Alte mostre de prostie umană

Am un anunţ prietenesc: dacă mai vine una sau alta (da, una sau alta, e o problemă pizdească, se pare că din acest punct de vedere bărbaţii sunt ceva mai inteligenţi, nu îmi atribuie mie tâmpenii pe care le scriu alţii) să se vaiete şi/sau să dea poale în cap că i-au vizitat trolii blogul şi i-au scris căcaturi DESPRE MINE, îi ofer un mănunchi de mui din partea casei şi poate să se considere banată din oficiu.

1. Nu sunt responsabilă / nu mă interesează ce se trollează despre mine. Majoritatea trollilor mei sunt banaţi şi îşi descarcă ura pe unde pot. Nu e problema mea unde. Şi nici nu controlez asta. Singurul lucru pe care mă interesează să îl controlez e felia mea de tort.

2. Nu mă interesează să vin la tine pe blog să-ţi banez/educ trolii. Dacă nu poţi să o faci singură, eşti prea proastă să trăieşti. Iar dacă mai şi vii să mă fuţi la cap cu asta, meriţi condamnată la moarte prin deepthroat până la sufocare.

3. Prefer trollii haioşi (deşi nu prea există) ălora patetici şi “victime”. În clipa în care te dai cu pizda de pământ şi te ţăţeşti la mine din motive care nu mă implică, te transformi în ochii mei în troll patetic şi isteric. Adică: the most despicable thing on Earth. Va fi plăcerea mea să te înjur o săptămână fără să mă repet.

4. Mai trollez şi eu din când în când. Dar niciodată pe bloguri de proaste plictisitoare. Viaţa e prea scurtă pentru a o irosi cu proşti. Trollez aici, aici, aici şi aici – pentru că e distractiv. Pentru că nu simpt timpul petrecut pe acele meleaguri ca pe o pierdere dezagreabilă de vreme – cum aş simţi-o dacă aş trolla la voi, care sunteţi atât de sinistru de plictisitoare. Sunt pe interese – iar interesul meu principal e umorul unei interacţiuni umane. Nu poţi să îmi oferi umor – fuck off! Nu ai relaxare şi “spark” – fuck off! Dagă-ţi dramoletele adânc în cur şi lasă-mă dracului în pace.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. danko cvetic says:

    nu-i cu logica.

  2. coramica says:

    Mie imi pare foarte rau ca s-a ajuns la astfel de discutii. Nu am nimic cu tine,ci cu cei care au venit pe blog sa-mi scrie aiureli. Eu nu m-am bagat intre tine si Voroncas, macar am citit blogul ei si comentariile de pe Mesmeea, unde e chiar respectuoasa. Atrunci de ce sa se bage altii pe blogul meu sa te apere de parca cine stie ce ti-as fi facut.Bun, imi cer scuze si e ultima oara cand mai intervin

  3. “Nu am nimic cu tine,ci cu cei care au venit pe blog sa-mi scrie aiureli.”

    păi şi atunci de ce ai venit să ţipi la mine? ţipă la cei care au venit la tine pe blog să-ţi scrie aiureli. nu e treaba mea cine bântuie pe internet, şi pe blogul cui.

  4. coramica says:

    Nu am facut decat sa semnalez o chestie care nu mi-a placut. Atat! Si stai linistita ca le-am raspuns persoanelor care au pus aiureli pe blog. Nu imi convine sa spuna ca vai, mi-au citit blogul, nu au comentat veci pana acum , iar acum, gata, au de barfit. Pacat ca se intampla asa ceva. Suntem, totusi, intelectuali.

  5. ok, atunci foloseşte-ţi creierul de intelectual să deduci următorul lucru: nu ai de ce să îmi semnalezi MIE o chestie pe care ţi-au făcut-o ALŢII. Nu ai de ce să îmi faci draci MIE pentru tâmpenii pe care ţi le fac ALŢII. Nu e problema mea şi nu mă interesează. Toţi avem troli, dar eu nu fac viaţa ALTORA grea pentru troli de care nu-s responsabili.

    Care e partea pe care creierul tău de intelectual nu o pricepe?

  6. coramica says:

    Am inteles, am discutat cu persoanele respective si sper sa nu ma mai deranjeze. O seara placuta!

  7. eu am o pretena in bucureşti pe care nu am văzut-o niciodată. corespondăm de 3 ani. este, by far, cel mai talentat om pe care il cunosc. şi intr-o zi, că ne plictiseam, ne-am apucat să trollăm sub nume false un site in care se povestea ceva despre brian molko. şi evident toţi ne-au luat in serios. au fost vreo 80 de comentarii in total.

    inspiraţia noastră no.1 a fost flori.

    Beautiful Lady (asta sunt eu, creatrix, sub nume fals)
    March 8th, 2010 on 15:52
    “cenicero” vine dintr-o excursie din nicaragua, cand brian si gasca lui cereau scrumiera de la chelneri si strigau “cenicero, cenicero!”

    deci nu e vorba de telenovele, prostule!

    brian nu a vrut sa se insoare, lui nu ii plac femeile si nu e gay, totusi e bisexual si aia care nu stiti cu ce se mananca pansexualismul sugeti pula!

    Molko_Fan (asta e prietena mea, L., care trolla sub nick fals).
    March 8th, 2010 on 16:05
    brian este cel mai sexi barbat si altul ca el nu mai exista si tu care ii comentezi albumele maracar argumenteazati parerea ca nu dam noi fanii doi bani pe comentariile tale. molko este si frumos si dulce si talentat si sigur nu ii pasa de voi incuiati care il copiati seara in oglinda si ati vrea sa fiti fini si originali ca el. huo. brian e zeu.

    Molko_Fan
    March 8th, 2010 on 16:29
    beautiful ladi si tie iti place molko? esti fata? mie imi place brian de cand a aparut nancy boy si bruze pristrrine. atunci mi sa-u deschis ochii si mi-am dat seama ca el este omul artist pe care l-am asteptat de cand ascultam backstreet boys (nu radeti acum nu mai ascult acum ascult metal adevarat).

    Beautiful Lady (asta sunt eu)
    March 8th, 2010 on 16:37
    Da, sunt fată. Şi mie imi place de brian. Mai mult decât imi place până şi de ville valo.

    ăştia care scriu aicia nu ştiu ce este valoarea adevărată.

    dar e greu, invidia, invidia ii omoară.

    Baku (un comentator)
    March 11th, 2010 on 11:07
    Stane, te-au invadat trolii placebo. Beware, maine poimaine ii vezi la usa la tine cu “primiti cu colindu’”.

    Beautiful Lady
    March 14th, 2010 on 21:43
    pai hai banati-ma, ce stati?

    pt. brian ash fi in stare si sa omor.

    Thrystan (adminul site-ului)
    March 14th, 2010 on 21:57
    Brian e un efeminat pitic care copiaza vocea solistului de la Pet Shop Boys

    Beautiful Lady
    March 15th, 2010 on 09:30
    Nu e adevarat! Nu e un efeminat pitic! E cel mai cântăreţ artist!

    Beautiful Lady
    April 21st, 2010 on 13:37
    am gasit pe un ssite un baiat care cred că este brian molko himself (mi-am dat seama dupa avatar) şi ii tot trimit mailuri.

    poate cineva sa imi explice de ce nu imi răspunde?

    molko_fan (prietena mea, L.)
    April 21st, 2010 on 13:51
    ai grija ca sunt foarte multi fakeri. nu pica in plasa. stiu de o prietena care a picat in plasa. credea ca ii scrie lui david bowye si de fapt ii scria lui unul maximilian din blaj. si-a dat seama dupa ip si dupa sute de mailuri. deci ai grija. si se si indragostise. a suferit mult saraca.

    Beautiful Lady
    April 21st, 2010 on 14:11
    @molko_fan: tu vbesti serios? molko asta mi s-a parut mie asha un pic susppect, pentru ca vorbea in română.

    molko_fan
    April 21st, 2010 on 14:22
    Molko e destul de destept. din cate il stiu in stare, e in stare sa stea cu dictionarul american-roman in fata si sa iti scrie. dar cred ca iar lua prea mult timp. nu vreau sa fiu rea dar cred ca nu e el… incearca sa ii aflii IPul de internet.eu asa fac cu toti care mi se par asa suspecti.

  8. amândouă avem 27 de ani 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger