#
MENU

Daniel D. Marin: "Întâlnirile mele ciudate cu oamenii sunt...

March 7, 2009 Comments (19) Views: 2042 YUMMY

Marian Coman: "Aveam impresia că nu-mi ajung tuşul şi hîrtia să redau lumile alea. Şi m-am apucat de scris"

De azi înainte, inaugurăm o nouă categorie pe acest blog: webterviul. Pentru oamenii minunaţi din jurul nostru, care ne fascinează prin ceea ce spun şi/sau ceea ce fac. Şi vrem ca toată lumea să-i vadă prin ochii noştri.

 Marian Coman - un intervievator intervievat

- un intervievator intervievat -

Marian Coman e redactor-şef al publicaţiei “Obiectiv Vocea Brăilei”. Şi mai e – fără exagerare – unul din cei mai valoroşi scriitori contemporani români. Scrierile lui au un parfum aparte – o vrajă subtilă, care denotă talentul literar autentic, imposibil de simulat şi imposibil de însuşit prin studiu. Sunt combinaţia perfectă dintre un realism extrem de crud şi de cinic, şi o infuzie magică suavă, am zice noi, compensatorie. Dar dacă stai de vorbă cu Marian, descoperi că infuzia magică din textele lui e involuntară – pur şi simplu, se infiltrează în tot ceea ce face. Iată:

LL: Bună, Marian. Primeşti cu webterviul?

Marian Coman: Păi… n-am nimic împotrivă.

LL: În primul rând, felicitări pentru noul website al Obiectivului. Văd că v-aţi tratat de hemoroizi şi fisuri anale. (n. r. – o reclamă imensă care apărea pe vechiul site)

Marian: 🙂 Mai sunt pe site, dar sunt mai mici.

LL: Reformulez. Nu le mai aveţi în frunte, ci acolo unde se cade să fie. 😆

Marian: Am făcut şi concurs de miss pe site. 😀 Dacă vrei să vezi piţipoance din Brăila…

LL: Mulţumesc, dar văd destule şi la Bucureşti. Prefer să vorbim despre tine. La ce vârstă ai început să scrii?

Marian. La 6 ani, în clasa I, ca tot copilul. Alţii au învăţat la grădiniţă, însă eu nu m-am dus acolo decît o lună. Apoi m-am fofilat.

LL: De ce?

Marian: Nu mi-a plăcut educatoarea. Şi am jucat teatru, făcînd-o pe bolnavul. Pesemne că am fost destul de convingător, fiindcă ai mei m-au crezut. Apoi am reuşit chiar să-mi conving mama să nu mă mai lase la grădiniţă. Preferam sa stau singur în casă.

LL: Şi ce făcea un viitor mare prozator singur în casă, la cinci ani?

Marian: Desenam şi-i miroseam hainele mamei cînd mă speria singurătatea. Parfumul ei mă liniştea. Probabil că există o explicaţie freudiană, nu ştiu. Dar ştiu că îmi revenea încrederea cînd simţeam mirosul deodorantului ei. Probabil că ar avea efect şi acum, dar nu ştiu cu ce obişnuia să se dea pe vremea aia.

LL dă să întrebe ceva.

Marian: A… şi hrăneam furnicile. Deşi stăteam la etajul 4, la Mangalia, aveam un muşuroi de furnici chiar în dormitor. Le-am dat o pîine întreagă într-o zi. O făceam firimituri mici, mici, şi mă uitam la ele cum le cară în perete. A dispărut acolo o pîine întreagă.

LL: Păi şi cum a ajuns muşuroiul de furnici în dormitorul tău?

Marian: Nu ştiu. Am văzut într-o dimineaţă cîteva pe lîngă pat. Apoi m-am băgat acolo, între pat şi perete – eram suficient de mic ca să încap. Şi am văzut cum mişună. Era o frenezie de nedescris… M-a fascinat.

LL: Cu alte cuvinte, muşuroiul a apărut pur şi simplu peste noapte, ca într-un roman fantasy.

Marian: Da. Clar. Cînd au venit ai mei, au găsit dormitorul plin de furnici. Şi-au pus mîinile în cap. Cred că le-au otrăvit apoi, şi au astupat gaura aia. Eu am plîns un pic. 🙂 Eram un pic emo, ce vrei.

LL: Ne mai poţi dezvălui astfel de momente de magie neaşteptată din viaţa ta?

Marian: Am învăţat o oaie să vorbească.

LL: Uau! Şi ce cuvinte ai învăţat-o?

Marian: Bee…

LL: Dar în Dex nu există acest cuvînt. Ai învăţat-o direct limba engleză?

Marian: Dar nu asta e ideea. Nu erau cuvinte. Cred că mă înţelegeam la un alt nivel cu oaia aia. Ştii… cînd eram puşti, ai mei mă duceau la părinţii tatălui meu. Într-o comună din judeţul Galaţi. E satul ăla pe care o să-l găseşti în mai multe din textele mele.
Şi stăteam toată ziua în curte. Mă obişnuisem cumva să fiu singur – probabil că mă bîntuia şi o mică doză de autism.

LL: Şi ce ai făcut cu ea – mica doză?

Marian: Păi cred că mă ajută şi acum: nu mă plictisesc niciodată.

LL: Ceea ce încercam eu să spun e că nu se vede.

Marian: E undeva închis într-o cutiuţă din mine. Pe care o deschid uneori.

LL: Cum îi disimulezi simptomele?

Marian: Păi cînd am realizat că am probleme de comunicare, probabil că eram adolescent deja. Şi am descoperit singur jocurile de rol… empatia.

LL: A, deci te-ai tratat singur.

Marian: Da. Sau nu m-am tratat. Îmi place să cred că mi-am făcut un upgrade. Mi-am păstrat şi autismul. E creativ, nădăjduiesc.

LL: Încercînd să-ţi upgradezi autismul, ai ajuns taman la polul opus. Ai devenit jurnalist – o profesie bazată pe comunicare. Cum aşa?

Marian: Păi a venit un moment cînd am vrut să arăt altora ceea ce scriu. Îmi citeam textele în faţa prietenilor şi asta m-a ajutat să-mi reglez discursul şi să învăţ un pic de comunicare.

LL: Şi asta ne aduce la tema cea mai importantă a webterviului: scrierile tale. Vorbeşte-ne despre primul text scris de tine. În afară de “Ana are mere”, desigur.

Marian: Primul-primul? O poezie absolut idioată scrisă în clasa a II-a, la finalul unei compuneri despre toamnă. Nu o să o reproduc aici. Ar fi ridicol.

LL: Cititorul are dreptul la informaţie 🙂

Marian: Fugi, măi… vrei să mă înroşesc cînd o să mă întîlnesc cu tine de penibil ce o să mă simt?

LL: Dacă argumentul accesului liber la informaţie nu ajunge, ofer şpagă. (Parte lipsă din webterviu).

Marian: Toamnă bună şi frumoasă / Nu pleca din ţara noastră / Ci mai stai o lună-două / Să mai plouă. 😳 😳

LL: Fuaaarte arghezi.

Marian: Căci rămîn fără bostani / Pepenii pe rînd dispar/ Iară iarna vine iar / Peste frunze maronii/ Or să cadă fulgii vii. 😳 😳 😳

LL: Şi înţeleg că această poezie a reprezentat o cotitură în planurile tale de viitor?

Marian: Păi am luat 10, măi! M-a lăudat învăţătoarea, şi m-am hotărît brusc că atunci cînd o să fiu mare, o să fiu poet. Din fericire, am abandonat cauza. Din nefericire, destul de tîrziu.

LL: Înţeleg că ai recidivat… 😀

Marian: Da. Am scris poezii în timpul liceului şi chiar mai tîrziu, în timpul facultăţii. Nu le-am publicat. Nu am fost niciodată mulţumit de ele. Învăţătoarea mea m-a trimis pe un drum greşit.

LL: Şi cum ai găsit drumul înapoi către noi, fanii tăi de azi?

Marian: 😀 😀 Ce fani, măi? Sînt un scriitor fără cititori.

LL: Încerci să-mi spui subtil că sunt un nimeni? Te-am văzut la teveu, la emisiunea lui Cristi Tabără. Alt nimeni? Eu şi Cristi Tabără constituim “un grup de tovarăşi”, deci ai cititori.

Marian: Mă tachinezi.

LL: Eu? Niciodată! Dar destul cu tehnicile diversioniste, că nu eşti Ion Iliescu, deci nu scapi de întrebare. Cum ai găsit drumul prozei?

Marian: Citind.

Apoi… tot autismul meu cred că a fost de vină. Mă săturasem să desenez. Acum îmi dau seama că sună al naibii de ciudat.

LL: Ce anume?

Marian: Sună ciudat faptul că am avut atîtea preocupări “artistice”. Dar a fost o vreme cînd desenam, e adevărat. Şi desenam binişor. Am avut expoziţii, premii. Apoi, cînd eram pe cale să mă satur de asta, m-am apucat de scris proză.
Aveam impresia că nu-mi ajung tuşul şi hîrtia să redau lumile alea. Cred că acolo a avut loc declicul.

LL: Înţeleg că tu îţi începi munca la un text imaginându-ţi o lume?

Marian: O lume, un personaj, un sat, un oraş, o clădire… Le văd pe toate. E o geografie întreagă in mintea mea înainte de a scrie un text.
Sînt cotloane care rămîn nescrise. Dar pe care le ştiu. Sînt personaje pe care nu le mai pun pe hîrtie, dar care rămîn in mintea mea.
Şi cumva îşi văd în continuare de viaţa lor, acolo, în cutiuţa mea, pînă le scot la un moment dat afară într-un alt text. Fiecare are povestea lui… din cauza asta textele mele se leagă între ele. Fiindcă sînt un tot de la bun început. Un tot care se dezvoltă singurel.

LL: Aaaa, cu alte cuvinte, la tine funcţionează tehnica spin-off-ului 😆

Marian: 😀 da, ceva de genul asta
Nu pot, spre exemplu, să mă apuc să scriu ceva cu totul nou, care să nu aibă nici o legătură cu ceea ce am scris pînă acum.

LL: Şi nu te tentează să încerci? Să dai cu flit la tot ce ai făcut şi să încerci ceva complet nou?

Marian: Am încercat. Dar ies din cutiuţă personajele celelalte şi alunecă în poveste într-un fel absolut natural pe care aş greşi dacă l-aş întrerupe.

LL: Unde ai debutat?

Marian: Prima oară am publicat grafică în “Jurnalul SF”, o revistă din anii ’90. Aveam 16 ani. Prima povestire am publicat-o în ziarul “Evenimentul” din Iaşi un an mai tîrziu.

LL: Un debut foarte timpuriu. Ne dai nişte detalii?

Marian: Prima mea povestire publicată e cuprinsă în volumul “Nopţi albe, zile negre”. Se cheamă “Drumul spre iad”. Este un text despre un puşti îndrăgostit de o bicicletă. E adevărat, am mai lucrat un pic pentru varianta din carte, dar nu am facut mari modificări.

LL: Remarcam plăcerea ta de a realiza, prin intermediul scrierilor, o infuzie neaşteptată de magie într-un plan real.
Să fiu mai explicită: scrierile tale pornesc de la un plan real care se converteşte brusc într-unul magic.

Marian: Da… Nu ştiu ce să spun. Nu îmi propun să scriu literatură fantastică ori science-fiction. Însă cred că ceea ce vreau să spun, atunci cînd scriu un text, are nevoie de doza aia de magie…

LL: Deci nu e ceva deliberat, pur şi simplu aşa scrii tu.

Marian: Da… Din cauza asta mă şi sperie etichetele puse pe scrierile mele. Fiindcă nu sînt de părere că scriu SF ori fantasy. Îmi place să cred că scriu literatură, pur şi simplu.

LL: Vorbeşte-ne puţin despre volumele tale.

Marian: Primul volum este o colecţie de povestiri interconectate. Sînt texte scrise într-un timp îndelungat, de la debut pînă în 2005. Dar au personaje, teme şi obsesii comune.

LL: Cum ar fi?

Marian: Cred că am aruncat un anumit fel de carcasă de pe mine atunci cînd am terminat cartea aia.

LL: Adică?

Marian: Ştii… toate textele de acolo au legătură cu cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată. Sînt scrise în perioada în care l-am cunoscut. Sînt scrise despre lucruri pe care le-am discutat împreună. Sînt lucruri despre care am rîs ori ne-au frământat, sau ne-am întristat întorcîndu-le pe toate feţele.
Iar prietenul ăsta al meu a murit.
Ştiu că sună un pic patetic ce-ţi spun acum. Însă am crezut că, într-un fel, o să-l fac să trăiască în continuare în textul meu.

LL: Nu, nu sună deloc patetic – şi eu am scris cărţi tot despre lucruri pe care n-am vrut să le las să moară. Bun!
Vorbeşte-ne despre temele şi obsesiile din scrierile tale.

Marian: Cred că sînt obsedat de ideea morţii. Şi asta e o temă prezentă în aproape toate textele mele. Dar nu e vorba de frică de moarte, cît despre magia sfîrşitului. Şi de încercarea de a continua să trăieşti prin legătura sentimentală cu cei vii.

Apoi… cred că tema imposibilităţii de a împărţi lucrurile în bine/ rău, viu/mort, util/inutil, dragoste/ură, dumnezeu/diavol îmi colindă textele.

Scriu despre prietenie, despre dragoste, despre copilăria generaţiei mele…

LL: Şi ai imagini destul de crude ale copilăriei generaţiei tale. Adeseori contrapunctezi magia cu un plan real necruţător. Sau poate invers.

Marian: Am copilărit într-o perioadă crudă… Am trăit apăsaţi de sentimentul de nesiguranţă al părinţilor noştri. Am trăit în cete de copii cu chei la gît lăsaţi de izbelişte prin spatele blocurilor. Am copilărit avînd parte de un sistem educaţional care încerca să ne uniformizeze. Ne-am născut la comandă şi am copilărit la comandă.

LL: Ai devenit jurnalist – un jurnalist lucid si ironic – ca o reacţie la acest mod de a copilări?

Marian: Am devenit jurnalist fiindcă nu am putut să trăiesc din proză. Am devenit jurnalist scriind reportaje. Încercînd să aduc proza în paginile de ziar.
Apoi… nu cred că e vorba de ironie în editorialele mele cît despre o imensă dezamăgire.

LL: Nici o ironie nu a apărut dintr-un exces de fericire. 😀

Marian: Cred că ai dreptate. Dar sînt ironic şi poate comic într-o anumită măsură, fiindcă cititorii de ziar au nevoie de un pic de zahăr ca să-mi digere textele.

LL: Cred că textele tale au mult mai multe condimente şi arome, nu (doar) zahăr. Şi acum, pune-ne pe jar. Vorbeşte-ne despre tema dragostei.

Marian: M-a speriat mereu plafonarea. În creaţie şi în dragoste deopotrivă. În fond, dragostea e tot o formă de creaţie, cred.

LL: sau tot o formă de plafonare. 😆

Marian: 😀
Nu sînt multe textele mele de dragoste. În “Tinereţea doamnei Cala”, am un personaj care este cea-mai-frumoasă-femeie-din-lume. Dar perfecţiunea asta atrage ura. Cînd crezi că le ai pe toate, nu ai nimic, de fapt.

LL: Înseamnă că imperfecţiunea atrage dragostea?

Marian: Nu ştiu… Cred că funcţionează o lege a compensaţiei. Şi că lucrurile bune se împletesc cu cele rele. Sau poate nu e nici o lege. Aşa e viaţa.

LL: O ultimă întrebare. Ce ne pregăteşti – mie şi lui Cristi Tabără 😀 ?

Marian: Nu ştiu. Am o povestire finalizată care ar fi trebuit să apară într-o antologie la Millennium Press. Şi lucrez la un text despre adolescenţi.
Apoi… am un roman în lucru. Se numeşte “10 ani de la sfîrşitul lumii”.

LL: Te tentează să te joci cu ideea – extrem de trendy – de sfîrşit al lumii?

Marian: În textul meu, personajele se întîlnesc pentru a aniversa zece ani de la sfîrşitul lumii. Romanul ar fi trebuit să fie scris în colaborare cu un autor care, din păcate, a plecat din ţară. Acum… trebuie să găsim o modalitate de a continua ceea ce am scris.

LL: Abia aşteptăm să o găsiţi. Mulţumim pentru webterviu, şi îţi urez cât mai multe găsiri de modalităţi. Din plăcerea egoistă de a ne desfăta citindu-te, desigur.

Marian: Ce haioşi sînteţi voi, ăştia care “îmi mulţumiţi.” Mulţumesc si eu, Lorena.

———————-

lorena.lupu: (gata)
lorena.lupu: (esti un excelent sujet de interviu)
marian.coman: 😀
marian.coman: mai.. fug spre casa ca mi-e o foame de mor
lorena.lupu: pofta buna
marian.coman: multumesc. O seara faina
lorena.lupu: si tie. 😉

marian.coman has signed out. (06.03.2009 22:24)

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

19 Responses to Marian Coman: "Aveam impresia că nu-mi ajung tuşul şi hîrtia să redau lumile alea. Şi m-am apucat de scris"

  1. cutza40 says:

    Foaaaaaarte bun interviu, interesant.

  2. Pr. Dorin says:

    Mulţumim pentru interviu…A fost o reală bucurie.

  3. cutza40: foarte bun subiect de interviu, în primul rând. deschis şi comunicativ.

    Pr. Dorin: eu încerc să ofer reale bucurii prin tot ceea ce fac. Uneori nu-mi iese, şi îmi pare rău. Dar Marian Coman e un scriitor excepţional, care merită citit – şi merită intervievat.

  4. cleomf says:

    Interesting, indeed. 🙂 Asta-nseamna ca nu mai avem video-traume sambata? S-a trecut la grila de programe de primavara?

  5. ba avem, dar mai pe seară, după ce termin eu nişte munci.

    precum vezi, webterviul era menit pentru vineri şi a fost finalizat la ora la care marian.coman s-a pus pe invisible 😀 , dar până l-am editat, până am sintetizat părţile unde se repetau anumite informaţii, până am tăiat glumele deviaţioniste şi am pus diacritice, s-a făcut 12.04.

  6. cleomf says:

    Bun, bun, m-am linistit. 😀

    Concluzionez ca ai merita o vacanta. Lucrezi prea mult. Ce e aia “munca” sambata? Nu exista! Am zis: vacanta!

  7. bebe says:

    CENZURA!!!.Ai taiat glumele deviationiste?Dar noi nu din deviationism ne-am nascut{evolutionism,dar e tot aia}?Mie la Marian mi-a placut publicistica{Teoria flegmei},pamfletul jurnalistic!Asa am aflat ca Braila nu e doar pe harta!{Si nu ati pus si voi un link la “pitipoancele din Braila”!}Am o propunere:Ce ar fi sa sarbatorim,cind ne intilnim pe la tirgurile de carte,”10 ani de la sfirsitul lumii”?

  8. mie mi-a plăcut “Testamentul de ciocolată”. E scris cu atâta talent, cu atâta delicateţe şi o limbă română atât de frumoasă, de m-a terminat. e în totală antiteză cu unii scriitori – mai ales cei de azi – care scriu de parcă ar arunca frazele cu grebla.

  9. ciri says:

    Ideea este f buna…si cum spuneam… ai acel…ceva care te face sa te intorci,iar si iar la site sa vezi…ce i-a mai fatat mintea?.Este o metoda foarte buna de a promova tinara generatie de condeieri
    ,de a ne face curiosi si poate de a ne trimite sa citim cite ceva din scrierile lor.Si ptr ca-mi place la nebunie ciocolata,poate am sa incep cu TESTAMENTUL.

  10. anca says:

    se pot zice propuneri pentru urmatoarele? daca da, mi-ar placea marius chivu, radu afrim, marius manole, sorin leoveanu. multu

  11. ciri says:

    Si totusi…miine este 8 Martie, deci pentru toata gruparea de pe blog…o zi plina cu soare si distractie cit cuprinde.

  12. […] Tot la Lorena am citit azi un excelent webterviu cu Marian Coman. Atît Merişorul, cît şi întrebătoarea Sappho s-au descurcat teribil de bine. Citiţi-l, e […]

  13. ciri: da, iată un motiv bun să se apuce omul de citit. 😀 mi-e groază să mă întreb spre ce anume v-ar fi îndemnat un ipotetic roman cu titlul “Frânghia şi săpunul”.

    anca: eu am făcut webterviul ăsta din plăcere. dar dacă vin oamenii şi încep să dea în mine cu pretenţii, cred că mă voi abţine pe viitor.

    deocamdată ăsta nu e un restaurant unde comanzi şi plăteşti ce ai comandat. dacă o să îmi fac vreodată site cu abonament lunar, o să mă intereseze plătitorul. până atunci, dă-mi voie să fac webterviuri cu cine consider eu de cuviinţă, pe acest site pe care tu îl citeşti gratis. mulţu.

  14. Anthea says:

    Pe langa interviu si ce spune, imi place ce aura clara si curata are.

  15. ciri says:

    Tot la citit m-ar fi indemnat si mai ales ca m-as fi gindit ca este un roman politist scris in genul cartilor Rodicai Ojog-Brasoveanu, care cu al ei faimos motan Mirciulica, ar fi rezolvat crima de la circ, unde cel mai bun echilibrist a murit, cazind de pe fringhie.

  16. […] Lorena mi-a luat un webinterviu. Am ramas fara. Asa ca il puteti citi aici. […]

  17. […] blogul Lorenei Lupu a aparut un interviu deosebit cu o persoana cu totul speciala, scriitorul si ziaristul Marian Coman. Trebuie neaparat […]

  18. voicunike says:

    Ai uitat de primul fan si cititor al lui Marian,adica eu! Se pare ca suntem trei tovarasi!(:

Leave a Reply

%d bloggers like this: