Lucruri pe care oamenii singuri sunt sătui să le audă

Există, după cum bine ştim, două categorii de oameni singuri. OK, există multe subcategorii, dar acestea pot fi grupate în aceste două mari categorii: oamenii singuri care suferă foarte public şi patetic că sunt singuri, şi se bagă în seamă agresiv cu orice reprezentant al sexului opus (sau al aceluiaşi sex, dacă-s astfel orientaţi) şi nu scapi de interogatoriul lor extenuant prin a le spune, pur şi simplu, că nu eşti în căutare, ci doar prin block, ban, ignore şi aşa mai departe – şi oamenii singuri care-s foarte ocupaţi în singurătatea lor şi nu-şi doresc sau nu pot duce responsabilitatea unei relaţii stabile.

Unii tind să confunde aceste două categorii, şi rezultatul acestei confuzii e colecţia de brainfarts pe care v-o prezint în cele ce urmează:

1. Hai că vrei o relaţie, dar nu recunoşti.

Puţine lucruri sunt mai enervante pe lume decât replicile care insinuează că interlocutorul sau interlocutoarea ştie mai bine decât tine ce vrei, sau că îşi poate permite, printr-o familiaritate prost înţeleasă, să te facă mincinos de la obraz. Eu sunt un om care porneşte de la premisa de sinceritate oferită şi primită. Şi receptez insinuarea ca pe o insultă.

Dacă adevărul meu nu e suficient de bun pentru tine, dă-te-n morţii tăi şi fă pe inspectorul Gadget cu altcineva. Nu am de ce să recunosc lucruri pe care nu le simt, pentru că nu am de ce să induc în eroare pe nimeni. Şi simplul fapt că îţi imaginezi că toată lumea e la fel, doar că unii mint să pară diferiţi e un semnal de alarmă. “Atenţie. Aici zace un minereu dens şi consistent de prostie behăitoare. Staţi în băncile voastre.”

2. Ştiu un băiat foarte drăguţ, serios, cu bani şi cu p*la foarte mare.

Really, not really. Presupunerea că noi, ăştia singuri, suntem handicapaţi şi nu ştim să agăţăm şi singuri e de-a dreptul jignitoare pentru inteligenţă.

Când am făcut advertorialul ăla cu speed dating pe blog, în care m-am dat “căutătoare”, opt din unsprezece tipi m-au vrut şi şapte mi-au dat punctaj maxim. Ştiu să combin un tip, dacă îmi propun. Nu e cazul să fii tu doamna infirmieră care duce banana la gura pacientului, că nu se descurcă să nimerească moţul.

Uneori, singurătatea unui om e din opţiune, şi e cazul să respecţi asta.

3. Eu la vârsta ta eram măritată, aveam opt copii şi doi câini.

Dar eu la vârsta mea am cinci titluri publicate şi un blog iubit de popor. Fiecare cu ce  ştim să facem. Nu există între noi un concurs de împuit, sau dacă există un asemenea concurs, eu nu m-am înscris la el. Mi se fâlfâie amplu şi glorios ce făceai tu la vârsta mea.

La o vârstă mai mică decât a mea, Janis Joplin murea de o supradoză de heroină. La vârsta mea, Marilyn Monroe se sinucidea cu barbiturice. Noroc că nu facem toată lumea aceleaşi lucruri la aceleaşi vârste.

4. Şi totuşi, ce bine îţi stă cu copii în braţe.

Şi ţie cu un penis erect şi vârtos de negru în  gură, şi totuşi, nu te frec la icre să te apuci de pornografie. Asta pentru că înţeleg că tu ai priorităţile tale.

5. Oare ce simt părinţii tăi?

Nu ştiu, întreabă-i pe ei. Sentimentele altora nu sunt problema mea şi nu am de ce să dau socoteală pentru ele.

6. Dar cine ţi-a frânt inima?

Mă-ta. În secunda când m-a anunţat că păstrează sarcina, şi că am de plătit pensie alimentară.

De unde clişeul ăsta obosit cu inimi frânte şi suflete moarte de Nikolai Vasilievici Gogol? Nu mi-a frânt-o nimeni, mersi frumos, e bine acolo unde e. Vezi să nu ţi-o frângă ţie grija, după atâtea partide pasionale de amor.

7. Tu de fapt vrei să te f*ţi cu toată lumea.

Şi de sub tonul aparent de condamnare mijeşte speranţa că poate-poate toată lumea te include şi pe tine. Nu în această viaţă.

Să presupunem că da, chiar vreau să mă f*t cu toată lumea. Sigur, exceptând copiii, pensionarii, gravidele şi militarii în termen. De ce te priveşte?

Acum să presupunem că nu mă interesează să mă f*t cu mai nimeni. Întrebarea rămâne: de ce te priveşte?

8. Când ai făcut sex ultima oară?

Această întrebare era cunoscută în Mesopotamia antică drept “momentul când a murit interacţiunea”. E o mitocănie atât de flagrantă, atât de băgăcioasă şi atât de nesimţită – dacă, desigur, nu eşti cu celălalt în genul de amiciţie în care vă faceţi confidenţe cu regularitate – încât ai merita un serviciu de dezinsecţie creat în mod special să te extirpe.

9. Ar trebui să-ţi mai reduci standardele.

Dacă stau de vorbă cu cineva ca tine, deja se leagănă la nivelul solului, nu ţi se pare?

Serios, singurul moment în care e cazul să te pronunţi legat de standardele altuia sau alteia e acela când persoana cu pricina te ia frumos de mânuţă, sau de ciot, dacă ai mânuţa amputată, şi zice precum urmează: “Honey child love baby angel, ce părere ai tu aşea legat de standardele mele? Să mai pompez heliu în ele sau să le fleoşcăi un pic?”.

Dacă individul sau individa şi standardele-i măreţe convieţuiesc în armonie şi cu un număr oarecare de câini şi pisici, e semn că nu e nimeni curios să afle ce crezi tu, drept care, poţi să-ţi vezi liniştit de ale tale.

Plus că opţiunea de a sta singur nu ţine de standarde, ci de confortul de a nu da raport. Adică a evita exact situaţia în care încerci să mă bagi tu.

10. Ce te faci când îmbătrâneşti?

Blocul de pensionari unde am stat cu chirie era plin de bătrâne singure. Majoritatea după o lungă viaţă de făcut ciorbă în fiecare zi şi cusut ciorapii găuriţi ai lui Gheorghe, care uita de ziua lor de naştere, şi dacă nu le bătea, era considerat pita graham cu secară a lui Dumnezeu.

Blocul în care locuieşte maică-mea e plin vârf de bătrâne singure. Idem.

Probabil că şi blocul tău e plin de bătrâne singure.

Ia la întrebări oricare dintre aceste bătrâne şi întreabă-le: dacă la 20 de ani, ar fi ştiut că vor fi aici şi aşa, ar mai fi ales să slugărească, sau ar fi ales să-şi trăiască viaţa?

Că eu, de când i-am pus maică-mii această întrebare, a încetat miraculos să mă mai frece la icre cu familie şi copii.

Şi mai am vreo zece cărţi de scris până mor.

 

Să tragem aşadar o concluzie: poate că în mintea ta, tu eşti o persoană extrem de drăguţă şi amabilă, că încerci să rânduieşti vieţile altora. Dar noi, oamenii singuri, îţi spunem că ne e foarte bine aşa, neorânduiţi, şi preferăm să ne iei cum suntem.

Mulţumim anticipat.

Foto de Andrei Păcuraru.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Ponedelnik says:

    io nu’s singura, daaaaar nici maritata. traiesc in preacurvie, cum zice bunica-mea. si am si un copil. a lesinat toata familia cand le-am zis ca-s gravida, si toata sarcina m-au batut la cap sa scoatem actele, dar mai ales sa mergem la biserica. fara succes, insa acum vreo luna am aflat ca exasperata, bunica-mea a inceput sa minta pe oricine intreba de mine ca dada, s-a maritat, dar nu a fost o nunta mare, doar cat sa mearga la biserica, a intrat si ea in randul lumii, samd. abia astept sa ajung in sat sa le spun ca nu e adevarat 🙂

  2. Lorena Lupu says:

    Nu face asta. Pls. Pentru ea, micuţa comunitate în care trăieşte e centrul universului. O umileşti îngrozitor, şi bătrână fiind, la un moment dat n-o să ai când să-i ceri scuze.

  3. Joker says:

    Pentru unii, trecerea timpului inseamna acumularea de experiente si tragerea de invataminte / intelesuri din ele. Pentru altii, inseamna cel mult acumularea experientelor. Prima categorie de oameni descrisi mai sus nu cred ca te va deranja vreodata. Pe cei din a doua categorie, incearca sa-i intelegi, si, daca poti, sa ii ierti, pentru limitarea lor interioara. Zic si io.
    Un weekend frumos.

  4. m says:

    @ponedelnik
    Bunica-ta nu știe nici macar ce se presupune că o intereseaza. Preacurvie e când înșeli , măritată fiind 🙂 de acolo prea ăla. Adică nu-i curvie din asta, mai ok :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: