A murit tata

O să lipsesc câteva zile din online. O să las adminului să reposteze articole vechi de pe blog – am învățat și eu ceva de la catchy.ro, și anume, când nu ai cărniță nouă, dă repost. E ok, sunt mulți cititori noi, care nu sunt familiarizați cu munca mea mai veche, și le face plăcere să o descopere.

Dar sunt în situația de a descoperi toate instituțiile dintr-un oraș care mi-e cu desăvârșire necunoscut, și toate formalitățile cu care nu sunt câtuși de puțin familiarizată.

Eu sunt evenimentac cu experiență. Am făcut spectacole, petreceri, evenimente de firmă, ted talks. Zilele astea adaug prima înmormântare. Și e a lui taică-miu.

Am sentimente ciudate.

Pe de o parte, pentru că tata nu ne-a dorit. I-a spus nevestei – mama – că nu vrea copii, și mama a făcut ca orice femeie căreia îi ticăie ceasul biologic. Gigele, dacă tu nu îi vrei, îi cresc singură!!!!

Sigur, așa s-a și întâmplat, sigur, ea a avut grijă să ne pună în temă că el nu ne-a dorit și, sigur, cât timp am fost copil, i-am purtat pică pentru asta. Și pentru că nu prea voia să știe de noi.

Dar abia acum, la maturitate, înțeleg inconveniența. Când tu îi zici partenerului că nu vrei copii, iar partenerul trece peste voința ta ca acceleratul prin Cocoțații de Deal. E genul de decizie pe care n-o fprțezi, dacă ai minimum de respect față de celălalt. Dacă unul m-ar lăsa însărcinată cu sila și mi-ar băga responsabilitatea pe gât volens – nolens, bea Grigore aghiazmă, l-aș spânzura de ouțe. Mama a motivat că “voia să-l facă bărbat de casă”. Realitatea e că nu poţi transforma pe nimeni în ceva ce nu este şi nu va fi. Dacă ar veni acum un gigel să-mi spună că vrea să mă facă femeie de casă. i-aş rupe o mână şi l-aş bate cu ea.

Desigur, taică-miu a înșelat-o pe mama în scurt timp după ce ne-a avut cu o tipă cool, creață și roșcată, o femeie care nu încerca să facă bărbat de casă din el, ci îl încuraja în a fi tânăr și neliniștit. Apoi, după un timp, creața roșcată s-a mutat la următorul bărbat, și tata a încercat să revină acasă, dar mama nu l-a mai iertat.

El s-a răzbunat neplătind deloc pensie alimentară. În fond, erau copiii pe care nu-i dorise. Ea s-a răzbunat vorbindu-l de rău și acum, la peste 30 de ani după divorț.

Nici unul nu l-a depășit pe celălalt, ca dovadă că taică-miu încă își purta verigheta când ne-am văzut vara trecută, la o bodegă care închidea ochii când venea vorba de certificatul verde. “Dacă n-am temperatură, de ce să mă vaccinez?” Nici până azi n-a înţeles că tocmai, te vaccinezi ca să nu ajungi să ai temperatură. Dacă nu-l interesa un subiect, îl trata cu maximă aproximaţie.

Cam cum ne-a tratat şi pe noi, până când am devenit adulţi şi ne-am împrietenit. Punctez: ne-am împrietenit ca doi adulţi, fără urmă de părinţeală sau autoritate.

Pentru că taică-miu era genul golan, extrem de amuzant la beri. Umorul specific Lorena Lupu e moştenire de la ei. Nevoia de libertate e moştenire de la el. Incapacitatea de a mă adapta unei vieţi de familie e moştenire de la el. Cu diferenţa că eu nu torturez nici un suflet nevinovat promiţându-i la altar ceva ce nu pot onora. Şosetele desperecheate, una albastră, una albă cu buline roz, sunt moştenire de la el.

Chiar dacă taică-miu nu a ştiut să fie tată, şi i s-a fâlfâit apoteotic de faptul că are copii, până când ne-am reîmprietenit prin trăsăturile care ne apropiau, moştenirea genetică de la el mă face să fiu eu, şi nu am cum să apreciez asta. Dacă mama alegea să-i facă copii unui bărbat responsabil, serios, provider, poate că ieşeam încă o Mărioară oarecare.

Între timp, după ce ne-am împrietenit – subliniez, am avut pe ultimii ani o relaţie prietenească, lipsită de orice dependenţă sau aşteptare – taică-miu a prins o oarecare formă de drag de mine. Îmi dădea sfaturi de amor: “Caută-ţi pe unul că e păcat să stai aşa. Dar să fie până-n 25 de ani. Ăştia de vârsta ta sunt ciufuţi şi te strică şi pe tine”. Sau: “Da, poate că nu ţi-am dat bani de facultate, dar mai ţii minte când am venit şi am fost noi atunci la nu ştiu ce pizzerie?”

Dialoguri pe care le ai cu tovarăşii tăi, nu cu taică-tu. Şi taică-miu nu mi-a dat bani de facultate, dar ar fi dat oricând încă un rând de beri.

O să-mi lipsească din toate motivele greşite. Dar o să-mi lipsească.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. CN says:

    Condoleanțe și odihnească-se în pace. (Cuvinte ce par aride după textul tău, spuse însă din toată inima.)

  2. Iluzia says:

    Condoleante, iti inteleg sentimentele contreadictorii dar uneorinin fata mortii mai ingenunchem chiar si astia super puternici.

  3. Cristina says:

    Condoleanțe , dar nu pot sa nu zic asta, chiar daca e la extrema cealaltă “felicitări pentru omul care ești tu” ❤️

  4. Ana G. says:

    Condoleanțe.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: