#
MENU

De ce să NU fii diplomată cu ţărănoii

Ciornele mele

December 28, 2016 Comments (1) Views: 1470 SPICY

Un Crăciun exploziv cu Monica Ramirez

Eu când mă fac mare, vreau să mă fac Monica Ramirez. Frumoasă, deşteaptă, cu un corp de balerină, forţă de ostaş de elită şi scriitor talentat. De ce mai ai nevoie în plus?
De mai mulţi ani, Monica Ramirez se bucură de succes printre amatorii romanelor de spionaj cu seria ei, Alina Marinescu, şi evident că nu răspunde la întrebări stupide şi infantile de tip “cât din viaţa ta personală se reflectă în cărţile tale?”, drept care, am provocat-o să creeze un Crăciun obişnuit al personajului ei, Alina Marinescu.

“Dar am un Crăciun obişnuit al Alinei Marinescu, în ‘Abis’, volumul 5 al seriei”, mi-a răspuns Monica.
Şi mi-a trimis fragmentul de mai jos.

***

Dubai, Emiratele Arabe Unite

Călătoria cu elicopterul se desfășură în liniște. Marius îi aruncă din când în când câte o privire îngrijorată Alinei, care părea pierdută în gândurile ei. Când ajunseră, o dubă îi aștepta deja, cu un bilet lipit pe parbriz. Alina îl luă și-l citi.
Bine ai revenit printre noi! Dacă ai nevoie de ceva, nu trebuie decât să ceri.

Heena.

Alina zâmbi ușor, amintindu-și întâlnirea cu bruneta simpatică. Zâmbetul îi pieri. Parcă trecuse o eternitate de atunci.
O jumătate de oră mai târziu, Roman parcă duba la câteva zeci de metri de depozit. Alina coborî prima, înaintând rapid de-a lungul pereților scorojiți, cu arma pe lângă corp. Se simțea groaznic de expusă în timp ce se apropia de depozit. Se opri în fața ușii de la intrare, încercând să-și amintească codul. Inspiră adânc și tastă o serie de numere. Un clic metalic o informă că drumul era liber. Deschise ușa și păși înăuntru cu arma pregătită, scanând sala principală cu privirea. Nimeni. Smulse cablurile camerei de supraveghere.
-Liber, șopti.
Auzi zgomote din direcția biroului lui Qasim și înaintă în liniște pe coridor. Ușa era întredeschisă. O împinse ușor, intrând cu brațul extins și arma pregătită. Doi bărbați care i se păreau vag cunoscuți lucrau în grabă, unul trecând hârtie după hârtie printr-un distrugător de documente, celălalt împachetând câteva laptop-uri într-o cutie. Cel care se ocupa de laptop-uri întoarse capul și-o văzu. Întinse mâna după pistolul de pe birou, dar Alina îl împușcă în brațul drept fără să se oprească din mers, apoi mută țeava pistolului o idee și puse două gloanțe în inima celuilalt.
Îi luă pulsul celui pe care-l împușcase în inimă, constatând că era mort. Scoase o pereche de cătușe din buzunar și-l imobiliză pe celălalt.
Se întoarse pe coridor, încercând să decidă dacă ar trebui să caute în restul birourilor ori să urce la etaj, unde se aflau apartamentele. Auzi strigăte pe coridorul din dreapta, ceea ce însemna că restul agenților operativi pătrunseseră deja în depozit. Îi lăsă să se ocupe de parter și se îndreptă spre scările din partea stângă, urcându-le două câte două, cu arma pe lângă corp. Când puse piciorul pe ultima treaptă, zări mișcare la etajul de deasupra. Plonjă într-o parte și se rostogoli lângă un perete cu câteva secunde înainte ca o jumătate de duzină de gloanțe să se înfigă în treapta pe care tocmai pășise. Se răsuci pe spate, țintind pistolul cu ambele mâini în sus prin casa scării, și apăsă succesiv pe trăgaci, golind încărcătorul Glock-ului. Îl ejectă și introduse altul nou, apoi se ridică în picioare și se îndreptă spre scara ce ducea la etajul trei.
Se scurse pe lângă perete, pășind cu grijă pe fiecare treaptă în parte și înaintă în liniște până la mijlocul palierului ce se bifurca, formând un coridor în formă de L. În stânga ei auzi o respirație greoaie și zări mișcare cu coada ochiului. Se lăsă imediat pe genunchi, aducând arma în poziție de tragere țintind cu ambele mâini și trase trei focuri. Un bărbat îmbrăcat într-o uniformă de camuflaj se clătină pe picioare și se prăbuși la pământ. Degetul i se încordă pe trăgaciul mitralierei, trăgând câteva runde în tavan.
Alina se apropie cu grijă și se lăsă pe genunchi lângă el pentru a-i căuta pulsul, fără să simtă nimic sub degete. Îi luă mitraliera din mâini, vârându-și pistolul la spate, în betelia blugilor. Căută peste tot, mișcându-se ca o umbră, dar nu mai găsi pe nimeni nici la etajul trei, nici la doi. Drace! La parter, restul agenților imobilizaseră doar cinci membri ai celulei. Unde erau ceilalți? Unde era Bashir?
Marius se apropie de ea.
-Nu e aici.
-Nu, clătină ea din cap.
-Ce vrei să faci mai departe?
-O să trecem și pe la vilă, cu toate că mă îndoiesc că mai e aici.
Marius îi puse o mână pe braț.
-O să-l găsim.
Privirea ei coborî la mâna lui.
-Probabil a fugit în Afganistan, la centrul de antrenament.
-Hai să vedem ce găsim la vilă. Elicopterul e pregătit, putem porni spre Afganistan imediat ce terminăm acolo.
-Ești sigur că vrei să faci asta? întrebă ea, schimbându-și încărcătorul pistolului.
-Tu ești sigură că vrei s-o faci?
Alina își întoarse privirea într-o parte.
-Trebuie s-o fac.
Marius aprobă din cap.
-Știu. Și eu la fel.

*

Sar gardul prin spatele vilei și mă strecor printre copaci, lipindu-mă de perete. La câțiva metri, Marius mă urmează precum o umbră.
-Ford, șoptesc.
-Liber, frânghiile sunt pregătite.
Alunec pe lângă perete și descopăr frânghia neagră ce atârnă în lateralul clădirii. O încerc, satisfăcută că ancora s-a înfipt adânc în perete.
-Oliver, așteptăm semnalul tău.
-O secundă, îmi răspunde vocea lui Oliver în ureche.
Fiecare moment în parte pare o eternitate.
-Alarmă anulată. Liber, ne anunță Oliver.
-Urcăm.
Mă cațăr rapid pe frânghie până la pervazul unei ferestre de la etajul trei. Rămân nemișcată, ascultând cu atenție. Nimic. Vila are ferestrele întunecate. Înfășor frânghia pe braț și sar în balconul din dreapta mea. Arunc o privire în stânga mea pentru a confirma că Marius îmi copiază întru totul mișcările. Mă apropii de ușile întredeschise ale balconului și ascult. Nu aud nimic, așa că le împing ușor și pășesc înăuntru. Camera e întunecată și aștept câteva secunde pentru ca ochii să mi se obișnuiască cu întunericul. Mă îndrept către ușă, dar îngheț în mijlocul camerei, realizând unde mă aflu. Dormitorul doctorului.
-Doctorul meu personal, obișnuia să-l numească Bashir.
Strâng din dinți. Doctorul din iad. De câte ori m-a injectat cu droguri, rânjind satisfăcut?
Patul se află în centrul peretelui din stânga mea și pot distinge silueta nemișcată de sub pătura albă. Pășesc mai aproape și studiez chipul relaxat al doctorului, îngăduind urii, întunericului și asasinului din mine să preia complet controlul. Nu vreau să-l ucid rapid, îmi doresc să pot privi în ochii lui atunci când pășește din lumea mea în cealaltă. Îl împung cu țeava pistolului între coaste și tresare.
-Cine-i acolo? întreabă cu voce somnoroasă.
Simt un impuls de furie la teama pe care i-o surprind în voce. Îmi scot cagula neagră, îngăduindu-i să vadă cine sunt.
-Mă mai ții minte? îl întreb cu voce joasă, ridicând mâna în care țin pistolul cu amortizor pentru a-i ținti capul.
Doctorul inhalează aerul cu putere și deschide gura pentru a țipa, dar e deja prea târziu. Apăs pe trăgaci, sunetul gloanțelor înfundate alinându-mi sufletul precum un balsam. Două găuri perfect rotunde îi apar pe frunte și doctorul își dă sufletul cu un suspin, pe fața lui întipărindu-se o expresie de uimire eternă. Părăsesc camera în timp ce pătura albă se îmbibă cu sângele proaspăt.

*

Alina făcu un raid rapid prin toate camerele aflate la etajul trei, pierzând câteva minute prețioase în dormitorul pe care-l împărțise cu Bashir. Marius făcu același lucru la etajul doi, în timp ce Ford se ocupă de etajul unu și Roman de parter.
-Alina, raportează, auzi vocea lui Marius în ureche.
-Nu e aici.
-Nici la doi nu e nimeni.
-Etajul unu e curat, raportă Ford o fracțiune de secundă mai târziu.
-Parterul la fel, auziră și vocea lui Roman.
-Inițiem evacuarea, dădu Alina ordinul cu ochii fixați pe tăblia din lemn a patului, evitând să privească salteaua unde dormise atât de multe nopți alături de Bashir.
Părăsi dormitorul și făcu cale întoarsă către camera doctorului, auzind un zgomot înfundat pe coridor chiar în momentul în care păși pe balcon. Aruncă frânghia peste balustrada balconului și-și trecu un picior peste, încălecând-o. Ușa se izbi de perete și doi bărbați dădură buzna în cameră.
-Am vizitatori, anunță cu voce joasă.
Apucă frânghia și coborî în rapel până la primul etaj, înfășurându-și un picior în frânghie pentru a ținti arma în sus cu mâna dreaptă. Un cap apăru peste balustradă, urmat de țeava unui pistol. Alina apăsă de două ori pe trăgaci. Pistolul căzu pe lângă ea și capul dispăru, urmat de un altul. Nu pentru mult timp. Își continuă coborârea în rapel. Marius o aștepta deja și împreună alergară către porțile duble din metal, unde se întâlniră cu Ford, Roman și echipa secundară. Se deplasară rapid către dubă. Oliver le deschise ușile, părând o idee cam palid.
-Brett pe canalul unu, îi anunță.
Alina se sui tăcută în dubă și-și puse căștile de comunicații.
-Brett, salută pe un ton calm.
-Unde dracului sunteți, Alina?! țipă el în urechea ei.
-Dubai.
-Și ce dracului căutați acolo?
-Bashir a fugit, îl informă, păstrând un ton impersonal. Am terminat cu depozitul și cu vila, acum plecăm spre Afganistan.
-Afgani… despre ce dracului vorbești acolo?! Nu v-a ordonat nimeni să faceți așa ceva! Renunță la misiunea asta prostească! E un ordin!
-Îmi pare rău, Brett, dar de data asta e o misiune personală și mi-e teamă că nu mă pot întoarce până n-o duc la bun sfârșit.
Liniște pentru un moment, apoi vocea lui Roger:
-Alina, nu înțelegi ce se întâmplă.
-Atunci fă-mă să înțeleg, Roger. Fă-mă să înțeleg ce-ar trebui să fac după ce-am tras o fugă până pe fundul iadului și înapoi, răspunse Alina, încercând să ignore zvâcnetul dureros din tâmple.
Roger nu răspunse imediat, pentru câteva momente auzindu-se doar zgomotul static.
-Ah, să-l ia naiba de protocol, cedă cu un oftat. Consiliul a decis că avem suficiente informații pentru a identifica baza de operațiuni a lui Bashir… e centrul de antrenament de la Balkh, Alina.
-Ce băieți deștepți, comentă ea pe un ton sarcastic. Dacă s-ar fi deranjat să mă extragă din mâinile lui Bashir, le-aș fi putut confirma chestia asta încă de acum un an.
-Alina, ascultă-mă, cotinuă Roger pe un ton îngrijorat. Consiliul și Pentagonul plănuiesc un atac aerian de anvergură.
-Cum?! Furia o cuprinse brusc, accelerându-i bătăile inimii. Asta-i cea mai mare imbecilitate pe care-am auzit-o vreodată. Nu rezolvăm nimic dacă aruncăm în aer câteva corturi și containere cu petrol. Trebuie să tăiem capul șarpelui, Roger, o știi prea bine. Asta înseamnă extragere de informații, anulare de coduri, identificarea informatorilor și-a companiilor fictive prin care operează. Doar așa putem ajunge la Bashir. Tipul ăsta nu e un simplu fanatic cu un pistol în mână, ci o adevărată corporație cu fonduri de milioane de dolari și acoperiri sofisticate, toate plătite cu bani murdari. Dacă trimitem câteva avioane de vânătoare, își strânge catrafusele și dispare, și noi pierdem cea mai bună șansă pe care o avem să terminăm cu el o dată pentru totdeauna.
-Crezi că nu știu asta?
-Atunci oprește-i.
Roger chicoti cu amărăciune.
-Cred că-mi supraapreciezi sfera de influență.
Alina rămase tăcută pentru câteva momente, mintea lucrându-i furios.
-Bun, avem un timp estimativ?
-Nu în mod oficial, dar cred că o să se întâmple cât mai repede.
-Înseamnă că trebuie să ne grăbim.
-Alina, te rog, stai deoparte. Lasă-l pe Bashir în seama Consiliului. Nu ne mai putem implica.
-În seama Consiliului? Unde naiba e Consiliul acum, Roger? Că eu nu-i văd. Și unde erau când Bashir s-a jucat popice cu mintea mea?
-Alina, interveni vocea lui Jason, îți pui fundul ăla sexi în pericol și mi-ar părea tare rău să mori tocmai acum după ce te-am recuperat. Întoarce-te la sediu… ești mult prea investită emoțional și știi prea bine că asta te afectează pe teren. Emoțiile nu se amestecă bine cu misiunile… chestiile astea te pot ucide mai ceva ca o bombiță decentă. Lasă-i pe grangurii de la Washington să se ocupe de asta.
Zvâcnetul dureros din tâmplele Alinei se transformă într-o durere surdă. Se așeză pe scaunul lui Oliver și-și lăsă capul pe spate, privind plafonul dubei.
-Renunți imediat la toată răzbunarea asta prostească și te întorci la sediu, îi ordonă Brett pe un ton impacientat. E un ordin, Alina.
Alina chicoti amuzată.
-Tu dai ordine și eu le încalc… îmi sună foarte cunoscut, Brett. Bănuiesc că mi-am revenit complet, nu?
Fu surprinsă să-l audă oftând din greu.
-Bănuiesc că nu te poate convinge nimeni să renunți, spuse el într-un final pe un ton resemnat. O declarație, nu o întrebare.
-Bănuiești bine, dar nu vreau să creez probleme nimănui. Dacă se întâmplă ceva rău, dă toată vina pe mine. Și dacă vei fi nevoit să mă lichidezi când și dacă mă mai întorc, să știi că te înțeleg perfect. Și, Brett… e drăguț să știu că-ți pasă. Mulțumesc.
-Lasă tâmpeniile, tu fii atentă ce faci acolo.
-Te contactez imediat ce pot. Alina întrerupse legătura și se întoarse către restul agenților operativi. Bun… păi, ați cam auzit cum stă treaba. Eu plec spre Afganistan. Îi studie pe fiecare în parte. Vă înțeleg și nu mă supăr dacă decideți să vă opriți aici. Până la urmă, asta nu mai e lupta voastră.
Marius se apropie de ea și-i puse un deget pe buze pentru a o opri.
-N-o spune… nici măcar n-o gândi.
-Am plecat la drum împreună și rămânem împreună, spuse Ford din spatele lui. Mergem până la capăt.

*

Seria completă Alina Marinescu va fi disponibilă din ianuarie la Editura Librex.

Ce le-a fătat mintea
Sharing is caring!Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on LinkedInPin on PinterestShare on Reddit

One Response to Un Crăciun exploziv cu Monica Ramirez

  1. […] completă de romane de spionaj “Alina Marinescu” – din care ne-a dat un fragment aici, la noua ei editură, Librex. Şi pentru că prietenii la lansare de carte se cunosc, am invitat-o […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: