Şedinţa rochiilor din dulap

-Dă-te, fată, mai încolo. Eşti sufocantă cu toate volănaşele tale.

-Tu vorbeşti? Sadomasochisto! M-ai împuns cu ţintele alea de când am nimerit pe acelaşi umeraş.

-Măcar voi arătaţi bine, eu împart umeraşul cu vechitura asta sinistră, pe care a cumpărat-o Idioata la un eveniment ironic.

-Vechituri sinistre sunteţi tu cu mă-ta. Crezi că tu n-o să ajungi într-o zi la vârsta mea. O să ajungi, stai liniştită. Şi în ritmul cu care se produc rochii şi modele noi an de an, o să fii depăşită moral mult mai repede decât mine. Măcar pe vremea mea, rochiile erau respectate. Să vezi cum o să te simţi într-un second hand, să puţi a naftalină, să se uite lumea la tine şi să nu vrea nici dracu’ să te cumpere.

-Dar mai taci, mamaie, că ne-ai tâmpit de cap. Uite, eu împart umeraşul cu grasa asta şi nu mă văicăresc atâta.

-Tu nici nu ai dreptul. Când semeni mai mult cu o plasă de pescuit decât cu ceva croit de o mână grijulie de femeie, nici nu ştiu ce rahat cauţi în dulapul ăsta. Nu are Idioata ceva coş special pentru unelte de agrement?

-Eşti tu proastă. Se numeşte DANTELĂ.

-Pe vremea mea, dantela se punea la mânecuţe sau la decolteu, nu forma toată rochia.

-Pe vremea ta, oamenii se ştergeau la fund cu pănuşi de porumb. Ce noroc că a trecut vremea ta.

-Ba pe vremea mea, femeile aveau cinci rochii comandate la croitoreasă, lucrate frumos, şi erau mândre de ele. Le purtau la evenimente frumoase. Tu unde ai fost purtată ultima oară?

-Eu nici n-am fost purtată. M-a luat dintr-o toană, m-a probat, a mormăit că o fac să arate grasă şi nici măcar nu mi-a alocat umeraş. M-a aruncat pe jos printre zdrenţe.

-Eu am fost. La cea mai sinistră piesă de teatru pe care ţi-ai putea-o imagina. E mai mult spectacol aici în dulap decât pe scena aia.

-Ce-aveţi, bă, crizatelor, aşa de dimineaţă. Nu poate omul să doarmă de gura voastră.

-Păi da, ţie-ţi convine că tu eşti de seară, eşti pe fiţe, ai umeraşul tău singură.

-Şi dacă-l am, ce? Nu tot înghesuită stau? Dar eu sunt o intelectuală, nu mă cobor la discuţii din astea.

-Intelectuală pe naiba, parcă văd că pe eticheta ta tot Li Wu scrie.

-Ce ignorantă eşti. Li Wu e un fast food, am fost io acolo săptămâna trecută.

-Păi da, că tu eşti de blugi, ai aşa un aer inofensiv şi te duce peste tot.

-Şi ce-ai vrea să facă Idioata, să se ducă la Li Wu în tine? Tu care nu ajungi nici măcar până la jumătatea feselor?

-Gen.

-Şi s-o violeze şapte clanuri mafioate până acolo?

-Hai că n-o violează. Mai consimte şi ea.

-Cert e că suntem prea multe.

-Mult prea multe.

-Claustrofobic de multe.

-Cred că ar trebui să avem runde de eliminare ca-n reality show.

-Veriga slabă.

-Şi cine ar fi veriga slabă?

-Tu, că eşti urâtă cu spume.

-Oi fi io urâtă cu spume, dar măcar mă poartă.

-Urâţenia e în ochiul privitorului.

-Mda. Morţii lui de privitor.

-Suntem multe, ar trebui să mai arunce dintre noi. Măcar pe voi astea care o faceţi să pară grasă.

-Nu, fată, noi doar suntem sincere.

Şi uşa se deschise. Rochiile tăcură înspăimântate. Mâna fatidică scoase un umeraş cu două colege de suferinţă.

-RIP.

-Şi ce fete bune erau.

-Cam boccii ele aşa, dar bune.

-Să le fie punga de plastic uşoară.

Mâna fatidică reveni. Pe umeraş atârnau cele două boccii şi o nouă surată.

În dulap se lăsă o linişte grea. Noua venită, emoţionată şi pusă în dificultate, se codi puţin, apoi dădu din mânecă.

-Black Friday.

Foto: pixabay.com

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading