#
MENU

Mioriţa 2: Judgment Day

Worth It

April 30, 2017 Comments (0) Views: 2987 SPICY

Top 10 oameni iritanţi pe Facebook

Prietenii noştri de pe Facebook sunt pâinea noastră cea de toate zilele, când scriem pe un website unde lumea sare cu reclama atunci când este trafic. Dar ocazional, drumul spre iad e pavat cu bune intenţii, după cum frumos o ilustra scena Companiei de Pavat cu Bune Intenţii din filmul Highway To Hell (1992). Pe care, apropo, vi-l recomand. Să examinăm, în cele ce urmează, cine conduce trenul care duce spre iadul bunelor intenţii şi cine verifică biletele.

10. Aprobacul
Intenţia bună: „Săraca de tine, atâţia nesimţiţi te înjură, eu sunt sufletul bun care îţi va da iubirea pe care n-ai primit-o în copilărie”.

Drumul spre iad: Numai oamenii cu o încredere în sine tinzând spre zero şi Adolf Hitler au nevoie de roboţei care să-i aprobe mereu. Un om viu, cu idei şi sentimente, are nevoie de oameni vii, cu idei şi sentimente. Prin asta nu încerc să spun că ar fi cazul să vă transformaţi subit în duşmani. Pur şi simplu, să comunicaţi normal. Textul ăsta zice a şi b, eu cred că a e aşa şi b e altfel. Respectul nu exclude libertatea de opinie.

9. Egocentricul

Intenţia bună: O fi, dar sunt mioapă şi n-o văd.

Drumul spre iad: Scrii un text despre epilarea braziliană? „Da, dar eu m-am epilat definitiv.” Unul despre binefacerile apei de trandafiri? „Da, dar eu mă spăl cu apă de trandafiri roz, care se ştie că-s cu 30% mai trandafirii decât ăia normali”. Unul despre violuri de babe trecute de 70 de ani în judeţul Vaslui? „Da, dar eu violez babe trecute de 80 de ani! Şi le fac pe toate să aibă orgasm multiplu.”

Pe scurt, toate comentariile egocentricului sunt despre el şi despre cum face şi el ce scrii tu acolo, dar la master level. Sau despre cum faptul că postarea ta de azi nu-l vizează şi pe el. Dragă egocentricule, uită-te puţin în jur. Există oameni. Şi case. Şi străzi. Viaţa e complexă şi prezintă multe aspecte. Nu te bloca în tine.

8. Căpitanul Evident

Intenţia bună: Probabil că C. E. te crede surd şi orb, de aceea simte nevoia să-ţi aducă la cunoştinţă lucruri pe care toată lumea le ştie.

Drumul spre iad: Tu postezi un banc: „Cine e?” „Poşta.” „Câţi sunteţi?” Căpitanul Evident simte instant nevoia să-ţi explice că sexul cu parteneri multipli dăunează grav sănătăţii şi e criticat şi de Biblie. IGNORÂND FAPTUL CĂ ERA UN SIMPLU BANC! Căpitanul Evident e posedat de un spirit malefic cu ochi roşii şi colţi de vampir: Antihazul. De câte ori vede o glumă bună sau un text plin de umor, Antihazul începe să fie torturat de o durere de nedescris. Drept care se înfoaie şi-şi stropşeşte veninul spre textul ăla, până ucide tot umorul din el.

OK, sunt în imposibilitatea de a stabili o ierarhie, drept care, următorii idioţi sunt toţi pe locul 1.

1. Pisălogul privat

Intenţia bună: „Hai să avem o relaţie autentică, bazată pe discuţii lungi, interminabile, despre lucruri pe care nu dai doi căcaţi înnădiţi, în timp ce te ţin cu nesimţire de la treburi pe care eşti plătită să le livrezi sau de la interacţiuni pe care chiar le vrei.”

Drumul spre iad
: De obicei, pisălogul privat e fie pensionar, fie corporatist din acela care stă opt ore la muncă s-o frece glorios, fie şomer. Şi nu are conştiinţa faptului că tu chiar ai treabă. Cel mai grav e când postezi un articol, iar pisălogul privat simte să-ţi comunice opinia lui valoroasă prin discuţii particulare. Omule, când o să vreau o discuţie particulară cu tine, o să-ţi dedic texte particulare. Deocamdată, acela era un articol public şi are până acum 325 de cititori. Ce bine că n-au simţit toţi nevoia să-mi împărtăşească privat valoroasa lor opinie.

1. Postacul dezlânat

Intenţia bună: Să-şi facă publicitate pe spinarea ta.

Drumul spre iad: Dacă pisălogul privat are impresia că timpul tău personal e curva lui, postacul dezlânat îşi adjudecă altceva ce-ţi aparţine: wallul. Şi postează la liber, de parcă era la mă-sa pe tarla, fără să se deranjeze cu un “Îmi permiţi, te rog?”
Şi nici măcar nu pune chestii care să te privească pe tine, ca să aibă sens sharuirea pe peretele tău. Are de distribuit linkuri care nu interesează pe nimeni, reclame care nu interesează pe nimeni sau poezia lui de mâna a paişpea, care, de asemenea, nu interesează pe nimeni. Că dacă interesa pe cineva, distribuiau oamenii din proprie iniţiativă.
Postacul nu o crede niciodată, dar îndeobşte, oamenii ştiu foarte bine ce vor. Au capacitate de decizie. Şi dacă nu vor ceva, nu are sens să-i obligi.

1.Gigi Tărăboi

Intenţia bună (la nivel de declaraţie): „Eu te ţin cu picioarele pe pământ. Fără mine, îţi iei nasul la purtare!”

Drumul spre iad: Niciodată un ins isteric, etern-găsitor-de-nod-în-papură, n-a ţinut vreun arogant cu picioarele pe pământ. Infatuaţii autentici mănâncă cinci isterici la micul dejun, raşi peste omletă. În schimb, istericii cu pricina au un dar de la mama-natură să strice tot cheful omului, să-i inoculeze din energia lor negativă şi… pe scurt, unfriend şi block. Intoxică pe altcineva.

1. Master Challenger

Intenţia bună: „Vreau să te provoc, să dai mai mult şi mai bine. Hai, că poţi! Ştiu că poţi!”

Drumul spre iad: Când un om care nu-ţi oferă nimic şi căruia nu-i datorezi nimic vine să te „provoace”, reacţia e de futu-ţi-gâţii-mă-tii-block-fă-cancer-şi-mori. Apoi vin spăsiţi la mine, când mă văd în oraş, să-mi explice că i-am înţeles greşit. Mnu, coişor, recunosc tentativa de forţare a notei când o văd şi o înţeleg foarte corect. Marş la ce făceai înainte.
Interesant e că foarte puţini te provoacă la modul „Uite, îţi dau o mie de euro, să dai mai mult şi mai bine.” Pe bune, aş deveni cel mai provocabil om din univers.

1. Expertul în femei

Intenţia bună: Ce-i aia?

Drumul spre iad: Expertul în femei a fost educat de bunică-sa de la ţară că o femeie trebuie să fie cuminte şi cu frică de Dumnezeu. De aceea, toate comentariile lui îţi amintesc în permanenţă de condiţia ta de femeie şi de lucrurile pe care condiţia de femeie impune să nu le faci. Eu ştiu unul singur: urinatul din picioare. Deşi, dacă eşti adepta lui Bivolaru.
Şi după ce te freacă la icre despre condiţia ta de femeie, şi tu-l trimiţi la coteţ, de FIECARE DATĂ trece la libidinoşenie. De fiecare dată.

1. Instigatorul

Intenţia bună: Incertă.

Drumul spre iad: Instigatorul îţi dă mereu linkuri la alte scriitoare, alte actriţe, alte jurnaliste, alte criminale în serie etc. şi-ţi explică de ce ele sunt mult mai bune decât tine. Şi că trebuie să faci eforturi, nu glumă, să ajungi acolo.

Evident, pe tine nu te interesează să ajungi chiar acolo, pentru că 1) ştii mult mai multe despre fiecare exemplu în parte decât ştie instigatorul şi 2) ţii neapărat să fii tu însăţi, oricât de greu le-ar veni unora să creadă una ca asta. Pur şi simplu, nu toţi ţinem să fim maimuţe.

De aceea, unica variantă corectă e tentativa de explicare a ideilor tale despre valoarea personalităţii proprii sau – în caz că instigatorul nu te crede, pentru că scopul lui nu e să comunice cu tine, ci să te irite şi să încerce să te umilească – unfriend şi ban. Să nu uităm că avem o singură viaţă, că ea e scurtă, şi că vrem s-o trăim frumos, nu dând socoteală nedatorată unor oameni care nu ne interesează.

1. Şeful tău din comentarii

Intenţia bună: „Lorena, scrie despre cutare, cutare şi cutare! Zâmbeşte mai mult în fotografii!”

Drumul spre iad: Dacă s-ar rezuma să dea directive pe propriul lui perete de Facebook, ar fi minunat. I-ai da „unsubscribe” şi v-aţi vedea de vieţile voastre. Dar şeful tău din comentarii te-a achiziţionat la loz în plic şi la MaxiBet şi are ordine pentru tine. Le ştie pe toate mai bine decât tine. Mereu. Dacă, mâine, printr-un miraj, Wikipedia ar prinde trup uman, s-ar contura în şeful tău din comentarii.
Asta pentru că mă-sa i-a luat internet cu tine inclus, tot ce ai tu de oferit online i se cuvine şi are nas de strâmbat că nu-i justifici 100% investiţia de… nimic.

Drumul accelerat spre iad: Cazul paranoic de şefie în comentarii e acela când tema pe care ai ales-o constituie ofensă la adresa altei teme.
Cum? o să vă miraţi voi, cei normali.
Păi uite cum. „Scrii despre victimele primului război mondial când în al doilea au murit milioane de evrei? Superficialo!”. „Scrii despre Nine Inch Nails, când The Doors au fost chintesenţa muzicii adevărate? Zi că ţi-a dat Jim Morrison o bere!” Nu-l convingi nici cu un par în cap că e dreptul tău să-ţi alegi subiectele şi că tratarea primului război mondial într-un text nu e o ofensă adusă Holocaustului şi nici un text despre Justin Timberlake nu constituie jignire la adresa lui Michael Jackson.
Şi când îi răspunzi, firesc, ceva de genul: ok, aşa cum îi lipeşti suta de frunte lăutarului să cânte Zaraza, aşa ai putea să-mi lipeşti şi mie suta de frunte să scriu despre ce zici tu acolo, pentru că nu m-a făcut Dumnezeu scribul tău privat, respectiv îţi trimitem fee-urile mele pe photo shooting şi pe banii tăi dai ce indicaţii vrei tu, asistăm la declanşarea crizei de calicită acută cu strigături. Ceee? Vrei bani pe timpul şi munca ta? Ruşââânee! Cum adică să te plătească şeful tău din comentarii?

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

Leave a Reply

%d bloggers like this: