#
MENU

Melania, tocurile şi un caz aparte de prostie bubuitoare

Texte pentru bula mea (I): Despre mici şi caractere...

September 1, 2017 Comments (0) Views: 964 SPICY

Povestea zbuciumată a unui teatru independent

Cu extrem de rare excepţii, prietenii mei din teatru – şi vreau să spun prieteni adevăraţi, nu categoria “Hai, Loreno, scrie despre cât de interesant şi special sunt eu, când am eu nevoie, iar eu te ignor superior şi nu-ţi răspund la telefon când ai tu nevoie!” sunt oameni din teatrul independent.

Iar cum acest blog nu e datoria mea faţă de societate, ci o platformă privată, şi simt nevoia să-mi asum prieteniile, vă voi scrie despre eforturile unui grup de oameni care au făcut teatru independent şase ani, pe bani puţini, fără subvenţie din partea nimănui, s-au destrămat pentru că au cedat greutăţilor vieţii, dar o parte dintre ei s-au regrupat şi acum, de pe 4 septembrie încolo, îşi deschid porţile să-şi reia lupta zilnică pentru supravieţuire, pentru că, pur şi simplu, nu se văd făcând altceva.

*
Centrul Vechi. Lumină, veselie, terase, energia aia incredibilă de vacanţă şi party pe care n-o găseşti nicăieri altundeva. Eu mă strecor printre mese, îi zâmbesc unui italian care mă complimentează gălăgios, îi cer scuze unui chelner care duce o tavă plină de mojitos – abia reuşesc să-l ocolesc. Ajung la un bloc interbelic, iar două doamne în vârstă care-şi beau cafelele aşezate comod pe o bucată de beton îmi arată unde e intrarea şi care e interfonul. În acel bloc e sediul noului teatru. FF Theatre şi Academy.

Iniţiatorul său, actorul Florin Frăţilă, care a adunat în juru-i o parte dintre actorii defunctului În Culise – un teatru independent a cărui istorie ar putea fi în sine o epopee a rezistenţei omului în faţa obstacolelor – spune că FF nu vine de la iniţialele lui. “E altceva, dar e secret. Nu am cum să-ţi dezvălui secretul, că se pierde vraja”. Fără Frecvenţă? Nţ. Făt Frumos? Nţ. Final Fantasy? Hmmm. Nu.

Florin a fost genul de actor căruia nimeni, niciodată, nu i-a oferit ceva pe tavă. Deşi a luat un premiu pentru rol principal masculin atât în liceu, la faza naţională Dramafest, cât şi la Gala Absolvenţilor Hyperion, în anul său terminal, nimeni nu i-a pus în braţe un rol big-budget cu repetiţii plătite. A trăit cu grija zilei de mâine toată viaţa lui. Aşa cum face orice actor independent.
“Ştii, în copilărie, înainte de teatru, am făcut sport de performanţă. Kickboxing. E un sport în care iei foarte multă bătaie. Învingătorul unui meci e, pur şi simplu, omul care ia mai puţină bătaie. Şi sportul e bun. Te învaţă că efortul dă rezultate în timp şi că performanţa cere sacrificii. Dar odată ce simţi gustul victoriei şi ştii cum e, nimic nu-ţi mai clatină încrederea în tine”.
În clasa a 11-a, în urma unor accidente, a abandonat sportul – “Atâta timp liber. Imaginează-ţi cum e ca, deodată, să ajungi de la trei antrenamente pe zi la zero” – şi s-a înscris la cursuri de teatru pentru amatori, la Teatrul “Ion Creangă”. A fost fascinat de frumuseţea şi creativitatea exerciţiilor de actorie. Le-a trăit ca pe un joc fascinant. De aceea, nimeni n-a fost mai surprins decât el când a fost premiat pentru interpretare la Dramafest.
După liceu, a făcut un an de poliţie sanitară (“voiam să mă fac vameş, să câştig bani”), dar aţa l-a tras înapoi la teatru. Mama, care îl creştea singură, a hotărât să-l ajute pe fiul ei. A vorbit cu Eusebiu Ştefănescu, prieten de familie – “un domn adevărat! Cel mai domn om pe care-l cunosc!”, iar acesta l-a meditat pe tânăr pentru facultate.
Dar Florin nu putea fi student fulltime. Trebuia să şi muncească, să se întreţină, în calitatea lui de copil dintr-o familie monoparentală. De aceea, domnul Ştefănescu l-a îndrumat spre Hyperion, care avea un program mult mai permisiv decât UNATC, şi în clasa lui Virgil Ogăşanu, un actor şi pedagog excepţional.
Cei trei ani de facultate combinaţi cu muncă au fost o provocare. A manageriat un shop online, a lucrat la firma de proiectare a mătuşii arhitect, a fost bodyguard la cazinouri de lux şi gardă de corp personală în weekenduri. Printre altele, pe care nu le dezvoltă.
Dar a cunoscut în facultate nişte colegi la fel de ambiţioşi – actorul Ştefan Nistor şi regizorul Cristian Bajora – şi, împreună, au hotărât să-şi facă teatru independent.

“Pe atunci, existau doar două teatre independente, Green Hours şi La Scena, şi în ambele, capetele de afiş erau top dogs. Artişti consacraţi. Aşa se şi numea unul dintre spectacolele din La Scena. Top Dogs. Juca în el crema teatrului românesc. Trebuia să începi ceva nou, al tău, dacă voiai să faci treabă şi să creşti artistic”.

Aşadar, în 2011, cu bani de la părinţii lui Ştefan Nistor, au închiriat etajul unei vile de la Foişorul de Foc (“două-trei sufragerii mari, să zic aşa”), şi au început să-şi repete primele spectacole. “Era iarnă. În fiecare zi, ieşeam prin zăpadă să lipim afişe. Ne-a ajutat enorm Vania Pierşinaru, unul dintre cei mai buni PR-i pe care îi cunosc. Cu promovare intensivă pe Facebook şi prin newslettere, am ajuns să jucăm cinci zile pe săptămână – de miercuri până duminică, fără vacanţe sau pauze. Am jucat mii de spectacole.”

Când ai un spaţiu al tău, căruia-i plăteşti chiria şi utilităţile lună de lună, când din încasările unui spectacol trebuie plătită toată echipa, actori şi tehnic, când eşti mic şi nici un sponsor nu are curajul să investească în tine, nu-ţi permiţi trei luni de inactivitate vara. Sau în orice alt anotimp, for that matter. “Bajora a avut un vis, ca Martin Luther King. Voia un teatru independent care să-şi protejeze actorii şi să creeze artă autentică.”

Aici, trebuie să întrerupem discuţia, pentru că lui Florin îi vin cursanţii, dar decidem să continuăm seara, pe Facebook call.

Ora 22:10.

Cu vinul roşu în pahar şi motanul în braţe, îl sun pe Florin. E acasă şi e zombificat de oboseală. “Am cărat toată ziua decor pentru noul spaţiu, am ţinut cursuri şi repetiţii pentru premiera de duminică”. Ce premieră? “O dramatizare a cărţii lui Marian Godină, Flashuri din sens opus. Ştiu ce crezi”.
Uneori, oamenii mă cred o scorpie insuportabil de elitistă, dar nu e cazul. Scriitura lui Godină mi se pare foarte vizuală şi spectaculoasă, şi toţi fanii lui o să vină să vadă acest spectacol, zic eu. Cred că va fi un succes. “Nu e doar asta. Dincolo de umorul lui Godină, e un mesaj profund şi serios legat de modul în care apartenenţa la poliţie te poate schimba ca om”.
La începutul anului 2017, Teatrul În Culise s-a destrămat. Pe de o parte, pentru că s-a închis La Scena. “La Scena era un punct de bază pentru teatrul independent din Bucureşti. Un loc unde publicul venea cu drag. Faptul că s-a închis e o lovitură cruntă. Îţi dai seama cât va trebui să munceşti într-un loc nou, să obişnuieşti spectatorii să vină cum o făceau în La Scena?”
Îmi dau, de aceea scriu acest articol.
După aceea, echipa s-a risipit. Unii s-au apucat de stand-up, alţii de muzică, alţii s-au lăsat de actorie. “Îi înţeleg. Banii erau puţini. Mereu, după ce plăteam toate cheltuielile, toate impozitele, tot ce era de plătit, ne rămâneau foarte, foarte puţini bani. Şi după ce împlineşti 30 de ani, asta devine o problemă”.

Dar Florin nu voia să accepte ca un lucru frumos şi valoros din viaţa lui să dispară aşa, fără urme. I-a cerut permisiunea lui Cristian Bajora, regizorul, să continue să joace câteva dintre producţiile teatrului. Bajora i-a acordat-o, şi l-a sfătuit să înceapă de la zero, cu un teatru nou, al lui. L-a ajutat şi cu o parte din baza de date a vechiului teatru. Aşa a apărut FF Theatre and Academy.
După un scurt timp de gândire, Florin a început să dea telefoane. “Am sunat actori, am sunat profesori, am sunat tehnicieni, sunetişti, luminişti, electricieni. Toţi mi-au spus acelaşi lucru: da, hai să trecem la treabă. E plăcut să vezi că bunătatea ta de-a lungul timpului n-a rămas ignorată, că oamenii aceştia pe care i-ai ajutat au încredere în tine.”
Au primit spaţiu, iniţial în Club A.
“Ne-am înfiinţat pe 27 martie, de ziua internaţională a teatrului. Pe lângă spectacolele vechi, am început să le producem şi pe ale noastre: “My Black Love”, respectiv one man showul “Actorul” al colegului meu Alex Vlad.

“Dar noi suntem oamenii care au nevoie de un spaţiu numai al lor. Aşa am găsit o mansardă extrem de cochetă şi de agreabilă, în pubul Epic, pe Strada Colţei, la Rosetti.” Andrei şi Miruna, proprietarii, au întins o mână noului teatru, şi din 4 septembrie, începe stagiunea.
“Vreau să creez un loc pentru toţi actorii care se plâng că nu au unde să joace. Un loc care să-i găzduiască şi să le dea de lucru. Aşa, nu vom fi loviţi dacă un actor, doi sau zece părăsesc corabia. Uşa este deschisă. Vă aşteptăm proiectele”, încheie Florin.

*****************************

Îţi plac textele mele? Acum le poţi avea în volum. Intră pe http://hyperliteratura.crestemidei.ro/Trollywood?locale=ro şi precomandă cartea. Early bird price = 50 cu transportul prin curier inclus pe teritoriul României.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

Leave a Reply

%d bloggers like this: