Lucruri pentru care ar trebui să nu-i mai învinuim pe bărbaţi – 1

Am fost recent la un workshop de actorie. Un workshop interesant, ţinut de un artist de renume, cu colegi talentaţi; o experienţă superbă.

Şi una dintre scenele pe care s-a lucrat a constat din următoarea situaţie: O femeie se dădea insistent la un bărbat. Îl lua pe toate tonurile posibile: cu siropoşenii, cu porcoşenii, cu insulte, cu diverse promisiuni, cu poveşti doldora de innuendo care să-l provoace pe ăla indirect. Iar poziţia lui era un refuz ferm, politicos dar neclintit.

Şi au început comentariile:

“Ce fraier”.

“Ce bou”.

“Ce tâmpit”.

“Poate e poponar.”

“Poate e impotent.”

“Poate nu-şi asumă dorinţele.”

Apoi am intervenit şi eu: “Dar dacă omul pur şi simplu nu are chef de sex în momentul ăla sau nu e atras de femeia respectivă? Mie mi se pare pur şi simplu o persoană verticală, care îşi asumă că nu e interesat. Empatizez cu acest personaj şi nu văd de ce ar fi trebuit să cedeze de convenienţă.”

Şi lumea s-a gândit puţin şi a admis: “E un punct de vedere. Chiar aşa, omul poate nu e interesat şi atât.”

Când societatea le impune femeilor să fie “duamne” şi să răspundă la orice ţigănie cu un surâs misterios de Monalisă, le face un rău îngrozitor la nivel psihologic. Idem, când le impune bărbaţilor să fie aceste maşini sexuale interminabile, să sară la orice ciozvârtă de sex ca nişte dulăi flămânzi la o farfurie cu ciorbă, mi se pare că le neagă dreptul la a fi ei înşişi şi a lua raţional decizii.

Evident, acela era un personaj, ficţiune, nu avea cum să fie jignit de condamnarea unanimă din primul val. În schimb, fiecare băiat dintre cei de faţă, chiar şi aceia care tăceau, au recepţionat mesajul că, dacă li se propune sex, trebuie să accepte imediat, că de nu, sunt boi, tâmpiţi, homosexuali şi impotenţi. Şi că valoarea lor de bărbaţi este dată de disponibilitatea sexuală perpetuă şi performanţa aferentă.

“Fii bărbat.”

Poţi să fii bărbat şi spunând: “Îmi pare rău, nu vreau chestia asta.”

Posesia unui penis trebuie obligatoriu să implice statutul de maşinărie sexuală la orice oră din zi şi din noapte? De ce să-i educăm pe băieţi cu această mentalitate lihnită şi disperată, care, în paranteză fie spus, le face atât de mult rău în primul rând lor, pentru că sunt incapabili să se apropie de femei ca de simpli oameni şi pierd oportunităţi interesante de interacţiune cu 51% din populaţia pământului?

Când un băiet din ăsta îţi scrie, zombificat de mentalitatea “femeia e un număr random de celule în jurul unui vagin”, abordează trei tonalităţi posibile, şi toate trei profund respingătoare: o libidinoşenie insistentă şi diabetică, o vulgaritate care-ţi strepezeşte ficatul sau un şir de insulte alt-rightarde, “să te provoace”. Toate trei îmi spun din start că interacţiunea cu făptura aia e pierdere de vreme, că creatura aia nu mă va privi niciodată ca pe un om, şi pur şi simplu închid comunicarea. Dacă e faţă în faţă, plec, iar dacă e online, dau block.

Ceva îmi spune că nimeni nu s-a născut aşa. Şi că nu simte în mod real chestii de genul ăsta pentru o persoană, la un minut după interacţiune.  Că educaţia greşită, de maşinărie sexuală, plus stresul acestei obligaţii de a performa, induc acest comportament stânjenitor, şi că acela care îl prestează se simte pe undeva la fel de inoportun pe cât mă simt eu ca receptor.

Li se impune ideea că valoarea de mascul “feroc” creşte odată cu numărul de “cuceriri” şi că e chestiune de palmares să abordeze la nimereală oameni cu care nu are poate nimic în comun,  sau poate că are, dar nu va afla niciodată, şi să extragă cu insistenţe sex. Şi de aceea, refuzul e perceput ca o lovitură în orgoliu. Ca şi cum, spunându-le “nu”, nu ţi-ai exersa un drept de decizie firesc, ci i-ai deposeda pe ei de ceva ce li se cuvine.

Valoarea reală a unui bărbat, sau a unei femei, de altfel, chiar NU depinde de prestaţiile sexuale. Ci de tot ce face în afara patului. De lucrurile pe care le poate schimba în bine, pentru propria persoană şi pentru alţii. De modul în care îşi poate face fiecare secundă din viaţă valoroasă.

Iar dacă ar dispărea genul de educaţie despre care vorbesc, cred că nu s-ar relaxa doar femeile, ci în primul rând bărbaţii înşişi. Să nu-ţi mai agăţi “valoarea de mascul” de acceptarea sau refuzul sexului, ci de lucruri care depind într-adevăr de potenţialul tău uman trebuie să fie o mare uşurare.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Joker says:

    Exista o conditionare sociala, si chiar prin educatie, formala sau informala, care duce la situatia descrisa aici. Nu ne comportam normal, ne lipseste respectul de sine, asa ca urmarim modele impuse de altii mai galagiosi ca noi, pentru senzatia ca “corespundem”, deci ca “ne incadram”.
    Din pacate, drumul spre normalitate, spre regasirea de sine, e lung si sinuos, si e cat se poate de personal. Nu exista conditionare, ori o reteta general valabila. Fiecare orbecaie pe cont propriu prin intuneric si da cu capul de pereti, pana nimereste o usa.

  2. Wow ,tipa nu I-o fi vorbit cu glasul ala din ovare ;);) I just kiddig..

    Apoi le doresc ( maret- daca nu si-Au pus oole la freezer ,inca, )
    Sa aiba doarr copii baieti …..

  3. Aldus says:

    Situație în oglindă: bărbatul o ia cu frumosul, fata zice nu, bărbatul insistă, fata refuză politicos, bărbatul o face pe durul, iar în final, când tot nu se alege cu nimic, începe să-i arunce invective ca: proastă, frigidă, frustrată etc. Nu cred că vreuna dintre colegele tale de la acel workshop ar fi fost de acord cu această atitudine a bărbatului refuzat. Dar ele au exemplificat-o la milimetru, din ce ai descris.

  4. Lorena Lupu says:

    Ce te face să crezi că erau colege cele care au sărit cu invectivele?

  5. Aldus says:

    Păi măcar colege de sală. 🙂 Dar când am scris, m-am gândit la colege de meserie. Actrițe. Colege într-un sens foarte larg.

  6. Lorena Lupu says:

    OK. Iar eu sugeram că majoritatea săritorilor erau băieţi.

  7. Aldus says:

    Înseamnă că am citit articolul într-o cheie greșită. Și am comentat la altceva decât scriseseși tu.

    Vezi? Chiar și băieții care nu sunt actori se mai pot înșela. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger