Adolescenţii şi povara miştourilor

Ieri am primit următorul mail:

“Bună, Lorena, 

Având aceeași vârstă precum adolescenta din articolul tău despre “hărțuirea” verbală, am decis să îți scriu, trecând prin aceeași situaţie, explicând de ce iau toate miștourile în seamă.

În primul rând, pot spune că nu sunt mulțumită cu corpul meu. Mai mereu am fost luată peste picior pentru cum arăt chiar și de prietenii pe care îi consideram apropiați.

În primă fază, această chestie m-a deranjat. Faptul că persoanele în care ieri îmi pusesem toată încrederea, azi încep să își bată joc de mine. Dar cu timpul, fiecare cuvânt al vreunei persoane, cunoscută sau nu, a început să mă obsedeze, făcându-mă să mă îndoiesc de mine, de comportamentul meu, de cum arăt, de cum vorbesc etc.

Pentru că, în ziua de azi, toți vrem să fim plăcuți de cei din jur. Am avut multe persoane apropiate care m-au asigurat că nu este nimic în neregulă cu corpul meu,  cu fața mea sau cu orice altceva.
Dar simplul gând că băiatul de care îmi place crede că sunt grasă sau că prietena mea cea mai bună mă vede urâtă m-a doborât psihic.

Nici în momentul de față nu este nimic schimbat, eu purtând mereu lucruri mai mari sau aplicând machiaj. Ceea ce vreau să spun este că știu că nu toți părinții înteleg chestia asta, sau alte persoane mai mature, și știu că totul este interpretat ca fiind banal, pentru că acum ceva timp se zice ca era altfel, dar noi, adolescenţii de acum avem sentimente puternice care pot fi rănite extrem de ușor.

În concluzie, Lorena, articolul tău m-a făcut să mă simt mai bine, deci îți mulţumesc pentru asta, iar părinții copiilor care trec prin aceeași situație ar trebui să îi susțină emoțional cât mai mult posibil, pentru că sunt sigură că au nevoie de acest lucru.

Cu drag de tine,

O adolescentă.” 

***

Draga mea,

Îţi mulţumesc frumos că mi-ai scris. Te felicit pentru că ai puterea să comunici ceea ce simţi. Am o mărturisire pentru tine: Şi eu am avut 15 ani odată.

Ştiu exact cum e să te urăşti, ştiu exact cum e să laşi numai umilinţele şi miştourile să ajungă la tine, pentru că te urăşti şi ţi se pare că numai ăia care îţi spun lucruri jignitoare te văd cu adevărat şi ştiu exact cum e să nu ai pe nimeni în tabăra ta.

Dar dacă te privești realist, nu ești cu nimic mai prejos decât alții. Ai calități și defecte. Cei care ALEG DELIBERAT să îți ignore calitățile și să se lege în mod special de defecte, respectiv să caute să-ți nimicească respectul de sine cu părerile lor nesolicitate sunt cei cu problema. Sunt genul de om care vrea să-i rănească emoţional pe alţii pentru că se hrăneşte cu rănile lor.

Să luăm oameni foarte frumoși. Care, să zicem, ar putea face mișto de alții fără “râde ciob de oală spartă” alert.

De exemplu. Bella şi Gigi Hadid. Le vezi pe aceste două supermodele aruncând insulte fizice altora? Chiar dacă acei alţii sunt urâţi ca noaptea?

Nu.

E sub demnitatea lor. Şi totodată, sunt ocupate cu cariera lor.

Să luăm nişte bărbaţi frumoşi. Shawn Mendes şi Lil Nas X. Îi vezi pe aceşti doi bărbaţi aruncând insulte fizice altora? Chiar dacă acei alţii sunt urâţi ca noaptea? Îi vezi haterind ampulea în rubricile de comentarii ale femeilor? Îi vezi ţipând după femei pe stradă: “Ce bidoane ai, fă!”?

Nu.

E sub demnitatea lor. Şi, totodată, sunt ocupaţi cu cariera lor.

Prin urmare, oamenii cu adevărat valoroşi nu se vor coborî să te insulte, să te porcăie şi să facă miştouri de tine, pentru că au treabă. Şi pentru că e sub demnitatea lor. Oamenii cu adevărat valoroşi TE RIDICĂ. TE DESCHID. TE FAC SĂ-ŢI VEZI ADEVĂRATUL POTENŢIAL. Sau, dacă nu văd potenţial, te lasă în pace.

*

Cel care insultă şi porcăie fără să-l fi întrebat nimeni nimic e un gunoi cu ochi. Iar insultele lui vorbesc despre cât de infect e el sau ea, nu despre tine.

Să presupunem prin absurd că ai fi foarte urâtă şi grasă. Ei bine, chiar dacă ai fi cât casa poporului, şi urâtă, de la soare să ne putem uita, dar la tine numai pe întuneric, ai fi în continuare un om, o persoană liberă, care are dreptul la un tratament civilizat. Nu, nu există un grad de urâţenie sau grăsime dincolo de care să fie acceptat să fii abuzat verbal şi supus miştourilor.

Iar cei care fac asta NU îţi sunt prieteni adevăraţi. Sunt doar nişte profitori care se poartă frumos când vor ceva de la tine şi urât când vor să te manipuleze.

Şi când cineva nu îţi e prieten adevărat, poţi să stai şi în cap, şi în partea opusă, şi tot n-o să-i faci să te placă. Dar problema nu e la tine, lil sis. Tu vii cu prietenie adevărară. Problema e la ei.

Un om cinstit şi corect procedează aşa: îşi alege oameni pe care îi poate iubi şi respecta şi le oferă iubire şi respect. Cu certuri periodice, că aşa e viaţA, ne mai ciondănim, dar chiar şi când ne ciondănim, un om care ne iubeşte şi ne respectă nu depăşeşte o anumită limită. 

Oamenii cinstiţi îi ţin aproape pe cei faţă de care au aceste sentimente şi îi ţin departe pe cei pe care nu-i plac.

Spre deosebire de oamenii cinstiţi, lichelele se înconjoară de diverse persoane pe care nu le preţuiesc şi nu le iubesc, şi încep să le modeleze în aşa fel, încât să fie unelte cât mai perfecte. Cu limbi în fiecare cotlon al anusului, când le-o dictează interesul, şi cu brutalităţi incalificabile, când e cazul să te reducă la tăcere.

Cei care se poartă aşa nu sunt prietenii tăi adevăraţi şi nu vor fi niciodată. Iar problema nu e la tine, ci la ei. 

Să încerci să le placi ăstora e un război pierdut din etapa de înarmări. Cine te place, te place pur şi simplu şi cine nu te place, nu te va plăcea nici dacă îi aduci luna de pe cer.

***

Vedeta mea preferată, RuPaul, are un catchphrase: “It you can’t love yourself, how in the hell you gonna love anybody else”. Şi e complet adevărat. Trebuie să ne iubim în primul rând pe noi înşine.

Drept care, începe prin a-ţi asuma că tu, aşa cum eşti, eşti cea mai valoroasă avere a ta şi iubeşte-te cu toate imperfecţiunile tale. Pariez că, dacă îi luăm la bani mărunţi, nici cei care te iau la miştouri nu sunt cine ştie ce, dimpotrivă.

Poate că faţa ta nu e perfectă. Nici a mea nu e. A nimănui nu e. Dar iubeşte-o aşa cum e, că e a ta.

Poate că nu ai corpul perfect. Şi eu m-am făcut cât o cămilă în carantină. Dar aşa cum e, e corpul tău.

Iubeşte-le, respectă-le, şi nu mai permite nimănui să le ia în derâdere.

Pune-i la punct şi trasează-le limite. Scoate în evidenţă, în replică, ce au ei urât. La pariu că ei nu vor îndura pasiv? Ci vor deveni instant victimele *urului? Mbun, de cum încep să se vaiete, spune-le: Minunat, bitchez, dacă vouă nu vă place, aflaţi că nici mie, zdrenţelor!

Iar legat de tipul ăla care îţi place: îţi zic eu ce îţi place la el de fapt. Îţi place că respingerea lui e o replică în oglindă a urii tale faţă de tine.

Învaţă să te iubeşti şi reacţia ta faţă de unul care face mişto va fi: “Oook, alt pulifrici care n-are nimic pozitiv de oferit şi compensează cu sâcâială stupidă şi fără miză”

Nu ai timp de ăştia, sis. Chiar nu. Sunt cea mai joasă tentativă eşuată de om şi nu ai ce construi cu ei.

Îţi dau temă. Vreau de la tine un mail în care să-mi scrii zece lucruri care îţi plac la tine.

Mulţumesc şi îţi doresc un weekend frumos,

Lorena.

Restul lumii, cel puţin aceia dintre voi care aveţi aceeaşi problemă, vă rog, faceţi acelaşi exerciţiu. Zece lucruri care vă plac la propria persoană. Ca să nu-mi blocaţi mailul, vă rog, folosiţi rubrica de comentarii.

***

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.