30 till i die

Iubesc vârsta de 30 de ani. Nu din motive de Balzac, cu marchiza care-şi aranja fustele cu un gest sugestiv, care exprima mai mult inefabil decât o felaţie la 20. Pe mine, sincer, nu mă încălzeşte cu nimic să-mi aranjez fustele cu sau fără inefabil. Motivele pentru care bărbaţii iubesc femeile mi-s total indiferente, pentru că nu contribuie nimic la starea mea de bine.

Pur şi simplu, la 30 de ani ştii ce e aia responsabilitate, şi cum să o abordezi, şi, totodată, ştii ce e aia relaxare, şi cum să o abordezi. Ştii lucrurile care contează, şi unde se impune să fii responsabil, şi ştii lucrurile neimportante, pe care le poţi flitui.

Când eşti mic, identifici la fel de uşor prostia şi răutatea, dar suferi din cauza lor. Pentru că orice prost are impresia că, dacă interlocutorul e fată şi mai e şi tânără, poate folosi un ton autoritar, de gigi duru. Şi pe tine te ard buzele să-i râzi în faţă, dar, cumva, la 20, nu îndrăzneşti. Ai impresia că restul universului e o întreţesătură compactă de roboţi care îţi pândesc fiecare greşeală şi ţi-e ruşine de tot ce e uman în tine.

Până la 30, te prinzi că majoritatea oamenilor sunt nişte insule de singurătate, exact cum erai şi tu, că au temeri şi spaime pe care le transformă într-o carapace, şi tot ce ai de făcut e să intri în vorbă pe un ton relaxat. Abia atunci devii capabil să legi prietenii realiste. Nu genul pretenţios-cretin din adolescenţă unde, dacă tu voiai să mergi să mănânci o amandină, şi prietena ta Vasilica nu avea chef să vină cu tine, nu mai era prietena ta.

Înveţi să respecţi high-urile şi low-urile altora. Şi înţelegi că viaţa ta nu e despre tine, nici despre alţii, ci o coregrafie frumoasă de întâlniri.

Vreau să am 30 de ani până la moarte.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Fursec says:

    🙂

  2. neax says:

    Vorbeşte cu Ponta, se rezolvă.

  3. Kyoteea says:

    Reblogged this on Cartea de stat cu mana and commented:
    27 till i say no mote

  4. Cristina says:

    Știi cum e cu vârsta asta?

    E prima oara când chiar îți plătești facturile singură, orice fel de facturi;
    când încă te bucuri la ou kinder, când te amețești abia la a patra bere, când mergi la concerte pe bani împrumutați -dar mergi.
    Când alocația a devenit salariu, când pisica încetează să mai fie pet- și devine cel mai cald prieten.
    Vârsta când dai cu aspiratorul pe tocuri și pe fugă, când dai necreștineșe cu aspiratorul doar duminica, vârsta când te descoperă vecinii, când îți descoperă zgomotul în ziua lor de sărbătoare cu cruce roșie, când te acuză pentru că ai crescut prea brusc în ochii lor, când îți bagi pula-n vecini – cu vocea ta, când ți se aude vocea și nu mai ai voce stridentă de fetiță.
    Vârsta când ai crescut brusc de la 12 la 32. Și nu mai știi ce naiba făceai la 20.

    Și în intervalul 30-40 îți permiți să fii și copilă, și adolescentă, și femeie.

  5. ILUZIA says:

    si bonus tot la 30 am descoperit si orgasmul.e bine si-asa!

  6. Cris Robu says:

    ce fine
    abia dupa ce-am citit asta am realizat ca am 31 si-mi place 🙂
    da, merci

Leave a Reply to Cris RobuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading