Uneori, tre' să laşi lucrurile să se rezolve singure

Aveam planuri mari cu ZZ Top. Aş fi vrut să fac cu ei reportaj frumos, cu atmosferă şi stil, aşa cum am făcut cu Gogol Bordello şi cu Iris. Dar ca să poţi face chestia asta, mai e nevoie de un lucru: de cooperarea producătorului. Trebuie ca acesta să înţeleagă o idee simplă: dacă nu există un amploaiat, un ăla, un scârţa-scârţa pe hârtie care să imortalizeze clipele respective, ele (şi totodată, munca lui) se duc pe apa saturdayului.
Dacă One Event, respectiv Roton, au înţeles ce vroiam şi au mers pe mâna mea, D & D East Entertainment a fost “a hard nut to crack”. Iar mie nu îmi place să îmi consum energia spargând nuci îndărătnice. Dacă ai încredere în mine şi îmi dai credit, bine; dacă nu, sănătate şi-un praz verde!
Nu numai că nu am primit acceptul D & D-ului pentru interviu, dar iniţial am primit un ceaslov de formular de acreditare de parcă aş fi fost ultimul papuaş disperat, suspectat de triplu omor calificat, care încerca să obţină viză de lucru în Elveţia.
Iar eu obosesc repede. Mai ales când vreau să fac un lucru reciproc avantajos, şi descopăr că vorbesc cu pereţii.
Drept pentru care mi-am luat gândul de la orice chestie legată de ZZ Top, şi eram hotărâtă să nu scriu nici măcar o vorbuliţă despre formaţie, sau despre concert.

Şi au trecut trei săptămâni.

Nu mică îmi fu mirarea, duminică la ora 12.00, în timp ce îmi sorbeam cafeaua de dimineaţă (da, bă, 12 e dimineaţă pentru mine!) să primesc un mail cu acreditare la concert. Desigur, no interview. Dar… e mare lucru să îţi dai seama că ai greşit cu o anume abordare, şi să ştii să dregi busuiocul.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. stefan caraman says:

    ai fost la ZZ TOP ? adica astia fura aici, la Romanica? te-ai scos, superbune babaciunele… sa asculti primele albume; blues tata, din ala adevarat

  2. valer says:

    🙂 îmi place faza cu papuaşul

  3. KingSnake says:

    Poate au crezut ca vrei sa mergi la un concert de-al lor in State si d-aia formularul ala stufos. Si primeai 2 in 1, acreditare si viza. 😆

  4. Lorena Lupu says:

    ştefan: nu a fost, o să fie! nu prea eşti la curent cu mondenităţile. 😀

    valer: mie nu prea. 😉

    kingsnake: păi nu ştiu de ce mă aştept să fii şi tu acolo, cu joaninha. 😛

  5. CRISTIAN VASILIU says:

    VA DORESC VIZIONARE PLACUTA !
    CU RESPECTUOASA CONSIDERATIE.

  6. stefan caraman says:

    bai, eu merg vineri la Richard Bona… e doar pentru cunoscatori

  7. Lorena Lupu says:

    cristian vasiliu: mulţumesc.

    cu aceeaşi respectuoasă consideraţie.

    ştefan: bravos, naţiune. eu vineri merg la Cluj, la mine. care eu sunt doar pentru cunoscători. 😀

  8. KingSnake says:

    Pai tu tii minte ca as fi barbos ? 😛
    Nu prea putem spune ca ne pasioneaza prea mult ZZ Top, probabil ca in alte conditii (un an mai putin plin de concerte) ar fi mers, dar asa …

  9. Lorena Lupu says:

    Poate între timp ţi-ai lăsat barbă. 😀

  10. KingSnake says:

    Inca nu, data viitoare cand vor veni. 😀

    Noah, cum a fost concertul ?

  11. Joaninha says:

    Nu si-a lasat barba, iar acum ca ne-ai lasat si fara raspuns la intrebarea “cum face un ZZ Topper cunilingus”, cred ca nu-l mai las eu! 😆

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading