#
MENU

Cum să fii colindător de succes

Când interimatul se urcă în copac: Povestea dramatică a...

December 19, 2016 Comments (0) Views: 937 SPICY

O zi profi în #taraprofi

Un lucru care mă încântă de fiecare dată, când colaborez cu o companie, e momentul când un om îmi spune ceva frumos în legătură cu ea. Aşa şi mama, când a auzit de acest proiect alături de Profi: „Ei îmi plac cel mai mult! Chiar dacă iau un taxi să-mi fac cumpărăturile la Profi, ies mai ieftin decât dacă îmi fac cumpărăturile la magazinele din jur!”

Aceeaşi reacţie am avut-o şi noi, bloggerii oficiali ai Ţării Profi, când ne-am dus la unul dintre standurile cu mâncare şi băutură, să ne refacem forţele. După ce am comandat mai multe bunătăţi, ne-am pomenit că avem de dat… 12 lei. „Ceee? De 12 lei, la un bar îţi iei cel mult un cappuccino vienez”, a fost reacţia unanimă.

bloggeroficial

Spre deosebire de un târg obişnuit de Crăciun din fonduri publice, unde toată mâncarea şi băutura e tarifată dublu faţă de preţul real, în #taraprofi am petrecut o zi, aveam 20 de lei la mine şi n-am reuşit să-i cheltuiesc. E un argument incredibil, cred eu, atât pentru studenţii însetaţi de distracţie care să nu-i lase să mănânce pâine cu muştar până-n buza Crăciunului, cât şi pentru părinţii cu copii care controlează cu greu ritmul cu care se duc banii pentru a acoperi diverse obligaţii şcolare şi extraşcolare, şi, nu în ultimul rând, pentru pensionarii care trag de fiecare bănuţ, să-şi peticească nevoile bătrâneţii cu o pensie care-şi pierde din ce în ce mai mult puterea de cumpărare.

15440361_10154866729858139_4769542263821009073_o

Centrul Civic, unde se află corturile albe care alcătuiesc #taraprofi, e la nr. 21 pe strada Mihail Kogălniceanu, vis-a-vis de Complexul Sergiana. Am găsit relativ uşor parcare şi am început să ne plimbăm printre oameni. Erau încântaţi. Dacă afară era un frig de-ţi îngheţa locul umbros unde avuseseşi odinioară inima, corturile erau încălzite, confortabile şi echipate cu panaceul universal: vinul roşu demisec fiert, cu scorţişoară, cald, aburind şi ademenitor. 3,5 lei paharul. După două porţii, frigul devenise o non-problemă.

În corturi erau şi diversele jocuri pe computer, dar la ora la care am ajuns noi, acestea erau mai degrabă ignorate. Oamenii se concentrau pe bucuria întâlnirii cu cunoscuţi, pe glume şi râs. Braşovul e un oraş relativ vesel, dacă îi dai o porţie de alcool cald să se descătuşeze de scorţoşenia specific ardelenească. (Hei, pot vorbi de scorţoşenia specific ardelenească în voie, pentru că sunt din Ardeal şi mi-o identific şi pe a mea în anumite situaţii.)

cinema7d

Mulţi părinţi veniseră cu copiii şi îi asistau la concursul de desene, la întâlnirea cu robotul NOX, la poze pe Graffiti Wall şi la cinema-ul virtual 7D. Acolo m-am făcut un pic de ruşinică. Eu sunt genul care ţipă la filme horror. Ţip când răsare monstrul din mormânt, ţip când îşi dă vampa masca jos şi dedesubt e necuratul şi ţip când fuge eroina urmărită de zombi prin casă, se ascunde în dulap, iar în dulap, buhuhu, e alt zombi. Ţip şi 2D, nu pot povesti în ce hal ţip când e 3D, iar când un balaur 7D mi-a rânjit brusc în faţă, am scos un urlet atavic, cu care îşi boceau văduvele dacice tarabosteşii răpuşi în războaie. Copilaşul de 7 ani de lângă mine m-a luat de mână şi mi-a şoptit părinteşte: „E doar un film”. Zăău? Jură-te.

Am încercat să fac un live cu co-bloggerii mei oficiali, dar m-a înfrânt tehnologia şi atunci, ne-am rezumat să râdem offline. E frumos să trăieşti momentul, pur şi simplu, liber de teroarea de a consemna. Până la urmă, ideea era să vizităm şi să experimentăm #taraprofi ca nişte simpli cetăţeni. Exact ca nişte simpli cetăţeni am ratat concertul Lorei, ocupaţi cu cei mai buni biscuiţi cu ciocolată şi cremă pe care i-am mâncat vreodată. Oricum, până la ora aceea, se adunase o mulţime de nu aruncai un ac. Iar Lora n-a fost niciodată genul meu.

Şi exact ca nişte simpli cetăţeni ne-am proiectat plămânii în paradis pe muzica extrem de vie şi energică a „mascaţilor” de la Carla’s Dreams.

cd
Iubesc artiştii din Republica Moldova. Fie că scriu, fie că fac teatru, dansează sau cântă, moldovenii îmbină un nivel de virtuozitate mult mai profund decât al nostru cu o „ardere” viscerală pe care o au pe filieră rusească. Cine nu mă crede, să caute pe Google „Dimineaţa pe răcoare” a celor de la Zdob şi Zdub şi să compare versiunea cu lăutar basarabean şi cea cu lăutar român. Noi ne economisim; ardem la un 20% necesari pentru supravieţuire. Un basarabean pe scenă e mereu la 100%.
Aşa şi Carla’s Dreams. Vii, energici, magnetici, carismatici. Şi înzestraţi cu acel umor moldovenesc sublim pe care îl recunoşti dintr-o mie şi nu ai cum să-l recreezi artificial nici dacă ai sta în cap.
La final, în calitatea noastră de bloggeri oficiali, am trecut pe la ei să-i felicităm. Bine, nu pe solist. El era învăluit de un grup compact de adolescente. Orice încercare de a-l aborda s-ar fi lăsat cu sânge. Am trecut pe lângă un alt membru al trupei. Habar n-am care, de vreme ce toţi patru aveau feţele pictate cu negru. Şi am asistat la următorul dialog suprarealist:
-Salut, tu cine eşti?
-Sergiu.
-Ei hai, că toţi sunteţi Sergiu.
-Bine, Vanea.

Nu ai cum să urmăreşti momente din acestea fără să mai cumperi un pahar de vin fiert. Iar pe ultimul l-am nimerit foarte proaspăt, cu o aromă îmbătătoare (sau, mă rog, dublu îmbătătoare) de scorţişoară. Mmmmmmm. Acum că scriu toate acestea, îmi vine să mă întorc la Braşov, să continuăm petrecerea.
Şi nu e exclus să o fac. În fond, distracţiile din #taraprofi continuă până pe 26 decembrie, şi concertele se ţin lanţ. Şi vă provoc: luaţi la voi 20 de lei. Vedeţi dacă reuşiţi să-i cheltuiţi până la ora închiderii.

Programul complet #taraprofi se poate vedea aici.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

Leave a Reply

%d bloggers like this: