Top 10 piese de ziua fericirii

Le ştii. Sunt piesele alea pe care le cânţi în duş, alea pe care ţi le pui când n-ai energie şi vrei să-ţi erectezi moralul, dar nu ai recunoaşte nici chinuit cu torturi medievale că ştii de ele. Pentru că sunt jenante. Agreabile, vesele şi jenante. Ca un acces de bulimie la cofetăria din colţ. Noroc că o ai pe prietena ta Lorena să fie sinceră în locul tău.

10. LMFAO – Sexy and I know it.

Nuuu, doamne fereşte, nimănui nu-i place piesa asta din 2011. Cele aproape 520.000.000 de views de pe Youtube (şi ăsta e doar canalul oficial al trupei) le-au făcut extratereştrii.
Duetul electronic LMFAO, cu succes moderat în State şi absolut necunoscut la noi în sat până atunci a venit, a cucerit planeta şi a plecat. Dar piesa asta e echivalentul lui Cotton Eye Joe din anii 90. Un prototip de retardare atât de retardată şi de originală în retardarea ei, încât frizează geniul.
Ceea ce ne duce la

9. Rednex – Cotton Eye Joe

Au trecut 22 de ani de când o gaşcă de suedezi – da, suedezi. Nimeni nu parodiază stereotipurile unei naţiuni aşa cum o fac membrii alteia – deci, cum ziceam, nişte suedezi duşi cu pluta au azvârlit pe piaţă această obscenitate ilară din toate punctele de vedere şi vecinii mei încă o savurează periodic fără voia lor. Mai ales când am colaborări care presupun trezire de dimineaţă şi încercarea să-ţi inserezi cu forţa o stare de bine.

Păcat că dacă piesa asta ar fi lansată azi, trupa ar fi masacrată de poliţia corectitudinii politice.

8. Eruption – One Way Ticket (To The Blues)

Piesa a fost lansată în original în 1959, într-o variantă rock’n’roll (ish) de Neil Sedaka, şi e de fapt povestea tristă a unei despărţiri cu lacrimi şi muci. Au trebuit să vină glorioşii ani 70 şi un grup pe nume Eruption şi să transforme ca prin minune hitul într-o glorie disco lipicioasă şi irezistibilă, pentru ca divorţul să devină principalul motiv de fericire din univers.
Serios. Încercaţi să nu săriţi în sus ţopăind pe minunea asta de piesă. Vă provoc.

7. DJ Jazzy Jeff and the Fresh Prince – Boom! Shake The Room

Înainte să ajungă marele actor de A-list şi tată de copii idioţi, Will Smith era vedetă de sitcom şi rapper. Dar nu orice rapper. Farmecul acestui cântecel vesel, capacitatea lui de a te proiecta spre zări ca o trambulină sunt nealterate, deşi piesa are – gasp! – 24 de ani. O viaţă de om.

6. Gogol Bordello – “Wonderlust King”

Nu ai cum să excluzi Europa de Est şi pofta ei interminabilă de petrecere din acest top, nici să vrei cu tot dinadinsul. Gogol Bordello au exportat turbo folkul ţigănesc în State, i-au adăugat hardcoreală de punk şi reţeta succesului a fost incontestabilă. Au zeci de melodii care s-ar fi calificat să intre în acest top, dar Wonderlust King (2007) e regele lor absolut.

5. David Hasselhoff – Do the Limbo Dance

Poţi să fii mort pe targă. Poţi să fii ucis în chinuri de mafioţi. Dacă răsună prin apropiere piesa asta, învii, le dai poliţiştilor numele criminalilor şi mori la loc. Nu ai cum altfel.
Dar nimeni nu spune nimic, pentru că, pe cât e de veselă piesa asta, pe atât e de sinistru de jenantă şi degradantă pentru tine ca om să recunoşti că o ştii.

4. Christina Aguilera – Candyman

Mie Christina Ugliera mi se pare genul ăla de artistă extrem de plictisitoare, care se chinuie să sublinieze în toate interviurile şi colaborările că ea e miezul din dodoaşca talentului – presupunând că talentul are o dodoaşcă – şi tot din acest motiv, umple orice cânticel pop de 4 acorduri cu 68654 de triluri şi înflorituri din cu totul alt film.
E o idee neproductivă să ţi-o felezi de unul singur atât de fioros. O ţii ocupată şi nu apucă să ţi-o feleze alţii.
Apoi, rar, cam o dată la deceniu, Ugliera lasă garda jos şi scoate câte o piesă veselă şi plină de umor ca asta.
Dacă ar proceda invers – să producă numai veselie şi să se feleze o dată pe deceniu – ar fi luat locul I. Din zei de-am fi coborâtori, cu o autofelaţie tot suntem datori, zicea marele poet George Coşbuc.

3. REM – “Shiny Happy People”

Trupa REM sunt cunoscuţi ca oameni serioşi, cu hituri nobile şi bogate în idei profunde, ca Everybody Hurts şi Losing My Religion. Nişte Emili Ciorani ai soft rockului anilor 90. Dar colaborarea asta cu Kate Pierson de la the B-52s a răvăşit topurile şi a rămas – ironic – piesa pe care ţi-o aminteşti prima, atunci când cineva menţionează din întâmplare REM. Deşi Michael Stipe s-a dezis în repetate rânduri de ea cu vestitele: “Eram prea beat, nu-mi amintesc ce s-a întâmplat”, respectiv “Nu este ceea ce pare”.

2. The Weather Girls – It’s Raining Men

Anii 80 au fost cea mai frumoasă, veselă şi inofensivă perioadă din cultura pop. E drept, piesa asta scrisă de doi gay (Paul Jabara şi Paul Shaffer) a fost propusă întâi divelor serioase: Barbra Streisand, Donna Summer, Diana Ross şi Cher. Ele au refuzat, oripilate. Că doar nu o să cânte o asemenea abominaţie.
Apoi au venit grasele de la The Weather Girls şi au lansat imnul unui deceniu. Nu al unui deceniu. Imnul funny şi funky al femeilor dezavantajate fizic din toate timpurile.

1. Beastie Boys – Fight For Your Right to Party

Self – explanatory. Etern. Imuabil. Incontestabil.
Your mom busted in and said, what’s that noise?
Aw, mom you’re just jealous it’s the Beastie Boys!
Ăsta e materialul cu care se scriu legendele.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. ciprianbaciu says:

    La honorable mentions poate s-ar califica și Bloodhound Gang – Fire Water Burn și aceiași Beastie Boys cu Sabotage

  2. Syl says:

    Te iubesc dar ai uitat de Girls want to have fun si Gasca mea

  3. Alina Manu says:

    Tarzan boy…Baltimora…energie, monkey business😉

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading