Băieţii ăştia mi-au operat chirurgical blogul

“Aoleu, Loreno, fundalul mov îmi învârte chakrele în direcţia opusă”. “Băi, Loreno, nu pot citi ce scrii.” “Loreno, rozul ăla suprasaturat mă enervează aşa de tare, încât donez 1.000 de euro să-l schimbi”. Nu, nu vă alarmaţi, ultima afirmaţie n-a fost făcută de nimeni, altfel aţi fi citit negru pe alb mult mai devreme. 🙂
Când am pus fundalul mov, ăsta era predominant un blog de trolaje. Apoi, treptat, o dată ce autorul a dat semne de venire a minţii la cap, contentul a migrat spre tente sociale şi nemulţumiri ale maselor. Şi realitatea e că, dacă scrii despre femei bătute şi escrocherii medicale pe un fundal curcubeic, e ca şi cum te-ai duce acasă la unul, îmbrăcată numai în parpalac, pantofi cu toc înalt şi cercei tip candelabru, să-i ţii o prelegere despre declinul educaţiei româneşti.
Layoutul nou e opera băieţilor de la firma Red Oxygen, şi, pentru că îmi place teribil de mult rezultatul, am decis să îi popularizez, să le mai daţi de lucru, că-s printre puţinii care livrează ceea ce promit. Hint: pe partea de content şi de copywriting, dacă clientul nu se zgârceşte şi nu vrea texte la kilogram pe 10 lei, colaborează cu mine.

TROLLYWOOD: Ce înseamnă Red Oxygen?
RĂZVAN MIHAI, managing partner Red Oxygen: Iniţial, firma era Oxygen IT şi avea doar o divizie de online. Apoi am ales acest nou nume, usor de asociat cu cel al firmei. Numele de “red” ne inspiră nouă energie şi creativitate.

Ce faceţi voi pentru omenire?
Naming, branding, logo design, brand identity, package design, design materiale pentru print, web development (website de companie & webshop-uri), marketing online, SEO, social media marketing, campanii Adwords, campanii Facebook, email marketing. Cam astea sunt pentru moment.

Ce vă face mai buni decât concurenţa?
Eu cred că oamenii lucrează cu noi pentru calitatea serviciilor livrate la un preţ decent. Sigur, nu suntem ieftini. 😉 Pentru creativitatea noastră şi pentru că suntem lângă clienţi chiar şi în miez de noapte, dacă ne sună. Au mai fost cazuri. Să ştie clientul că se poate baza pe noi şi că suntem acolo când le “cade businessul” e un atu.

Care e cel mai dificil client pe care l-aţi avut? Nu-ţi cer nume, că nu-ţi iau pâinea de la gură, doar o enumerare de situaţii de care să ne amuzăm.
Mişto. Am avut un client care, după ce i-am prezentat simularea finală de website de companie, cu mai multe pagini (discutată şi răsdiscutată, refăcută de n ori, ajunsă la final, aprobată, gata de pus online), a plecat în vacanţă. Rămânem în pom două săptămâni. Când se întoarce, hotărăşte că nu e mai este ok şi vrea să facem altul. Şi tot aşa, aproape un an. După ce în sfârşit am terminat, în câteva luni a renunţat la colaborarea cu noi şi, of cors, a schimbat iar website-ul.
Dar cel mai mişto: avem un client căruia îi facem doar mentenanţa web. Ăsta ne trimite texte de pus pe website, scrise de ei. Toate sunt un ELOGIU la iubitul conducător al companiei. COMUNISM maxim. Cât de măreaţă este firma lor, în frunte cu General Manager. Cântarea României. Poezie patriotică.

Care sunt cele mai frecvente prejudecăţi ale consumatorului român?
1. “Websiteurile & Magazinele Online trebuie sa fie ieftine”.
Din păcate, unii nu înţeleg că, pentru a primi valoare, trebuie să plătească. În online, sunt foarte multe companii care lucrează foarte ieftin, iar asta se vede în portofoliul lor. Majoritatea clienţilor compară companiile doar după ofertele primite de la ele şi nu cer să vadă un portofoliu, să verifice cum lucrează firma respectivă. Iar un website bun nu costă 100 de euro.
2. “Marketing-ul online este ieftin şi se poate face cu bani putini”.
Aşteptări nerealiste, de tipul: ai pus website-ul online şi, gata, au venit clienţii. Sau le explici: “Nu poţi face promovare în online cu un buget mic (de tipul 200 Euro). Nu poţi obţine vânzări doar cu o singură campanie AdWords, când vii să-mi spui că ai buget doar pentru o lună. Nu poţi promova doar două săptămâni pe Facebook şi să ai rezultate instant.”
Astea sunt cele mai grave prejudecăţi.

Care e proiectul de care eşti cel mai mândru?
Cel mai sonor proiect este Holograf.ro. Iar cel mai complex este magazinul online Bebidas.ro. Pentru Bebidas.ro, vom face şi prima noastră aplicaţie mobile. Primul app pentru industria de “livrare alcool la domiciliu” din România.

La ce te uiţi prima oară când vizitezi un site?
La design, la schema de culori, la “user experience and usability”.

Dacă ai putea elimina definitiv trei lucruri de pe siteurile româneşti, care ar fi acelea?
Aş prefera să fac recomandări:
1. Website-urile româneşti să devină responsive (mobile friendly).
2. O navigare cât mai uşoară prin website. După regula: din maximum trei clickuri să poţi ajunge la conţinut.
3. Să existe pe website-uri un conţinut cât mai relevant pentru afacerea respectivă (texte, imagini, video, broşuri.)

Şi, ca încheiere apoteotică, întrebarea curlingvistă: cum a fost colaborarea cu mine?
Sublimă. 😀

Şi acum, răspunde sincer.
De data asta ai avut mai multă încredere în noi. Ne-ai lăsat mai mult spaţiu de lucru. Ai ţinut cont de observaţiile noastre. Şi la schema de culori, la design, ai lăsat de la tine. Ai urmărit live ce facem şi ai dat feedback la obiect. Totul a mers foarte repede.

Pe Răzvan Mihai îl găsiţi aici pe Facebook, şi, pentru că e bărbat, prevăd că o să-i daţi mesaje doar cu propuneri de colaborare şi cereri de ofertă, nu cu fandacsiile voastre total neinspirate care să-i f*tă timp degeaba.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. jademan says:

    Io mă bucur că n-ai renunțat la mov! Bine că i-ai găsit loc! <3 😊

  2. LadyR says:

    Ei, ce ma bucur ca mi-ai dat ocazia sa dau si eu un feedback … am vrut sa intervin din prima zi in care ai schimbat design-ul, dar am zis sa nu ma bag “ca musca”…
    Nu eram prea mare fana a background-ului mov turbat, insa n-aveam de ce sa fiu pretentioasa, sunt aici pentru content. Dar site-ul mov facea o chestie fantastica pentru mine… Puteam sa dau scroll rapid peste un titlu mai explicit sau o poza mai dezbracata si sa citesc in liniste articolul. Iar faptul ca fondul mov facea textul ilizibil de la o distanta mai mare de 30 cm m-a avantajat teribil, de fapt. Ambele feature-uri au fost foarte importante pentru mine, avand in vedere faptul ca te citesc preponderent de la job.
    Acum… poate e o eroare de gen “incompetent user”, dar am incercat in fel si chip sa dau scroll / sa inchid / sa acopar titlul, insa acesta se incapataneaza sa ramana lipit pe partea stanga a ecranului.
    Daca fac ceva gresit… astept instructiuni…
    Din moment ce-ti place asa de tare … presupun ca asa ramane 🙂 sa-l stapanesti sanatoasa! M-oi descurca eu cumva…:)

    • Lorena Lupu says:

      Cu ce te deranjează titlul de pe stânga ecranului, când tu ai de citit contentul de pe dreapta ecranului?

  3. LadyR says:

    e mare, uneori explicit, si se vede de la o posta ca nu e work-related 🙂 …atat 🙂

  4. Lorena Lupu says:

    Şi de ce e treaba mea faptul că tu foloseşti timpul remunerat de firmă să mă citeşti?

  5. LadyR says:

    Intelegi ca nu veneam cu pretentii, da? Am dat un feedback in legatura cu blogul tau, nu in legatura cu productivitatea mea la locul de munca, deci, da, nu inteleg de ce presupui ca ar putea sa fie asta treaba ta. Nu cred ca e cazul sa reformulez ca sa pricepi mesajul. Si totusi, sa spunem ca te citesc din autobuz / metrou / parc sau orice alt context in care nu dispun de intimitate deplina astfel incat sa nu ma tem ca tastez http://www.lorenalupu.com si risc sa apara o mare P..a in titlu sau o pereche de sani in fotografie. Cu design-ul vechi imi era la-ndemana sa dau scroll peste, si sa te citesc linistita. Cu design-ul nou nu mai pot. Asta e… I’ll live.
    Daca nu te intereseaza feedback-ul si deranjez… mi s-ar parea foarte in regula sa-mi spui, pe un ton relaxat, fix asta. Sau sa ignori complet. As intelege.

    • Lorena Lupu says:

      Păi dacă feedbackul e “nu te pot citi la muncă”, automat reiese că e treaba mea. Altfel, e fenomenal cum reuşeşti să mă scoţi din sărite de cum te înscrii la cuvânt.

      Feedback, drăguţă, presupune probleme care să aibă de ce să-l preocupe pe interlocutor. Gen: nu se încarcă siteul, nu se vede bine fontul, etc. La muncă, pune hoitul la treabă şi munceşte.

  6. LadyR says:

    Nu am intentia sa te enervez, nu inteleg de ce esti asa de sensibila, intentia mea era …foarte pozitiva si chiar era un feedback. Bine, poate nu ai competenta profesionala sa intelegi la ce ma refer, poate era mai potrivit sa-l adresez baietilor de la Redoxygen. Mea culpa… in orice caz, ai reusit cu succes sa identifici cel mai irelevant si random detaliu din mesajul meu si te agati obsesiv si agresiv de el, refuzand sa pricepi …ideea functionala ca pentru unii din noi e incomod sa stam cu o P..a cu font 18 si niste sani imprastiati pe o treime de ecran atunci cand dorim sa te citim. Indiferent de unde te citim. Daca vrei sa faci ceva in legatura cu asta, SUPER! Daca nu… aia e. Gata, hai sa depasim momentul, ca-i ridicol. Si oricum te doare-n p..a.

    • Lorena Lupu says:

      Nu am competenţa profesională să ce, în morţii tăi de pizdă proastă? Eu ţin blogul ăsta de zece ani, tu sugi content muncit de mine, şi tu, oligofrena pulii bătută-n cap, vii să-mi spui că nu am COMPETENŢA PROFESIONALĂ să înţeleg că muista retardată de tine vrea titlu mobil, să poată abuza de timpul companiei după pofta inimii?

      Să te adresezi băieţilor de la Redoxygen să ce, în morţii tăi de târfă muistă? Să facă modificări pe blogul meu fără aprobarea mea?

      Mă doare în cur ce ţi-e ţie, un gunoi prost ca noaptea şi tupeist pe deasupra, incomod şi ce nu. Să fi fost titlul mobil şi l-aş fi pus fix după ce târfa bătută în cap de tine are tupeul, după atâta sugere de content nerecompensată decât cu ţăţeli periodice, să mă acuze de incompetenţă.

      PS: Mai dă una din asta şi te caut după ip să le reclam angajatorilor tăi ce faci on company time. Boarfă nesimţită.

  7. Lorena Lupu says:

    Ines Group SRL. Bun aşa.Măcar ştim unde să reclamăm borfetul obraznic.

  8. Mihai says:

    Daca scriu in browser lorenalupu.com in loc de lorenalupu.com/blog, ma trezesc intr-o pagina pe care nu ar cam trebui sa o vad, cu structura folder-ului unde e pus site-ul. E usor de reparat pentru un profesionist, poate ii rogi sa se ocupe si de asta.

    Totally unrelated, a ajuns si la mine cartea ta cu Trollywood, am facut doua randuri de avion sa se mire ce pot sa citesc de rad asa. Multumesc!

  9. Lorena Lupu says:

    Mă bucur mult că am contribuit la buna ta dispoziţie.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading