#
MENU

Bravo, Cluj!

Te înţeleg, Roxana!

July 3, 2017 Comments (0) Views: 1524 SPICY

O vizită la Cernobîl

Text și foto de Mihaela Costache

Am decis să merg la Cernobîl când soțul meu Nikky mi-a spus că este una dintre puţinele mari dorinţe pe care vrea să şi le îndeplinească în viaţa asta. Lista lui de mari dorințe e scurtă: iubirea deja o are de la mine, mai e ceva legat de Jamaica şi o bicicletă nouă, electrică. Imposibil de refuzat, zic eu.

Studiem problema de vreo cinci ani, on & off, da’ niciodată nu am reuşit să punem banii necesari la un loc să ne și ducem.

Ne-am asigurat că nu murim de la radiaţii, am reluat discuţia cu „vrem sau nu copii” şi am căzut de acord că nu, am căzut de acord inclusiv cu faptul că, dacă după vizita în zona ne cresc solzi pe spinare sau încă o prelungire a corpului o să ne iubim la fel de mult (ba chiar mai mult dacă i-ar fi crescut lui încă un… orice), aşa că anul ăsta a fost decizional: „Femeie, ori mergem anul ăsta, înainte să mai dărâme ăia vreun turn de răcire de care eram profund ataşat, ori divorţăm!” Csf, ncsf!

El s-a ocupat de contactarea tour operatorului, eu de biletele de avion şi bookingul de cazare.
Cei împătimiţi de „universul” creat de cartea „Picnic la marginea drumului” – Arkadi şi Boris Strugatki, filmul „Călăuza” – regia Andrei Tarkovski, seria de jocuri video „S.T.A.L.K.E.R.”: „Shadow of Chernobyl”, „Clear Sky” şi „Call of Pripyat”, vor înţelege mai bine dorinţa lui de a vizita Zona de excluziune din jurul Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl şi vor şti că o singură zi de tur nu este suficientă, de aceea am luat un tur de două zile.

Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, în noaptea de vineri spre sâmbătă 26 aprilie 1986, la ora 01:23:58, reactorul #4 al centralei a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară. Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroshima și Nagasaki, dar mai puțin de 1% decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.

 

Photo credit: web. Reactorul 4 după explozie.

Pe 23 iunie 2017, am luat avionul spre Kiev, Ucraina, am dormit o noapte acolo şi a doua zi, la 07:30 ne-am întâlnit cu grupul cu care urma să vizităm zona. Am apelat la tour operatorul care se cheamă exact aşa: Chernobyl Tour şi e de găsit aici. Site-ul lor este prietenos, cu foarte multe informaţii, sunt profesionişti şi experimentaţi în tot ceea ce înseamnă turismul în zonă: de la suveniruri până la tururi personalizate, dedicate pentru studii, jurnalism, etc, cu ghizi vorbitori de ucrainiană, rusă, engleză, după gustul fiecăruia.

Poza cu maimuţele: Andrii, eu, Nikky, Cosmo, Serghei.

Am ajuns pe mâna lui Andrii Kryshtal, ghidul cel mai bun pe care îl puteam primi şi a şoferului Serghei (cum altfel?), genul de şofer/bodyguard extrem de curat şi politicos deşi engleza lui era limitată. În grupul alocat lui Andrii au mai fost un australian, doi americani, tată şi fiu, un norvegian şi partenera lui de origine asiatică şi o ucrainiancă, pe lângă noi trei români: eu, Nikky şi prietenul nostru Cosmo. Aşadar un grup de 11 oameni în total, într-un microbus de 19 locuri dotat cu aer condiţionat, televizor cu sistem audio şi videoplayer inclus, o grămadă de spaţiu pentru bagaje şi voie bună.

Drumul din Kiev până la accesul în zona de excluziune este de aproximativ două ore, incluzând o oprire de 30 de minute pentru ultime cumpărături şi o vizită serioasă la toaleta benzinăriei. Pentru că odată trecut de primul punct de control de la intrarea în Zonă nu prea e acces la toalete decente.

Benzinăria unde am făcut ultimul pipi decent din ziua 1. (Notă Lorena: cum arată un pipi indecent?)

După prima zi de tur, am mâncat (dacă doriţi cina aici, şi o recomand, se plăteşte un extra de 5-10 euro sau dolari) şi dormit în „Hotel Desyatka” amenajat fix pentru scop turistic, în oraşul abandonat Cernobîl.

A doua zi de tur începe cu un mic dejun copios, inclus în cost. La prânz (plătită extra), ni se oferă o masă la cantina centralei, loc în care mănâncă şi muncitorii ce încă mai sunt acolo.

Sfaturi de urmat dacă vă bate gândul să vizitaţi zona:
– respectaţi întocmai ceea ce vi se recomandă pe site sau în e-mailul pe care operatorul vi-l trimite de îndată ce îl contactaţi. Adică: purtaţi haine care acoperă cât mai mult pielea – pantaloni lungi, bluze sau cămăşi cu mâneci lungi, puneţi o şapcă/basma/pălărie pe cap şi neapărat încălţăminte ultra comodă, dar închisă gen bascheţi/adidaşi cât mai compacţi, recomandabil bocanci. Luaţi cu voi pelerine de ploaie (noi am prins o ploaie serioasă timp de două ore în prima zi de tur şi pelerinele au fost providenţiale);

– nu ieşiţi din cuvântul ghidului alocat, urmaţi traseele lui, nu vă îndepărtaţi de grup, nu vă aventuraţi singuri în locuri ce vi se par interesante, aveţi grijă pe unde şi pe ce călcaţi, ţineţi ochii deschişi şi atenţia vie;

– luaţi cu voi snackuri mici dar energizante şi apă multă, mai ales dacă faceţi turul vara;
dacă ghidul vă spune să faceţi linişte în anumite locuri, faceţi linişte! Ştie el de ce! Asta înseamnă că, deşi necesită un pic de atenţie, puteţi evita zonele cu sticlă spartă care scrâşneşte şi se sparge cu zgomot sub greutatea personală sau părţi metalice din diverse obiecte de mobilier ce flambează sub voi şi revin la forma iniţială cu zgomot;

– când urcaţi în clădiri, pe scări nu târâţi picioarele prin praful de pe jos, cei care urcă în spatele vostru îl inhalează şi asta nu e tocmai indicat;

– beţi şi mâncaţi doar în mijlocul de transport ce v-a dus în zonă sau în interiorul clădirilor. Sau şi mai bine, întrebaţi ghidul unde puteţi face asta;

– pentru fumători: sunt foarte puţine locuri în zonă, unde aveţi permisiunea să fumaţi, aşa că pregătiţi-vă psihic pentru a rezista fără tutun mai multe ore. Procedaţi la fel ca şi cu mâncarea şi băutura: întrebaţi ghidul unde aveţi voie să aprindeţi ţigara! Din experienţă proprie vă spun: nu veţi prea simţi nevoia să o faceţi, turul este extrem de interesant şi informaţiile multe, nu veţi avea timp să vă gândiţi la viciul vostru!

– tot ce credeţi că aveţi nevoie pentru confortul personal, să vă fie la îndemână: şerveţele umede sau/şi uscate, apă, snackuri, pelerina de ploaie, ochelarii de soare, aparatul foto sau telefonul. Recomand o borsetă sau un mic ghiozdan pe care să îl ţineţi aproape în microbuz;

– bagajul de călătorie să fie minim, pentru că la tururi de mai mult de o zi veţi purta bagajele cu voi (la mijlocul zilei unu de tur am trecut pe la hotelul din Cernobîl unde am fi putut să lăsăm bagajele mari în cameră, dar am decis să nu o facem întrucât noi chiar am avut bagaj minimal);

– luaţi cu voi haine şi încălţări dedicate pentru vizitat zona şi altele de călătorie. Veţi vrea să izolaţi hainele folosite în zonă de cele de zi cu zi până veţi reuşi să le spălaţi;

– nu vă aşteptaţi ca mesele luate în zonă să fie cu caviar şi fois gras, sunt mese simple, muncitoreşti, dar copioase, sănătoase. La fel, nu vă aşteptaţi ca în hotelul din Cernobîl să fie lux. Nu este. Duşurile sunt la comun, camerele sunt confortabile dar nu luxoase, însă totul este curat şi personalul, chiar dacă nu ştie o boabă de engleză, este amabil, prietenos chiar;

– nu puneţi mâna pe animalele din zonă, oricât de drăgălaşe sunt sau oricât de tentaţi aţi putea fi;
revin la sfatul al doilea: faceţi întocmai cum vă spune ghidul pentru a fi în siguranţă!

– ţineţi paşaportul aproape!

Zona de excluziune e compusă, practic, din 2 zone: cea de 30 de km ce include şi oraşul Cernobîl şi multe alte localităţi acum abandonate, şi cea de-a două zonă, de 10 km, ce include oraşul-fantomă Pripyat, ambele având ca punct central reactoarele.

La accesul în fiecare zonă şi mai apoi şi în oraşul-fantomă Pripyat există puncte de control, dar numai la accesul în zona de 30 de km se solicită paşaportul, accesul fiind absolut interzis fără acest document, dacă eşti cetăţean de altă naţie decât ucrainiană.
Când Mama Rusia a decis să deschidă o nouă centrală nucleară în apropiere de Kiev, cel mai apropiat oraş de locul ales pentru construcţie era Cernobîl, de aceea centrala îi poartă numele, deşi acum cel mai apropiat oraş este Pripyatul, construit pe râul cu acelaşi nume.

Cernobîl şi câinele lui.

Pripyat este unul din multele aşa zise „atomograde” ce serveau atât pentru propaganda rusească dezvoltată în jurul fenomenului energiei nucleare, dar mai mult ca zone de locuit pentru muncitorii de la centrale şi familiile lor, venite de pe tot teritoriul vechii Rusii. Spre deosebire de marea majoritate a populaţiei urbane din Rusia acelor ani, aceste „atomograde” aveau energie electrică (doh!) şi facilităţi de care alţii nu beneficiau: alimente şi articole de uz imediat pe care, cei ce au mai apucat „Epoca de Aur” inclusiv în România, îşi amintesc că nu se găseau decât foarte greu, spre deloc.

Primul cetăţean al Pripyatului, întâlnit de noi.

La momentul accidentului de la ChNPP (Chernobyl Nuclear Power Plant), în Pripyat locuiau aproape 50.000 de oameni care, a doua zi după explozie şi după ce Mama Rusia a admis că acolo ceva „pute”, au fost evacuaţi în aproximativ 3 ore folosindu-se toate căile de acces posibile din oraş.

O imagine a Pripyatului, azi.

„Lichidatorii”, cu un număr foarte aproximativ de 700.000 (diverse site-uri dau informaţii controversate despre numărul acestora, eu vă spun ce am aflat de la ghid), au fost cei care au decontaminat zona, atât cât s-a putut. Mulţi dintre ei au murit deja, dar numărul victimelor nu se ştie şi nici nu se va şti vreodată cu exactitate pentru că, evident, s-a interzis specificarea în fişele medicale ale celor implicaţi, a cauzei bolilor ca fiind radiaţia primită în timpul lucrului la decontaminare.
Sigur că zona nu este nici acum curăţată definitiv de radiaţii şi nici nu va fi curând. Poate „plantate” în scopuri turistice sau rămase pur şi simplu de la dezastru acolo, există locuri sau obiecte „fierbinţi” în zonă. Nu le atingeţi şi faceţi ce spune ghidul: nu călcaţi pe muşchiul crescut pe jos, nu staţi deasupra crăpăturilor din beton, evitaţi zonele cu nămol, nu atingeţi mai nimic.

Un obiect „fierbinte”. Valoarea normală a radiaţiei acceptate în Ucraina este de 0,30 μSv (microsieverts).

Medicii care au fost duşi în zonă ajunseseră să spună că singurul medicament care funcţionează acolo e vodka.
Ceea ce este fascinant la Zona de Excluziune este puterea naturii. La 31 de ani de la dezastru, oraşul Pripyat şi împrejurimile lui arată ca o junglă. Viaţa îşi urmează cursul şi natura îşi vede de treabă, copacii cresc, animalele trăiesc (nu, nu am întâlnit mutanţi), dar vânătoarea şi pescuitul sunt complet interzise, excepţie făcând populaţia de mistreţi care, o dată la aproximativ 2 ani, este ţinută sub control prin sesiuni de vânătoare menite să reducă populaţia acestei specii ce migrează pe arii extinse şi prin urmare poate contamina locuri din afara zonei.


O mutantă dusă la școală

În oraşul Cernobîl este amenajat un muzeu în aer liber, unde se pot vedea plăcuţele celor 96 de localităţi evacuate după accident doar de pe teritoriul Ucrainei, alte 92 fiind cele de pe teritoriul Belarusului, dar şi o „poştă” ad-hoc creată, unde foştii locuitori ai teritoriului îşi mai lasă scrisori ca să se regăsească cu vecinii de pe strada unde au stat sau din satul pe care l-au abandonat.


Indicatoarele cu numele localităţilor evacuate din Ucraina, 96 la număr.

Poşta Zonei de excluziune.

Lângă staţia de pompieri din Cernobîl, în memoria pompierilor care au participat în primele momente de după dezastru la salvarea reactorului 3 de la explozie (acesta fiind avariat de exploziile de la reactorul 4), dar şi a lichidatorilor care au participat ulterior la stingerea reactorului şi la alte operaţiuni de după accident, colegii lor de la staţie, au ridicat un monument în memoria acestora. Artiştii au fost plătiţi numai din donaţii private venite de pe tot teritoriul fostei Rusii, dar şi din afară.
Obiectele pe care le ţin statuile sunt de fapt obiecte reale, peste care s-a turnat beton, iar ca „fun fact”, în trusa medicală a statuii medicului, trusă reală, se găsesc inclusiv sticlele de vodkă folosite ca „singurul medicament” ce mai avea efect acolo.

Monumentul ridicat în memoria „Lichidatorilor”


Vodca-medicament.

Staţia Radar Duga este impresionantă. Construită ca să detecteze orice activitate suspectă de lansare a unor rachete nucleare de către „duşmanii de clasă” americani, căci ei erau principalii inamici ai acelor ani, era numită cinic „Russian Woodpecker” din cauza zgomotului ascuţit şi repetitiv ce se auzea în benzile de unde ultra scurte. Cu o lungime de aproximativ 750 de metri şi înălţimea stâlpilor de 90m, şi această minune a avântului sovietic în cursa de „apărare” a patriei mume, a generat construcţia unui mic oraş, Cernobîl 2, oraş aşa zis secret, pentru lucrătorii din staţie. Accesul strict restricţionat în zonă permitea chiar şi familiilor acestor lucrători să intre doar cu aprobări speciale de la partid.

Radarul Duga-3 din apropiere de ChNPP.

Fabrica Jupiter, creată după spusele ghidului nostru Andrii, pentru femeile din Pripyat care nu munceau la reactoare, este vedeta celui de-al treilea joc video din seria „S.T.A.L.K.E.R.”, „Call of Pripyat” şi, oficial, era producătoare de bandă și componente electronice pentru aparatele electrocasnice. În realitate, în Fabrica Jupiter s-au produs în mod secret componente semiconductoare pentru industria militară. În laboratoare și ateliere au fost testate materiale noi și departamentul de robotică a dezvoltat diverse sisteme robotice. După dezastrul din 1986, spre deosebire de Pripyat, fabrica nu a fost abandonată definitiv. După un timp, o parte din angajați s-au întors la Jupiter, iar fabrica a devenit un laborator radiologic pentru testarea diferitelor tehnici de decontaminare și dezvoltare a instrumentelor dozimetrice. Fabrica a funcţionat până în 1996; astăzi este abandonată.

O bucată recognoscibilă de jucătorii de „S.T.A.L.K.E.R.” – „Call of Pipyat” a Fabricii Jupiter

În apropiere de centrală, imediat după dezastru s-a dezvoltat o staţie experimentală unde, da, din păcate, s-au testat pe animale efectele radiaţiilor. Sigur că această staţie s-a închis, şi toate acele animale au fost lichidate (aşadar nu, nu veţi întâlni mutanţi în zonă), dar rezultatele studiilor au arătat ca de la a 20-a către a 30-a generaţie, în funcţie de specie, deşi animalele mai erau iradiate, acestea nu mai sufereau mutaţii.


Staţia experimentală din apropierea ChNPP.

Poate că n-ar fi fost la fel de fain cu un alt ghid, mulţumiri încă o dată, Andrii Kryshtal!
În loc de concluzie, un scenariu posibil: la multe sute de ani după ce omenirea se va fi autodistrus, Pământul va fi în viaţă, bine merci!

P.S.: La 5 zile după ce ne-am întors, mie îmi coboară un testicul, lui Nikky i se zbate ochiul stâng. În rest suntem bine! 😀

P.P.S.: Costuri estimate/persoană:
– costul turului de 2 zile cu extra mese (cina din prima zi şi prânzul de a doua zi): $319 sau €295;
– costul biletului de avion dus-întors cu Dniproavia, companie ucrainiană: €168
– costul camerei de hotel/noapte, la Hotel Lybid: €28 la care poţi adăuga sau nu mic dejun care, ce să vezi, în bani ucrainieni costă echivalentul a aproximativ 10 lei, iar în euro costă cam 27 de lei. Aşa că, nu achitaţi micul dejun în avans, plătiţi direct la hotel în moneda lor naţională.
– transportul de la Aeroportul Boryspil la Gara Centrală din Kiev cu Sky Bus, firma de transport dedicată: €2,70
– transport de la Hotel Lybid la Aeroportul Boryspil cu taxiul comandat de recepţionera de la hotel: aproape €15/3 persoane
– alte cheltuieli: suveniruri, mese în oraş, apă şi snackuri pentru zilele de tur: €40
Foarte rotund cu ce se mai pierde la schimbul valutar, costul/persoană/4 zile din care 2 de tur în Zona de excluziune, este de €550.


Vedere de sus a orașului Pripyat.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

Leave a Reply

%d bloggers like this: