Parabola fiului risipitor mi se pare cea mai clară dovadă de făţărnicie a religiei. Dovada că în fond, rigorile din cauza cărora a murit atâta lume sunt adaptabile la materialul clientului. Bancurile de genul: “Părinte, am venit să mă confesez. Am venit încoace cu căruţa lu’ Ion şi m-a babardit pe drum!” “Fiica mea, Domnul îţi iartă păcatul – şi limbajul non-academic bonus – dacă zici Crezul de zece ori şi donezi zece roni la cutia milei.” “Păi hai să zic Crezu’ de douăzeci de ori şi să donez 20 de roni, că şi la întoarcere merg tot cu Ion.”
Cât de nemulţumit – pe bună dreptate – trebuie să fi fost fiul cuminte când i-a zis-o tatăl pe aia genială cu “oiţa rătăcită care revine-n turmă e cea mai preţioasă”, sau aşa ceva! Mă gândeam de mic copil – a doua zi de dimineaţă i-aş fi zis tatălui: “Futu-te-n gură de boşorog părtinitor, dă-mi şi mie banii pe care i-ai dat ăluia. Mă duc şi eu să mă destrăbălez, că o viaţă avem, ce fulgerul Domnului!”
Dacă oiţa rătăcită care revine e cea mai valoroasă, nu are nici un sens să fim buni şi nobili. Dimpotrivă. Renunţăm şi la plăcerile vieţii, ca proştii, şi nici măcar nu avem parte de apreciere. Cel mai bine e să facem ce ne vine, cum ne vine, când ne vine – apoi să ne căim şi să ne pocăim la bătrâneţe, când oricum nu ni se mai scoală, iar mănăstirea e preferabilă singurătăţii. Ne luăm faţa de “mă-căitori” şi ne dăm oiţe rătăcite care au regăsit drumul drept. Dacă avem suficienţi bani încât să pavăm drumul drept spre paradis, ne asigurăm de bunăvoinţa monahală. Să nu uităm, oiţele revenite în turma Domnului rulează. Vom fi mai tari, aşadar, decât asceţii cu zeci de ani de experienţă în CV!
na bine, păi p-asta n-a contestat-o nimeni (cu modelele greşite din tinereţe). era mai demult un articol în fhm care vorbea despre cât de tâmpite sunt poveştile pe care le-am auzit când eram mici. bine, tâmpite nu în sensul că n-ar fi ok, ci că nu erau atente la nişte detalii pentru care astăzi cna-ul ar sări ca ars. de pildă, ziceau acolo de sadismul’ cu care lupu’ (la capră de data asta, nu la lună) pune în geam capetele iezilor, pentru ca distinsa capră (nu puteam zice ca capra) să creadă că-s vii. tulaaaaai!
Lore, tu ai ales un exemplu cu milostivire deplasată, hai să-ţi dau eu unul cu severitate excesivă:
Fecioarele înţelepte şi fecioarele nebune 🙂 🙂 🙂
Probabil la nivel de simbolistică e beton, dar la nivel anecdotic mi s-a părut întotdeauna cam deplasat 🙂
”
-Cum a aparut Pamantul?Big Bang?
R:Nu….a venit Dzeu, a stat 6 zile la treaba ”
de fapt 6 unitati de timp.
lorenco: scopul parabolei era sa te faca sa intelegi ca gasesti mai usor iertarea decat acceptarea 😀
magnific: hai să le dăm oamenilor cât mai multe motive să ne ierte.
poi da 😀
deci tu nu stii. Se da cazul: ala are o bicla, pe care eu o vreau. Fara sa platesc.
Daca ma duc la popa si ii zic: “popa, pot sa fur bicla?”
raspunsul va fi: NU
Daca fur si ma duc la popa: “popa, am gresit. Oare Dzeu ma va ierta?”
raspunsul va fi: DA
sfatul este: mai bine te caiesti dupe, decat sa nu inainte.
Lorena
Cum intru pe blogul tău cînd am timp – sau chef – abia acum am văzt că m-ai gratulat cu o drăgăleşenie din care ai făcut chiar – şi – un post, sau un motiv de reflecţie profundă. Prin urmare.Nu am speculat nimic şi nici nu am pseudopsihologizat nimic. Era un răspuns direct la postarea ta, iar răspunsul tău a fost: “dudette, dacă banii nu contează, de ce ne-au scăzut tuturor (cu excepţia câtorva norocoşi) remuneraţiile şi de ce ne ofticăm cu toţii din cauza asta? faza cu “banii nu contează” e o ipocrizie şi mai mare decât parabola de mai sus.
că, în general, ăia care îţi zic că “banii nu contează” sunt cei mai ai dracu’ negociatori când vine vorba să dea ei bani.” Evident că am presupus de aici că ai alte motive pentru postul respectiv, de vreme ce e evident că parabola aia se referă exact la cel dispus să rişte, şi nu la ăla care stă cuminţel acasă, ceea ce am şi spus. Sigur că nu-mi place că mi-ai spus “ţaţa satului”, dar, probabil, tu ştii mai bine la ce personaje rezonezi, închipuite sau reale. Şi gata.
Şi am exagerat, indeed, doar cu un soi de tandreţe deplasată, pentru că îţi urmăresc parcursul cu duioşie, umor şi surprindere, din mai multe motive. Te rog să mă scuzi.
Şi, realmente, nu vreau să să dau adresa de pagină web, doar pentru că totul mi se pare o afacere. Asta e o prostie. Ce să-i faci, unii dintre noi chiar cred că mirosul cărţii nu poate fi înlocuit de apăsatul pe butoane. Ca să nu mai vorbim de litera ei..
ŞI te rog să reţii, eu sunt biancas, nu am nici o legătură cu alte dubiosenii. E a doua oară cînd comentez şi sună ca naiba. No, ce să-i faci…
Nu preavroainsaspercaintelegimultumesc.