Ca de obicei când mă înjur eu cu Vlad, mai devreme sau mai târziu, înjurăturile se distilează şi ajung la un nivel artistic. De data asta, eu ziceam că un eveniment ca ăsta nu are nici o şansă să intereseze vreodată vreo fiinţă din acest univers. În sensul că: pe cine ar interesa să vadă nişte tatonări stângace ale unora din anul I, care habar nu au pe ce lume trăiesc?
Şi de aici, discuţia a degenerat la principiul care guvernează Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, şi anume, să ne ţinem studenţii în găoace, până ajung la o maturitate artistică, să aibă ceva de arătat. Mie mi se părea un principiu corect, Vlad că nu, să-i aruncăm în apă, să înveţe să înoate singuri, că aşa fac universităţile din vest.
Acuma, există oameni şi oameni. Există genii înnăscute, cu care ai ce discuta chiar şi la 18 ani, care s-au născut maturi, care orbesc cu lumina lor astrală pe oricine. Dar cred că există şi oameni care se maturizează mai încet şi care nu reuşesc, în anul I, decât să fie dureros de penibili, să-i mimeze pe ultimii mari coregrafi internaţionali şi să vă ucidă cu fraze răsuflate de genul: “Arta este viaţa mea (dar plăteşti tu chiria)”.
Şi cred că există o anume perioadă de ucenicie, de tatonare, care NU e de arătat nimănui. Aşa cum nu tai găina în două să arăţi “ia te uită, ce gâlmă mişto, ce ou şmecheros o să fie”. Aşa cum eu nu vă arăt draftul 1, 2, 37 sau 49 la acest ultim roman al meu, ci vă voi oferi doar produsul final. Şi aşa cum, pariez, ciolanele lui Eminescu se învârt în pământ ca mixerul de bucătărie, de câte ori îi mai facsimilează un boşorog senil manuscrisele.
pai, lo, partial are baiatu’ dreptate. pentru ca la roman, da, exista o forma finala. dar in interpretare, poti fi genial sau sa transmiti un fior artistic macar si daca n-ai ajuns la maturitatea artistica. nu?! iar laboratoarele deschise au 2 mari roluri, sa-i vaza si mama si tata, ca de-aia baga bani in curu’ lor – si sa se obisnuiasca cu scena, cu emotiile…
si pina la urma, sint spectacole si spectacole. asa cum o piesa de teatru are si repetitie cu public, asa pot si copchiii astia sa se reproduca pe scena inainte de a deveni babuska sau alina nu-stiu-cum. am uitat sincer cum o cheama. cea din londra.
te rog frumos, să nu se reproducă pe scenă, că io-s pudică şi nu pooot să văd aşa ceva.
bine, no. sa se reproduca in dormitor.
haotica, bulversanta, zgomotoasa si bașita cu supraviteza.
asta e lumea care face ca teatrul sa tina de trecut si din ce in ce mai mult de penibil.
Artistul exhibitionist nativ are impulsul de a arata, de a se produce, iar discernamantul vine odata cu varsta. Si eu sunt pentru a arata atunci cand ai ceva de aratat. Perioada de ucenicie pubera ar trebui cat mai adanc ascunsa.
Desigur, antrenamentul se poate petrece si zone geografice sau cluburi cu public mai putin elevat. Nu e neaparat nevoie sa te urci din prima pe scena Nationalului.
ma enerveaza ca niciodata nu am fost pregatit pentru chestii de bine. ce pula mea ar trebui sa zic acuma? o pot da in falsa modestie sau in aroganta.
injurati-ma si voi ca niste oameni de internet civilizati ce sunteti, ca sa pot sa raspund. (daca nu eram beat nu comentam)
uite: nu te umfla în pene, postarea nu e despre tine. erai doar un exemplu într-o demonstraţie.
parerea mea este destul de “incremenita in proiect” de ce?
simplu
sutin ca la regie cel putin admiterea ar trebui sa se dea dupa 40 de ani pentru ca la 18 ani nu ai nici 200 de carti citite (nu ca nu ai vrea dar si aici exista un dar trebuie sa ai cateva mii de carti citite sa nu mai vorbim de filme scenarii etc…si asta dureaza manaca timp timp muuuult)
la 18 ani esti un caca maca eventual poti merge spre stiinte exacte dar spre arta in niciun caz
exact..la 20 de ani rimbaud termina ce avea de spus iar jojo era in plina ascensiune.
rimbaud e poet. zabet vorbea de REGIE. Una a să aşterni pe hârtie versuri, alta e să porţi pe umeri responsabilitatea unui spectacol sau a unui film.
Perfect de acord cu Lorena, ba chiar aş extinde interdicţia de apariţie în faţa publicului până la vârsta senilităţii, în cazuri patologice de infantilism+automulţumire+plafonare, vezi Arşinel sau Bibanu.
vezi’l si pe monstrul sacru Rebengiuc in reclama de carnati.
îmi citeşte ocazional blogul aşa că poate ai noroc să-ţi primească feedbackul. 😛
Goodman, Rebenciuc e actor şi când face reclamă la cârnaţi.
Spre deosebire de Arşinel, care face reclamă la cârnaţi şi când joacă rolul lui Hamlet.
nea, ce spiritual eşti azi. 🙂
Băga-mi-aş pula . :))
Haide ginerică !