femeia în bătaie, apoi îi spune că purtarea ei l-a determinat. E negarea responsabilităţii pentru faptele proprii. Şi e o mârşăvie care triplează potenţialul ofensiv al simplei fapte.

“Da, Lorena, dar şi tu ai idioţi care pur şi simplu extrag parada de morţi şi răniţi din tine”.

Categoric. Cu mica diferenţă că eu nu mă mărit cu ei. Încerc să le arăt unde greşesc, şi dacă văd că n-am cu cine, block. Tu vezi câte zece replici de fiecare parte şi pare dialog lung, dar dacă te uiţi la timpii replicilor, vezi că a durat sub cinci minute.

E) (către copii) “Sunteţi mototoi / dezordonaţi / proşti ca tatăl vostru” 

Subminarea autorităţii de părinte în faţa copiilor e încă un abuz. Şi unul care nu-l afectează doar pe partener, ci şi pe micuţi, care au nevoie de modele pozitive, bieţii de ei. Problemele legate de comportamentul lui trebuie obligatoriu discutate între patru ochi.

În ce hal ne-am ofensa dacă am auzi un tată spunându-i fetiţei sale: “Eşti o gâscă proastă, exact ca mă-ta”?

Da, ok. În anumite judeţe, e norma de comunicare. Şi totuşi, n-ai cum să anulezi autoritatea paternă în ochii copiilor şi apoi să te vaieţi tot tu că-s neascultători. Sunt neascultători fix datorită ţie. Că le-ai indus ideea că tatăl e masă neglijabilă.

F) “Crezi că m-am îngrăşat?” 

Hai să fim sinceri. Asta e o întrebare capcană. Dacă zice că da, e porc misogin şi lipsit de sentimente, dacă zice că nu, e porc ipocrit şi lipsit de sentimente.

Toate avem zile proaste, în care suntem nesigure de cum arătăm. “M-am îngrăşat” e un mod absolut pervers şi o cruzime total gratuită, prin care defulăm această nesiguranţă pe partener. Ne răzbunăm pe el şi-i facem o zi îngrozitoare, fără să aibă nici o vină, doar pentru că ne simţim noi grase.

Şi nici nu slăbeşti frecându-l pe el la icre degeaba.

Ai oglindă, vezi şi tu dacă te-ai îngrăşat. Dacă l-ar deranja, ţi-ar spune. Iar dacă te deranjează pe tine, pariez că ai peste drum o sală care are zumba, aerobic şi dansuri latino.

G) “N-am în ce să mă îmbrac”, zise ea, închizând al treilea şifonier. 

Ba ai. Toată lumea are nişte pantofi cu toc, o cămaşă albă şi o fustă creion, iar astea merg oricând şi oriunde. În plus, dacă-ţi faci cu regularitate ordine în dulap, poţi să ţii contabilitatea hainelor, să arunci sau să donezi ce nu-ţi mai vine şi să completezi necesarul.

“N-am cu ce să mă îmbrac” e tot o stare de disconfort psihologic din zilele în care eşti nesigură de cum arăţi, şi, din nou, e nedrept şi inutil să descarci această stare pe bietul om care, culmea, te iubeşte şi în zilele alea.

H) “Blablablablabla”, începu ea, în timp ce el era băgat până peste cap în joc / film / proiect profesional. “Dar Vali, tu NU mă asculţi.” 

Lipsa de respect pentru ce face omul în momentul cu pricina e o problemă pe care am trăit-o frecvent, şi ca martor, şi ca omul pe care se apuca un neavenit să-l frece la icre exact când lucra / scria / se juca / etc. mai cu foc. E îngrozitor de enervant. E un semn obscen de lipsă de consideraţie. E o mitocănie sinistră.

Lasă-l pe om să termine ce face în secunda respectivă, iar când prinzi un  moment în care nu are nici o altă treabă, îi spui ce te apasă. Aşa te asiguri şi de faptul că te ascultă.

I) “N-am nimic!” 

Puţine lucruri sunt mai iritante pe lume decât cineva care pune bot de un metru şi-ţi declară pasiv agresiv că n-are nimic. Şi situaţia se tensionează artificial, aerul din încăpere devine irespirabil, în timp ce bărbatul se milogeşte de maiestatea ta să se milostivească şi să spună într-un final care-i problema.

În timp ce discuţia simplă şi la obiect ar fi rezolvat problema într-un mod matur şi eficient.

Faza cu “n-am nimic” e o forţare periculoasă a notei. Pentru că la un moment dat, omul se satură să tot întrebe, trage concluzia că aşa eşti tu, ciufută şi neplăcută, şi începe să ignore. Iar după aia, tot tu: “Vai, Marian, cât eşti de nesimţit.”

J) “Dar care-i faza cu fotbalul? 22 de tipi care fugăresc o minge şi când ajung, îi mai trag un şut, cam cum faceţi voi şi cu inimile femeilor” 

Orice om sănătos cu capul are două – trei pasiuni care-i provoacă bucurie, îi cresc nivelul de dopamină şi serotonină. Pentru tine, sunt pantofii roşii cu toc înalt. Pentru vecina ta Vasilica, sunt poşetele. Iar pentru acel bărbat, e fotbalul.

Respectul pentru un om presupune şi respect pentru ce-l pasionează şi-l bucură. Sigur, asta nu înseamnă să înveţi numele tuturor echipelor din divizia C. Înseamnă doar că, atunci când îi începe meciul preferat de fotbal, îi înmânezi o bere, o pungă de alune şi te bagi frumuşel pe Netflix, să te uiţi la House of Cards, sau la Orange Is The New Black. Fără comentarii nesărate. Nici ţie nu-ţi convin comentariile legate de a patra paletă de la Sephora pe care ţi-ai luat-o anul ăsta, deşi e abia februarie şi ai makeup cât pentru toată armata română, dacă armata română ar decide într-o zi să facă un carnaval în travesti.

ŞI BONUS: K) “Eşti prea focusat pe carieră”.

Când tu ţi-ai cumpărat acea paletă menţionată mai sus TAMAN pentru că e el focusat pe carieră şi nu duceţi lipsă de nimic, e o ipocrizie ordinară să-i reproşezi focusul pe carieră. Focusul lui pe carieră vă ţine stabili material.

Altfel, fă-mi mie cunoştinţă cu ăla focusat pe carieră şi-ţi prezint la schimb zece şomeri din lista mea de Facebook. Au chef de trăncăneală de dimineaţa până seara, în timp ce nu oferă nimic productiv societăţii.

Cum şi eu sunt focusată pe carieră, o să-l stresez extrem de puţin, şi numai cu “hai să sărbătorim încă o chestie care mi-a / ţi-a ieşit de nota zece”.

Glumesc. Dar pe bune. Când un tip munceşte de îndoaie, şi tu beneficiezi de asta, e o nesimţire să-l acuzi că investeşte timp şi efort pentru binele vostru comun. Mai bine caută să valorifici la maximum timpul liber şi să fii cheerleader când e ocupat.

 

Foto: Asierromero – Freepik.com

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: