Premiile “Ce-a fost în mintea lor” – Golden Globes, 2018

Am remarcat că vă distrează foarte tare acest format de articol. În care ne uităm la vestimentaţia care acoperă, sau eventual descoperă corpul divin al câte unei zeiţe, şi reconstituim procesul mintal care a dus la decizia de a purta respectiva ţinută.

Drept care, azi aruncăm o privire la Golden Globes.

Golden Globes sunt premiile presei străine de la Hollywood şi deschid în fiecare an seria galelor şi ceremoniilor de premiere. De obicei, se iau ceva mai puţin în serios decât Oscarurile, prin urmare, sunt mai interesante ca spectacol. Prezentatorii sunt de obicei comedieni de renume, ca Ricky Gervais, Jimmy Fallon sau cuplul Tina Fey – Amy Poehler, şi ce-mi plăcea până acum e că, dacă la Oscaruri, aceştia erau obligaţi să “edit it out” şi să bage nişte glume cuminţi, castrate intelectual şi văduvite de tot hazul, la Globuri, se puteau dezlănţui după pofta inimii, inclusiv cu termeni argotici (bipuite din regie) şi, prin urmare, evenimentul în sine era mai vesel.

Exemplu:

 

Anul ăsta, în urma scandalurilor #Metoo, toate femeile au decis să se îmbrace în negru. Chestie pe care n-am înţeles-o. O înţelegeam dacă, să zicem, violul şi hărţuirea sexuală ar fi apărut acum, şi am fi avut motive prezente să le deplângem. De exemplu: dacă, după dezastrul de la Colectiv, organizatorii Music Awards ar fi decis să impună un all black dresscode, avea sens. Tocmai muriseră nenumăraţi tineri.

Sau dacă, după masacrul de la Bataclan, La Cérémonie des Molières ar fi impus all black dresscode, aş fi înţeles. Tocmai avusese loc o baie de sânge într-un teatru.

Dar să impui black dresscode după denunţurile #Metoo şi prăbuşirea a o serie de grei de prin Hollywood, care hărţuiseră sute de femei şi şi-au primit acum pedeapsa, e ca şi cum ai ţine cu ei. “Ce durere că nu mai e Harvey Weinstein printre noi, să ne pişte de fund. :((“.

Dimpotrivă, dacă #Metoo a început să fie îmbrăţişat de oameni din toată lumea, şi a dus la căderea unor mahări libidinoşi, lucrul acesta ar fi trebuit catalogat drept un triumf. Şi toată lumea să poarte culorile victoriei: roşu, portocaliu şi auriu.

*

Un al doilea lucru care m-a amărât a fost cât de searbăd şi de supraeditat a fost monologul lui Seth Meyers. Eu îl ştiu pe Set Meyers, şi cred că a te cenzura în halul ăla, în calitate de om de comedie, e ca şi cum ai face stand up cu leucoplast pe gură.

Şi asta mă face să urăăăăsc din rărunchi noţiunea de corectitudine politică. Din adâncul locului umbros unde aveam odinioară inima.

Pe de o parte, e un lucru bun să dai un casting fără să încerce un producător greţos să-ţi insereze un deget în varii orificii; pe de alta, o lume stoarsă de orice formă de umor, o lume încruntată şi arţăgoasă, o lume în care trebuie să-ţi alegi cu maxim stres fiecare cuvinţel, să nu se oţărască vreo madamă ciufută – sau chiar un nene surescitat – e un loc în care nu-mi doresc să trăiesc.

Prin urmare, ca spectacol, Globurile de Aur de anul ăsta au arătat ca o sumbră tragedie grecească antică, în regia lui Andrei Şerban. Şi probabil că aşa o să arate toate ceremoniile de peste an, iar eu o să le urmăresc doar ca să ţin rubricuţa asta.

Acum, că am setat contextul, să trecem la subiect.

Kendall Jenner 

-Mamăăăă.

-Da, puiule.

-Îl mai avem pe Facebook pe angrosistul ăla chinez, care aduce perdele la kilogram?

-Cred că da, puiule, de ce?

-Pentru că am vise măreţe.

-Ce vise, puiul meu frumos şi deştept?

-Ştii reclamele alea cu “într-un litru de suc intră patru kilograme de portocale”? Vreau şi eu propriul meu  tagline: “Într-un litru de rochie intră patru kilograme de perdele”.

-Aha, aha. Sigur o să iasă ceva frumos, discret şi de bun gust.

-Păi bineînţeles. Şi mă ajută şi la autoapărare. Să-l văd eu pe fraierul care încearcă să mă apuce de fese în minunăţia asta.

-Bravo, bravo. Şi în picioare?

-Păi dacă port patru kilograme de plastic, eu zic să asortez cu acelaşi material. Tot de pe piaţa de chinezi, 50 de cenţi perechea. Cu reducere: de un dolar iei patru perechi. Să aibă şi surorile mele.

Bianca Blanco

-Bună ziua, domnişoară.

-Bună ziua, domnule stilist. Am o problemă.

-Aşa.

-M-au chemat ăştia din greşeală la Globurile de Aur şi nu ştiu în ce să mă îmbrac.

-Aş sugera ceva care să vă ajute să vă remarcaţi, domnişoară. Secretul ar fi ca rochia să fie atât de… elocventă, încât să-i facă pe toţi cei care nu vă cunosc să dea un google după dumneavoastră.

-Aha.

-Ce buget aveţi?

-Ăăă, ştiţi, eu încă sunt actriţă aspirantă şi nu prea am buget. Caritate nu faceţi?

-În acest caz, o pun pe Rosa Maria să măture ce rămăşiţe de material au rămas pe podeaua atelierului şi încropim noi ceva.

 

 

Connie Britton 

-Mamăăă, hai că trebuie să ne pregătim de ceremonie!

-Fiule, stai să termin de spălat ferestrele.

-Păi dar n-avem menajeră?

-Ba da, dar vine abia vineri, iar ferestrele sunt îngrozitor de jegoase.

*

-Mamăăă, hai că întârziem, în plm.

-Fiule, stai să termin de spălat cuptorul cu microunde.

-L-ai spălat şi ieri, mamă.

-Măi, nerecunoscătorule, după câte sacrificii am făcut pentru tine, nici măcar nu zici mersi că te hrănesc igienic.

*

-Hai, mamă, dă-o dracu’ de treabă, nu mai ajungem.

-Pfff, cât e de târziu. Nu mai am timp să mă îmbrac. Bă, dar ştii ceva? Mie mi se pare că-s ok şi aşa.

-Nu ştiu ce să zic.

-Nu zici nimic. Eu sunt mă-ta, eu te-am făcut şi eu te omor.

America Ferrara, Natalie Portman

-Fată, ce bine arăţi.

-Şi tu, fată.

-Ai mai slăbit.

-Şi tu, fatăă.

-Îmi place rochia asta. Sclipicioasă, aşa.

-Ştiu, fată. De fapt, am împrumutat-o. Menajera noastră româncă, Rodica, a fost săptămâna trecută naşă mare la o nuntă undeva la ei în Transilvania, unde-s vampiri şi Vlad Ţepeş şi Nadia Comăneci. Gata, ştiu. Apahida cred că-i zicea. Şi-a comandat special rochie la croitoreasa cartierului.

-Cool. N-ai fi zis. Şi sacoul?

-Sacoul l-am luat de la second hand-ul de vizavi. Îl ţineau făcut ghem într-o ladă în care scotoceau toţi oamenii. Nu-mi place să calc, dar l-am scuturat puţin, să nu pară excesiv de şifonat.

-Cool. Nici asta n-ai fi zis. Eu am găsit rochia de prom a maică-mii. Sigur, ea avea ţâţe, şi eu nu, de aceea am lipit-o cu super glue de sfârcuri, dar oricum. Ţâţele sunt un lucru sexist, misogin şi destinat să obiectifice femeile. E o mândrie să nu le ai.

-Cooorect, fată.

Meher Tatna, preşedinta Hollywood Foreign Press Association

“Mamăă, cât urăsc să ies din casă. Mai ales la evenimente din astea superficiale, care nu constau decât din oameni care se complimentează în faţă şi se împung pe la spate. De ce am ajuns eu, la vârsta mea, să trebuiască să stau printre tinerele şi să le aud ce prostii pot să scoată pe gură?

Nu vreau să fiu acolo. Nu vreau să fiu acolo. Oricum, deja mi-am pus cămaşa de noapte, cred că îmi fac nişte lapte cald şi mă culc.”

-Alo, da?

-Iubito, sunt jos. Mergem la eveniment.

-Nu am absolut nici un chef, ok?

-Iubito, cum s-o formulez elegant? Ai idee care e rata şomajului, mai ales la femei trecute de prima, respectiv a doua şi a treia tinereţe, în India ta natală?

-Dar sunt deja în cămaşa de noapte.

-Nu contează. Forţează-te să zâmbeşti şi va fi totul ok.

Foto: Getty Images.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger