#
MENU

Cum să nu fii o gazdă execrabilă

Adio, Internet

March 31, 2017 Comments (10) Views: 4782 SPICY

La “Uite cine dansează”, Mihaela e un spectacol trist

Am început să mă uit la “Uite cine dansează” pentru că ştiam că Marius Manole e în distribuţie, şi dacă Marius Manole apare undeva, e limpede de la o poştă că o să mă uit.
Emisiunea nu e rea. Sunt câţiva dansatori incredibili, sunt şi unii care depun efort onest şi din toată inima, ai şi umor, pentru că tonul experto-didactic al lui Mihai Petre, uşor obositor în defunctul “Dansez pentru tine” are contrapunct perfect în mârlănia ca din topor a lui Florin Călinescu, în timp ce Gigi Căciuleanu e “poliţistul cel bun” şi Andreea Marin dă şi ea cu impresia pe tonul preţios care a consacrat-o.
În schimb, în momentele în care microfonul e la Mihaela, simt că-mi sângerează retinele, timpanele şi tot ce se află între ele.
Nu e vorba că Mihaela ar fi îmbătrânit. Dimpotrivă. Arată foarte bine (şi da, adaug fatidicul “pentru vârsta ei”, care, spun femeile, anulează orice compliment). Mihaela e o femeie frumoasă, bine îmbrăcată, care ştie să poarte haine cu eleganţă şi distincţie şi care, dacă am pune emisiunea pe mute, ar fi absolut savurabilă.
Problema începe în momentul când Mihaela deschide gura.
Are de co-prezentat cu Cabral?
“Oh, ciocolata mea neagrăă!”
Poate acum cinci ani, când Cabral arăta bine, era credibil. Acum însă Cabral a pus vizibil zece kilograme în jurul taliei, şi-a pierdut instinctele de vânător – culegător şi pare mai căsătorit decât registrul de la starea civilă. Nu-ţi inspiră libidinoşenii nici dacă scoate un milion de euro şi zice: Ăştia sunt ai tăi dacă mimezi credibil că sunt un flagel sexual.
Are de întâmpinat o pereche care tocmai a terminat de dansat?
“Vaaai, Antoniaaa, frumoasa meaaa”.
E atât de vizibil că Antonia are exact zero disponibilitate să intre în joculeţ. O priveşte pe Mihaela cu ochi mari, frumoşi şi reci şi-i spune: “Mi-ai zis asta şi data trecută”. În traducere din română politicoasă în română sinceră: “Marş, fă, în pula mea!”
Se freacă de femei de zici că mai are puţin şi rupe fusta de pe ele. Se freacă de muşchii bărbaţilor de zici că dă casting pentru rolul babei din “Nymph(o)maniac” de Lars von Trier.

Subliniez: n-am nimic cu sexualitatea şi femeile mature. Samantha era singurul personaj care-mi plăcea în “Sex and the City”. Mor după Sofia Vergara. Joan Rivers era absolut adorabilă cu “fuck you”-urile ei răguşite, deşi trecuse cu mult de 60 de ani.

Dar ştiţi care e diferenţa?

Că acestor doamne, sexualitatea şi senzualitatea le vine onest, asumat. Le crezi. Sunt natural pasionale.
Pe când în cazul Mihaelei se vede falsul de la o poştă.

Undeva în ochii ei, exact când dă să-l apuce de ţâţe pe Alex Velea, citeşti că în realitate minte de îngheaţă apele, că n-ar pune mâna pe el nici cu mănuşi de protecţie şi, când se pisiceşte pe lângă oricare dintre doamne, se transmite subliminal că în viaţa ei nu şi-a dorit să atingă o femeie, nici moartă, nici vie.
Se vede că totul e forţat, silit, chinuit, chircit.
Se vede că ea, în primul rând, e în disconfort, iar disconfortul ăsta te izbeşte în mufă.

Apogeul Mihaelei, momentul în care a putut fi ea însăşi şi să se poarte normal, a fost “Duminica în familie”. Mihaela din “Duminica în familie” avea un ton predominant cerebral, calm, elegant, agreabil dar niciodată hărţuitor. Şi cred că ăsta e felul ei de a fi.
Şi era chiar admirabil că femeia asta făcea un show bazat în primul rând pe comunicare şi informaţie în vremuri în care se căutau în castinguri numai siliconul şi botoxul.

Acum, când în castinguri au început să se caute naturaleţea şi simplitatea, Mihaela se strofoacă din răsputeri să exhibe aceste apucături de Jenna Jameson în mizerie, iar efectul e catarctic: milă şi groază.

Nu, Mihaela, nu te credem. Nu vrei să-l fuţi pe Cabral, nu vrei să-l fuţi pe Velea, şi, mai presus de toate, nu vrei s-o fuţi pe Rona Hartner.
Nu mai încerca să ne convingi de lucrurile astea.
Nu doar că nu slujesc cu nimic în economia showului, nu doar că nu te pun într-o lumină bună, ci dimpotrivă: transmit o disperare absolut înfricoşătoare.

Întoarce-te la felul tău de a fi elegant şi rezervat cu care “ai furat” camera zeci de ani, Mihaela. Nu-ţi batjocori moştenirea în showbiz cu o ipostază atât de umilitoare. Eşti prea deşteaptă să faci asta.

Iar legat de “concurenţa divelor” – mă ierţi, dar până în această rundă, Andreea Marin te-a luat. Ea se respectă suficient încât să nu se trădeze pe sine.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

10 Responses to La “Uite cine dansează”, Mihaela e un spectacol trist

  1. Lucian Iorga says:

    Sincer nu stiu cum de te uiti la asa ceva. Am renuntat de mult timp sa o mai fac, din cauza juriului si formatului impins la extreme. Singurul care a ramas pe metereze si caruia ii apreciez stilul este Calinescu. Trecut prin atatea incercari, omul a reusit sa iasa la suprafata din nou. Se afundase putin intr-o pseudo comedioara intinsa in mai multe acte, rolul de “Coana Mare” (nu mai tin minte numele, mea culpa), dar a reusit sa isi revina in Romanii au Talent.
    Andi Moisescu inca imi mai atrage atentia cu cea ce spune. In rest: “In vino veritas”, adica unde naiba am lasat sticla de vin?

  2. Lorena Lupu says:

    Din câte văd, te uiţi şi tu “la aşa ceva”.

  3. Lucian Iorga says:

    Lorena m-ai prins 🙂
    Am vazut 2 emisiuni, cat am fost in tara. Atat. In Germanica nu prea am timp sa urmaresc canalele romanesti. Noroc ca m-ai citesc pe FB vreo stire minunata despre Raduleasca, Marin, etc, etc, si asa aflu ce minunatii au mai scos printre buze. Ma gandesc, la emisiuni de genul acesta, nu ar trebui alesi oameni care stiu sa vorbeasca si mai ales sa transmita un feeling celor ce isi strica retina in TV?

  4. Mihai says:

    Singurul om normal, natural, cu atitudine perfect logica e Calinescu.
    Confunzi cu marlania niste reactii venite sa contracareze falsul si protocarul, gravitatea si seriozitatea absolut penibile ale celorlalti.
    Atitudini ca ale lor provoaca boala in societate.
    Calinescu e un antivirus.

  5. Joker says:

    De vreo patru ani nu mai am televizor. Imi aleg singur subiectele de interes de pe net si gandesc gandurile mele, de atunci. Am si momente de indoiala, ca ar trebui sa-mi iau totusi unul. Postari ca acesta reusesc insa sa-mi spulbere indoielile.
    Multumesc.

  6. Lorena Lupu says:

    noutate. poţi contracara falsul şi în mod elegant, nu doar cu bâta-n baltă. 😉

  7. Marius D says:

    @Joker, nu vad ce “vina” are televizorul. Poti sa te uiti la evenimente sportive, filme pe dvd, concerte etc. E adevarat ca acelasi lucru poti sa il faci si pe laptop sau tableta, dar nu se compara un ecran de 65″ cu o tableta cand te uiti la un meci de fotbal sau tenis.
    Daca postari ca articolul de mai sus reusesc sa-ti spulbere indoielile, inseamna ca esti usor influentabil.

  8. Joker says:

    @ Marius: televizorul meu de 83″ a fost vandut, saracul, impreuna cu un NAS superb de 2TB, intr-un moment critic al vietii mele, cand plateam un varf de datorii. Interesant mi se pare ca nici atunci, nici mai tarziu, dupa ce am inceput sa ies la lumina cu banii, nu am simtit nevoia sa il inlocuiesc cu altul. Alta scula de stocare mi-am luat, in schimb.
    Am realizat dupa acesta perioada de lipsuri materiale ca nu e important pentru mine sa cumpar lucruri ne-necesare. Si ca nu am nevoie de zgomotul din jur ca sa-mi umplu vreun gol din propria viata interioara.
    Concluzia ta suna ca o incercare de a ma provoca. Nu trebuie insa sa dovedesc – tie ori altora – nimic 🙂

  9. pisica says:

    nu-s prea sigura ca Mihaela e frumoasa cu vreo 17 operatii estetice! nu am nimic cu operatiile astea dar am cu beneficiarele ce se lauda in gura mare cat is ele de bele dupa. culmea e ca sunt luate in serios!!! s-avem pardon! daca nu se inventau operatiile astea radulesca nu exista, cruda nu exista, dragusanca tot asa samd. la capitolul inteligenta, raduleasca nu-i proasta dar se lauda prea mult si aici iar cand ajungem la caracterul raduleascai apai ala e curat-murdar.
    marin e o tipa ce nu ar trebui sa lucreze in showbizz, prea se sifoneaza la rautati si cred ca nu-i face bine. ea incearca sa ramana demna si la locul ei dar cu astia din showbizz e imposibil.. indiscutabil Marin e frumoasa si desteapta.

  10. pisica says:

    am vrut sa spun: indiscutabil Marin e frumoasa si desteapta cand isi tine gura si dispare. de cand am auzit ca face propaganda pentru uciderea cainilor fara stapan imi provoaca sila..

Leave a Reply

%d bloggers like this: