Prietenia adolescentină

Majoritatea grupurilor de Facebook în care sunt membru sunt de o prostie incomensurabilă şi de-o inutilitate absolută, o formă oarecare de labă-n cerc sau reclame mascate la lucruri care nu interesează pe nimeni. Drept care, majoritatea grupurilor de Facebook în care sunt eu membru sunt date pe “mute”, exact ca mesajele private cu aceia dintre voi care aveţi un istoric de pisălogeală random, mai ales la ore idioate din noapte.

Dar e un grup de Facebook pe care îl urmăresc cu mare interes, mai mult pe muteşte, pentru că nu mă interesează să fiu miezul din dodoaşcă şi linguroi în toate ciorbele, fie că mă privesc, fie că nu. E un grup de adolescenţi care îşi confesează problemele.

Uimire mare, sunt exact problemele prin care am trecut şi noi când eram adolescenţi. Ca dovadă că tehnologia evoluează, însă etapele maturizării omului rămân aceleaşi.

O problemă pe care am avut-o şi eu la vârsta aia, şi pe care am descoperit-o descrisă cu pasiunea fără cenzură specifică vârstei este:

“De ce nu pot găsi prieteni adevăraţi? De ce nimeni nu ţine cu adevărat la mine? De ce toţi par să-mi fie prieteni până la un punct, apoi mă abandonează, îmi trădează secretele şi mă bârfesc pe la spate?”

Răspunsul este scurt şi sec: pentru că încerci prea tare. 

Nimic nu funcţionează ca repelent al afecţiunii umane ca omul care încearcă prea tare. Ştiu, e bizar, e nedrept; dar viaţa în general e un fenomen cât se poate de nedrept.

Orice interacţiune cu alţi oameni e un joc de noroc. Şi de aceea e bine să nu te arunci like there’s no tomorrow pentru că, exceptând cazurile cu adevărat tragice, tomorrow e tot acolo şi o să vină să te muşte de cur.

Versiunea sănătoasă a relaţiilor între oameni este următoarea: fiecare dintre personaje are o viaţă proprie, vise de fugărit, treburi, priorităţi, iar când ambele personaje îşi fac timp, se distrează minunat împreună, dar dacă unul nu are timp, nu e nici o panică.

“Cum adică nici o panică?” o să mă întrebi tu cu nedumerire. “Abia aşteptam să fiu cu Dumitru, Dumitru e centrul universului meu, îl ador pe Dumitru, Dumitru e soarele constelaţiei mele, şi când colo, Dumitru nu vine!”

Exact. Nimic nu-i semnalizează lui Dumitru că e cazul să fugă mâncând pământul şi încă trei planete random, ca această formă de disperare.

Şi hai să recunoaştem: când experimentezi aceste forme de trăire, nici nu e vorba foarte tare despre Dumitru ca individ, cât despre tine în relaţie cu Dumitru. Lipsa ta de stimă de sine îl propulsează pe Dumitru pe acest piedestal imaginar, drept care, viaţa fără Dumitru e pustiu.

Şi oamenii simt când sunt folosiţi pe post de cârje în complexele noastre. Şi te asigur, e una dintre cele mai enervante senzaţii din univers.

Soluţia nu e să-i fugăreşti cu plasa de fluturi pe Dumitru, Ion, Vasile, Geta şi Saveta, care de la un punct încolo o să ajungă să te urască cu sete, ci să lucrezi la propriul tău respect de sine. Şi să stai singur(ă), în timp ce îţi identifici priorităţile, descoperi dacă ai un talent, şi dacă da, care, şi faci în aşa fel, încât să excelezi în domeniul ales.

Nu mai atârni de oameni pentru confirmare socială, ci strict pentru fun & joy, sau work.

Nu-ţi mai muţi povara propriilor nesiguranţe pe cei din jur.

Şi, din acel punct încolo, o să constaţi cu uimire că, dimpotrivă, Dumitru, Ion, Vasile, Geta şi Saveta fug după tine. Numai că, ghinion. acum n-ai tu timp şi chef.

*

Iar când cunoşti un om nou, şi pare simpatic, nu te mai oferi 100% pe tavă. Există şanse destul de mari ca doar să pară, şi în realitate, să fie o cotarlă cu două sau mai multe feţe. Creează-ţi “interfaţa politicoasă”: glume, râs, discuţii generale, “muie Dragnea” – şi abia după ce te convingi în câteva situaţii concrete că te poţi baza cu adevărat pe om, adu mai mult din tine în interacţiune.

Aşa, te protejezi de ţepe.

Te pupă  mama, şi nu dispera, adolescenţa e ciorna vieţii. Ai loc de oricâte rateuri emoţionale, pete grosolane de cerneală şi ejaculări precoce, şi chiar e recomandat să faci toate greşelile, să te vaccinezi împotriva lor la vârsta adultă.

Foto: pixabay.com

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Laura says:

    Nu stiu sigur daca sfatul tau functioneaza pentru toata lumea. Eu sunt exact genul pe care il “promovezi”: nu ma arunc cu capul inainte, imi ia ceva pana sa ajung sa ma deschid in fata oamenilor, tocmai pentru ca vreau sa evit sa imi iau tepe. Insa doi dintre cei mai buni prieteni ai mei (adica jumatate, lol) sunt fix invers: deschisi, se pun 100% pe tava aproape din prima, adevarati social butterflies. Nu neaparat pentru ca ar alerga dupa prieteni pentru propria validare, ci pentru ca asa sunt ei.

    Si culmea e ca poate nu ar fi ajuns sa-mi fie prieteni asa buni daca nu s-ar fi deschis ei primii, apoi am facut si eu un pas mic si tot asa. Asta pentru ca, de-a lungul timpului, am intalnit oameni super ok care au ramas la stadiul de simple cunostinte, poate pur si simplu pentru ca niciunii n-am vrut sa facem primul pas.

    Ce voiam sa zic e ca eu nu as putea sa fiu niciodata ca prietenii mei despre care vorbeam, nu e stilul meu. Si ei probabil nu ar putea fi niciodata ca mine. Ce pot eu sa invat de la ei e sa fiu poate putin mai deschisa si sa dau o sansa mai multor oameni. Ce pot invata ei e sa nu faca o mare tragedie din faptul ca persoana in fata carora s-au deschis e o scarba. Dar cred e bine sa existe ambele tipuri de persoane.

  2. Lorena Lupu says:

    Stai puţin. A fi social butterfly nu e totuna cu a te pune pe tavă din prima.
    La asta se referea interfaţa politicoasă despre care am scris mai sus.
    Eu sunt the ultimate social butterfly.

  3. M says:

    Multumesc pentru articolul tau! Chiar acum cred ca trec printr-o a doua adolescenta, sau nu stiu cum s-o numesc, ideea e ca incerc sa ma redefinesc si sa-mi reconsider prioritatile in viata. Dar un timing mai bun nici nu se putea. Degeaba mi-ar fi spus cineva la 17 ani toate astea, pentru ca eram prea disperata dupa validare si siguranta. Salvez linkul pentru ca sunt mai multe idei care imi dau de gandit.

  4. Lorena Lupu says:

    Cu mult drag.

  5. GEAMANA says:

    Lorena, este usor sa oferi aceste sfaturi dupa ce ai capatat ceva experienta si te-ai maturizat. Dar adolescentii nu au maine momentan unii au dacat azi. Multe persoane de varsa mea(30*) nu inteleg angoasele adolescentilor de azi. Ca noi eram asa si astia sunt altfel si ca car si mar. Nu avem rabdarea sa ii ascultam sa la dam cateva sfaturi de bun simt. Iar uneri trebuie sa ia acele tepe deoarece ei rebuie sa isi faca experientele nu sa ne creada pe noi. Parerea mea.
    O zi faina.

  1. April 15, 2018

    […] Prietenia adolescentină; […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: