-Dă-te, fată, mai încolo. Eşti sufocantă cu toate volănaşele tale.
-Tu vorbeşti? Sadomasochisto! M-ai împuns cu ţintele alea de când am nimerit pe acelaşi umeraş.
-Măcar voi arătaţi bine, eu împart umeraşul cu vechitura asta sinistră, pe care a cumpărat-o Idioata la un eveniment ironic.
-Vechituri sinistre sunteţi tu cu mă-ta. Crezi că tu n-o să ajungi într-o zi la vârsta mea. O să ajungi, stai liniştită. Şi în ritmul cu care se produc rochii şi modele noi an de an, o să fii depăşită moral mult mai repede decât mine. Măcar pe vremea mea, rochiile erau respectate. Să vezi cum o să te simţi într-un second hand, să puţi a naftalină, să se uite lumea la tine şi să nu vrea nici dracu’ să te cumpere.
-Dar mai taci, mamaie, că ne-ai tâmpit de cap. Uite, eu împart umeraşul cu grasa asta şi nu mă văicăresc atâta.
-Tu nici nu ai dreptul. Când semeni mai mult cu o plasă de pescuit decât cu ceva croit de o mână grijulie de femeie, nici nu ştiu ce rahat cauţi în dulapul ăsta. Nu are Idioata ceva coş special pentru unelte de agrement?
-Eşti tu proastă. Se numeşte DANTELĂ.
-Pe vremea mea, dantela se punea la mânecuţe sau la decolteu, nu forma toată rochia.
-Pe vremea ta, oamenii se ştergeau la fund cu pănuşi de porumb. Ce noroc că a trecut vremea ta.
-Ba pe vremea mea, femeile aveau cinci rochii comandate la croitoreasă, lucrate frumos, şi erau mândre de ele. Le purtau la evenimente frumoase. Tu unde ai fost purtată ultima oară?
-Eu nici n-am fost purtată. M-a luat dintr-o toană, m-a probat, a mormăit că o fac să arate grasă şi nici măcar nu mi-a alocat umeraş. M-a aruncat pe jos printre zdrenţe.
-Eu am fost. La cea mai sinistră piesă de teatru pe care ţi-ai putea-o imagina. E mai mult spectacol aici în dulap decât pe scena aia.
-Ce-aveţi, bă, crizatelor, aşa de dimineaţă. Nu poate omul să doarmă de gura voastră.
-Păi da, ţie-ţi convine că tu eşti de seară, eşti pe fiţe, ai umeraşul tău singură.
-Şi dacă-l am, ce? Nu tot înghesuită stau? Dar eu sunt o intelectuală, nu mă cobor la discuţii din astea.
-Intelectuală pe naiba, parcă văd că pe eticheta ta tot Li Wu scrie.
-Ce ignorantă eşti. Li Wu e un fast food, am fost io acolo săptămâna trecută.
-Păi da, că tu eşti de blugi, ai aşa un aer inofensiv şi te duce peste tot.
-Şi ce-ai vrea să facă Idioata, să se ducă la Li Wu în tine? Tu care nu ajungi nici măcar până la jumătatea feselor?
-Gen.
-Şi s-o violeze şapte clanuri mafioate până acolo?
-Hai că n-o violează. Mai consimte şi ea.
-Cert e că suntem prea multe.
-Mult prea multe.
-Claustrofobic de multe.
-Cred că ar trebui să avem runde de eliminare ca-n reality show.
-Veriga slabă.
-Şi cine ar fi veriga slabă?
-Tu, că eşti urâtă cu spume.
-Oi fi io urâtă cu spume, dar măcar mă poartă.
-Urâţenia e în ochiul privitorului.
-Mda. Morţii lui de privitor.
-Suntem multe, ar trebui să mai arunce dintre noi. Măcar pe voi astea care o faceţi să pară grasă.
-Nu, fată, noi doar suntem sincere.
Şi uşa se deschise. Rochiile tăcură înspăimântate. Mâna fatidică scoase un umeraş cu două colege de suferinţă.
-RIP.
-Şi ce fete bune erau.
-Cam boccii ele aşa, dar bune.
-Să le fie punga de plastic uşoară.
Mâna fatidică reveni. Pe umeraş atârnau cele două boccii şi o nouă surată.
În dulap se lăsă o linişte grea. Noua venită, emoţionată şi pusă în dificultate, se codi puţin, apoi dădu din mânecă.
-Black Friday.
Foto: pixabay.com
Sh*t They Say