#
MENU

Scurta de marţi

O întâlnire romantică

October 6, 2017 Comments (3) Views: 1215 SPICY

Omul ca traistă cu bani

Ieri, după cum ştie toată lumea, Varujan Vosganian a dat-o pe aia, glorioasă, din fundul grădinii: Fiecare ou mâncat de la găina din curte “văduveşte” bugetul de cincizeci de bani.
Dincolo de potenţialul infinit de glume mai bune sau mai proaste, mai savante sau mai de autobază, care au curs pe reţelele sociale, te lasă tâmpit modul în care e privit omul, din această perspectivă.
Nu ca individ, nu ca personalitate de sine stătătoare cu idei şi vise, nu ca trestie gânditoare, ci strict ca element de stors pentru etern hrăpăreţul, etern neîndestulatul, veşnic deplânsul buget de stat.
Care, de exemplu, e mai văduvit de panseluţele cu 10.000 de euro bucata decât de găina contribuabilului.
Pe de altă parte, contribuabilul n-ar ajunge să crească şi găini, să-şi şurubărească şi televizorul, şi să-şi facă singur şi operaţia de apendicită, dacă acelaşi buget de stat nu l-ar fi covârşit în impozite peste impozite, peste alte impozite, care să-i dinamiteze numitului puterea de cumpărare.
Faza cu “găina din curte” care e o problemă directă pentru buget este exact ce pare să fie: un atac la proprietatea privată. Într-o lume care începe din ce în ce mai mult să combată consumerismul exacerbat şi să publice “do-it-yourself”-uri pe orice temă, de la mobilă la grădinărit, şi de la cooking la filme porno, aberaţia cu “găina din curte” dovedeşte ceea ce toţi ştiam: un defazaj de 50 de ani în adaptarea la realitate.
Da, frate. Exact în urmă cu 50 de ani, totalitarismul ceauşism căuta cu înverşunare să suprime proprietatea privată, s-o desfiinţeze cu totul, şi rezultatul a fost că toată lumea fura de rupea. Pentru că nu-l poţi trata pe om ca pe un robinet de bani lobotomizat fără ca, la un moment dat, să-i sară muştarul.
Vrei ca omul să consume şi să-şi declare cinstit consumul?
Oferă un pachet de legi care să încurajeze investiţiile şi antreprenoriatul. Cât timp îţi blestemi zilele umblând de colo-colo pentru o biată PFA, darămite pentru o fermă producătoare de ouă, care să-i livreze cetăţeanului oul mai ieftin decât l-ar obţine hrănindu-şi şi adăpându-şi zilnic găinile, va exista un număr impresionant de cetăţeni care îşi vor mânca singuri ouăle.
Asta e situaţia, ghinion de neşansă.
Dacă tu îl asasinezi cu impozite pe producătorul de ouă, ăla va transpune impozitele în preţul oului, şi dacă oul devine prea scump, va refuza toată lumea să-l cumpere de la alţii.
Şi în virtutea recentei scumpiri a carburanţilor, stai să vezi cum o să fie când o să începem toţi să rafinăm petrol în spatele curţii. 😀
Foto: news.ro.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

3 Responses to Omul ca traistă cu bani

  1. Aldus says:

    Vosganian e exemplul tipic de hoț care strigă „Hoții!”. De exemplu, când se duce acasă și face dragoste cu nevastă-sa, gratuit, în loc să meargă la bordel și să facă sex cu o prostituată pe bani impozabili, nu se cheamă că-i scade PIB-ul? Eu zic că da, nu degeaba s-o fi spunând că sexul cu nevasta e meh.

  2. Lorena Lupu says:

    prostituţia nu e impozabilă în România. 🙂

  3. Aldus says:

    L-ai scos! 🙂

    PS: Dar ar putea să militeze pentru legalizarea prostituției, nu? 🙂

Leave a Reply

%d bloggers like this: