Uneori, când sunt foarte obosită sau stresată, îmi lăcrimează ochii de la fard şi rimel. Dar, uneori, când sunt foarte obosită şi stresată, sunt forţată de împrejurimi şi împrejurări să mă machiez. Că unele evenimente o cer.
Mergeam eu pe stradă cu ochii plini de lacrimi alergice, care-mi curgeau până la bărbie, când îmi ies în cale doi băieţi dă cartier masivi şi bruneţi. Unul sare spre mine cu palmele făcute căuş spre sâni, mimând că vrea să mă înhaţe şi forţându-mă la manevra “salt brusc în lateral” cu care am evitat de când mă ştiu orice formă de contact nedorit.
Celălalt îi dă primului un bobârnac peste cap:
-Băi, coaie, eşti tâmpit, să ţi-o fut pe mă-ta. Nu te uiţi la fata asta că plânge?
Ce le-a fătat mintea
Doi sensibili.. recunoaste ca au reusit sa te faca sa razi! Dupa. 😀
Mai mult al doilea, că lacrimile mele i-au stârnit instinctul cavaleresc.
:))
Se spune ca si cercopitecii au cate-un atom numit constiinta…
Unii.
La mine alergia se manifesta prin stranut…
Asta nu cred ca te scapa de mamelit 🙂
Pentru că, evident, ca să mamelești o fată oarecare pe stradă, trebuie să te asiguri că nu plânge.
Faptul ca la Bucureni exista termenul “mamelit”, ma face sa borasc un pic. Ce dracu’ se intampla acolo?
o, vai. tu altminteri fiind un lord.
termenul asta e in vigoare de cand eram eu copil, acum cateva zeci de ani. si nu in Bucuresti, si nu se referea la atingeri fortate. mamelit, bulanit, ce vremuri…