Pentru că zeiţa hazardului a decis să petrecem două zile şi să avem două lansări la Sibiu, azi nu călătoresc. Îmi oblojesc blând cu cafea mahmureala difuză şi povestesc pe Messenger cu cel mai matinal cititor al meu, domnul Doru Dobrinescu. Domnia-sa vizitează Italia şi îmi povesteşte cât de ipocrită i se pare apucătura asta a oamenilor care n-au fost la un muzeu de la ei de acasă poate niciodată, poate doar de Noaptea Albă a Muzeelor, şi care nu-şi vizitează propriile catedrale niciodată, în schimb, cum ajung într-un oraş european de tradiţie, iau muzeele şi catedralele la rând de zici că s-a pogorât subit sfântul duh peste ei.
La care eu îi confesez că dacă eu aş fi ghid într-un oraş, aş practica ghidajul sincer: aici avem o cramă de vinuri, apropo, încercaţi vinul casei, bio şi fără sulfiţi, aici avem o cârciumă cu tradiţie de rockăreală, unde după ora zece se rup capete şi se rostogolesc random pe podea, aici avem un restaurant de fiţă, unde chelnerii îţi fac o felaţie înainte ca semn de înaltă consideraţie pentru client şi aşa mai departe. Pe scurt, ce are oraşul cu adevărat interesant pentru un turist care nu încearcă să mimeze avida sete de cunoaştere doar când joacă în deplasare.
Şi povestesc:
“Eu când caut o instituţie sau ceva, şi lumea îmi dă reper Tribunalul, Casa de Conturi, sau alte de-astea, mă uit la ei ca la maşini străine. Apoi îi rog politicos să-mi dea reper o cârciumă sau o bodegă. Bodegile sunt stâlpii societăţii mele. Centrele de energie care aliniază restul activităţilor într-o ordine şi o coerenţă. Iar prin bodegi înţeleg şi fine diningu’ cel mai al naibii. Orice loc care dă alcool şi opţional mâncare, şi la final aruncă cu o notă de plată în tine e bodegă, în dicţionarul meu.”
Şi Doru:
“Şi dacă-ţi mai trage şi-o ţeapă la notă = bodegă ordinară.”
Râd eu copios, apoi cobor la recepţia hotelului să cer a doua cafea, pentru că fata asta are nevoie de caffeine fix-ul ei matinal. Descopăr o masă mare de muncitori în haine de lucru, care s-au oprit şi ei tot în scopuri cofeinice. E Ardeal, deci nu se apucă să ţipe obscenităţi după mine, cum ar face confraţii lor bucureşteni. La recepţie, care e totodată cafenea în multe pensiuni, un domn respectabil de vârsta a doua, genul acela de ardelean mustăcios care inspiră respect fără ca măcar să încerce, îmi oferă ceaşca de cafea cu lapte.
Mă aşez la o masă mai ferită şi o beau. Îmi place nespus să scriu, să beau cafea şi să am tovărăşie omenească în fundal, neintruzivă şi neabrazivă.
Din frânturi de dialog, aud o familiaritate din care deduc că ritualul grupului de muncitori e să-şi bea cafeaua de dimineaţă aici, iar când pleacă, băieţii aranjează frumos scaunele, înapoi la mesele de la care le-au luat.
“Wow”, îi spun eu domnului cu pricina. “Încă nu am văzut clienţi care să pună cu atâta grijă scaunele înapoi de unde le-au luat”.
“Domnişoară”, indică bărbatul spre punctele în care stătuseră oamenii înainte. “Băiatul ăla n-a fost deloc la şcoală, ăla are trei clase, ăla are cinci, ăla are şase şi cred că ăla a terminat opt. Dar bunul simţ nu se învaţă la şcoală. Bunul simţ vine de la mama şi de la tata”.
În seara asta, doritorii de Trollywood ne pot întâlni în Essenza Cafe din Sibiu, la 20.30, tot cu Bogdan Sărătean şi cu Dada Love. Pentru că gaşcă.
Foto: pixabay.com.
Aoleu, iar ni se urca la cap, noua din Sibiu 🙂 doar suntem printre cei mai ocosi ardeleni, nu fără baza reala :))
Da, e distractie la Kaufland grill-ul la care mai ajung, când sunt la coada si muncitori tigani. Glume cu vanzatoarea, fără nici un pic de nesimtire sau răutate.
Cu turistii, ce sa zic, ipocrizie sau nu, e ok ca se culturalizeaza. Oricum sunt mai multe de vazut si de invatat acolo decât la noi. Poate functioneaza invers: Vad ce e acolo si dupa aia se intreaba oare ce avem si la noi?