Tu ce rating ai?

Ca de obicei, la cafeaua de dimineaţă, am deschis Facebook şi m-am uitat pe Newsfeed. Da, nu pe ziare, nu pe reviste, pe newsfeedul de pe reţeaua socială.
Unul dintre cele mai drăgălaşe lucruri pe care le-am văzut era următorul dialog.
A: Eu am 4.90, voi?
B: Eu am 4.40, o am mică. Ştiu, sunt un nemernic.
C: Eu aveam 4.20, dar am elongat-o la 4.80, şi-s mândru.

Nu, nu era Clubul Micropenisurilor Ambiţioase. Oamenii îşi discutau ratingurile de pe Uber.

Şi cum beam eu cafeaua aşa, am început să meditez. Da, fiecare dintre noi se plânge de şoferul de orice tip de transport de persoane cu care are ghinionul să se intersecteze în timp ce-şi întreprinde alergătura zilnică. Taximetristul ăla e ghiolban, ăla pute, ăla încearcă să te şi fută, ăla se uită obraznic şi insinuant la tine – chiar zilele trecute m-am dat jos din maşina unuia, după ce l-am rugat de vreo patru ori să înceteze cu holbatul ţopârlănesc, că oricum nu are vreun succes şi nici nu îl avantajează – ăla nu ştie să-ţi ajungă în Piaţa Unirii şi aşa mai departe.

Dar câţi ne întrebăm, sincer şi onest, cum suntem noi, în calitate de clienţi?
Câţi dintre noi ne întrebăm dacă timpul pe care îl petrecem, între joburi, în maşina altuia, îi oferă acestuia o bucurie sau nu?

“Dar de ce să-i ofere bucurie, Lorena, că eu plătesc!”

Sure. Dacă e aşa, toate raporturile interumane sunt definite de direcţia în care curg banii în relaţia respectivă. În schimb, pe lângă direcţia în care curg banii, cât de mult te preocupă să nu fii o vită cornută?

Înainte să fac aceste exerciţii de empatie, mă urcam în maşină şi mă zăvoram într-o tăcere glacială. “Coae, te plătesc, taci în plm şi du-mă la destinaţie în plm.”
Sigur, dacă mă ducea bine şi nu vizita tot Bucureştiul pe parcurs, şi zece ambuteiaje în mod deliberat alese, să taxeze aparatul aşteptarea, îi lăsam bacşiş aferent. Dacă mă lua pe mirişti, îl mârâiam că mă ocoleşte inutil şi-i lăsam strict suma de pe aparat, rotunjită la leu. Dacă aparatul arăta 12.65, îi lăsam 13 şi completam: Data viitoare, plimbi gagici pe benzina şi timpul tău.

Acum, caut să fac conversaţie uşoară, plăcută. Sigur, retez orice “Eşti singură / Locuieşti cu prietenul?” şi alte întrebări din brigada “nu-te-fute-grija”, să se înţeleagă clar că amabilitatea nu e disponibilitate. Exprim aprecierea pentru momentele în care remarc că omul alege o scurtătură ok, să evite ambuteiaj şi nu alege să-mi abuzeze buzunarul în aşteptare pe bulebard. Bag câteva glumiţe, să-l fac să râdă.

Şi nu neapărat pentru rating. Ci aşa, pur şi simplu, să nu mai trec prin viaţă ca raţa prin apă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. LadyRose says:

    Lorena, I like you more and more!
    In dimineata asta constat cu placere ca mai impartasim inca un principiu. Acesta era in mod special important pentru mine…dar m-am lasat pe tanjeala…
    In perioada asta sunt cam introvertita si antisociala, dar in perioadele mele bune sunt atenta sa “ating frumos” vietile celor cu care ma intersectez.
    Trebuie sa-mi revin…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading