Monolog interior de Moş Nicolae

La 5 ani:

“Sper să-mi aducă moşul o ciocolată. O ciocolată din aia mare, ca acoperişul unei case. Să aibă alune care să-mi facă poc-poc printre dinţi, sau caramel curgător şi dulce, sau poate chiar stafide. Să fie albă, să fie neagră, să fie ca tabla de şah. Toată ciocolata din univers să vină la fata cu căciuliţă roşie.

Hai, ciocolato, ştii doar că nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu. Te aştept. Am curăţat ghetuţe, special pentru tine,

Pupici.”

La 15 ani:

“Moşule, vreau o vopsea de păr.

Cel mai infinit şi mai ireal albastru pe care l-ai văzut vreodată. Albastru ca marea, albastru ca ochii lui Eusebiu, albastru ca inima mea atunci când Eusebiu nu e lângă mine. Un albastru care să penetreze conştiinţe şi să inducă trăiri transcendentale în oameni.

Un albastru atât de albastru, încât să creadă extratereştrii care se uită la noi că planeta e albastră datorită părului meu.

Ah, şi dă-le părinţilor mei un daltonism temporar, ca numai ei din toţi muritorii să aibă impresia că-s şatenă spălăcită, cum eram ieri. A, da, şi vreo două hârci nefuferite din bloc.

XOXOXOXOxo”

La 25 de ani:

“Moşule, vreau un job.

Un job de super autoritate, plătit cu super bani, un job atât de sus-pus încât să mă salute tot poporul cu “săru-mâna.”

Un job care să uimească şi să impresioneze. Un job unic, croit special pentru mine, un job fabulos, multimiliardar şi multiplanetar.

Un job atât de răsunător în titlurile sale, încât să nu-şi permită nici un prost fără ocupaţie de pe Facebook să mă trimită la cratiţă.

Dimpotrivă, să se prosterneze în faţa mea şi să zică: “O, zeiţă, tu m-ai făcut să-mi descopăr adevărata menire. Cea de preş.

Te pupă fata.”

La 35 de ani:

“Moşule, nu e ca şi cum m-aş fi păcălit vreodată că exişti, dar uite ce mi-ar plăcea.

În caz că-ţi rămâne nişte timp şi pentru mine după ce termini de livrat ciocolate, vopsele de păr şi joburi.

Te rog, ia un scaun, şezi şi tu, că poate eşti obosit,

Ţine o bere şi nişte prăjitură cu morcov

Eu cu mâna mea

Am cumpărat-o la cofetăria de vizavi.

Eşti ok, mai poţi?

Bun.

Băi, moşule, dă şi mie nişte nervi

Dar să fie de oţel.

Dar de stainless steel autentic, te rog eu mult.

Că dacă mă fac asasin în serie, o să dea urât în biografie.

Mulţumesc mult.

Să-ţi pui fularul la plecare, să nu răceşti.”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Alex says:

    Preluata de la un prieten:
    -Ce ti-a adus fata mosul?
    -Nimic ca nu mai sunt cu el.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: