#
MENU

O vizită la Cernobîl

Avocaţii prostului

July 4, 2017 Comments (6) Views: 4689 SPICY

Te înţeleg, Roxana!

Ieri, o postare s-a viralizat în social media. Editorul – şef al revistei Elle, Roxana Voloşeniuc, mergea cu trenul, cu copilul în braţe, când a fost brusc interpelată de un idiot cu impresii despre sine, care a început să ţipe la ea despre diverse subiecte din secolul al XVII-lea, cum ar fi faptul că “toarnă un copil unui bărbat şi se cară” (boul, necunoscând-o, citea în stele chestia asta), că “umblă neînsoţită”, şi multe, multe, multe alte jigniri pe aceeaşi linie.

Pe lângă compasiunea firească, pe lângă scârba firească faţă de individ (cu care am avut şi eu neplăcerea de a interacţiona şi pot să confirm acelaşi ton de câştigător la belciuge, aceeaşi agresivitate ieşită din comun, aceeaşi lipsă elementară de bune maniere), au existat şi contestatarii.

O parte se întrebau dacă s-a întâmplat exact aşa.

Pe baza interacţiunii mele cu individul, sunt 100% sigură că s-a întâmplat poate chiar mai rău, pentru că vorbim de un specimen de un tupeu şi o înfumurare ieşite din comun.

Restul lumii se întreba de ce n-a reacţionat Roxana. De ce n-a ripostat verbal, de ce n-a chemat conductorul, de ce n-a chemat 112, de ce…

Şi răspunsul e următorul: pentru că s-a blocat.

Când trăieşti într-un cerc elevat şi eşti ferit de agresivitate, faptul că eşti abordat atât de brutal te dă complet peste cap. Vrei să răspunzi şi nu poţi. Eşti complet fără aer, simţi că nimic din tine nu merită această avalanşă de cuvinte insultătoare, acest tratament oribil, şi nedumerirea, şocul, nedreptatea, se împletesc şi formează un lanţ care te ţine locului.

Îmi amintesc de când eram mică.

Dacă acum reacţionez la mizeriile astea, şi adeseori o fac cu dobândă de 50%, o fac şi în contul Lorenei mici şi naive care era luată complet pe nepregătite de genul ăsta de brutalitate din senin.

Hai să nu ne mai facem că e ceva natural şi firesc, hai să nu ne mai facem că poţi, fără antrenament psihic, să asişti la urletele cuiva şi să reacţionezi 100% degajat, hai să nu mai ignorăm lovitura bruscă în plex pe care o simţi când un bou se ia de tine fără ca tu să-i fi făcut în prealabil nimic.

“De ce nu avem femei feminine?” bocesc toţi nostalgicii. Nu avem femei feminine pentru că boii ca ăsta au un mare talent să-ţi inhibe feminitatea şi să-ţi dezvolte un mod masculin de a reacţiona.

Când voi beneficia de un tratament normal, de maniere calme şi decente, de politeţe elementară şi de bun simţ, o să mă intereseze să-mi “recuperez feminitatea”. Până atunci, o să ţin traista cu morţi de mamă la picior, că nu ştii niciodată când îţi răsare în cale următorul ţopârlan cu pretenţii că e şeful tău neremunerat şi ai nevoie de recuzită să-i dai o lecţioară eficientă de lungul nasului.

Sursă foto: elle.ro

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

6 Responses to Te înţeleg, Roxana!

  1. jademan says:

    Vezi că dobânda aia e cam mică! Mai pune!! 😁

  2. Alexia says:

    Oarecum offtopic, dar mi-am amintit de asta citind articolul și comentariile de pe fb.
    Există ceva mai revoltător decât să agresezi o mamă cu un copil? Da, există – să agresezi o mamă cu un copil BOLNAV. Mă sufoc de furie numai când îmi amintesc. Mai ales că pitecantropul a scăpat nepedepsit.
    Cu niște ani în urmă, făceam parte dintr-un grup de voluntari care mergeau prin secțiile de oncologie pediatrică, încercând să ofere sprjin copiilor bolnavi de cancer și familiilor lor. Așa am cunoscut-o pe A. – femeie simplă, de la țară, cu mult bun simț. Cu soțul plecat la muncă în străinătate, fără rude sau prieteni în București, fără acces la internet. Copilul – o minune de băiețel de 3-4 ani, mereu vesel și energic. Operat de cancer la ambii rinichi. Boala intrase în remisie, copilul se simțea bine, dar îi căzuse tot părul, din cauza chimioterapiei. Veneau periodic în București, la tratament, găsind cu greu bani de tren. “Motive” suficiente pentru ca unul dintre bodyguarzii de la poarta spitalului să se lanseze în șicane și grosolănii – “Hăhă, iar ai venit cu cheliosu’ ăsta?” – și să-i ceară lui A. bani (!!) pentru a o lăsa să intre cu copilul în spital (lucru confimat și de mama unui alt pacient). Evident, A. nu i-a dat niciun ban, ar fi însemnat să ia din banii de întoarcere și de mâncare ai copilului.
    Astea s-au petrecut înainte să aflăm noi de cazul lor. Toate eforturile noastre de a-l identifica pe individ au rămas fără rezultat. Ori lui A. i-a fost teamă să ni-l arate, ori, într-adevăr, javra n-a mai venit la spital o perioadă, din cine știe ce motiv.

  3. Evdite says:

    Ca fetita frumoasa, am amintiri cu penisuri scoase din pantaloni, (deh, era comunista si “vagabonzii” ei) ademeniri la diverse activitati sexuale si ineptii vis-a-vis de a a mancat mama. Ca femeie singura, am amintiri de trimiteri la diverse activitati sexuale pur si simplu mergand pe strada, atat, mergand pe strada. Ca sotie, m-am ingradit de a iesi prea des, in prea multe locuri, dar tot am nimerit taximetristi. Accent pe “tristi”. Ca mama singura, cu doi iepurasi….cred ca mai bine scriu o carte si o intitulez “cum sa strepezesti dintii femeilor in orice moment”. Avantajul meu maxim, pe care cred ca il voi transmite fetei mele, a fost ca am stiut cateva tehnici(foarte bune) de aparare. Plus faptul ca sunt absolut isterica atunci cand ma calci pe coada nemeritat si daca sunt si cei mici cu mine, s-a terminat de tot, si cu tine, si cu parerea ta, mai ales daca ii sperii pe ei.
    Ceea ce ma…intristeaza, cred, este faptul ca parintii mei, dragii de ei, m-au invatat sa fiu corecta, sa muncesc cat ma duce capul, fara rusine de munca prea simpla si sa fiu Om. Asta nu se prea pupa cu ceea ce trebuie sa contracaram(nu am sa scriu “induram”, e prea…”feminin”😂) absolut zilnic. Pentru ca da, mie mi se intampla aproape zilnic. E trist, dar e si un mod bun de a-ti ascuti sarcasmul, ironia, doza aia de “fac putin pipi pe ce spui daca ce spui ma minimizeaza”, si mai ales iti atrage atentia ca trebuie sa stii sa te aperi. Fie verbal, fizic, emotional, psihic, social. In rest, da, trist. Am ajuns sa fim barbati, de fapt.

  4. Lorena Lupu says:

    🙁

  5. X-uleasca says:

    Poate mai fac și alții așa: eu exersez în sinea mea replici tăioase ca răspuns la potențiale agresiuni verbale, pentru că aproape toată viața am suferit de ”l’esprit de l’escalier” și-mi venea inspirația prea târziu.
    Până într-o zi de vară, anul trecut. Parcare. Bancă. Ora 8 jumătate dimineața. Un domn de vârsta a treia întreabă când deschide banca. La 9. Dar nu știu o pensiune pe acolo? Îi spun. Face o remarcă libidinoasă. ”Hai, dom’ne, lasă-mă-n pace!”, mă prind eu tardiv. [Sunt grasă, am fundul mare, e important în povestire.]
    Urlă după mine ”Securisto!” Parcarea plină de lume. Mă-ntorc. ”Ce-ai zis, mă?” ”Securisto, că ai curu’ mare, da’ ești bună!”
    Fabuloasă satisfacție să-i strig înapoi, peste umăr: Sigur că am curu’ mare, spre deosebire de p*la ta!”
    A plătit toate instanțele când o atare agresiune verbală mă lăsa incapabilă să vorbesc, pironită locului, plină de scârbă. Mai ales aia din clasa a VII-a, când mă plimbam cu o amică ziua în amiaza mare, acum mai mult de 20 de ani, și-a venit un rahat de ăsta din spate să mă pipăie pe piept.
    Mi-a trebuit ceva timp. Mizerabililor ăstora le-ar sta foarte bine edentați total.

  6. Nana says:

    Imi pare rau sa spun dar pt mitocanii si golanii din astea am plecat din România acum 18 ani ..si nu regret.. imi pare rau ca ati trecut prin asa experiențe.. am avut si eu parte de imbecilitati fără masura.. pipairi în autobuz.. cate porcarii..nu se va schimba degrabă nimic..

Leave a Reply

%d bloggers like this: